Vehemenţa cu care curtea îşi apără „demnitatea” trezeşte un sentiment de stupoare şi decepţie concomitent. Unui cititor neinformat i se poate crea impresia că puterea presează o instituţie cu indivizi curaţi ca lacrima, care ar putea fi ridicaţi la nivel de martiri şi eroi naţionali, demni de toată admiraţia şi chiar venerarea publică. Situaţia însă, este departe de a fi aşa.

Curtea, cel mai des, a avut o prestaţie lamentabilă, în special după demiterea lui Dumitru Pulbere. Dorindu-l pe Lupu preşedinte, AIE a violat în mod cinic mai multe legi, inclusiv Legea Supremă. Actul legislativ a fost compromis în sine, prin numeroasele abateri de la norma şi chiar procedura legală.

Spre exemplu, în anul 2010 au fost în jur de 48 de sesizări la Curtea Constituţională. Este o cifră impunătoare. Din actele analizate de curte, aproximativ 1/3 au fost declarate neconstituţionale! Deci AIE, viola în mod conştient Constituţia, deci şi principiile statului de drept. Unele cazuri au fost mediatizate, gen:

* deţinerea concomitentă a funcţiilor de ministru şi deputat (o încălcare gravă a principiului separării puterilor);

* demiterea lui Ion Muruianu (încălcarea arbitrară a procedurii);

* decretul lui Mihai Ghimpu din 24 iunie 2010 (depăşirea atribuţiilor);

* modificarea legii cu privire la statutul judecătorului, conform căreia, judecătorii din cauza cărora RM a pierdut procese la CEDO să fie sancţionaţi disciplinar (tentativa de a supune justiţia);

* modificarea legii despre Curtea Constituţională, prin care Parlamentul interzicea Curţii să examineze actele normative cu caracter individual (gen eliberările din funcţii etc.) (uzurparea prerogativelor CC);

* Tentativa de modificare a Constituţiei prin lege organică (20 septembrie).

Evident, Curtea a respins aceste acte normative. Dar să nu credeţi că CC a demonstrat curaj civic şi coerenţă juridică. În cazul deţinerii concomitente a funcţiilor, Curtea şi-a exprimat poziţia peste 6 luni, adică atunci când însuşi membrii alianţei au refuzat de această practică.

La 5 mai 2010, Curtea e emis o hotărâre ruşinoasă, permiţând prin texte ambigui şi contradictorii demararea referendumului de modificare a Constituţiei! Hotărârea menţionată a fost o trădare a principiilor constituţionalismului.

Decretul lui Ghimpu a fost o „operaţiune planificată” de PL-PD. Primul se erija în toga de apărător al românităţii, al doilea trebuia să se adreseze la CC şi să combată decretul, erijându-se în „apărător al statalităţii”.

Curtea Constituţională a admis modificarea practicii sale anterioare, şi a permis puterii să anuleze un şir întreg de garanţii sociale.

CEC nu a executat recomandarea Curţii de renumărare paralelă, în 2010, şi a listelor suplimentare. La rândul său, Curtea nu a întreprins nimic pentru a impune propria decizie, nu a emis măcar un comunicat de presă, prin care să-şi expună poziţia mai dur.

Curtea Constituţională a refuzat, la 8 februarie 2011, să soluţioneze problema termenului de alegere a şefului statului şi nici nu a întreprins vreo măsură ca Parlamentul să execute adresarea sa de a clarifica procedura prin lege organică. Practic, Curtea a permis uzurparea puterii în stat. Atunci, Parlamentul a neglijat cu obrăznicie decizia Curţii din 8 februarie 2011 de a analiza în 3 luni procedura de alegere a şefului statului.

Respingerea tentativei de modificare a Constituţiei prin lege organică (20 septembrie 2011) a fost produsul unei lupte crâncene. În CC erau judecători (Puşcaşu, Tănase, Şterbeţ) care erau gata să susţină propunerea AIE, şi doar presiunile organismelor internaţionale i-au făcut să cedeze. Atunci, judecătorii Curţii, la presiunea unor deputaţi liberali, au decis să se răfuiască cu propriul membru – Dumitru Pulbere. Ultimul a fost demis din funcţia de preşedinte în cel mai ruşinos şi obraznic mod posibil. Operaţiunea, după cum am mai menţionat, fiind planificată de temutul păpuşar. Cu demisia acestuia, Curtea a degradat iremediabil.

După toate acestea, judecătorii mai au tupeu să vorbească despre demnitate şi nobleţe? Nu domnul Tănase, când era ministru, declara că ar alunga peste 70% din judecători? Sau, poate, nu se referea la CC? Apropo, astăzi Tănase face zilnic declaraţii politice, comentând cu orice prilej, ba chiar în lipsa acestora, anumite acţiuni ale liderilor politici. De ce nu este demis?

Mai mult ca atât. Curtea Constituţională şi-a depăşit flagrant competenţa şi şi-a permis să anuleze, la 12 ianuarie 2012, procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova în totalitate, fapt absolut inadmisibil. Curtea urma doar să constate încălcările, dacă au existat, iar să intervină putea doar în procesul validării mandatului de şef al statului şi nicidecum anterior acestui proces. Mai simplu vorbind, curtea trebuia să anuleze buletinele nevalabile, fără a anula scrutinul. Aceeaşi Curte, anulând amendamentele făcute la legea antiraider, a creat teren propice pentru asemenea practici în viitor. Aici mai puţin contează argumentele curţii, că aşa-numitul „pachet anti-raider” a vizat instituţiile financiare din sectorul bancar şi nu litigiile privind executarea contractelor civile de furnizare a echipamentului şi a tehnologiilor speciale sau privind recuperarea cheltuielilor de judecată, cum este cazul „Registru”. Ei au creat spaţiu de manevră pentru raideri, devenind, practic, complici cu aceştia. Şi asta e cel mai important, şi nu văicărelile magistraţilor.

În situaţia creată, nu sunt totalmente lipsite de sens acuzaţiile venite din partea Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, care solicită demisia lui Alexandru Tănase din funcţia de preşedinte şi din cea de judecător al Curţii Constituţionale.

Astfel, Curtea a deraiat de la funcţia sa principală – cea de paznic al Constituţiei. Cu toate consecinţele de rigoare.

Bogdan ŢÎRDEA Sursa: bogdantsirdea.eu