(file de jurnal)
31.I.1985
Anatol Ciocanu povesteşte că, la Ialta, în ziua în care Nicolai Costenco a terminat de tradus „Odiseea” (sau „Iliada”?), expediază prin poştă la Chişinău un exemplar din munca sa. Anatol îl întreabă de ce face asta, odată ce, ca mâine, însăşi el, traducătorul, porneşte spre casă. „Traducerea trebuie să ajungă, iar cu mine, în avion, cine ştie ce se poate întâmpla. Ştii doar, am mai păţit-o o dată…”, răspunse Costenco.
Într-adevăr, undeva pe lângă Norilsk, după Cercul Polar, în anii săi de deportare post-Gulag, distinsul poet se salvase ca prin minune în urma prăbuşirii unui avion (An-2). Povestea că zburau pe timp de ceaţă. În avion să fi fost vreo zece călători. Era cam frig, şi Costenco se dăduse spre coada avionului, unde se oploşise şi o femeie ce avea în braţe un copil. Aici părea să fie mai cald.
Apoi Costenco se trezi abia în salonul unui spital, unde află că avionul se izbise într-un pisc montan. În timpul izbiturii feroce, partea din urmă, coada, se desprinse, căzând aparte cu cei trei călători ce se oploşiseră mai la cald – femeia, copilul şi Nicolai Costenco. Astfel, dânşii se salvaseră, pe când ceilalţi călători şi membrii echipajului se stinseră din viaţă.
Gândindu-mă la cazul cu manuscrisul trimis prin poştă, îmi zic că Nicolai Costenco avusese convingerea că realizase o muncă enormă, necesară şi cu destule calităţi artistice.
28.XI.1985
Aflându-se la Moscova, poetul Gheorghe Vodă dă de o fasole în buzunăraşul jiletcii. Telefonează acasă. Nina Mocreac-Vodă, soţia sa, îl înştiinţează că a aflat de la nepoţica lor, Anişoara (4 anişori), că anume ea i-a plasat-o în buzunăraş.
– Ca un fel de talisman? – întreabă Vodă.
Soţia râde, apoi:
– Iart-o, dar a zis că, de cade cumva avionul, din bunel să crească fasole.