Precizăm că ordonanţa de refuz a fost emisă de Lucreţia Zaharia, procuror în Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale.

Amintim că la 29 februarie 2012, membrii CACD au depus pe numele lui Valeriu Zubco, procuror general, o scrisoare deschisă în care au cerut tragerea la răspunderea penală a lui Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu pentru crima de uzurpare a puterii de stat. În urma acestei sesizări, examinarea cazului respectiv a fost pusă în sarcina procurorului Lucreţia Zaharia. La 26 martie, Iurie Roşca, fiind audiat de procurorul respectiv, a depus un demers în care a prezentat o serie de probe concludente, prin care a argumentat vinovăţia celor trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ.

Potrivit procedurii legale, procurorul ierarhic superior este obligat să studieze plângerea respectivă şi să decidă asupra necesităţii iniţierii cauzei penale. În cazul unui posibil refuz din partea procurorului ierarhic superior, legislaţia în vigoare prevede posibilitatea de atac la judecătorul de instrucţie.

Prezentăm mai jos textul plângerii, precum şi descrierea probelor video.

Biroul de presă al CACD
20 aprilie 2012

Procuratura Generală a Republicii Moldova
Procurorului General al Republicii Moldova,
Dlui Valeriu Zubco

Petiţionar: Iurie Roşca,
strada N. Iorga, 5, mun. Chişinău

PLÂNGERE
împotriva ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012

Subsemnatul, petiţionarul Roşca Iurie, în conformitate cu prevederile art. 299-299/1 Cod procedură penală, solicit:

Să fie anulată ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale din 27.03.2012 a procurorului în Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale, Lucreţia Zaharia, prin care a fost dispus:

1. A refuza începerea urmăririi penale în baza adresărilor grupului de deputaţi din cadrul fracţiunii parlamentare a PCRM şi membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, din motivele expuse în partea descriptivă a prezentei ordonanţe.

2. A informa persoanele interesate despre decizia adoptată.

Motivele de fapt şi drept ale plângerii

1. Prin scrisoarea nr. 16- 43/12 – 727 din 03.04.2012 mi-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa procurorului în Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV din cadrul Direcţiei conducere şi exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale, Lucreţia Zaharia, în care a fost indicat că temeiul de refuz în pornirea urmăririi penale se bazează pe prevederile art. 275, pct. (3) Cod procedură penală, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 Cod penal, precum şi mi-a fost explicat că în cazul dezacordului cu hotărârea adoptată sunt în drept să o contest în ordinea prevăzută de art. 299¹, 313 Cod procedură penală.

2. Consider că ordonanţa contestată este ilegală, pasibilă anulării de către procurorul ierarhic superior, fapt pentru care aduc următoarele argumente:

3. Constat că în dispozitivul ordonanţei contestate, contrar prevederilor art. 274, alin. (6) şi/sau art. 299-299/1 Cod procedură penală nu este indicată calea de atac şi modul de atac al ordonanţei contestate, fapt care relevă ilegalitatea actului de dispoziţie emis de procurorul Lucreţia Zaharia.

4. Consider că, chiar dacă în scrisoarea nr. 16-43/12 – 727 din 03.04.2012, semnată de procurorul Lucreţia Zaharia, sunt indicate posibilităţile de a contesta ordonanţa în ordinea prevăzută de art. 299-299/1, 313 Cod procedură penală, acest lucru nu poate substitui obligaţia ca anume în ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale să fie indicată ordinea şi calea de atac a ordonanţei.

5. Din această cauză s-a creat o situaţie confuză, mie, ca petiţionar, nefiindu-mi indicat clar modul şi ordinea de atac.

6. În opinia mea, art. 299- 299/1 Cod procedură penală ţin de examinarea plângerilor de către procuror în cadrul unui proces penal, care din speţă rezultă că aşa şi nu a mai fost pornit, iar conform art. 274, alin. (6) Cod procedură penală, ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art. 313 Cod procedură penală.

7. Indiscutabil, încălcările comise de către procurorul Lucreţia Zaharia, arătate mai sus, trebuie să facă obiectul unui control al procurorului ierarhic superior pentru a fi eliminate şi corectate, iar ca şi consecinţă ordonanţa contestată nu poate fi menţinută sub nici o formă şi este pasibilă anulării.

8. În partea de constatare a ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale este indicat că la 23.01.2012, la Procuratura Generală a parvenit „interpelarea deschisă” a unui grup din 17 deputaţi ai fracţiunii parlamentare a PCRM, prin care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a domnului Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, pentru pretinsele încălcări ale Constituţiei, apreciate ca uzurpare a puterii de stat şi falsificarea rezultatelor votării, care a fost înregistrată în R - 1 de evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale la 22.02.2012 sub nr. 12.

9. Tot aici, în partea de constatare a ordonanţei contestate este indicat că la 29 februarie 2012 la Procuratura Generală a parvenit Scrisoarea deschisă a unor membri ai Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, prin care s–a solicitat punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, pentru uzurparea puterii de stat, care a fost înregistrată în R - 1 de evidenţă a sesizărilor cu privire la infracţiuni al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale la 16.03.2012 sub nr. 16.

10. În continuare, procurorul Lucreţia Zaharia arată că, „ţinând cont de faptul că atât prin interpelarea grupului de deputaţi din cadrul fracţiunii parlamentare a PCRM, cât şi prin scrisoarea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a fost solicitată începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a puterii de stat, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 121/254/286 – 0/95 din 18 iulie 2008 ”privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, adresările menţionate au fost examinate într-o procedură unică.”

11. Consider că în cazul dat, adresările menţionate urmau să fie examinate separat şi procurorul Lucreţia Zaharia a examinat în mod ilegal adresările într-o procedură unică.

12. Nu avem cunoştinţă despre existenţa Ordinului comun nr. 121/254/286 – 0/95 din 18 iulie 2008 ”privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, adresările menţionate au fost examinate într-o procedură unică”; dar admitem că ar fi fost vorba despre un ordin al Procuraturii Generale, care poate fi atribuit actelor de dispoziţie de circuit intern al sistemului organelor Procuraturii din Republica Moldova. Însă în cazul dat este evidentă ilegalitatea examinării adresărilor fracţiunii PCRM din 23.01.2012 şi a scrisorii deschise a CACD din 29 februarie 2012, fapt pentru care aducem următoarele argumente:

13. În cazul interpelării a 17 deputaţi PCRM din 23 ianuarie 2012, organele procuraturii urmau să acţioneze în baza legii nr. 39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament şi conform art.22, alin. (1) şi art. 22, alin. (2) al legii menţionate şi să examineze sesizarea lor în mod separat în termen de cel mult o lună.

14. În cazul scrisorii deschise a CACD din 29 februarie 2012, procuratura era obligată să acţioneze în conformitate cu prevederile art. 274, 275 Cod procedură penală, fără de a recurge la comasări într-o procedură unică.

15. Cert este faptul că, dacă procurorul Lucreţia Zaharia a considerat că adresările, parvenite din partea unui grup de deputaţi PCRM şi din partea CACD urmează a fi examinate într-o procedură unică, atunci procurorul trebuia să-i anunţe oficial pe autorii ambelor sesizări, oferindu-le o posibilitate reală de a contesta acţiunile procurorului în condiţiile legii. Nu cunoaştem dacă despre examinarea în procedură unică au fost sesizaţi deputaţii PCRM, dar cu certitudine se poate afirma că autorilor scrisorii deschise din 29 februarie 2012 nu le-a fost comunicat despre examinarea în procedură unică a sesizărilor.

16. Procurorul Lucreţia Zaharia şi-a întemeiat refuzul de a porni urmărirea penală pe prevederile art. 52, alin. (1), pct. (1), 274 şi 275, pct.(3) Cod procedură penală.

17. Nu se pune la îndoială competenţa procurorului, stabilită în art. 52, alin. (1), pct. (1) Cod procedură penală de a refuza pornirea urmăririi penale, dar suntem nevoiţi de a constata că, contrar prevederilor art. 274, alin. (5) Cod procedură penală, ordonanţa de refuz a pornirii unei urmăririi penale nu este motivată, din următoarele considerente:

18. În Scrisoarea deschisă a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei din 29 februarie 2012 sunt indicate persoane concrete, cum ar fi Lupu Marian, Filat Vladimir şi Ghimpu Mihai, care, în opinia autorilor Scrisorii deschise, se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de uzurpare a puterii în stat. Or, aceasta s-a bazat în formularea refuzului exclusiv pe unele observaţii proprii.

19. Era de aşteptat, în mod normal, ca procurorul Lucreţia Zaharia, în vederea exercitării atribuţiilor sale de serviciu, să ia de la persoanele nominalizate explicaţii. Or, din ordonanţa contestată se vede clar că procurorul Lucreţia Zaharia a evitat cu bună ştiinţă să invite persoanele nominalizate şi să le ceară explicaţii.

20. Din ordonanţa contestată se vede clar că procurorul Lucreţia Zaharia s-a limitat să-şi formuleze poziţia doar în baza argumentelor expuse în demersurile menţionate pentru ca ulterior să apară nu în postura de procuror, ci în cea de avocat al domnilor Lupu, Filat şi Ghimpu.

21. Procurorul Lucreţia Zaharia face trimitere la declaraţia suplimentară din 26 martie 2012 a subsemnatului, dar în practică nu a luat în consideraţie multitudinea de argumente care, în opinia mea, indică vinovăţia cetăţenilor M. Lupu, V. Filat şi M. Ghimpu de comiterea infracţiunii de uzurpare a puterii în stat.

22. Mai mult decât atât, în demersul din 26 martie 2012 subsemnatul a solicitat procurorului Lucreţia Zaharia să ia explicaţii de la Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, şi ex–Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, în scopul investigării obiective şi sub toate aspectele a plângerii. Procurorul ierarhic superior va constata că sugestiile petiţionarilor nu au fost luate în consideraţie şi în ordonanţa de refuz de a porni urmărirea penală nu este argumentat de ce procurorul a considerat inoportun de a lua explicaţii de la persoanele nominalizate, fapt care arată că procurorul Lucreţia Zaharia nu a fost imparţială şi obiectivă, după cum prevede legea.

23. Subliniez în mod special că dna procuror nu a făcut nici o acţiune procedurală pentru a obţine originalele Acordului de constituire şi funcţionare a AIE-2, a anexelor acestuia şi a Suplimentului la Acord pentru a se convinge de autenticitatea acestora şi a le examina din perspectiva corespunderii lor legislaţiei în vigoare.

24. În ordonanţa de refuz a pornirii urmăririi penale, procurorul Lucreţia Zaharia a indicat, între altele, următoarele: „cât priveşte afirmaţiile potrivit cărora coaliţia de guvernământ ar fi subordonat abuziv un şir de demnităţi şi instituţii de stat, prin modificările legislative, cât şi prin semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE şi anexelor la acesta, prin care au fost partajate funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat, cât şi a unor instituţii publice, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1), lit. (a) a Legii cu privire la Curtea Constituţională, doar Curtea Constituţională exercită la sesizarea constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi Hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a Hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului. Or, atâta timp cât modificările operate în legislaţie de către deputaţii Parlamentului şi numirile în funcţii ale conducătorilor Curţii de Conturi, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nu au fost declarate neconstituţionale, actele menţionate se prezumă a fi legale.”

25. Concluzia de mai sus a procurorului Lucreţia Zaharia este una eronată şi ilegală şi nu poate sta la baza unei ordonanţe de respingere a pornirii urmăririi penale, deoarece în competenţa Curţii Constituţionale nu intră verificarea faptului dacă acţiunile unei sau mai multor persoane constituie componenţa unei infracţiuni. Or, noi am solicitat Procuraturii Generale să constate dacă anexele la acordurile de constituire ale Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate funcţii în stat care, în conformitate cu legislaţia, nu pot fi obiectul unor partajări politice şi nici subordonate unor partide aflate la putere.

26. În acest sens, procurorul Lucreţia Zaharia a evitat să răspundă concret la chestiunea abordată de autorii Scrisorii deschise dacă Anexa secretă constituie un delict şi cade sub incidenţa art. 339 Cod penal.

27. Or, competenţa de a verifica acţiunile persoanelor sub aspectul comiterii de infracţiuni revine exclusiv organelor de urmărire penală, Curtea Constituţională, contrar celor indicate de către procurorul Lucreţia Zaharia, nu este în drept să se pronunţe asupra actelor cu caracter politic, adoptate de către Alianţa pentru Integrare Europeană.

28. Este simptomatică şi concluzia procurorului Lucreţia Zaharia în partea ce ţine de neexecutarea unor adrese şi hotărâri ale Curţii Constituţionale. Ea a considerat că neexecutarea unor adrese şi hotărâri ale Curţii Constituţionale nu constituie un element al uzurpării puterii de stat şi n-ar fi urmărit eschivarea de la desfăşurarea procesului de alegere a şefului statului şi de menţinere ilegală a puterii în stat Aceste afirmaţii nu corespund situaţiei de fapt şi de drept, deoarece potrivit alin. (1), lit. (c) a art. 82 din Codul jurisdicţiei constituţionale, în vederea asigurării exercitării jurisdicţiei constituţionale, se prevede răspundere administrativă (contravenţională) sub formă de amendă de până la 25 salarii minime, inclusiv pentru neîndeplinirea fără motiv, în modul şi în termenii stabiliţi, a cerinţelor judecătorilor Curţii, neexecutarea hotărârilor şi avizelor Curţii. Totodată, amintim că art. 76 al Codului jurisdicţiei constituţionale stabileşte faptul că controlul executării hotărârilor şi avizelor Curţii Constituţionale cade în sarcina Secretariatului, sub conducerea judecătorului raportor.

29. Or, din nou suntem în faţa unei situaţii admise de către procurorul Lucreţia Zaharia, în care dânsa evită în mod conştient să constate expres câte adrese şi Hotărâri ale Curţii Constituţionale nu au fost executate, cine anume dintre angajaţii Secretariatului Curţii Constituţionale, responsabil de controlul asupra executării hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, se face vinovat de neexecutarea lor de către autorităţile respective şi cine este vinovat nemijlocit de neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale. Oare nu era cazul ca, conform art. 262, alin. (3) Cod procedură penală, procurorul Lucreţia Zaharia să se autosesizeze şi să întreprindă acţiuni pentru depistarea şi tragerea la răspundere, în conformitate cu legea, a persoanelor vinovate de neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale?

30. Mai mult decât atât, în ordonanţa respectivă, procurorul Lucreţia Zaharia îşi permite să facă unele constatări de ordin politic. Cităm: „este necesar de menţionat că starea de criză politică cauzată de nealegerea şefului statului a fost depăşită odată cu alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către deputaţii în Parlament, fapt care a avut loc la 16 martie 2012”.

31. Simptomatic este şi faptul că scrisoarea deschisă a CACD din 29 februarie 2012 a fost înregistrată la 16.03.2012, exact în ziua când, potrivit afirmaţiilor procurorului Lucreţia Zaharia, ar fi fost depăşită criza politică odată cu alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Oare pentru cercetarea Scrisorii deschise din 29 februarie 2012 şi înregistrarea ei în R - 1 a fost necesar de aşteptat ca să fie depăşită criza politică ori era necesar ca procurorii să-şi facă datoria imediat şi să demonstreze prin fapte că nu se află sub controlul politic al nimănui?

32. De menţionat, că procurorul Lucreţia Zaharia a evitat să cerceteze numeroasele probe video existente, în care atât V. Filat, cât şi M. Ghimpu au recunoscut public existenţa acordurilor secrete şi partajarea unor instituţii ale statului, care prin definiţie nu pot fi subordonate politic.

33. Pentru ca procurorul ierarhic superior care va examina plângerea să o poată studia mai profund şi să verifice legalitatea ordonanţei contestate, Vă prezentăm suplimentar probele video, care îi inculpă pe cei trei conducători, asupra faptelor cărora organele de urmărire penală au datoria să se pronunţe.

Domnule Procuror General,

După ce V-am expus mai sus o serie de aspecte de ordin procedural, Vă prezentăm în continuare o expunere punctuală a comentariului nostru pe marginea ordonanţei semnate de dna procuror L. Zaharia, oferindu-vă astfel posibilitatea unei documentări ample asupra principalelor aspecte care ţin de crima comisă de cei trei cetăţeni.

La 26 martie a.c. am fost invitat de către dna procuror Zaharia pentru audieri. Tot atunci am depus un demers pe numele domniei sale, care conţinea o multitudine de argumente de ordin juridic în sprijinul cererii noastre de începere a urmăririi penale contra celor trei semnatari.

La 6 aprilie a.c., Procuratura Generală mi-a expediat un răspuns oficial, semnat de aceeaşi doamnă Lucreţia Zaharia la 3.04.12, cu nr. 16-43/12 – 727, prin care am fost informat că prin ordonanţa din 27 martie 2012 a fost dispus refuzul în pornirea urmăririi penale în temeiul art. 275 (3) al Codului de procedură penală, deoarece, după opinia acesteia, fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 ale Codului Penal. Doamna procuror trece cu vederea obligaţia care îi revine de a ne răspunde punctual la fiecare cap de acuzare prezentat, sare peste o serie de probe de o gravitate deosebită, citează în mod mecanic nişte generalităţi din legislaţia în vigoare cu scopul evident de a muşamaliza crima celor trei şi de a nu începe urmărirea lor penală.

O astfel de reacţie a Procuraturii nu este una surprinzătoare, deoarece este de notorietate publică faptul că instituţia în fruntea căreia aţi fost plasat de actuala guvernare este subordonată politic Partidului Democrat din Moldova în frunte cu unul dintre cei, cărora le incriminăm comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat, şi anume Marian Lupu. Drept dovadă a acestui fapt este Anexa secretă nr. 4 la Acordul de constituire a AIE-2, prin care Procuratura Generală este atribuită PDM. Întrucât dreptul exclusiv de iniţiere a procedurii de numire şi demitere a Procurorului General îi aparţine preşedintelui Parlamentului, funcţia respectivă fiind deţinută de Marian Lupu, în mod evident Dumneavoastră sunteţi cel care are sarcina să execute indicaţiile politice de la acesta şi acoliţii lui, iar nu să-şi facă datoria în conformitatea cu legea.

Vom examina mai jos Ordonanţa semnată de subalterna Dumneavoastră pentru a demonstra nulitatea ei juridică, incompetenţa profesională şi reaua-credinţă, care au stat la baza asumării de către Procuratură a rolului de avocat al criminalilor.

Aşadar, chiar din primele rânduri ale documentului respectiv, dna Zaharia comite o încălcare deosebit de gravă prin includerea răspunsului adresat subsemnatului cu cel oferit unui grup de 17 deputaţi ai PCRM, care au adresat o „interpelare deschisă” Procuraturii Generale la 23.01.12012, cerând tragerea la răspundere penală a cet. M. Lupu. Astfel, subalterna Dumneavoastră a încălcat grav Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte rolul Parlamentului şi al deputaţilor, precum şi Legea despre statutul deputatului Nr.39-XIII din 07.04.94. Menţionăm că legislaţia în vigoare obligă orice autoritate publică să dea răspunsuri prompte şi calificate la demersurile deputaţilor, în cazul dat fiecare deputat urma să primească personal răspunsul argumentat de la procurorul respectiv. Amintim în acest sens câteva norme juridice din legea invocată mai sus.

Art. 17(6) al Legii despre statutul deputatului, care stabileşte drepturile acestuia, prevede următoarele:

„(6) În exercitarea mandatului deputatul poate adresa întrebări, interpelări şi petiţii Preşedintelui Republicii Moldova, membrilor Guvernului sau altor reprezentanţi ai organelor centrale ale administraţiei de stat.”

Art. 22 al aceleiaşi legi prevede: - „(1) Deputatul este în drept să se adreseze oricărui organ de stat şi obştesc, oricărei persoane oficiale în probleme ce ţin de activitatea de deputat şi să participe la examinarea lor. Organul sau persoana oficială respectivă sînt obligate să dea fără întîrziere răspuns la adresare, iar în cazul examinării sau verificării suplimentare a problemei - în cel mult o lună.

În continuare legea respectivă stabileşte:

„Art. 23. - (1) Deputatul ca reprezentant al puterii legislative supreme este în drept să ceară la faţa locului încetarea încălcării legii, iar în caz de necesitate să adreseze organelor şi persoanelor oficiale respective cerinţa de a fi oprită încălcarea legii, lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.

(2) Persoanele oficiale din organele de stat şi cele obşteşti, din unităţi cărora le este adresată cerinţa deputatului sînt obligate să ia fără întîrziere măsuri pentru oprirea încălcării, iar în caz de necesitate şi măsuri pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor, informîndu-l ulterior pe deputat.”

Mai mult, răspunsul dnei procuror adresat deputaţilor încalcă şi termenul maxim de oferire a răspunsurilor, cel mult o lună. Or, plasarea în acelaşi răspuns a câtorva documente, care au fost expediate de persoane cu statut diferit în societate, la date diferite şi având drept obiect şi argumentaţie aspecte care diferă substanţial arată caracterul tendenţios şi politic al acestui document.

În continuare, dna Lucreţia Zaharia ignorează cu desăvârşire probele prezentate de noi, urmărind absolvirea vinovaţilor de orice răspundere. Anume din acest motiv suntem nevoiţi să reluăm principalele argumente expuse în demersul nostru din 26 martie.

Cităm din Ordonanţa semnata de domnia sa:

„În scrisoarea membrilor Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, cât şi în declaraţia suplimentară a domnului Iurie Roşca din 26 martie 2012, în susţinerea poziţiei că este prezent un fapt de uzurpare a puterii de stat, infracţiune prevăzută de art. 339 Cod penal, săvârşită de către liderii coaliţiei de guvernământ – domnii Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, au fost expuse următoarele argumente: subordonarea abuzivă a coaliţiei de guvernământ (de fapt, de către coaliţia de guvernământ – nota noastră) unui şir de demnităţi şi instituţii de stat, prin modificări legislative, operate pe parcursul anului 2009; semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE şi a anexelor prin care au fost partajate funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat, cât şi ale unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice (Curtea de Conturi, Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică); subordonarea Curţii Constituţionale coaliţiei de guvernământ; tergiversarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova şi neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale.

În rezultatul examinării argumentele expuse (corect: în urma, ca rezultat al – nota noastră) în adresările menţionate privind pretinsele încălcări ale Constituţiei, apreciate ca uzurpare a puterii de stat şi falsificare a rezultatelor votării, în coraport cu situaţia de fapt şi de drept constatată, conchid că faptele sesizate nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art. 182 şi art. 339 Cod penal”.

Abordarea superficială a autoarei acestui text ne obligă să reluăm argumentaţia noastră şi să arătăm că procesul de uzurpare a puterii de stat a fost unul care s-a extins pe aproape trei ani, fiind unul premeditat şi metodic. El a început, într-adevăr, prin adaptarea legislaţiei la interesele acestei grupări încă în 2009, astfel încât să facă posibilă preluarea controlului politic asupra a practic tuturor instituţiilor puterii de stat autonome sau independente, precum şi modificarea legislaţiei electorale în aşa fel încât redistribuirea mandatelor în alegerile parlamentare să se producă anume în avantajul ei.

Aducem doar câteva exemple de modificări legislative, operate pe parcursul anilor 2009-2011.

I. La 15 octombrie 2009, deputaţii AIE au adoptat modificări la legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi legea cu privire la Guvern. Urmare a acestor modificări, viceminiştrii au încetat să fie funcţionari publici selectaţi pe bază de concurs, care se bucură de stabilitatea în funcţie, ei putând fi înlocuiţi în mod arbitrar de către miniştri. Astfel, ca efect, un număr mare de funcţionari şi-au pierdut locurile de muncă, aceştia fiind înlocuiţi cu persoane obediente politic partidelor din arcul guvernamental.

II. Tot în ziua de 15 octombrie 2009, deputaţii AIE au schimbat procedura de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a membrilor Consiliului de Observatori al Companiei “Teleradio-Moldova” de la trei cincimi (61 de mandate) la simpla majoritate (cel puţin 26 de deputaţi din 51). Aceste modificări au urmărit, în mod exclusiv, adaptarea normei legale la numărul de mandate deţinut de coaliţia de guvernământ. Astfel, cele două instituţii şi-au pierdut independenţa şi au căzut în relaţie de subordonare politică faţă de putere.

III. La 20 octombrie 2009, majoritatea parlamentară a operat modificări la Legea despre statutul deputatului în Parlament, iar la 22 octombrie 2009 a votat Hotărârea nr. 47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, prin care termenul de aflare în stare de incompatibilitate a deputatului a fost extins de la 30 de zile la şase luni, astfel încălcându-se articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova şi principiile legalităţii şi neadmiterii conflictului de interese prevăzute de Legea Fundamentală, articolul 70 „Incompatibilităţi şi imunităţi”, care stabileşte prin alin. (1) „calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”, precum şi de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceste schimbări vizau orice demnitate publică, inclusiv procurori, judecători, aleşi locali (de ex. Primarul mun. Chişinău – Dorin Chirtoacă, Primarul or. Floreşti – Iurie Ţap) etc. Astfel, din cei 17 membri ai Guvernului, 14 au deţinut în mod anticonstituţional şi funcţia de deputat. Atunci s-a creat o situaţie unică, printre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, a declarat aceste modificări drept anticonstituţionale.

IV. La data de 22 octombrie 2009 a fost modificată Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, fiind introduse norme noi, cu scopul de a evita în mod abuziv dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acesta nu alege timp de un an şeful statului.

În acest context sunt relevante şi constatările din Hotărârea Curţii Constituţionale pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova nr. 17 din 20 septembrie 2011: „…Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”; “…neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84, alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68, alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.”

În felul acesta au fost depăşite normele prevăzute de alin. (3), (4) şi (5) ale art. 78 din Constituţie, care stabilesc doar două tururi de scrutin şi o singură posibilitate de a organiza alegeri repetate. Astfel, alin.(3) stabileşte că „este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede: ”Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate”. Alin. (5): Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.

De asemenea, a fost introdusă prevederea care permite extinderea cu până la un an a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. În mod evident, schimbările respective au fost operate cu rea-credinţă şi urmăreau menţinerea forţată a puterii prin aceste tertipuri juridice şi depăşiri ale normelor constituţionale.

V. La 18 iunie 2010, deputaţii coaliţiei de guvernământ au operat modificări în Codul Electoral prin care şi-au subordonat politic Comisia Electorală Centrală. Astfel, a fost suprimată norma prevăzută de art.16 al Codului Electoral „Constituirea Comisiei Electorale Centrale”, potrivit căreia, din cei 9 membri ai CEC 5 reveneau opoziţiei parlamentare, iar 4 – exponenţilor puterii, precum şi caracterul inamovibil al acestora. Pentru exactitate, prezentăm mai jos redacţia art. 16 adoptată la 22 iulie 2005 şi versiunea modificată la 18 iunie 2010:

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) şi (3) în versiunea adoptată la 22.07.2005 şi intrată în vigoare la 12.08.2005:

(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru - de către Guvern şi 7 membri - de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(3) Membrii Comisiei Electorale Centrale sînt inamovibili. Vacanţa funcţiei de membru al acesteia poate interveni în caz de expirare a împuternicirilor, de demisie, de demitere sau de deces.

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) şi (3 în versiunea Alianţei pentru Integrare Europeană, adoptat la 18.06.2010 şi în vigoare din 29.06.2010:

(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(3) După confirmarea de către Parlament, membrii Comisiei Electorale Centrale depun în şedinţa în plen a Parlamentului următorul jurămînt: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce îmi revin potrivit funcţiei, să nu fac declaraţii politice pe parcursul validităţii mandatului.”

În consecinţă, la 10 februarie 2011 majoritatea parlamentară a AIE a format o nouă componenţă a CEC, 6 dintre membrii acesteia fiind exponenţii puterii şi doar 3 – ai opoziţiei. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul CEC au devenit exponenţii puterii. Potrivit normei legale, hotărârile CEC se adoptă cu simpla majoritate. Astfel, guvernarea a instituit un control total asupra proceselor electorale, iar membrii CEC care se bucurau până la acea dată de garanţii juridice de menţinere în funcţie au căpătat garanţii politice din partea guvernării.

Atunci când pomeneşte în treacăt despre semnarea Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE-2, invocate de noi în demersul către domnia sa, doamna procuror L. Zaharia nu scrie nici un cuvânt pentru a demonstra că probele prezentate de noi la acest capitol ar fi neîntemeiate şi nu ar reprezenta temeiuri pentru începerea urmăririi penale contra celor trei uzurpatori. Această eschivare de la un răspuns detaliat şi temeinic arată nu doar incompetenţa profesională a respectivei persoane, ci şi dorinţa ascunsă de a-i disculpa pe infractori. Din prezentarea de mai jos se va vedea chiar şi pentru un nespecialist în materie penală cât de grave sunt înţelegerile dintre cei trei în nesocotirea normelor de bază ale statului de drept.

ACORDUL AIE-2 – O EXPRESIE A CARACTERULUI CRIMINAL AL ÎNŢELEGERILOR DINTRE CEI TREI

Însuşi textul Acordului privind constituirea şi funcţionarea AIE, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, este o dovadă elocventă a faptului că cei trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ au uzurpat puterea de stat. Cităm din compartimentul acestui Acord „Formarea organelor de conducere a statului”: „Urmând rezultatele alegerilor din noiembrie 2010, principalele funcţii ale statului vor fi partajate în felul următor: PLDM – Prim-ministru (Vlad Filat), PD – Preşedinte (Marian Lupu), PL – Preşedinte al Parlamentului (Mihai Ghimpu). În baza acordului PL, PDM va deţine temporar funcţia de Preşedinte al Parlamentului până la alegerea şefului statului. Consecutivitatea formării organelor de conducere a statului este următoarea: alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Lupu), desemnarea candidaturii primului ministru (V.Filat) şi învestirea Guvernului, alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Ghimpu)”. Anume din fragmentul citat decurge întregul proces de aprofundare a stării de uzurpare a puterii de stat prin jonglarea procedurilor de alegere a şefului statului care au culminat, în definitiv, cu instalarea lui Nicolae Timofti în această funcţie.

Prin acelaşi document a fost creat un mecanism anticonstituţional de luare a deciziilor, care intră în contradicţie flagrantă cu articolul 1 al Constituţiei prin care se garantează că „Republica Moldova este un stat de drept şi democratic”, precum şi cu articolul 6 al Constituţiei ce garantează separaţia puterilor în stat. Mai grav, acest organ ilegal, prin semnătura celor trei conducători, atentează la însuşi actul decizional al autorităţilor puterii centrale, stabilit de Legea Fundamentală şi legislaţia în vigoare. Această înţelegere de tip mafiot este descrisă în compartimentul intitulat „Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană” şi are pretenţia să se plaseze deasupra cadrului legal şi a instituţiilor statului de drept. Cităm:

„CAIE este format din 9 membri: trei din partea PLDM, PD şi PL. Din CAIE fac parte de drept(???) preşedinţii partidelor care formează alianţa de guvernare şi un reprezentant al fracţiunilor parlamentare ale acestora, precum şi un reprezentant din Guvern din partea fiecărui partid. Şedinţele CAIE sunt deliberative doar cu prezenţa reprezentanţilor tuturor componentelor AIE. La baza luării deciziilor în cadrul CAIE stă principiul consensualităţii (...)

CAIE adoptă decizii prin vot unanim (...)

În cadrul CAIE se vor discuta iniţiativele de dizolvare a Parlamentului, de nepromulgare a legilor, suspendarea hotărârilor Guvernului, votul de neîncredere Guvernului şi demiterea miniştrilor şi viceminiştrilor, hotărârile de angajare a răspunderii Guvernului, convocarea sesiunilor extraordinare a Parlamentului, componenţa delegaţiilor permanente ale Parlamentului.

Fără acordul prealabil al CAIE, fracţiunile parlamentare constituante ale AIE nu vor susţine proiectele de legi şi hotărârile iniţiate de opoziţie, nu vor iniţia şi nu vor susţine acordarea votului de neîncredere Guvernului, nu vor iniţia şi nu vor susţine convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.

Şedinţa generală AIE cu participarea Preşedintelui ţării, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, deputaţilor şi miniştrilor va fi convocată după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la 3 luni”.

Prin instituirea acestui organ ad-hoc, capii coaliţiei de guvernământ şi-au arogat, în mod criminal, împuterniciri, care aparţin, în mod exclusiv, unor autorităţi publice centrale, potrivit competenţelor acestora prevăzute de legislaţia în vigoare. Aşa de exemplu, din textul citat rezultă în mod flagrant că şeful statului este lipsit de drepturile sale constituţionale fundamentale, cum ar fi: dizolvarea Parlamentului (art. 85), promulgarea legilor (art. 93), emiterea decretelor (art. 94), suspendarea hotărârilor Guvernului (art. 88, i). Preşedintele ţării este degradat până la relaţia de subordine faţă de CAIE prin pretenţia semnatarilor respectivului Acord de a convoca şeful statului la şedinţele AIE. Prin prevederea respectivă s-a comis o imixtiune directă în atribuţiile constituţionale exclusive ale preşedintelui republicii, care, potrivit art. 77, alin. (2), „reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, dar şi un atentat la statutul acestuia, stabilit prin alin. (1) al art. 87, potrivit căruia „Preşedintele Republicii Moldova este comandantul forţelor armate”. Precizăm că legislaţia în vigoare nu oferă nici unei autorităţi publice legale, inclusiv Parlamentului sau Guvernului, dreptul de a convoca Preşedintele Republicii în mod imperativ. Implicit, un astfel de drept nu poate să rezulte dintr-un acord politic dubios, semnat de trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care comit, prin Acordul respectiv, crima de exercitare a puterii de stat în nume propriu, prevăzută de alin. (2) din art. 2 al Constituţiei.

Prin sintagma „Convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului”, cei trei preşedinţi de partide comit un atentat suplimentar asupra prerogativelor şefului statului, precum şi o imixtiune directă în activitatea forului legiuitor, a organelor de lucru ale acestuia, inclusiv a fracţiunilor parlamentare, dar şi lezează în mod direct statutul deputatului, toate aceste prevederi fiind stabilite în alin. (2) al art. 67 al Constituţiei, care stabileşte: „Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi de deputaţi”. Restrângerea mandatului de deputat comisă de către V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu încalcă, în mod deliberat şi cu rea-credinţă, şi art. 68 al Constituţiei „Mandatul reprezentativ”: „1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”. Prin urmare, conducătorii celor trei partide parlamentare ştirbesc în mod grav atribuţiile deputaţilor aflaţi în slujba poporului, şi nu în subordinea şefilor de partid.

În continuarea textului aceluiaşi Acord al AIE, V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu pretind să blocheze în totalitate actul decizional al şefului statului şi să îl coboare la nivelul unui simplu subaltern, care, înainte de emiterea oricărui decret, este obligat să ceară aprobarea prealabilă a CAIE.

Cităm integral compartimentul „Modul de pregătire a luării deciziilor”: „Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectul decretelor. Dacă în termen de cinci zile din momentul informării nu parvin obiecţii, Preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE – subiectul se discută în cadrul CAIE”.

Aceste formulări transformă, de fapt, Preşedintele republicii într-o marionetă a trei exponenţi ai puterii, care dovedesc prin semnături personale că urmăresc subordonarea şefului statului unor cârdăşii de cartel, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 339 al Codului Penal.

Acelaşi Acord al AIE, semnat la 30 decembrie 2010, a instituit o suprastructură politică, prin care s-au încălcat în mod grosolan competenţele Guvernului stabilite prin Constituţie, Legea cu privire al Guvern şi alte acte legislative. Am demonstrat mai sus cum, prin semnătura celor trei, s-a recurs la subordonarea Preşedintelui republicii şi a Parlamentului unui organ anticonstituţional numit CAIE. Vom demonstra mai jos că prin acelaşi document s-a produs şi subordonarea Guvernului.

Cităm în continuare din documentul semnat la 30 decembrie 2010 de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, compartimentul „Reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului”: „Şedinţele Executivului sunt precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în cadrul cărora se aprobă ordinea de zi a şedinţelor Guvernului în scopul elucidării situaţiilor conflictuale, atunci când există divergenţe de opinii vizavi de proiectele aflate în discuţii.

Deciziile în cadrul prezidiului Guvernului se iau prin consens. În cazul când nu este posibilă identificarea unei soluţii consensuale pe marginea unui proiect de hotărâre, proiectul în cauză va fi retras de pe agenda şedinţei Guvernului, iar problema respectivă va fi pusă în discuţie la CAIE.”

În compartimentul numit „Dispoziţii finale”, semnatarii Acordului au hotărât să adapteze legislaţia la interesele lor de cartel. Cităm: „Până la învestirea Guvernului vor fi operate modificări în legislaţie în vederea asigurării îndeplinirii prevederilor prezentului Acord”. Drept urmare directă a acestor înţelegeri a fost modificat art. 26 al Legii cu privire la Guvern. Astfel, varianta legii respective de până la operarea de modificări avea următorul conţinut: „Art. 26. Prezidiul Guvernului” „Pentru organizarea activităţii interne a Guvernului se formează Prezidiul Guvernului în componenţa Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor şi ministrului justiţiei”. Însă, în varianta modificată şi completată la 04.05.10, acelaşi articol a fost adaptat integral Acordului AIE citat mai sus, „Art.26. Prezidiul Guvernului”: „Pentru coordonarea activităţii interne a Guvernului şi în scopul aprobării proiectului ordinii de zi a şedinţelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte Prim-ministrul şi viceprim-miniştrii.

Şedinţa Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi membrii prezidiului. În cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru participare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului.

Deciziile în cadrul Prezidiului se adoptă prin consens”.

Prin norma legală instituită, cei trei complici au urmărit subordonarea Guvernului ca organ colegial al puterii executive unei suprastructuri artificiale cu competenţe nelimitate, cu o formă de organizare şi un mod de luare a deciziilor antidemocratic şi nefuncţional (a se vedea, în acest sens, pretenţia ca la astfel de şedinţe să fie prezenţi toţi membrii, ca şi dreptul abuziv al viceprim-miniştrilor de a-şi delega în locul lor alţi membri ai Guvernului la şedinţele Prezidiului, dar şi metoda antidemocratică şi inaplicabilă de luare a deciziilor prin consens). Practic, normele respective au creat un blocaj instituţional şi au transformat Guvernul într-un organ subordonat intereselor dubioase ale aceleiaşi structuri ilegale numite CAIE.

În concluzie, este absolut clar că semnatarii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană au semnat un document politic prin care au comis un atac direct împotriva ordinii constituţionale şi a legalităţii, prin subordonarea Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului înţelegerilor de tip criminal.

Este de notorietate publică faptul că în aceeaşi zi de 30 decembrie 2010, V.Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu au semnat patru anexe la Acordul privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate între cele trei partide din coaliţia de guvernământ funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat. Trei dintre aceste anexe au fost făcute publice de înşişi semnatarii documentului. Însă despre existenţa celei de-a patra anexe, care a purtat un caracter secret, opinia publică a aflat mult mai târziu. Ea a fost dezvăluită în urma scandalurilor iscate pe marginea conflictelor din interiorul AIE. Astfel, Mihai Ghimpu a făcut public acest document în cadrul emisiunii „Fabrika” a postului de televiziune „Publika TV” în data de 16 noiembrie 2011. Anume Anexa nr. 4 vădeşte, în mod special şi fără echivoc, planul criminal al celor trei conducători de partide de a uzurpa puterea de stat prin partajarea între partidele din arcul guvernamental a unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice.

Procurorul Zaharia evită în mod deliberat să se pronunţe şi asupra unui aspect de o importanţă majoră, care reprezintă una dintre cele mai elocvente dovezi ale uzurpării puterii de stat de către indivizii respectivi, şi anume la Anexa secretă nr. 4 a Acordului de constituire şi funcţionare a AIE-2. Asta cu atât mai mult cu cât această înţelegere reprezintă un atac flagrant la principiile statului de drept şi la normele legale în vigoare. Gravitatea acestei crime este cu atât mai izbitoare cu cât cârdăşia secretă între cei trei a avut efecte practice, toate funcţiile convenite de aceştia fiind repartizate în strictă conformitate cu înţelegerile din respectivele anexe.

Prezentăm mai jos toate componentele Anexei secrete nr. 4, precum şi argumentaţia juridică legată de încălcările comise de V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu.