Ai impresia că au învăţat bine lecţia că „la noi e totul în regulă – da undi nu sînt problemi?”. Între timp, mesajele oamenilor arată un dezastru ce domneşte pretutindeni. Dacă protagoniştii stăteau cu gura închisă sau în locul lor le erau fotografiile şi oamenii îşi postau mesajele, nu era nici o pierdere de imagine pentru liderii partidelor de guvernământ, ba chiar, poate, un câştig. Oricât ar dori să întrebe Lorena Bogza dacă nu cumva Procurorul General este „mai de vină” că nimic nu se investighează şi nu sunt înaintate cauze în justiţie, guvernarea e datoare, în ansamblu, să manifeste voinţă umană, politică, intelectuală şi să-şi asume răspunderea integrală pentru toate ce se întâmplă, nu doar segmentat şi pe bucăţele. Şi partea politică, şi aspectele juridice, şi reformele – toate trebuie asumate de potentaţii zilei, în caz contrar, s-ar putea ca efectele să fie resimţite prea târziu.

„Poliloghie” – asta e cuvântul ce caracterizează „vorbăria frumoasă” a unor persoane suficiente, mulţumite şi încântate de sine, care nu fac decât să justifice de ce nu există vreun rezultat concret al activităţii noii majorităţi parlamentare şi a Guvernului, de ce nu se lichidează corupţia, de ce nu sunt traşi la răspundere grangurii, mai ales fiind vorba de foştii comunişti, ce au condus domenii de unde au furat milioane, însă acum nu se aude nimic despre ei. Îşi dau demisia, aşa cum şi-au dat demisia sau cum au fost demişi atâţia miniştri de către Tarlev şi Voronin, inclusiv pentru deturnări de fonduri publice, după care nici o pedeapsa nu a urmat.

Există o vorbă – dacă doreşti cu adevărat să faci ceva, găseşti o mie de argumente pentru a te mobiliza, iar dacă nu vrei, găseşti o mie de motive să justifici de ce nu faci. Că nu se poate mai repede, e clar, dar măcar ceva să se producă…

Emisiunea a demonstrat o evidenţă – nu e uşor să dărâmi sistemul construit de şatrapii comunişti timp de zece ani. Dar şi să te tot acoperi cu asta e condamnabil. Întrebarea este de ce nu se schimbă lucrurile? De ce, într-adevăr, nu se modifică legislaţia, ale cui interese sunt satisfăcute când nu se recurge la aceasta, ce dedesubturi şi ce relaţii dubioase există între unii din AIE şi comunişti sau cei ce au părăsit PCRM, cu care unii cochetează în dorinţa să nu coopereze alţii cu ei, cât va mai fi ascunsă situaţia adevărată, în speranţa că nu va exploda, odată, regretabil sau fatal?

Serafim Urechean stă fericit şi se tot grăbeşte să sprijine ba pe unul, ba pe altul, „numa sî şie ghini”.

Ghimpu se avântă, parcă spune ceva mai radical, parcă vrea, dar nu prea poate, că nu are pârghii.

Lupu nu are nici o funcţie în stat şi încearcă să arate că vrea şi el schimbări, să nu uite lumea că e candidatul, încă, la Preşedinţie, sprijinit de Ghimpu şi de Urechean, mai puţin de Filat, dar nu ne spune cine a făcut Bugetul pe anul 2009. De parcă nu el era speaker în 2008. Măcar să-i mai „mototolească” oleacă mai hotărât pe comunişti…

Filat, astăzi cu cea mai mare putere reală, ar fi responsabil că nu funcţionează instituţiile publice naţionale şi din raioane, unde încă domină, ca şi la instituţiile municipale din Chişinău, o corupţie de parcă mâine e Potopul, dar nu are pe cine da vina şi nici curajul să arate cine sunt „băieţii răi”, din care cauză că „finalitatea” „asumată” rămâne „neasumată”.

Mai în scurt – Lebăda, Racul, Ştiuca şi… Lupu.

Dincolo de problemele majore – modificarea Constituţiei, alegeri anticipate, alegerea preşedintelui R. Moldova, problema transnistreană – eu revin la întrebarea formulată şi cu altă ocazie: când AIE va avea un centru de cumulare a opiniilor, a sugestiilor şi a rugăminţilor oamenilor, care indică o grămadă de probleme ce rămân neurnite din loc? Dacă e să se apuce să se autosesizeze Guvernul şi structurile competente în legătură cu problemele şi cazurile semnalate de oameni, inclusiv de anonimi, în două emisiuni „În Profunzime” – ca să nu mai spun ca să le şi rezolve -, deja cetăţenii ar spune că se produce o schimbare. Dar dacă nu se face nici asta, nu rămâne decât să ne întrebăm continuu – ce se întâmplă?

Răspunsul meu e simplu – şi componentele AIE, şi PCRM au umbrele, care împiedică acest lucru. Din păcate, umbrelele, uneori, par să fie aceleaşi…

Celelalte discuţii, legate de „denumirea politică a limbii române”, de rachetele americane din România ş.a. sunt apă de ploaie sau teme pentru care politicienii noştri „escio ne dorosli”. Mai bine tăceau.

Vitalia Pavlicenco
Sursa: www.pavlicenco.md