Ediţia de Vineri
Cauta...

Constantin Curca: „Nu am niciodată timp pentru a mă plictisi”
Ediţia de Vineri Nr.201227 din 20 iulie 2012

Constantin Curca, unul dintre fruntaşii Noii Generaţii de la Bălţi, este un tânăr ambiţios care munceşte foarte mult pentru a-şi cultiva onorabil calitatea de cetăţean al Republicii Moldova. Dorinţa de a fi mai bun, de a persevera l-a făcut să se alăture creştin-democraţilor. Studiază economia, are deja un serviciu, scrie proiecte şi nu uită nici să citească cărţi valoroase. Constantin spune că nu oboseşte. Şi asta pentru că îi place ceea ce face şi crede sincer că va reuşi să îndeplinească tot ceea ce şi-a propus.


- Constantin, suntem la mijlocul sezonului cald al anului şi eu sunt curioasă să aflu ce faci vara. Cum îţi petreci timpul?

- Vara pentru mine este anotimpul când încerc să fac ceea ce nu am reuşit în timpul anului. Întrucât nu merg la orele de curs, am mai mult timp liber. Citesc mai multe cărţi, acord mai mult timp activităţii mele de la Noua Generaţie. În plus, am şi un serviciu. Lucrez foarte mult şi aici pentru că vreau să-mi ajut părinţii, vreau să devin independent financiar. Am început să lucrez la câteva proiecte noi pe care le-am schiţat în timpul anului. În principiu, vara este foarte încărcată, însă nu mă plâng. Dimpotrivă, este foarte bine. Îmi place să am cât mai multe activităţi. Nu e cazul să devenim legume la o vârstă atât de fragedă!

- Ce studii faci?

- Sunt student la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Am terminat primul an de studiu la specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor.

- Cum ai vedea soluţionarea problemei în ceea ce priveşte integrarea tinerilor pe piaţa muncii? Ştim că rata şomajului în rândul tinerilor este foarte ridicată.

- Într-adevăr, problema integrării tinerilor pe piaţa muncii este una de interes general. În fiecare an apar noi tineri licenţiaţi care sunt nevoiţi să devină şomeri calificaţi. Şi asta se întâmplă pentru că nu au o altă soluţie. Poate este cazul ca angajatorii să-şi schimbe paradigma de gândire. Aceştia consideră, de cele mai multe ori, că tinerii sunt mai puţin competenţi şi că nu fac faţă sarcinilor, preferând să angajeze persoane mai în vârstă. Bineînţeles că şi tinerii trebuie să depună mai multă sârguinţă în anii de studiu pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi abilităţi. Voluntariatul ar fi şi el o soluţie care permite acumularea de experienţă. Însă la noi tinerii nu sunt atât de pozitivi faţă de activităţile de acest gen. Tot aici apare şi statul, care trebuie să creeze noi locuri de muncă ce vor absorbi tinerii specialişti. Dar cea mai bună soluţie ar fi ca tinerii să înceapă mici afaceri proprii, care nu necesită multe investiţii. La momentul actual sunt foarte multe proiecte de susţinere financiară a tinerilor. Acestea, din păcate, nu sunt utilizate la maximum şi tinerii nu beneficiază de oportunităţile oferite. În mare parte depinde de efortul fiecăruia, trebuie să fii responsabil şi să faci ceva chiar în perioada studiilor. Îţi iei viaţa în mâinile proprii şi acţionezi. Simplu.

- Ce anume te-a determinat să intri în politică şi ce te-a făcut să alegi PPCD-ul?

- Sunt în politică de aproximativ un an de zile. Am făcut alegerea la o vârstă la care pot lua decizii calculate, pot să fac diferenţe şi pot să aleg în funcţie de valorile care mă reprezintă. Până a deveni membru PPCD am participat la mai multe activităţi ale altor partide. Aşa că sunt sigur că am făcut cea mai corectă alegere. Sunt aici deoarece sunt creştin, mă interesează soarta ţării şi nu interesele restrânse de grup. Îmi place că formaţiunea îşi întemeiază politicile pe viziunea creştină a lumii. Totodată, PPCD este mai mult decât un partid, este, de fapt, o familie care are drept scop bunăstarea Republicii Moldova. Sunt alături de prietenii mei pentru că altundeva nu pot să fiu.

- Cum am putea să schimbăm mentalitatea şi clişeele de gândire ale unora? Te întreb aceasta pentru că observăm din ce în ce mai frecvent această „boală” a societăţii noastre.

- Problema mare a societăţii noastre este lipsa de modele demne de urmat. Marea majoritate a populaţiei a pus pe prim-plan banul, a făcut din acesta un scop în sine, nu un instrument pentru atingerea adevăratelor obiective. Acesta a dus la un derapaj în modul de gândire. Toţi au început să trăiască după principiul: „Trăiesc pentru a face bani”. FIFA, Counter Strike, Internet, Ipod sunt doar unele din ispitele lumii moderne care tot mai mult influenţează mentalitatea. Aici tinerii sunt cei mai vizaţi. Aceste elemente ale societăţii au luat locul adevăratei valori – cartea. Astfel au şi apărut aceste nonvalori, care construiesc realitatea. O soluţie ar fi ca noi să tindem să devenim exemple: „eu sunt un exemplu de urmat pentru prietenii mei, pentru grupul din care fac parte”. Este greu, dar merită. Consider că un soldat nu poate face o armată. Însă dacă el are o cauză dreaptă, va face o armată pentru că Dumnezeu îl va ajuta. Statornicia şi insistenţa grupurilor mici poate schimba modul de gândire a maselor.

- Ai careva modele politice? Există vreun lider de la care încerci să „furi” unele practici sau te bazezi doar pe cunoştinţele şi eforturile proprii?

- Eu întotdeauna m-am axat pe propriul efort, pe propriile puteri, însă am şi multe modele de la care învăţ. Acestea sunt un etalon, un fundament pe care pot să-mi construiesc propria persoană. De cele mai multe ori aceste personalităţi le cunosc din cărţile pe care le citesc, însă sunt şi oameni pe care am posibilitatea să-i cunosc personal. Mahatma Gandhi, Winston Churchill, Nelson Mandela sunt doar unele exemple de personalităţi pe care le-am cunoscut din lecturi şi care sunt exemple bune de urmat. Modelul politicianului pe care îl cunosc personal este domnul Iurie Roşca, omul care întotdeauna poate să dea un sfat, poate să recomande o carte bună, este acea persoană care prin comportamentul său demonstrează că omul poate să evolueze, că fiecare dintre noi astăzi poate fi mai bun decât a fost ieri. Este extraordinar să-ţi menţii acea vigoare şi ardere internă, acea trăire interioară şi tinereţe care nu scade din intensitate. Sunt mândru că pot învăţa de la dumnealui.

- Cum sunt tinerii de la Bălţi? Ai observat unele stereotipuri, prejudecăţi în gândire?

- Cu toate că Bălţiul este printre cele mai importante oraşe ale ţării, nu aş putea spune că se caracterizează printr-un spectru larg de posibilităţi. Este vizibil faptul că şi capitalul prezent în Bălţi este mult mai mic decât cel din Chişinău. La capitolul prejudecăţi şi conflicte vrem să devenim „fruntaşi”. Unele momente mai puţin frumoase sunt chiar foarte evidente. Aceste probleme, după părerea mea, sunt cauzate de faptul că există două tabere antagoniste: ruşii şi românii. Aici sunt mult mai frecvente incidentele cu tentă identitară şi lingvistică. Această agresivitate şi închistare nu este aşa de vizibilă în restul regiunilor. Dacă ar fi să vorbesc din perspectivă politică, atunci aş putea spune că în Bălţi sunt foarte puţine persoane care ar avea o poziţie centristă, realitatea este văzută, de cele mai multe ori, din două perspective: rusism total şi simpatie faţă de tot ce este legat de Rusia, evident cu elemente de antiromânism total. Şi altă parte a monedei, care este mai puţin numeroasă, se caracterizează prin românism şi antirusism. Bălţiul are însă şi un mare avantaj. Este un oraş ceva mai liniştit decât Chişinăul. Măcar cu asta ne „mândrim”.

- În general, ce le lipseşte cel mai mult tinerilor din capitala nordului?

- Mie mi s-a creat o impresie că acesta este ocolit de foarte multe ori de proiecte interesante pentru tineri. Nu sunt aceleaşi posibilităţi pe care le au tinerii din Chişinău, sunt foarte puţine evenimente culturale, rar se organizează un seminar de anvergură pentru tineri, politicienii mai importanţi îi vedem doar în campanii electorale sau la televizor. Nu-mi prea aduc aminte ca după alegeri să se fi organizat vreo dezbatere între vreun parlamentar şi tinerii din Bălţi, ceea ce, de altfel, foarte des se întâmplă în capitală. Cele mai frecvente „manifestări” în Bălţi sunt inaugurările de terase de vară, baruri, cluburi şi alte locuri pentru distracţie, însă lansările de carte, expoziţiile şi alte evenimente culturale nu prea ocupă timpul bălţenilor. Totuşi, tinerii activi din Bălţi fac eforturi considerabile pentru a crea cât mai multe manifestaţii culturale pentru că doar acestea pot aduce schimbarea, pot reanima viaţa culturală a oraşului.

- Eşti originar din Bălţi?

- Nu, sunt din satul Recea, Râşcani. Acolo îmi este familia.

- Cum reuşeşti să-ţi organizezi cât mai eficient timpul? Presupun că conceptul de „Time management” pentru tine este foarte important.

- Niciodată nu ne ajunge timp. Adesea persistă ideea: „Dacă ar mai fi o oră aş face încă ceva”. Depun eforturi considerabile pentru a-mi administra cât mai eficient timpul, cu toate că în multe cazuri îmi reuşeşte foarte greu: universitate, partid, ONG, serviciu şi la toate trebuie să fac faţă în fiecare zi. Mă ajută foarte mult agenda cu activităţi, zilnic completată şi, de asemenea, conceptul de prioritizare a activităţilor după importanţă. Time managementul este o noţiune cu care sunt foarte familiarizat deja de 2 ani. În multe cazuri e foarte obositor, însă îmi place modul de viaţă pe care îl duc. Nu am niciodată timp pentru a mă plictisi.

- Când a început colaborarea ta cu Noua Generaţie şi ce ai reuşit să înveţi de la tinerii de aici, din activităţile pe care le-aţi desfăşurat?

- Cu Noua Generaţie colaborez de când am devenit membru PPCD. O mare realizare de-a mea este că mi-am făcut foarte mulţi prieteni aici. Trainingurile la care am participat sunt foarte utile, pentru că am învăţat multe lucruri pe care trebuie să le cunoască un tânăr politician. În doar un an de când sunt alături de această organizaţie am înţeles cât este de important să fii parte a unei echipe, să ştii că alături este un coleg care poate să-ţi ofere o mâna de ajutor în momentele mai dificile. Este o familie spirituală, în care fiecare membru este tratat cu maximă responsabilitate. Sunt mai bogat – mi-am făcut prieteni în toată ţara.

- De ce tinerii aderă la o organizaţie politică? Care sunt aşteptările lor?

- Nu cred că pot să dau un răspuns concret la această întrebare. Eu personal m-am implicat în politică în momentul în care am simţit această nevoie, am înţeles că îmi pasă: îmi pasă de ceea ce se întâmplă în ţară, îmi pasă de viitorul care ne aşteaptă pe mine şi pe generaţia mea, îmi pasă de moştenirea care va rămâne generaţiilor următoare. Aş vrea să cred că acesta este şi motivul celorlalţi tineri de a veni în politică. Că motivul guvernanţilor de astăzi este lesne de înţeles.

- Cum vezi dezvoltarea filialei teritoriale Bălţi a Noii Generaţii? Care sunt raporturile cu colegii de acolo?

- Sper şi cred într-un viitor cât mai luminos al filialei Bălţi a Noii Generaţii pentru că eu şi colegii mei depunem eforturi pentru aceasta. Îmi place că la Noua Generaţie se pune un accent foarte mare pe creşterea personală a fiecărui membru al organizaţiei. Nici un alt partid nu lucrează atât de mult cu tinerii cum o face PPCD. Aici trebuie să-i mulţumim domnului Roşca pentru efortul de a ne cultiva dragostea faţă de carte, dorinţa de a deveni mai buni. Raporturile între colegi sunt foarte prietenoase. NG este o familie, iar filiala Bălţi nu este o excepţie în acest sens.

- Ce îţi place să citeşti? Ai poate unii autori preferaţi.

- Îmi place foarte mult să citesc şi o fac de fiecare dată când am posibilitate. Am mai mulţi autori preferaţi. Câteva nume ar fi: Napoleon Hill, Steven Covey, Rober Kiyosaki, aceştia reprezentând literatura americană. Am ceva timp de când dedic timp şi autorilor, gânditorilor români ca: Ovidiu Hurduzeu, Nicolae Steinhardt şi alţii. Lectura reprezintă o modalitate de a învăţa şi de a mă recrea. Chiar îmi pare rău că la noi, oamenii au pierdut dorinţa de a mai citi ceva. Nu aş putea spune că am călătorit foarte mult, însă ceea ce m-a surprins când am fost în Rusia e că acolo oamenii citesc în transportul public. Sper că şi la noi, cultura cititului să capete proporţii mai mari, pentru că aceasta va favoriza schimbările care trebuie să fie făcute în Republica Moldova.

- Care a fost cea mai recentă activitate din cadrul PPCD sau NG la care ai participat?

- În perioada 5-8 iulie am fost la Universitatea de vară organizată de Noua Generaţie la Vadul lui Vodă. Aici am avut posibilitatea să-mi revăd prietenii din toate colţurile republicii, ne-am distrat de minune, dar am şi lucrat la cel mai înalt nivel împreună cu doi traineri din Olanda.

- Ce planuri ai pe viitor? Unde te vezi peste 10 ani?

- Viitorul mi-l văd legat de politică, de PPCD. Vreau să fiu util patriei mele, vreau să aduc schimbări. Sunt o persoană care îmi pun scopuri şi lucrez asupra realizării acestora. Dacă e să vorbesc de o activitate exactă, atunci mă văd în domeniul învăţământului. Poate chiar în Ministerul Educaţiei.

- Mulţumim. Multe realizări în continuare.

- Mulţumesc şi eu. Doamne ajută!

Lucia CUJBĂ, FLUX

Vizualizari: 785


Trimite unui prieten

 Comentarii(12):

#1 Scris de evelina la 23 iulie 2012
BRAVO CONSTANTIN.....MULT SUCCES SI CA TOATE VISURILE SA SE INDEPLINEASCA...

#2 Scris de constantin la 23 iulie 2012
Mersi mult

#3 Scris de Ştefan la 24 iulie 2012
Bravo Constantin Curca

#4 Scris de Ştefan la 24 iulie 2012
Mult Succes

#5 Scris de Daria la 25 iulie 2012
Costea, you are the best!

#6 Scris de Lilia la 25 iulie 2012
Foarte bine realizat interviul. Bravo!

#7 Scris de logica la 03 august 2012
Curca in acest interviu isi arata intreaga consideratie fata de guru Rosca,bibliofilul!!!!Este si normal sa se intample asa deoarece personajul face parte din categoria pasarilor de CURTE ALATURI DE GAINI, COCOSI , RATE SI BIBILICI.Oricum,biblioteca liderului cuprinde in majoritate lucrari din domeniul zootehnic,alaptarea si cresterea puceilor,iezilor si taurasilor de prasila.La Balti acest material este foarte necesar! Un exemplu elocvent este Cujba,o cititoare pasionata a respectivelor carti!

#8 Scris de LsgXeaowndAV la 01 septembrie 2012
Nu reuşesc să-i pun, singura varnaită momentan e click-ul pe logo. Mai sunt ce2teva probleme, cum ar fi faptul că read more (citeşte tot) apare mereu şi nu-ţi dai seama ce2nd e cazul să dai click şi ce2nd nu.

#9 Scris de UfhyKsjatQiJlvvZT la 01 septembrie 2012
atDesm <a href="http://vtdbdgrwsesu.com/">vtdbdgrwsesu</a>

#10 Scris de sneJBtXTsbtzLF la 03 septembrie 2012
mw4H4o , [url=http://rpjklolxdgaa.com/]rpjklolxdgaa[/url], [link=http://bjxmortezxsn.com/]bjxmortezxsn[/link], http://xjmlmxswerqi.com/

#11 Scris de nqQYwhxpS la 04 septembrie 2012
RLCe1H <a href="http://bakrgkwgkppz.com/">bakrgkwgkppz</a>

#12 Scris de anTcYGmE la 05 septembrie 2012
sF13IA , [url=http://owycwpppcpen.com/]owycwpppcpen[/url], [link=http://lciwnvueddmt.com/]lciwnvueddmt[/link], http://nswaujzaxotp.com/

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters