„Nu sunt atâţia oameni periculoşi în Moldova la cât sunt de pline închisorile”

„Închisorile sunt supraîncărcate neîntemeiat - cei mai mulţi sunt oameni care ar putea plăti amenzi sau ar putea fi plasaţi în arest la domiciliu. Nu sunt atâţia oameni periculoşi în Moldova ca să stea chiar atât de mulţi în închisori” – astfel îşi începe istoria Valeriu Goremâkin. „Aş avea o recomandare pentru tot sistemul de drept - ca poliţiştii, procurorii şi judecătorii să facă o stagiere de măcar jumătate de an într-o închisoare, ca să înţeleagă unde îi trimit pe copiii noştri”, adaugă mama lui Valeriu.

Valeriu Goremâkin a fost reţinut în 2008 în Belgia, unde muncea şi locuia împreună cu familia, după o solicitare a autorităţilor Moldovei. A aflat ulterior că pe numele său la Chişinău a fost emis un mandat de arest de doar 30 de zile. Însă în Belgia a fost deţinut 11 luni. Pentru că nu mai putea fi ţinut acolo, a fost trimis în Moldova, fără să fie extrădat. „Poliţistul din Belgia m-a întrebat: „Pentru ce v-au reţinut?”. Eu le-am răspuns: „Păi, voi trebuie să ştiţi, căci voi m-aţi reţinut”. Şi atunci mi-a arătat pe computer mesajul: „Să fie reţinut la rugămintea Guvernului Moldovei”. Atât. Ulterior am aflat că sunt învinuit de participare la răpirea şi estorcarea de bani de la un om de afaceri din Odesa, poveşti... Totul ar fi avut loc în 1998-1999, când mă aflam încă în Moldova”.

“Am avut impresia că am fost răpit”

Valeriu Goremâkin povesteşte că a fost trimis la Chişinău fără vreun document de extrădare şi fără acte de identitate. „Pe aeroport, grănicerii m-au ţinut vreo 40 de minute, nu-mi permiteau să intru în ţară. Vroiau deja să mă trimită înapoi în Belgia. Apoi au venit şefii de la Misiuni Speciale şi au perfectat totul ca şi cum eu aş fi venit singur în Moldova şi am fost arestat aici. Pe scurt, am avut impresia că am fost răpit”.

De la 5 octombrie 2009 până la 4 decembrie 2010 Valeriu a fost deţinut în penitenciarul nr. 13 din Chişinău, după care a fost transferat la penitenciarul nr. 11 din Bălţi, iar dosarul său - la Curtea de Apel Bălţi. Nu îi place să vorbească despre condiţiile de detenţie, bucuros că a scăpat. „Am fost privat de libertate exact 3 ani, 3 luni şi 3 zile. Am o lună de când sunt în libertate, dar încă nu am reuşit să mă adaptez pe deplin. Pot doar să spun că deşi am stat în detenţie şi în Belgia, a fost mult mai uşor… Acolo totul e făcut în interesul deţinutului, ca să nu se destrame familiile. La fiecare 15 zile ai dreptul la o întâlnire de lungă durată, de 3 ore. Aici – doar o dată la 3 luni. Acolo o dată în 24 de ore ai dreptul la o întâlnire ordinară. Mergi la închisoare şi poţi să te vezi cu cel aflat în arest preventiv. Aici - o dată pe lună. Nu mai spun că acolo stăteam doi într-o cameră. Până la urmă nu are importanţă câţi oameni sunt în aceeaşi cameră, important e să fie spaţiu suficient pentru fiecare. La Bălţi, lumina o stingeau periodic – în fiecare zi de la ora 10.00 până la 12.00 şi de la ora 15.00 până la 17.00. Iar noaptea de la ora 24.00 până la 6 dimineaţa”.

În penitenciar, cu cele necesare de acasă

Pe durata aflării la penitenciarul din Bălţi, avocatul său, Roman Zadoinov, făcea demersuri după demersuri prin care contesta mandatele de arest şi cerea schimbarea urgentă a condiţiilor de detenţie.

„Clientul meu mi-a comunicat că este deţinut într-o celulă de aproximativ 20 de metri pătraţi în care sunt 12 locuri, pe care trebuiau să doarmă 17 oameni. De aceea, deţinuţii dormeau pe rând. Nu le ajungea hrană, era frig în celule, WC-ul este lipsit de orice intimitate, în celulă era umed pentru că închisoarea nu este ventilată suficient. De asemenea, deţinuţii nu primesc lenjerie de pat sau produse de igienă şi dacă nu au rude care să le aducă toate aceste lucruri şi hrană suplimentară, atunci le vine foarte greu”, spune Roman Zadoinov. Aceste fapte au fost confirmate de Valeriu Goremâkin, care spune că a rezistat mai ales graţie ajutorului primit de la mama sa, care îi trimitea periodic toate cele necesare.

“În celula strâmtă este imposibil să te mişti, continuă avocatul. La ceea ce penitenciarul numeşte plimbare, deţinuţii erau scoşi o dată pe zi timp de 40-60 de minute, dar nu afară, ci într-o cameră unde nu sunt paturi. Am fixat toate aceste fapte, le-am verificat din diferite surse, inclusiv din spusele altor clienţi de-ai mei deţinuţi în acelaşi penitenciar, dar şi din rapoartele Comitetului pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei”, spune avocatul.

Potrivit legislaţiei naţionale, supravegherea condiţiilor de detenţie este pusă în sarcina procurorului. Acesta poate cere schimbarea imediată a condiţiilor de detenţie dacă în urma unei plângeri constată că persoana este supusă unor rele tratamente. Potrivit avocatului, la demersurile sale către procuratură nu s-a reacţionat, de aceea după câteva zile de aşteptare, la 24 mai 2010, a depus o plângere la CEDO. „Dacă văd că nu se întâmplă nimic timp de o săptămână eu deja pregătesc cererea către CEDO, pentru că văd că acest remediu nu este efectiv, iar standardul Curţii ne dă acest drept în lipsa unor remedii efective. Inculpatul nu poate aştepta 30 de zile în aceste condiţii inumane şi degradante”, explică Roman Zadoinov.

„DIP nu dispune de date concrete...”

Solicitat de CIN să comunice în ce condiţii a fost deţinut Valeriu Goremâkin, Departamentul Instituţii Penitenciare a oferit un răspuns care confirmă unele afirmaţii ale avocatului. Cităm: „Cât priveşte numărul de persoane deţinute într-o celulă cu cet. V. Goremâchin (...) menţionăm că, datorită fluxului continuu al persoanelor aflate în arest preventiv, evidenţa şi documentarea datelor respective nu se realizează, prin urmare DIP nu posedă careva informaţii oficiale (cifre concrete) în acest sens.”

De asemenea, Departamentul recunoaşte, deşi indirect, că spaţiul care trebuie rezervat conform normelor fiecărui deţinut nu este asigurat. „Norma de spaţiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m², totodată, condiţiile respective în temeiul prevederilor art. 322, lit. a) CE, intră în vigoare pe măsura creării condiţiilor necesare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2013. De altfel, numărul persoanelor deţinute în penitenciarul nr. 11 la moment nu depăşeşte plafonul de detenţie stabilit”, se mai spune în informaţia furnizată de DIP. Cât priveşte frigul din celule, Departamentul anunţă că temperatura în sezonul de toamnă-iarnă nu ar coborî mai jos de 18 grade. De asemenea, Departamentul confirmă că la plimbare, deţinuţii sunt scoşi „într-un loc special amenajat” pe teritoriul penitenciarului, câte o oră pe zi.

Condiţiile de detenţie din Moldova văzute de experţi europeni

Condiţiile de detenţie din Moldova şi lipsa de reacţie la acuzaţiile de rele tratamente au fost notate şi de expertul Consiliului Europei şi Uniunii Europene, Eric Svanidze, care a vizitat în 2009 penitenciarele şi izolatoarele de anchetă. „Ţinând cont de neajunsurile menţionate ale acestui sistem, rezultă că organele responsabile s-au focusat pe apărarea personalului din unităţile de detenţie de posibile acuzaţii, decât pe combaterea actelor de rele tratamente”, se spune în raportul expertului, intitulat „Combaterea relelor tratamente şi a impunităţii şi investigarea eficientă a relelor tratamente”.

De asemenea, comentând aceste date de la Procuratura Generală, expertul notează: „Numărul impunător de sesizări cu referire la actele de rele tratamente constituie un semn de amploare a problemei. Datele privind urmăririle penale, la rândul lor, semnifică nivelul eforturilor investigative întreprinse în acest sens”.

Mandatele de arest, contestate în zadar

Avocatul a contestat, de asemenea, toate mandatele de arest emise la fiecare trei luni pe numele lui Valeriu Goremâkin, inclusiv ca remediu pentru repunerea acestuia în drepturi. „Dacă persoana este sub strajă putem cere eliberarea ei şi scăpăm de încălcarea drepturilor”, spune avocatul. Însă şi aceste acţiuni au fost zadarnice. „În cazul Goremâkin de 6 ori am fost la Curtea Supremă, unde am contestat mandatul de arest şi de fiecare dată Curtea nu a răspuns la întrebările pe care le-am pus. Examinarea se face în mod formal, superficial, practic judecătorii atrag atenţia la formalităţi. Ei verifică, în primul rând, dacă există demersul procurorului, dacă este încheierea Curţii de Apel, dacă aceasta este cât de cât motivată, textul să nu fie mai puţin de o pagină, să fie semnătura judecătorului, deci să fie respectate semnele formale. Când am primit aceste documente am mai depus o cerere la CEDO. Astfel, dacă iniţial ne plângeam doar de condiţiile de detenţie, pe parcurs s-au adăugat alte capete de acuzare - arest nemotivat, prelungire arbitrară a examinării dosarului, termenul rezonabil de menţinere sub strajă, refuzul de interogare a martorilor, lipsa remediilor efective etc. Cu cât mai mult ne judecăm, cu atât mai multe capete de acuzare apar”, spune Roman Zadoinov.

„Am înţeles că am stat închis doar pentru că deţineam paşaport românesc”

La 22 februarie 2012, Valeriu Goremâkin a fost eliberat chiar din sala de judecată, fiind achitat împreună cu alţi doi inculpaţi în acelaşi dosar. „Colegiul Penal al Curţii de Apel Bălţi achită pe Goremâkin Valeriu Anatolie (...) pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpat”, se spune în sentinţă.

De când a revenit din Belgia, dosarul deschis de procurori pentru banditism, luare de ostatici şi şantaj, în care figura şi Valeriu Goremâkin, a fost examinat timp de aproximativ un an la Curtea de Apel Chişinău, timp în care inculpatul se afla în izolatorul nr. 13. „Toată învinuirea s-a bazat pe spusele unui martor care este condamnat în acest dosar, povesteşte mama lui Valeriu, care nu a lipsit de la nici o şedinţă. Timp de un an, martorul nu a fost adus în instanţă, deşi se afla în arest şi, respectiv, nu trebuia căutat. În locul lui venea procurorul. La fiecare şedinţă judecătorul cerea probe de la procuror, a fost trimis şi la Odesa după probe. Când am văzut că nu le mai prezintă, am făcut recuzare şi dosarul a fost transferat la Curtea de Apel Bălţi”.

Singurul martor în proces a fost adus la şedinţa de judecată abia în februarie 2011, după ce inculpatul fusese deţinut în arest doi ani. Mama lui Valeriu povesteşte şocată despre şedinţa respectivă: “Martorul fost invitat în sala de judecată şi audiat după ce i-au scos pe inculpaţi! Acest lucru m-a omorât. Cum puteţi interoga martorul în lipsa inculpaţilor? Eu am lucrat cândva secretar al şedinţelor de judecată, aşa că ştiu ce înseamnă o şedinţă, ce înseamnă martori…aşa ceva nu am mai văzut.”

„Mă rugam în toate instanţele să nu tărăgăneze examinarea dosarului”

La 1 august 2011, în acest caz urma să aibă loc ultima înfăţişare, dar şedinţa a fost amânată, iar arestul a fost prelungit. Tărăgănarea fixării unei noi şedinţe a fost determinată şi de concediul de aproximativ două luni al judecătorilor. „Am început din nou să scriu plângeri prin diferite instituţii, inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii, condus atunci de actualul preşedinte, Nicolae Timofti, spune Elena Goremâkin. Nu ceream să îl elibereze pe Valeriu, ci, pur şi simplu, să examineze dosarul. Pentru că nimeni nu l-a interogat, nu a fost făcută nici o confruntare dintre el şi martor. L-au adus, pur şi simplu, şi i-au spus, eşti vinovat, semnează”.„Eu am zis că nu semnez pentru că nu sunt vinovat”, preia gândul Valeriu. „Oricum vei sta la închisoare”. Mi-au zis că dacă voi semna voi sta mai puţin. Le-am răspuns că pentru mine, care am deja peste 40 de ani, orice termen este pe viaţă, aşa că nu voi semna... Ulterior mi s-a motivat că am fost ţinut în arest întrucât deţineam şi paşaport românesc şi aş fi putut fugi din ţară. Păi, pentru asta nu sunt grăniceri, vameşi? Înseamnă că nu au încredere în aceste instituţii ale statului! În plus, chiar şi având paşaport românesc, m-au găsit în Belgia. Dacă aş fi vrut să fug, nu m-ar fi găsit din nou? Pe scurt, am înţeles că am fost deţinut doar pentru că deţineam şi cetăţenie română”, conchide Valeriu.

„Termenul rezonabil” pe înţelesul sistemului din Moldova

Legislaţia naţională nu conţine prevederi expres referitoare la termenul-limită de deţinere a unei persoane în arest preventiv sau de examinare a unui dosar în instanţă, fiind prezentă doar noţiunea de „termen rezonabil”. Art. 5, par. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că persoana „are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. De asemenea, art. 6, par. 1 garantează dreptul oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale”.

În iulie 2011, în Republica Moldova a intrat în vigoare Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Proiectul legii a fost propus de Ministerul Justiţiei, pe atunci condus de Alexandru Tănase, ca una dintre soluţii pentru prevenirea pierderii de către stat a unor noi cauze la Curtea Europeană. Deocamdată, nu se ştie dacă această lege a început să fie aplicată.

Viorica MANOLE,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice

Persoanele care au fost supuse torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante pot apela la:

- procuraturile teritoriale;

- Centrul pentru Drepturile Omului (avocaţii parlamentari) – tel. 23 48 00.

- organizaţiile neguvernamentale specializate în apărarea drepturilor omului:

- Asociaţia Promo Lex – 45 00 24;

- Institutul pentru Drepturile Omului – tel: 83 84 08.

Această investigaţie a fost elaborată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente”, desfăşurată cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în această investigaţie aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.