Este demnă de toată atenţia periodicitatea cu care se trezeşte în politicienii noştri spiritul justiţiar şi dragostea pentru adevăr. Aceste accese de sinceritate nu depind de fazele de creştere şi descreştere ale Lunii şi nu au nimic în comun cu depresiile de toamnă sau acutizările de primăvară. De regulă, crizele respective îi lovesc pe politicienii aflaţi la guvernare când nici nu se aşteaptă: în preajma campaniilor electorale sau în plin proces de împărţire a funcţiilor. Dacă trec cu bine de aceste perioade, uită de toate şi sunt preocupaţi iarăşi de valori şi de principii.
În sfârşit, un membru al Guvernului verde ca spanacul a emis o idee valabilă şi de luat în seamă. Numărul 2 în Cabinetul de miniştri, Valeriu Lazăr, care deţine şi portofoliul Economiei, s-a dat cu părerea despre noile scumpiri la gazele naturale vândute în Republica Moldova de gigantul monopolist rus Gazprom. Cuvântul demnitate a răsunat în context. Lazăr a ţinut să arate: „Sau mergem, în continuare, pe strategia prin care Republica Moldova, cu demnitate, va ajunge la media europeană, ceea ce ne dă dreptul să negociem tariful de tranzit, sau facem ca ucrainenii. Asta vrem noi? Am impresia că odată ce am ajuns aici şi greul a trecut, noi nu trebuie să facem compromisuri politice exagerate.
Marea cumpănă, aş zice chiar mai mult, apocalipsa de importanţă locală se apropie implacabil, se strânge funia la par şi nu există cale de scăpare. Adică, o şansă ar exista totuşi, doar una singură, şi ea se numeşte Marian Lupu. Rămâne doar să ne agăţăm de ea, să ne ridicăm cu toţii până la înţelegerea adevăratei dimensiunii (spirituale, nu fizice) a acestei figuri emblematice şi atunci ni se va deschide drumul către Nirvana.
Nici o instituţie din România nu a organizat vreo manifestare dedicată zilei de naştere a autorului „Scrisorii pierdute“, venit pe lume la 1 februarie 1852. Dacă 15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu, devenită Ziua Culturii Naţionale, aduce în fiecare an evenimente omagiale, Ion Luca Caragiale nu este sărbătorit în nici un fel.
Cine compromite Justiţia în Moldova sau cum preşedintele Curţii de Apel Economice, Aurel Colenco, se descalifică profesional cu preţul suferinţei celor care ajung pe mâna lui
În ultima perioadă de timp, numele acestui judecător a mai apărut în subiecte de scandal nu o singură dată. Dacă vă mai amintiţi, fosta guvernare, AIE-1, a şi încercat să facă o reformă substanţială în justiţie. Se pare că iniţiativa acestei reforme radicale, care ar fi permis stârpirea măcar parţială a corupţiei şi a relaţiilor de tip mafiot din sistemul judecătoresc, a fost susţinută destul de energic de premierul V. Filat şi de Ministrul Justiţiei A. Tănase. Dar, ghinion, în momentul votării în Parlament, nu au ajuns vreo două voturi. Ale cui? Păi al unui ins despre care am mai avut ocazia să scriem şi cu care ne judecăm încontinuu. Al ex-deputatului şi dubiosului om de afaceri, Veaceslav Platon, intrat în Parlament cu AMN, precum şi al ex-vicepreşedintelui de atunci al Parlamentului, Alexandru Stoianoglo, membru PD (Lupu-Plahotnicuc).
[detalii]»
…Şi iată că a venit „Perestroika”. Un timp al trăirilor tragice şi al reevaluării trecutului, al reveriilor romantice şi al mitingurilor zgomotoase, al transparenţei (Glasnosti) şi schimbărilor. Aceste vremuri zbuciumate au dezbinat societatea moldovenească de atunci în două tabere beligerante. Motivele acestei explozii sociale sunt de profunzime şi ar fi naiv şi incorect să le dăm acum o apreciere din perspectiva unor atitudini înjumătăţite, de pe vechile baricade politice. Cine a avut dreptate şi cine nu a avut, a fost necesară dezintegrarea URSS, ar fi trebuit să se producă, imediat după această dezintegrare, reunirea cu România, etc.? Întrebarea, desigur, este interesantă, – cum ar fi zis un umorist celebru.
Vechiul şi cel mai cunoscutul aspirant la funcţia de preşedinte al statului, Marian Lupu, a primit zilele acestea o gravă lovitură sub centură care, chiar dacă nu l-a trimis în knock-out, bănuim că l-a descumpănit şi l-a lăsat cu sufletul răvăşit. Lupu, care, în disperare de cauză, nu ştie cu cine să mai vorbească, ce să facă şi pe lângă cine să se dea bine ca să guste din fericirea supremă (pentru că, iată, fericirea este aproape, trebuie doar să întinzi mâna şi s-o prinzi de coadă), a primit lovitura de la cine s-ar fi aşteptat mai puţin – de la părintele democraţiei moldoveneşti, de la baciul superior peste cei trei baci mai mici, dar tot mioritici, Petru Lucinschi.
Recunosc cu toată sinceritatea: îmi place Mihai Ghimpu. Rectific: îmi place să scriu despre Minai Ghimpu. Pentru că, de fapt, nu ai nimic de scris. El „se scrie” singur. Doar să pleci urechea, să-l asculţi cu toată atenţia şi să-i sorbi vorbele înţelepte care curg, curg, curg... Dar, de la un timp, ex-preşedintele este mai rar pe acasă şi viaţa a devenit oarecum mai tristă. Dar îl înţelegem. A muncit. Mult. Acum se odihneşte. Are dreptul.
Deci, astăzi nu voi scrie nimic despre Mihai Gimpu. Astăzi voi scrie despre Vladimir Filat. De bine. Pentru că şi el a muncit. A muncit cel mai mult. Mai mult decât Ghimpu. Şi decât Lupu?
[detalii]»|
Vizita comisarului UE sau cum unii de la Bruxelles lustruiesc imaginea regimului oligarhic şi corupt de la Chişinău
Vizualizari:1000 Comentarii:19
|
Etern candidat sau interimar fără perspective?
Vizualizari:2032 Comentarii:5
|
|
Cine va trăi bine în Republica Moldova?
Vizualizari:777 Comentarii:1
|
|
|
Sănătatea premierului, subiect de interes public
Vizualizari:1026 Comentarii:2
|
Filat se îngraşă, iar oamenii nu au ce mânca
Vizualizari:579 Comentarii:2
|
|
Ne vom încălzi pe datorie sau vom îngheţa de frig
Vizualizari:808 Comentarii:0
|
AIE 1, AIE 2, comuniştii sunt cu noi!
Vizualizari:737 Comentarii:0
|
|
Vladimir Plahotniuc, oligarh şi al treilea om în stat, are dublă identitate: una în Moldova, alta în România
Vladimir Plahotniuc / Vladimir Ulinici / Vlad Ulinici
Vizualizari:1064 Comentarii:3
|
Filat despre Plahotniuc-Ulinici: „Dacă a încălcat norma legală, ar trebui să suporte consecinţele“
După dezvăluirile publicate în exclusivitate de „Adevărul“ despre faptul că prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc, are un alt nume ca cetăţean român, Vlad Ulinici, mai-marii statului de la Chişinău evită să comenteze subiectul. [detalii]» Vizualizari:603 Comentarii:0
|
|
Top 10 cei mai bogaţi deputaţi moldoveni
Locul 1: Vladimir Plahotniuc (PD),locul 2: Vladimir Filat (PLDM) şi locul 3: Valeriu Guma (PD)
Vizualizari:1046 Comentarii:1
|
Aceşti netrebnici care ne conduc
Vizualizari:758 Comentarii:5
|
|
„Aventura” elveţiană a premierului
Vizualizari:943 Comentarii:0
|
Nepotul Chirtoacă, pornit pe urmele unchiului Ghimpu
Vizualizari:712 Comentarii:0
|
|
Un dirijism prea de tot?
Vizualizari:643 Comentarii:0
|
Mafia Verde sau primarul PLDM de Străşeni, prins în flagrant cu luare de mită
Vizualizari:627 Comentarii:1
|
|
Dosarul Buşilă–Ghimpu, din nou amânat
Vizualizari:824 Comentarii:22
|
Guvernatorul BNM: Ne aşteaptă noi scumpiri din cauza secetei care se anunţă
Vizualizari:633 Comentarii:0
|
|
Despre miopie sau cum ne dăm seama dacă copilul nostru are nevoie de ochelari
Vizualizari:935 Comentarii:0
|
Afinul – fructul frumuseţii şi al sănătăţii
Vizualizari:886 Comentarii:0
|
|
Moldoveni răniţi în atentatul de la Moscova
Vizualizari:553 Comentarii:0
|
O săptămână de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin
În perioada 23-29 ianuarie 2011, în Republica Moldova, la fel ca şi în alte ţări europene, se desfăşoară Săptămâna de informare împotriva cancerului de col uterin. În instituţiile medicale republicane sunt distribuite materiale informative despre riscurile şi modalităţile de prevenire a acestei maladii. Acţiunea este desfăşurată de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populaţie în Moldova. [detalii]» Vizualizari:893 Comentarii:1
|
|
Surse de lumină
Valentin MÂNDÂCANU în dialog cu Victor Gherman. „Nistru”, nr. 9, 1984 [detalii]» Vizualizari:573 Comentarii:0
|
Condiţii de detenţie degradante în penitenciare
Vizualizari:760 Comentarii:0
|
|
Pictorul Vladimir Baciu vorbeşte în culori despre „libertatea ascunsă a naturii”
Vizualizari:650 Comentarii:1
|
|
|
Cultura Cucuteni-Tripolie se regăseşte deja şi pe mărcile poştale
Vizualizari:594 Comentarii:1
|
„Natura pe ducă”
Vizualizari:676 Comentarii:0
|
|
Patriarhul Daniel: Unirea Principatelor Române a fost „Unirea de bază” şi nu „Unirea Mică”
Vizualizari:512 Comentarii:0
|
Român din Ucraina reales la Strasbourg
Vizualizari:707 Comentarii:0
|
|
Băsescu, huiduit de mii de oameni la Iaşi şi la Focşani
Vizualizari:574 Comentarii:0
|
Cadavrul lui Lenin trebuie înhumat
Vizualizari:609 Comentarii:0
|
|
33 de concurenţi se pot pregăti deja să încerce şi la anul care vine
Numărul doritorilor de a se face cunoscuţi prin intermediul concursului Eurovision a crescut simţitor de la ediţie la ediţie în Republica Moldova. Participarea în concurs şi, mai cu seamă, evoluarea în cadrul show-urilor televizate, a fost o rampă de lansare pentru mai mulţi interpreţi sau doritori de a nimeri pe piaţa muzicală. [detalii]» Vizualizari:898 Comentarii:0
|
Ruşii se închină la icoana “Sfântului” Stalin. Imaginea Bisericii Ortodoxe Ruse: „amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată”
Vizualizari:611 Comentarii:1
|


Politicienii nu recunosc niciodată că ar întreprinde ceva de dragul propriilor interese. Întotdeauna este invocat interesul naţional, interesul cetăţenilor, interesul statului, chiar şi atunci când interesul respectiv este departe de cel declarat. Cu cât este mai aproape ziua „x”, se înteţesc discursurile politicianului cu accent de Bucureşti şi apelurile acestuia la raţiunea şi spiritul civic al politicienilor, într-un moment crucial pentru ţara noastră, adică alegerea preşedintelui ţării.
Anul 2011 a deputat, în aspect economic, nu tocmai aşa cum ne-am fi dorit. Atâta timp cât guvernanţii mai sunt preocupaţi de împărţitul puterii, preţurile la mărfuri şi servicii par să avanseze pe o traiectorie necontrolată, iar pensiile şi salariile de mult nu mai ţin pasul cu acestea. Deocamdată, nu avem o lege a Bugetului pentru anul 2011 şi nu a fost publicat, cel puţin, un proiect al acesteia, astfel că nu se ştie care vor fi şi dacă vor fi perspectivele de majorare a pensiilor, salariilor, indemnizaţiilor, burselor şi altor plăţi sociale.
Preţurile au explodat la începutul acestui an, iar Guvernul, în loc să vină cu soluţii concrete, ne dă doar explicaţii de ce se întâmplă acest lucru. Domnilor guvernanţi, am obosit să ne tot spuneţi ce dezastru aţi moştenit de la comunişti, să ne tot explicaţi că nu puteţi stârpi vechile scheme monopoliste de pe piaţă. Oamenii vor altceva de la dvs., atunci când şi-au dat votul pentru o altă guvernare. Oamenii vor ca preţurile din RM să nu fie mai mari decât în ţările europene (aşa cum este acum). Amintesc aici de salarii, pensii, burse, care sunt în continuare mizere. Oamenii vor să nu fie minţiţi şi în continuare, scrie jurnalista Elena Robu-Popa.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a majorat cu 12,2% tariful mediu la gazele naturale. Consiliul de Administraţie al ANRE a anunţat la şedinţa de miercuri, 26 ianuarie, că, în urma analizei calculelor, tariful pentru consumatorii finali va fi de 4 599 de lei pentru 1000 de metri cubi. După adoptarea deciziei respective, principalul furnizor de căldură din capitală, SA Termocom, a solicitat ANRE majorarea tarifelor la căldură cu circa 13%. Astfel, consumatorii ar putea achita 930 de lei şi 39 de bani pentru o gigacalorie, faţă de 821 lei, cât se achită în prezent. Decizia privind actualizarea tarifelor la energia termică urmează să fie luată săptămâna viitoare, când se va întruni Consiliul de Administraţie al Agenţiei.
Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu vechiul său nume.
Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat?

Intenţia Guvernului de a crea o întreprindere de stat specializată în importul de medicamente deja a provocat o serie de controverse. În această scurtă notă analitică vom încerca să aruncăm o privire asupra acestei intenţii şi să explicăm de ce o eventuală decizie de a crea o asemenea companie ar putea fi un pas într-o direcţie greşită.
Primarul oraşului Străşeni, Constantin Priguza, a fost prins luni, 24 ianuarie 2011, în flagrant delict, luând mită în sumă de 4 mii de euro. Despre aceasta a anunţat Serviciul de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
După scumpirile drastice din ultima perioadă, guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, vine cu noi previziuni pesimiste în ceea ce priveşte preţurile la servicii şi la alimente. Acesta a declarat, într-un interviu pentru Imedia, că preţul la alimente va continua să crească în 2011, din cauză că anul acesta se anunţă a fi unul secetos.
800 000 de oameni de pe planetă suferă de miopie. Este o afecţiune des întâlnită la vârste fragede, dar şi la persoanele adulte. Se spune că această boală este determinată de statul prea mult în faţa calculatorului, a televizorului sau din cauza cititului. Unii cercetători consideră că miopia este ereditară şi nu poate fi dobândită pe parcursul anilor. Din ce cauză unele persoane nu văd bine obiectele de la distanţă şi cum poate fi tratată această patologie ne vorbeşte doamna Svetlana Marina, medic oftalmolog la Spitalul de Neurochirurgie şi la Centrul de corecţie a vederii Optic-Lux.
Unul dintre miracolele naturii, un fruct care, aparent, nu se deosebeşte de toate celelalte, este afinul. Denumirea ştiinţifică este Vaccinum myrtillus, iar în popor îl putem întâlni sub diferite denumiri: afin de munte, afin negru, afene, asine, coacăz, merişor de munte, pomuşoară. Este un arbust răspândit în zonele muntoase. Fructele lui – afinele – sunt nişte pomuşoare rotunde, de culoare albastră-închisă cu gust dulce-acrişor.
1873. Voi căuta să arăt că în procesul traducerii se întâlnesc dificultăţi obiective, provenite din însăşi firea limbii noastre, dar şi dificultăţi subiective, care derivă din pregătirea uneori insuficientă a traducătorului. Voi porni de la premisa că, pentru o traducere bună, printre cele mai importante condiţii se numără corectitudinea şi bogăţia limbii. Când tălmăcitorului îi lipseşte răbdarea sau priceperea de a migăli cuvântul, fraza, traducerea lui va alimenta limba cu clişee şi cu forme hibride, cu expresii şi construcţii calchiate fără discernământ, cu tot felul de „vaci întărite după dânsa” şi va obţine astfel un dublu efect negativ: va diminua valoarea textului tradus şi va contribui la alterarea limbii sale, adică la zădărnicirea comunicării mesajului.
Pictorul moldovean Vladimir Baciu a vernisat ieri, la Tallinn, o expoziţie personală prin intermediul căreia şi-a propus să-i ajute pe vizitatori să descopere „libertatea ascunsă a naturii”. Publicaţia online postimees.ee anunţă că expoziţia va fi deschisă până la 23 februarie.
În acest week-end puteţi vizita o expoziţie de grafică şi pictură. La 27 ianuarie, la Centrul Expoziţional “C. Brâncuşi” a fost lansată expoziţia personală a pictorului Serghei Sulin. Intitulată “Natura pe ducă”, expoziţia va dura până la 6 februarie.
Biserica Ortodoxă Română a aniversat, luni, 24 ianuarie, 152 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-o slujbă de Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala patriarhală, urmată de un Te Deum, în cadrul căruia Patriarhul Daniel a ţinut un cuvânt de aducere aminte a ceea ce a însemnat rolul BOR în înfăptuirea „Unirii de bază”.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în şedinţa sa plenară din 24 ianuarie 2011, ţinută la Strasbourg, l-a reales pe Ion Popescu, deputat în Parlamentul Ucrainei şi preşedintele Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, în funcţia de vicepreşedinte al APCE, se spune într-un comunicat de presă difuzat de Secretariatul executiv al Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” (UI CRU).
Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de cei prezenţi la ceremoniile prilejuite de Ziua Unirii de la Iaşi, în timp ce primea onorul. Câteva ore mai târziu istoria s-a repetat şi la Focşani, unde şeful statului român a participat la ceremoniile organizate de Ziua Unirii. ”Nu vin nici pentru voturi, nici pentru aplauze, nici pentru fluierături, dar trebuie să vă spun că vin, în primul rând, din respect pentru istorie”, li s-a adresat preşedintele participanţilor la manifestările de la Focşani.

