Ediţia de Vineri
Cauta...

Criza românismului
Ediţia de Vineri Nr.201228 din 10 august 2012

„Criza românismului” se numeşte unul din articolele lui Mircea Eliade, în care marele intelectual român face radiografia a ceea ce se numeşte „românism” în spaţiul public interbelic. Mai exact, este vorba de acel „românism” exhibiţionist care se rezumă la parade şi lozincărie patriotardă. Această manieră lozincărească a devenit un adevărat viciu pentru tineri, care s-au obişnuit să reducă sentimentul patriotic la tot felul de evenimente distractive.


Lozincăria a produs grave plăgi în trupul tinerii generaţii, una din ele fiind incapacitatea de a se organiza. Din 1989 până în prezent, nu a existat nicio organizaţie de tineret care ar fi fost creată în jurul unor idei şi ar fi avut o continuitate, pentru că continuitatea este una dintre condiţiile primordiale ale victoriei. În schimb, am avut parte de grupări neformale şi dezorganizate ale unor tineri teribilişti, care s-au format stihiinic şi au dispărut „englezeşte” fără a se mai evidenţia cu ceva. Un tineret dezorganizat, lipsit de un cadru ideologic, lipsit de lideri, nu este decât o turmă dezorientată care nu foloseşte decât în calitate de carne de tun pentru o clasă politică coruptă şi vicleană. Acest lucru a devenit foarte vizibil la evenimentele din 7 aprilie 2009, dar şi prin aşa-numitele „marşuri unioniste”, al căror sens nu-l poate explica niciunul din participanţi, doar decât prin nişte replici sentimentaliste lipsite de raţionamente logice. Astfel de acţiuni sunt sterile şi ineficiente, orice om cu judecată înţelege acest lucru, iar sterilitatea şi impotenţa sunt cei mai mari duşmani ai unei naţiuni.

A fi unionist, a purta panglici tricolore, a scrie pe garduri „Basarabia – pământ românesc” au devenit „cool”, „prikolno”, „mişto” , însă deloc nu e „cool” , „prikolno”, sau „mişto” să aperi Biserica, Şcoala, satul românesc, familia tradiţională – acele lucruri care constituie, de fapt, adevăratul fundament al românităţii.

Mulţi sunt revoltaţi de statutul limbii ruse, dar puţini sunt cei care sunt revoltaţi de starea limbii române. Mulţi sunt nemulţumiţi de poziţiile pe care le ocupă aşa-numiţii „moldovenişti”, dar nimeni nu se decide să ia iniţiativa în mâinile sale. Mulţi sunt nemulţumiţi de „neruşinarea minoritarilor”, dar puţini sunt cei cărora le pasă de mizeria majoritarilor şi de căile de redresare a situaţiei lor. Fisura între „tineretul unionist”, care se bucură de „paşaportul fermecat”, care le permite să fugă din ţară, şi populaţia românească din Basarabia devine tot mai mare. Iar acesta este unul din efectele lipsei unităţii în idei şi duh.

Nu este de mirare că o bună parte a celor care au fost „unionişti”, după ce li se stinge entuziasmul adolescentin, devin, în cele din urmă, adepţii unor idei stângiste sau chiar românofobi, înlocuind tricourile „Basarabia pământ românesc” cu „Che Guevara” sau „USSR” – exemple vii sunt multe, nu le mai enumăr. Nu este deloc de mirare că astăzi printre cei care se declară „unionişti” există mulţi cosmopoliţi, anarhişti, neomarxişti şi europenişti, care creează şi mai multă confuzie în tot ceea ce ei numesc „românism”.

Lipsa unui sistem valoric, a unei ţinute morale, a unei viziuni globale, a unei demnităţi şi unui spirit eroic este cea care transformă tot ceea ce azi se numeşte „românism” într-o caricatură jalnică, într-un „kitsch”, într-un cadavru în plin proces de descompunere care doar otrăveşte sufletele noii generaţii.

Eu visez un românism înnoit, viu, care să electrizeze masele, care să dea naştere unor lideri naţionali, a căror energie să spulbere orice viclenie a vrăşmaşilor. Cei din interbelic au putut, noi de ce nu am putea?

P.S.: Un fragment din “Psihologia poporului român”, de Constantin Rădulescu Motru:

“Tot românul face paradă cu sentimentele sale naţionaliste. Dar numai până la faptă. Fapta fiind a fiecăruia, adică individuală, cu ea încetează şi naţionalismul. Dă-i unui român în mână toiagul apostolatului ca să predice naţionalismul… pentru alţii, şi el este imediat gata de drum. Va predica peste tot locul sfânta cauză a naţionalismului; va conjura pe toţi semenii săi să se trezească din amorţire şi să-şi cultive inima şi mintea cu sentimente şi idei naţionale; va fi cel mai aprig sfătuitor de bine. Dar până la fapte. Pune pe acelaşi român să facă o muncă anumită cu temei, şi atunci lucrurile se schimbă. Dacă este profesor, cu neputinţă să-l faci să rămână la catedra sa; dacă este meseriaş, la meseria sa; dacă este agricultor, la ogorul său… Fiecare se codeşte să înceapă munca specială a profesiunii sale până ce mai întâinu-i ştie pe toţi românii treziţi la naţionalism, şi pe toţi gata să înceapă munca cea serioasă. Ca să înceapă unul după altul, nu-i vine nimănui în minte. Lasă să începem cu toţii. Să ne ştim întâi cu toţii naţionalişti, pe urmă vom începe şi cu fapte… Negreşit la începerea cu fapte sunt mai multe dificultăţi de biruit ca la începerea cu vorba; dar deocamdată scapă fiecare de muncă. Ci aşa, suntem naţionalişti. Un profesor care îşi face datoria în mod conştiincios, un meseriaş priceput, un agricultor harnic, dacă nu fac paradă de naţionalism, nu sunt naţionalişti; în schimb toţi pierde-vară, care muncesc pe apucate şi când au gust, dacă fac paradă de naţionalism sunt naţionalişti. Pe aceştia din urmă îi “ştie lumea”, mă rog, că sunt naţionalişti, pe când pe ceilalţi nu; şi lucru important este nu să-ţi faci datoria de cetăţean, ci să te ştie lumea că eşti naţionalist…”

Octavian RACU
Sursa: octavianracu.wordpress.com
Vizualizari: 920


Trimite unui prieten

 Comentarii(4):

#1 Scris de Til la 11 august 2012
Bravo, Otavian! 10 cu plus!

#2 Scris de Sergiu la 13 august 2012
Bun articol...mai greu de realizat... Valorile romanismului in jurul carora se pot uni tinerii vor ramine intacte, vor putea ramine oare si tinerii la fel de intacti uninduse in jurul acestor valori?

#3 Scris de sasa ca rimini si inca norod?- o sula!!!- sint risuri Mitice de pi la bu-KUR-estii lor... la 14 august 2012
Rrimin NU Este Natie- rru-MAN este professie(oficiu) !!! ( Bismark).

#4 Scris de toganorriumanoizilor si prorrumunoizilor din "Bessarabia "rromona"... la 15 august 2012
Румыноиды-сельджуки без роду и племени сами не знают как себя называть, романы, ромыны, румыны, ромы, но всё крутятся вокруг однокоренного слова — ромалы (видать кровь и генофонд не дает спрыгнуть)! Поэтому уже 130 лет самоидентифицируются, украв у молдаван историю, культуру, язык… поменяли на латиницу письменность, чтобы отличаться от молдаван выдумывая свою историчность. Но ни один мировой историк также не смог показать идентичность молдаванам румынские корни, равно как и существование румынского языка и румынского народа! США и Румыния — два искусственных государства-колонизатора, которые принесли местному населению только зло и беды! Мне нравится как их украинцы назвали — румуны — ни рыба, ни мясо…

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters