Ediţia de Vineri
Cauta...

Cantemir vs BNS: Despre năravurile moldovenilor
Ediţia de Vineri Nr.201224 din 29 iunie 2012

Este capitolul din Descrierea Moldovei pe care îl recitesc mai des. Câte odată am impresia că în 300 de ani nu s-a schimbat nimic. Vedeţi şi voi…


Despre politicieni – Trufia şi semeţia este muma şi sora lor, căci dacă are vreunul cal bun şi arme bune, atuncea gândeşte că nici un om nu poate să-l întreacă şi nu s’ar feri, de ar fi cu putinţă însuşi cu Dumnezeu să se lupte.

Despre Alianţă – Şi toţi de obşte sunt îndrăzneţi şi semeţi, foarte înţinaţi de a începe gâlceavă, însă prea lesne să liniştesc şi se împacă iarăşi.

Despre reforme – Ei nu au măsuri în cugetile lor, când le merge bine sunt semeţi, iar de le merge rău părăsesc bărbăţia şi la vederea dintâiu nimic nu li se pare cu greu. Iar dacă li se întâmplă la aceia cât de puţină sminteală împotrivitoare, atuncea cad în uimire şi nu ştie ce să facă şi la urmă, dacă văd că ostenelile lor sunt zădarnice, se căiesc că s’au apucat însă prea târziu.

Despre noi toţi

BNS a prezentat datele privind veniturile/cheltuielile populaţiei în trimestrul I, 2012. Datele confirmă că suntem săraci în continuare – 2/3 le cheltuim pe mâncare şi locuinţă. Iată cum arată structura cheltuielilor:

Doar 1% cheltuim pentru învăţământ

De alta, nu numai că moldovenii nu sunt iubitori de ştiinţi, ci mai la toţi le sunt şi urâte. Şi aşa nici numele ştiinţelor şi ale meşteşugurilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; şi zic că oamenii cei învăţaţi îşi pierd minţea şi când voiesc să laude învăţătura cuiva zic că este nebun de ştiinţa cea multă…

De 3 ori mai mult cheltuim pe restaurante, băuturi şi tutun

Desfătarea lor cea mai mare este uneori a petrece în ospeţe de la 12 ceasuri până la 9 după miază-noapte şi alteori şi până la revărsarea zilei şi beau până ce varsă.

De 10 ori mai mult pe îmbrăcăminte

Năravuri bune sunt rari la dânşii, pentru că nu au nici creştere cum se cuvine, nici deprindere la năravurile cele bune şi pentru aceia cu greu se va găsi vreunul mai împodobit cu năravuri bune decât alţii, de nu va avea vreo fire bună spre ajutor.

Ei, ce ziceţi? Poate, ca să scăpăm de sărăcie, să cheltuim mai mult pe învăţătură?

Victor Ciobanu

Vizualizari: 371


Trimite unui prieten


 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters