La Betleem trebuia să mergem, în primul rând, la Biserica Naşterii Domnului, care este unul dintre cele mai importante locuri de închinare. Aceasta a fost ridicată pe locul peşterii în care S-a născut Iisus şi se numără printre cele mai vechi biserici creştine din lume, fiind construită în anul 530 de către împăratul Iustinian pe locul unui alt sfânt lăca ş mai vechi, înălţat de Sfântul Constantin cel Mare.

În biserică se află trei altare: unul central şi două mai mici aflate în absidele laterale. Din aceste abside se coboară în Peştera Naşterii Domnului – o mică grotă naturală, situată chiar sub altarul central. Aici ne-am închinat cu evlavie la steaua de argint care marchează locul în care a fost pus Pruncul Hristos, am rostit fiecare câte o rugăciune tainică după puterea inimii noastre… Steaua de argint este străjuită de cincisprezece candele care ard în permanenţă.

Ieşind din Peşteră, am primit binecuvântare de la un preot grec care cunoştea rusa. De altfel, ne-am dat seama că în Israel te descurci foarte bine dacă ştii rusa, chiar şi cu româna, pentru că în mănăstiri sunt mulţi călugări veniţi din ţările ortodoxe din Europa de Est.

În a doua zi de pelerinaj am mers din nou la Ierusalim, aici aveam să parcurgem un drum special, un drum pe care cândva Mântuitorul a purtat Crucea Mântuirii neamului omenesc – „Via Dolores” sau „Drumul Crucii”.

Înainte de a păşi pe Drumul Crucii am trecut prin Poarta Oilor, numită şi Poarta Sfântului Ştefan, căci, după cum ne-a spus Eliav, anume aici Sfântul Ştefan, primul martir creştin, a fost omorât cu pietre de către evrei. Cele 14 popasuri ce despart urcuşul nostru spre Golgota se ascund pe mai multe străduţe înguste şi destul de întortocheate. Aceste popasuri marchează momente deosebite din drumul Mântuitorului spre locul unde a fost răstignit. Primele 9 opriri au loc în diferite puncte ale oraşului, pe când ultimele 5 au loc în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt. Fiecare dintre cele 14 popasuri este însemnată cu o plăcuţă cu numărul ei, nu întotdeauna uşor de observat.

Înainte de a ajunge la primul popas am trecut printr-un mic paraclis aflat la parterul unei case de locuit, lăcaşul este amplasat pe locul unde s-a născut Fecioara Maria. După ce ne-am închinat, măicuţa ce avea grijă de bisericuţă ne-a oferit mir – o adevărată binecuvântare pentru început de drum. La prima oprire am găsit locul unde Pilat judeca poporul, astăzi aici se află o biserică catolică numită „Capela Flagelării”, pe lângă care se află mai multe săli de meditare şi o capelă de rugăciune. Cândva acest loc era numit Gavata – „pardosit cu pietre”, care ne-a impresionat foarte mult prin pomii şi celelalte plante de aici, ce transformau acest spaţiu într-o adevărată oază de linişte, pentru că trebuie să vă spun că întreg Drumul Crucii era plin de vânzători ambulanţi, băcănii şi oamenii de diferite etnii (evrei, arabi, armeni) care îşi duceau viaţa nestingheriţi de pelerinii ce treceau pe acelaşi drum.

„Ecce Homo!” („Iată Omul!”) este o biserică catolică care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat L-a prezentat pe Iisus mulţimii. Această biserică se află aproape de al doilea popas, unde parcă şi astăzi auzim sentinţa evreilor: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Pretoriul, locul unde a fost judecat şi condamnat la moarte Mântuitorul de Pilat, este şi un loc al ortodocşilor. Într-o clădire ridicată deasupra peşterii din piatră în care a fost închis Mântuitorul, cu picioarele şi mâinile legate, se află o mică biserică ortodoxă. Peştera şi biserica se numesc “Pretorion”.

La intersecţia străzilor Poarta Leilor cu Drumul Damascului am cotit la stânga, aici Mântuitorul a căzut sub povara Crucii. În această intersecţie a fost ridicată o capelă poloneză, iar un basorelief marchează acest moment dureros cunoscut drept a treia oprire din Drumul Crucii. Strada Damascului ne-a dus spre centrul cetăţii, unde Maica Domnului, răvăşită de durere, şi-a întâlnit Fiul.

Pe locul întâlnirii dintre Hristos şi Mama Sa astăzi se află o capelă armenească, care omagiază durerea tuturor mamelor ce şi-au pierdut copiii. Aici este a patra staţionare. În interiorul acestei biserici încă se mai păstrează podeaua originală cu mozaic din secolul al V-lea. Pe podea, într-un loc ferit, se află două urme de sandale, unii cred că ele amintesc de urmele paşilor Maicii Domnului. Al cincilea popas este desemnat de o capelă franciscană, aici Simon din Cirene a fost obligat să-L ajute pe Iisus să ducă Sfânta Cruce. După care am cotit pe o străduţă îngustă pavată cu pietre, parcă uitată de vreme. La începutul acestei străzi, fiecare dintre noi a pus mâna pe un perete de care S-a sprijinit Iisus. Piatra pe care milioane de pelerini au pus mâna este afundată şi roasă, având forma unei palme.

Strada îngustă ne-a dus spre locul unde Sfânta Veronica i-a şters faţa de sudoare Mântuitorului, mahrama pe care s-a imprimat chipul lui Iisus este considerată prima icoană. Ne aflăm, aşadar, în cel de-al şaselea popas, unde se află Biserica Sfintei Veronica, care păstrează urme ale unei biserici cruciate numită Biserica Sfântul Cosmos. Din acest loc se ridică nişte trepte ce duc spre strada Bazarului, unde am găsit, la mici distanţe dintre ele, alte trei opriri. În a şaptea oprire, Hristos a căzut a doua oară, cam pe aici se termină vechea cetate a Ierusalimului.

“Nu mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri” sunt cuvintele rostite de Iisus Hristos femeilor mironosiţe ce se aflau în locul pe care acum se înalţă Biserica Sfântului Haralambie, iar o cruce latină ne aduce aminte despre acest moment, desemnat de al optulea popas. A treia cădere a Mântuitorului se află aproape de Patriarhatul Copt din Ierusalim, tot aici găsim şi o veche coloană romană, ce indică al nouălea loc de oprire.

Următoarele popasuri se află deja în Biserica Sfântului Mormânt, probabil, cel mai vizitat lăcaş de închinare din lume. Numărându-ne şi noi, pelerini ai Mitropoliei Basarabiei, am intrat cu evlavie în curtea bisericii, unde cu aproape două mii de ani în urmă soldaţii l-au dezbrăcat şi umilit pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aici a avut loc a zecea oprire.

Când am intrat în biserică, conştientizam pe deplin că emoţiile ce ne cuprind sunt unice… Nu prea ştiam cum să le exprimăm, pentru că fiecare dintre noi îşi dădea seama că a intrat pe locul unde Iisus a biruit moartea şi ne-a adus mântuirea. În dreapta ne-am urcat pe o scară ce ducea spre locul răstignirii, aici mozaicurile din sanctuarul latin, ce se află la etajul superior, înfăţişează durerea imensă pe care a răbdat-o Mântuitorul. Trecând prin al unsprezecelea popas, ni s-au înfăţişat slujbele liturgice săvârşite în Săptămâna Patimilor, în care fiecare ortodox trăieşte aceste scene dureroase din Actul Mântuirii neamului omenesc.

Piatra Calvarului reprezintă al doisprezecelea popas spiritual, la care ne-am închinat cu multă evlavie. Pe această rocă a fost înfiptă Crucea Mântuitorului, ce a fost ridicată în văzul tuturor. Astăzi, deasupra acestui vârf de munte, numit Golgota, se află un altar grec-ortodox. Golgota înseamnă „locul căpăţânii”, pentru că acolo a fost găsit capul lui Adam, cel care este reprezentat de multe ori pe răstigniri.

Luaţi de valul emoţiilor, dar şi de cel al pelerinilor, am ajuns în faţa lespezii numite „Piatra ungerii”, pe care Iisus a fost uns în grabă şi înfăşurat în giulgiu, înainte de a fi pus în mormânt. Piatra dreptunghiulară, lustruita de nenumăratele rugăciuni şi lacrimi vărsate asupra ei, miroase mereu a mir… Piatra este considerată penultimul popas, al treisprezecelea.

De la Piatra Ungerii am mers spre Mormântul Domnului, unde se află lespedea pe care a fost pus trupul Său. Acesta reprezintă locul cel mai sfânt al creştinătăţii, la care am stat mai mult timp, până ne-a venit rândul să ne închinăm în el. Mormântul Domnului a fost punctul de vârf al pelerinajului nostru, cu toate că am avut multe alte locuri de a le mai vedea. Închinându-ne la Mormânt, fiecare pelerin s-a rugat pentru cea mai grea nevoie pe care o avea sau pentru ce avea el mai sfânt. Credinţa fiecăruia se materializa parcă în lumina aprinsă de la ieşirea din mormânt, lumină care nu se stinge niciodată…

Gândindu-mă la Lumina Învierii, în preajma Sărbătorii Paştelui, mărturisesc tuturor creştinilor că „Hrisos a Înviat”, iar noi am devenit povestitori ai locurilor sfinte pe care vă invit să le vizitaţi pe data de 1 iunie, atunci când îl vom avea pelerin alături de noi pe ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Pentru aceasta puteţi contacta Administraţia Mitropoliei Basarabiei sau găsi informaţii pe site-ul www.emaus.md.

Cu preţuire în Domnul,

Pr. Cons. Sergiu AGA,
directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus”

(Continuare în numărul următor.)