Dimineaţa zilei de miercuri, 18 august, a fost marcată de conţinutul unui comunicat de presă, în care poporul era informat despre faptul că harnicul nostru premier a plecat la odihnă, cu familia, în Grecia, dar numai pentru trei zile. Serviciul de presă nu a precizat cu ce avion a zburat familia lui Vladimir Filat şi la ce sumă se ridică costurile unui asemenea blitz-concediu, dar să trecem peste asta şi să nu ne cramponăm de detalii. Pentru că altceva este interesant.
[detalii]»
Interviu cu analistul politic, Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru democraţie participativă „ADEPT
- Această declaraţie a domnului Lupu este destul de stranie fiindcă ştim că Partidul Democrat a insistat, şi domnia sa a spus foarte clar că există o înţelegere cu partenerii externi ai Republicii Moldova ca după referendum, alegerile prezidenţiale să aibă loc concomitent cu alegerile parlamentare. Este adevărat, am aflat şi eu din alte surse, că totuşi unele componente ale alianţei de guvernământ se gândesc să nu mai dizolve Parlamentul pentru că lor nu le convine ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc concomitent cu cele prezidenţiale. Declaraţia lui Lupu confirmă că astfel de abordări persistă şi asta este destul de îngrijorător.
[detalii]»
Miercuri, 18 august, Fundaţia Moldova pentru Europa a postat pe site-ul său (http://moldovapentrueuropa.blogspot.com) o ştire despre alte două noi cazuri de contrabandă cu ţigări în care sunt implicaţi funcţionari publicii din actuala Alianţă de guvernământ din Republica Moldova. Titlul materialului este: Doi oameni din PLDM-ul lui Filat prinşi la Albiţa făcând trafic cu ţigări.
Iată ştirea: „În data de 16 august, la orele 9.00 dimineaţa, la Vama Albiţa, autorităţile române l-au reţinut pe cetăţeanul moldovean Iurie CERBARI, membru activ PLDM, consilier pe probleme speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova pentru infracţiunea de contrabandă cu ţigări. Au fost capturate 10 000 de pachete. Cerbari poate fi identificat uşor ca angajat al MAE, el încercând să scape folosindu-se tocmai de această calitate (un simplu telefon la MAE sau o interpelare la poliţia de frontieră din România ar putea rezolva misterul).
[detalii]»Nu încetez să mă minunez de cât de lipsiţi de fantezie sunt politicienii noştri. Cu cât înaintăm în campania electorală, cu atât foştii opozanţi imită tot mai mult ticurile fostei guvernări şi fac exact lucruri pentru care l-au criticat odinioară pe Voronin. Au zis că preşedintele comunist împarte, la stânga şi la dreapta, ordine şi medalii. Dar interimarul de astăzi a dat în numai un an atâtea distincţii de stat, câte nu a reuşit Voronin în toţi cei opt ani de aflare la guvernare. Dacă anterior actualii guvernanţi îl ridiculizau pe fostul preşedinte pentru vizitele sale din teritoriu, pe la întreprinderi, spitale, pe la fel de fel de inaugurări şi dări în exploatare, astăzi lucrurile nu arată deloc altfel.
[detalii]»
Luni, 13 august, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a declarat într-un interviu pentru HotNews.ro că Republica Moldova nu are viitor fără AIE, precizând că bugetul ţării este constituit în proporţie de 70 la sută din mijloace atrase din exterior. În opinia lui, în cazul în care s-ar schimba conducerea ţării, există riscul să fie întrerupte negocierile cu toţi partenerii externi. Dacă acest fapt a fost prezentat de preşedintele interimar ca o realizare a Alianţei, credem, totuşi, că este una îndoielnică şi cu atât mai mult, nu vedem de ce ar fi un motiv decisiv de perpetuare a AIE la guvernare.
Un diplomat român a fost reţinut în Rusia pentru spionaj, anunţă AFP. Este vorba despre Gabriel Grecu, Secretar I al ambasadei României la Moscova, potrivit Ria Novosti.
Prim secretarul Ambasadei României la Moscova a fost prins în flagrant în timp ce încerca sa obţină informaţii militare.
Guvernul de la Sofia va acorda cetăţenie persoanelor care fac donaţii de cel puţin 100.000 de euro pentru instituţii culturale din Bulgaria, în baza unor noi amendamente la legea cetăţeniei. Ministrul pentru bulgarii din afara graniţelor, Bojidar Dimitrov, a declarat că mai mulţi cetăţeni americani şi canadieni au primit deja paşaport bulgar în baza acestei proceduri. Totodată, persoanele care investesc mai mult de 1 milion de leva în economia naţională sau care au contribuţii semnificative în domeniul ştiinţific sau sportiv vor beneficia de proceduri accelerate. Dimitrov s-a angajat să combată criza demografică din Bulgaria prin oferirea cetăţeniei unor persoane născute în afara ţării.
Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat o acţiune de protest parcând autovehicule în faţa primăriei capiatalei. Astfel, reprezentanţii societăţii civile şi-au exprimat nemulţumirea faţă de politica iresponsabilă a administraţiei municipale privind insuficienţa locurilor de parcare pe arterele principale ale municipiului Chişinău.
Genialul om de stat Otto von Bismarck a spus la un moment dat că niciodată nu se minte mai mult ca în timpul alegerilor, a războiului şi după vânătoare.
Pe 29 aprilie 2010, România nu se afla în stare de război sau în vreo perioadă electorală şi parcă nici Traian Băsescu nu venise în capitala Moldovei, la Iaşi, după o vânătoare de fazani, mistreţi sau urşi. Totuşi, acesta nu s-a sfiit să-i mintă indirect pe cei care l-au votat masiv la alegerile prezidenţiale 2009 promiţându-le că în cazul procesării dosarelor de cetăţenie română se va ajunge la un număr de 10.000 de dosare pe lună.
Dar, să le luăm pe rând. Astăzi, am dat peste un comunicat plasat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti:
[detalii]»
La 15 august, în Duminica a XII-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a înălţat rugăciuni ca Bunul Dumnezeu „să treacă cu vederea greşelile noastre”, „să nu piardă pe poporul său”, „să se îndure de moştenirea Sa” şi „ să trimită ploile Sale peste locurile cele lipsite şi care au trebuinţă de apă”.
[detalii]»
Andrea Atzori, telejurnalist din oraşul italian Oristano, unul dintre cei mai populari bloggeri TV din Europa, specializat în producerea de videoclipuri despre jurnaliştii de televiziune, a primit o lovitură sub centură, fiind cenzurat de o televiziune din Republica Moldova. Publicaţia italiană „La Nuova Sardegna” inserează în numărul său din 14 august un material cu privire la acest subiect, titrând: „Youtube, o televiziune din Moldova i-a pus căluşul unui reporter din Oristano” (Youtube, tv moldava mette il bavaglio a reporter oristanese).
Postul moldovean de televiziune este Jurnal TV. Directorul postului, Val Butnaru, l-a reclamat la compania Youtube pe jurnalistul italian Andrea Atzori, cerând suprimarea contului acestuia, invocând o pretinsă încălcare de către jurnalistul italian a drepturilor de autor ale postului Jurnal TV. Youtube a luat de bună plângerea lui Val Butnaru şi a închis contul jurnalistului Atzori.
[detalii]»
1. În ultimele zile suntem martorii unor atacuri de discreditare şi şantaj public fără precedent în privinţa persoanei mele şi a colegilor din Procuratură din partea unor persoane dubioase, a unor ,,păpuşari” şi cabotini care fac maimuţării în viaţa publică a Republicii Moldova.
Este felul în care este înţeleasă astăzi la noi democraţia fără cultură juridică. Grav este că aceste declaraţii de discreditare, şantaj public şi intimidare din partea lui S. Mocanu, care îmi aduc învinuiri grave, sunt lipsite de temei, logică şi suport probatoriu. În fapt, se creează precedentul că orişicine poate atenta la onoarea, demnitatea oricărei instituţii sau funcţionar al statului pentru a-şi rezolva interesele şi va avea succes.
[detalii]»
Această aniversare, spre regretul figuranţilor, nu le-a oferit nici pe departe un prilej de festivităţi şi discursuri triumfaliste. Disensiunile din sânul Alianţei pentru Integrare Europeană au devenit atât de evidente, încât chiar liderii acesteia au renunţat să le mai camufleze, nici măcar de dragul aparenţelor.
|
Topul celor mai bogaţi moldoveni: De la magnatul Anatol Stati la premierul Vladimir Filat
Vizualizari:1363 Comentarii:1
|
Lupu şi Filat au declanşat războiul „sfânt” pentru Preşedinţie
Vizualizari:851 Comentarii:5
|
|
ODIHR nu va monitoriza referendumul din Moldova
Deputatul comunist Igor Dodon a declarat azi dimineaţă Europei Libere că partidul său este îngrijorat de posibilitatea falsificării votului din străinătate la referendumul de pe 5 septembrie. Dodon a făcut declaraţia la o zi după ce Comisia Electorală Centrală şi Curtea de Apel au respins contestaţia comuniştilor împotriva sporirii numărului de secţii de votare în străinătate. [detalii]» Vizualizari:540 Comentarii:3
|
Lupu şi “criminalii”
Deţinuţii politici de la Tiraspol, cunoscuţi ca „grupul Ilaşcu”, au fost decoraţi cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie civilă a Republicii Moldova. Faptul este împlinit şi era dreptul şefului interimar al statului să decidă asupra acestei chestiuni, potrivit cu atribuţiile sale constituţionale şi legale. Decretul prezidenţial s-a dorit a fi o reparaţie morală şi un gest oficial de preţuire a suferinţei compatrioţilor noştri care au făcut fără nici o vină ani grei de temniţă la Tiraspol. [detalii]» Vizualizari:731 Comentarii:8
|
|
Războiul clanurilor. Deocamdată, doar în declaraţii
Mocanu acuză şi capătă sechestru pe maşină şi apartament La cererea omului de afaceri Vlad Plahotniuc, Judecătoria Râşcani a aplicat sechestru pe bunurile lui Sergiu Mocanu, care reprezintă un apartament cu două odăi în sectorul Râşcani al capitalei şi o maşină model BMW. Anunţul a fost făcut miercuri, 11 august, în cadrul şedinţei de judecată „Plahotniuc vs Mocanu”. [detalii]» Vizualizari:580 Comentarii:0
|
Cine sunt sabotorii economiei moldoveneşti?
Vizualizari:512 Comentarii:0
|
|
Vine marele dezastru
Vine referendumul. În opinia unora, el trebuie să asigure ieşirea din aşa-numita criză constituţională în care se află Republica Moldova pe întreaga perioadă de guvernare a Alianţei liberal-democrate. Adevărul este însă, că nu există nici un fel de criză constituţională. [detalii]» Vizualizari:583 Comentarii:0
|
Un cerc închis: Grupuri oligarhice de tip mafiot, partide politice şi instituţii mass-media
Vizualizari:710 Comentarii:14
|
|
Între republica parlamentară şi cea prezidenţială
O chestiune principială care necesită a fi clarificată este dacă actuala Constituţie trebuie sau nu substituită cu alta. Persoanele care au ridicat această problemă au pornit de la caracterul defectuos al procesului de adoptare a Constituţiei Republicii Moldova, invocând faptul că Parlamentul din 1994 nu avea împuterniciri de adunare constituantă şi că, de asemenea, Constituţia nu a trecut proba de legitimitate prin supunerea textului ei unui referendum popular. [detalii]» Vizualizari:497 Comentarii:0
|
Funcţiile de ambasador – o recompensă pentru apropiaţii puterii?
Vizualizari:502 Comentarii:0
|
|
Furtună peste Prut: Republica Moldova, între România şi Rusia
Vizualizari:995 Comentarii:0
|
Dumitru Diacov: PD nu exclude o alianţă cu PCRM. Marian Lupu ar trebui să-şi ceară scuze de la deţinuţii politici de la Tiraspol
Vizualizari:584 Comentarii:3
|
|
Moş Toader
În cartea sa, „Moldova ante portas” (Bucureşti, Tritonic, noiembrie 2005), proaspătul cetăţean moldovean şi consilier prezidenţial Dan Dungaciu, încheind pe o notă sufletească solidul „Dosar al Mitropoliei Basarabiei”, scrie: „Şi încă ceva. Într-o vizită în R. Moldova, autorul acestor rânduri a avut şansa să îl întâlnească pe bătrânul şi înţeleptul Moş Toader, 86 de ani, din Ţinutul Orheiului. Vizualizari:567 Comentarii:2
|
Comuna Cotul Morii îşi pregăteşte o nouă vatră
Vizualizari:1027 Comentarii:2
|
|
Incendiile pârjolesc economia Rusiei, dar şi popularitatea lui Putin
Vizualizari:466 Comentarii:0
|
Avertisment radioactiv pentru Europa Centrală
Vizualizari:583 Comentarii:0
|
|
Moldova, cetăţenia română şi temerea europeană
Vizualizari:697 Comentarii:4
|
La Leova se implementează cu succes proiectul unui centru de zi pentru copiii ce provin din familiile defavorizate
Vizualizari:678 Comentarii:1
|
|
Surse de lumină (XCXXLXLXIX)
Iurie ROŞCA, în „Flux”, 22 ianuarie 2009 [detalii]» Vizualizari:539 Comentarii:1
|
Justin Capră: Inventator, măturător, filozof şi pustnic
“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“ [detalii]» Vizualizari:1104 Comentarii:0
|
|
Georgeta Voinovan a văzut moartea cu ochii
Vizualizari:989 Comentarii:3
|
„Se caută o mamă”
Vizualizari:700 Comentarii:0
|
|
Averile lăsate prin testament urmaşilor sunt disponibile acum şi online
Vizualizari:392 Comentarii:0
|
„ACASĂ LA NOI”
Vizualizari:717 Comentarii:0
|
|
Sheversky: ”Am venit cu tablourile mele la baştină pentru a recompensa, într-un fel, ceea ce am primit aici”
- Se împlinesc aproape 25 de ani de când nu aţi expus lucrările dvs. la Chişinău. Cum a apărut ideea acestei expoziţii retrospective? - Ideea a apărut relativ recent. Acum câţiva ani am revenit în concediu la Chişinău, am reluat legătura cu 2-3 din foştii mei colegi – Soryn Soryn Codiţă, Oleg Turkin (activează în Minsk), Vladimir Gorciaruc, Alexei Vericjanin… Am vândut 7 lucrări ale lui Oleg Turkin şi încerc să-i promovez pe colegii mei pe piaţa americană, pentru că mă ocup şi de art-promotion, în calitate de expert. Am fost invitat să predau cursuri în oraşul american Los Angeles, dar nu am acceptat, pentru că prefer să pictez, să dedic timpul meu picturii, cel puţin acum. [detalii]» Vizualizari:416 Comentarii:1
|
Alexander Sheversky: În tot ceea ce suntem acum este şi meritul acestui pământ
Vizualizari:504 Comentarii:1
|
|
Amintiri culinare din vacanţă
Vizualizari:594 Comentarii:0
|
Alina Dabija: „Lucrurile neobişnuite vin din idei spontane”
Vizualizari:655 Comentarii:0
|


Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, continuă să-l atace dur pe Vladimir Filat, considerându-l, probabil, pe acesta drept principal rival în eventualele alegeri prezidenţiale. Luni, 9 august, Lupu i-a aplicat o dublă lovitură şefului PLDM, acuzându-l de faptul că ar sta în spatele declaraţiilor fostului consilier prezidenţial, Sergiu Mocanu, dar şi de legături „oculte” cu Partidul Comuniştilor, de unde, consideră el, se trag rădăcinile acestei campanii.
Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice nu a monitorizat niciodată scrutinul la secţiile de votare din străinătate ale vreunei ţări.
Preşedintele PD, Marian Lupu, cel care a declarat recent că Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a dat, de facto, obştescul sfârşit, a mai avertizat că Republica Moldova ar putea intra în colaps economic, în cazul ruperii AIE. Iar dacă alianţa nu mai este, deci şi colapsul este iminent?
Reflecţii pe marginea preconizatei modificări constituţionale
„Războiul informaţional din Republica Moldova ca factor psihologic distructiv ce acţionează asupra opiniilor şi preferinţelor electoratului”, aceasta a fost tema unei mese rotunde, organizată marţi, 10 august 2010, la Chişinău, de două organizaţii neguvernamentale: Asociaţia Obştească „Societatea Civilă împotriva Corupţiei” şi Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă. Masa rotundă a fost moderată de reprezentanţii celor două organizaţii neguvernamentale: Mihail Lupaşco şi Radu Buşilă.
Ne întrebam cu puţin timp în urmă, dacă nu se vor simţi cam înghesuiţi Mihai Balan şi Dan Dungaciu în aceeaşi funcţie de consilieri ai preşedintelui interimar Mihai Ghimpu în probleme de integrare europeană. Şi iată că misterul a fost dezlegat. Consilier este acum Dungaciu, iar pentru Balan caritabilul nostru interimar a obţinut funcţia de ambasador în Grecia. Un fel de premiu de consolare, exact ca pe vremea fostei guvernări, atât de blamate de actualii potentaţi.
Preşedintele de onoare al PD, deputatul Dumitru Diacov, nu exclude că după alegerile parlamentare anticipate, formaţiunea condusă de Marian Lupu ar putea face alianţă cu Partidul Comuniştilor. Diacov a declarat, în cadrul ediţiei Puncte de reflecţie, că PD, ca şi orice altă formaţiune politică ajunsă în Parlament, va trebui să analizeze atent ce alianţă poate fi creată pentru binele societăţii.
În cartea sa, „Moldova ante portas” (Bucureşti, Tritonic, noiembrie 2005), proaspătul cetăţean moldovean şi consilier prezidenţial Dan Dungaciu, încheind pe o notă sufletească solidul „Dosar al Mitropoliei Basarabiei”, scrie: „Şi încă ceva. Într-o vizită în R. Moldova, autorul acestor rânduri a avut şansa să îl întâlnească pe bătrânul şi înţeleptul Moş Toader, 86 de ani, din Ţinutul Orheiului.
Interviu cu Mihai Merzâncu, primarul comunei Cotul Morii, raionul Hânceşti
Pierderile provocate de incendiile devastatoare şi canicula fără precedent care au lovit Rusia în ultima perioadă s-ar putea ridica la 1% din Produsul Intern Brut, echivalentul a 15 miliarde de euro, estimează economiştii ruşi, potrivit portalului de ştiri evz.ro. Aproape o treime din recolta preconizată pentru acest an a fost nimicită de flăcările care au pârjolit sute de mii de hectare. Numeroase activităţi economice au fost paralizate fie din cauza norului gros de fum care s-a aşternut deasupra principalelor oraşe industriale, fie a temperaturilor foarte ridicate.
Presa europeană abordează tot mai intens chestiunea cetăţeniilor române obţinute de populaţia Republicii Moldova. Valul de nemulţumiri exprimate anterior în câteva reviste britanice a continuat în mass-media germană, cu articolul publicat în renumitul „Der Spiegel”.
1677. Suntem gata să ne jertfim şi viaţa în lupta împotriva răului şi a minciunii.
Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a fost „Nu“.
Îndrăgita cantautoare Georgeta Voinovan a suferit o fractură de coloană în urma unui accident rutier. Geta, care în prezent se află în spital la terapie intensivă, a declarat pentru ziarul FLUX că se întorcea duminică noapte de la o nuntă la care a fost invitată să cânte: „În preajma satului Ratuş a explodat un cauciuc la maşina în care eram doar eu şi şoferul.
Zilele acestea sunt în toi filmările la un nou lungmetraj moldovenesc - „Se caută o mamă”, scenariu - Valeriu Ţurcanu (Republica Moldova), regia - Adrian Popovici (România). Filmările au loc în perioada 28 iulie–30 septembrie pe teritoriul Republicii Moldova, fiind implicaţi actori din Republica Moldova, în proporţie de 90%, dar şi din SUA, Canada, Marea Britanie.
Averile lăsate în urmă de personalităţi precum Charles Darwin şi Karl Marx sunt incluse într-o bază de date britanică, lansată online, miercuri, pe ancestry.co.uk, potrivit cnn.com.
Printre multiplele activităţi de popularizare şi răspândire a culturii naţionale realizate de Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, organizaţie înfiinţată în 1861 la Sibiu, se înscrie şi Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi”, care, în cele 14 ediţii de până acum, a făcut posibil ca 2500 de copii şi tineri din Republica Moldova, Serbia şi Bulgaria (Valea Timocului) şi Ucraina (regiunea Cernăuţi) să cunoască mai multe despre românii din Ţară şi cultura noastră comună.
Artistul plastic Alexander Sheversky, ale cărui lucrări sunt cunoscute şi admirate în Europa, SUA şi Canada, a revenit la baştină, la Chişinău, după mai mulţi ani. Expoziţia sa de pictură de la Muzeul Naţional de Artă, vernisată la 22 iulie, reprezintă, într-un fel, un dar adus oraşului de baştină şi oamenilor săi, precum şi un gest de recunoştinţă.
Sigur că aşteptarea concediului este mult mai plăcută decât revenirea la serviciu. Câte zile durează adaptarea la regimul de lucru? Acum parcă nici nu mai contează unde şi cât de bine ne-am odihnit. Surprinzător, dar parcă ne simţim mai obosiţi, răvăşiţi şi nedreptăţiţi. Păi cum, unii se mai odihnesc, iar noi suntem condamnaţi să muncim pe asemenea caniculă. Dar cu un minim efort de imaginaţie, ne-am putea simţi iarăşi fericiţi. Încercaţi să vă amintiţi doar clipele frumoase, locurile extraordinare pe care le-aţi vizitat şi, evident, felurile noi, neobişnuite, de mâncare pe care le-aţi savurat acolo.
Este o fire energică, omniprezentă în viaţa mondenă a capitalei. O inspiră marea şi o muză secretă, pe care are grijă să n-o cucerească foarte uşor, pentru că atunci ar trebui să găsească altă muză. Şi niciodată nu se ştie ce e mai uşor să găseşti… inspiraţia sau muza potrivită. Alina Dabija este autoarea versurilor pentru majoritatea hiturilor care răsună astăzi la posturile de radio din republică. Am vrut să aflăm cu ce respiră una dintre cele mai în vogă textiere şi de ce a ales să dea o petrecere în stil Carmen de ziua ei, care a fost pe 7 august. Rămâne să mai precizăm că tot atunci a lansat şi un album cu 15 piese şi a venit s-o felicite, într-un club de fiţe din Chişinău, tot beau-monde-ul capitalei.