„Mihai Ghimpu, psihologic vorbind, este obsedat de setea revanşei. Este ca o persoană neîmplinită care s-a pomenit în vârful ierarhiei statale şi gesticulează ca un protestatar în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ceea ce am rostit noi la mitingurile de protest acum 20 şi ceva de ani este deja parte a manualelor de istorie pentru clasele primare din Republica Moldova: ce a însemnat Primul Război Mondial, cel de-al Doilea Război Mondial, expansiunea sovietică, perioada interbelică. Lipsa de seriozitate a acestui Decret se reduce la preambulul care este inspirat dintr-un document al Parlamentului din anul 1990. Suntem în anul 2010, deci, după două decenii nu era nevoie să se repete textul acestui document.

Dar cea mai gravă latură a acestui decret rezidă în punctul privind retragerea imediată a forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Deoarece caracterul revendicativ al unei astfel de cerinţe este potrivit pentru un miting de protest, pentru o pichetare, demonstraţie a unui partid de opoziţie sau a unui grup social şi este inacceptabil pentru limbajul juridic, politic şi diplomatic a unui şef de stat. Avem procesul de negocieri 5+2. Ştim foarte bine că armata Federaţiei Ruse se află pe teritoriul pe teritoriul nostru naţional şi că Republica Moldova face eforturi, de 20 de ani, să convingă partenerii ruşi să accepte retragerea armatei. Există Summitul OSCE de la Istanbul. Există obligaţiile Federaţiei Ruse la scară internaţională, în cadrul instituţiilor internaţionale. Acest punct din decretul respectiv sună ultimativ. Ce ar trebui să urmeze după asta? Să se retragă imediat şi condiţionat. În caz contrar, ce se întâmplă? Declarăm război Federaţiei Ruse? Vorbesc de aspectele strict juridice şi diplomatice. Raporturile bilaterale nu se pot baza pe ultimatumuri.

De asemenea, s-a menţionat şi de către alţi lideri politici că este pentru prima dată când Rusia şi Germania, care este locomotiva politică şi economică a Uniunii Europene, au ajuns la un consens asupra implicării ambelor ţări în rezolvarea diferendului transnistrean. A fost şi este un moment unic, un avantaj fără precedent pentru Republica Moldova. Tocmai în acest moment, apare decretul respectiv, care scandalizează grav raporturile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Am avut recent o discuţie cu o doamnă politican pe care o respect şi dânsa îmi spunea: „domnule Roşca, păi şi dumneavoastră aţi protestat împotriva Planului Kozak…”. I-am răspuns: „Da, am protestat. Doar că atunci a fost un caz de forţă majoră”. Opinia publică din Republica Moldova fusese pusă în faţa unui fapt împlinit: se presupunea că acel plan se va finaliza cu legalizarea prezenţei militare pentru 20 de ani şi cu dizolvarea Republicii Moldova ca stat. Deci, reacţia noastră a fost una emoţională şi, până la urmă, Voronin nu a semnat documentul respectiv şi asta a determinat deteriorarea relaţiilor Republicii Moldova cu Federaţia Rusă. Nesemnarea şi deteriorarea.

Acum însă, când raporturile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă sunt, de o perioadă destul de mare de timp, relativ bune, funcţionale, corecte, atât în plan politic, cât şi în plan comercial, oare nu era clar că un astfel de decret va provoca sensibilităţi deosebite la Moscova? Era absolut clar.

O altă întrebare retorică ar fi cine îşi asumă consecinţele economice dezastruoase, în urma emiterii acestui decret? Cât de loial este domnul Mihai Ghimpu, în calitatea lui de lider al Partidului Liberal, cu ceilalţi trei parteneri de coaliţie care au fost puşi în faţa faptului împlinit? Pentru mine este clar că Mihai Ghimpu este inspirat de nişte consilieri dubioşi să dezvolte această retorică conflictuală care îi va aduce un anumit spor al imaginii şi un anumit efect electoral Partidului Liberal. Dar efectul politic şi economic pentru Republica Moldova este dezastruos. De aceea, consider că a fost o gravă eroare politică şi discuţia nu se poartă asupra valorii istorice. N-a fost oare ridicol să vedem cu preşedintele aleargă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar primul ministru – la gară, la pietre comemorative diferite? Asta merită oare victimele regimului totalitar comunist?

Mai este şi alt aspect pe care îl uităm mereu: comunismul s-a declanşat iniţial în Federaţia Rusă. Marşul triumfal al puterii sovietice, cum era numit atunci în istoriografia sovietică, a afectat, în primul rând, poporul rus. Această impunere prin forţa armelor a unui regim totalitar a durat din 1917 până în 1925. Abia după aceea, acest regim s-a extins spre alte ţări şi popoare. Prin urmare, culpabilizarea unora şi exaltarea suferinţelor altora este incorectă din punct de vedere istoric şi moral. De aceea, eu cred că este vorba de o gravă eroare politică, care aruncă o lumină proastă asupra întregii guvernări. În plus, creează o platformă extraordinară de relansare a Partidului Comuniştilor. Dacă domnul Voronin ar trebui să-l roage pe domnul Ghimpu să-i facă un serviciu, decretul şi alte acţiuni de acest gen reprezintă serviciul respectiv.”