Ediţia de Vineri
Cauta...

Iurie Roşca: Decretul lui Mihai Ghimpu privind ziua de 28 iunie reprezintă o gravă eroare politică şi diplomatică
Ediţia de Vineri Nr.201025 din 02 iulie 2010

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca, este de părere că decretul lui Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice, prin care cere ultimativ Rusiei să-şi retragă imediat armata de pe teritoriul Republicii Moldova, reprezintă o gravă eroare de ordin juridic, politic şi diplomatic. Liderul creştin-democrat a explicat că, în contextul unor circumstanţe favorabile de soluţionare a diferendului transnistrean şi a dialogului pozitiv în acest sens care are loc, în momentul de faţă, între Germania şi Federaţia Rusă, este mai mult decât contraproductiv să scandalizezi relaţiile dintre Chişinău şi Moscova, ştiind că nu există o finalitate practică în beneficiul Republicii Moldova. De asemenea, Iurie Roşca l-a acuzat pe Ghimpu că a făcut acest pas fără a-şi asuma consecinţele economice dezastruoase pentru ţara noastră, în urma emiterii acestui decret. Vă prezentăm mai jos declaraţia liderului PPCD la acest subiect, făcută joi, 8 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă.


„Mihai Ghimpu, psihologic vorbind, este obsedat de setea revanşei. Este ca o persoană neîmplinită care s-a pomenit în vârful ierarhiei statale şi gesticulează ca un protestatar în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ceea ce am rostit noi la mitingurile de protest acum 20 şi ceva de ani este deja parte a manualelor de istorie pentru clasele primare din Republica Moldova: ce a însemnat Primul Război Mondial, cel de-al Doilea Război Mondial, expansiunea sovietică, perioada interbelică. Lipsa de seriozitate a acestui Decret se reduce la preambulul care este inspirat dintr-un document al Parlamentului din anul 1990. Suntem în anul 2010, deci, după două decenii nu era nevoie să se repete textul acestui document.

Dar cea mai gravă latură a acestui decret rezidă în punctul privind retragerea imediată a forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Deoarece caracterul revendicativ al unei astfel de cerinţe este potrivit pentru un miting de protest, pentru o pichetare, demonstraţie a unui partid de opoziţie sau a unui grup social şi este inacceptabil pentru limbajul juridic, politic şi diplomatic a unui şef de stat. Avem procesul de negocieri 5+2. Ştim foarte bine că armata Federaţiei Ruse se află pe teritoriul pe teritoriul nostru naţional şi că Republica Moldova face eforturi, de 20 de ani, să convingă partenerii ruşi să accepte retragerea armatei. Există Summitul OSCE de la Istanbul. Există obligaţiile Federaţiei Ruse la scară internaţională, în cadrul instituţiilor internaţionale. Acest punct din decretul respectiv sună ultimativ. Ce ar trebui să urmeze după asta? Să se retragă imediat şi condiţionat. În caz contrar, ce se întâmplă? Declarăm război Federaţiei Ruse? Vorbesc de aspectele strict juridice şi diplomatice. Raporturile bilaterale nu se pot baza pe ultimatumuri.

De asemenea, s-a menţionat şi de către alţi lideri politici că este pentru prima dată când Rusia şi Germania, care este locomotiva politică şi economică a Uniunii Europene, au ajuns la un consens asupra implicării ambelor ţări în rezolvarea diferendului transnistrean. A fost şi este un moment unic, un avantaj fără precedent pentru Republica Moldova. Tocmai în acest moment, apare decretul respectiv, care scandalizează grav raporturile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Am avut recent o discuţie cu o doamnă politican pe care o respect şi dânsa îmi spunea: „domnule Roşca, păi şi dumneavoastră aţi protestat împotriva Planului Kozak…”. I-am răspuns: „Da, am protestat. Doar că atunci a fost un caz de forţă majoră”. Opinia publică din Republica Moldova fusese pusă în faţa unui fapt împlinit: se presupunea că acel plan se va finaliza cu legalizarea prezenţei militare pentru 20 de ani şi cu dizolvarea Republicii Moldova ca stat. Deci, reacţia noastră a fost una emoţională şi, până la urmă, Voronin nu a semnat documentul respectiv şi asta a determinat deteriorarea relaţiilor Republicii Moldova cu Federaţia Rusă. Nesemnarea şi deteriorarea.

Acum însă, când raporturile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă sunt, de o perioadă destul de mare de timp, relativ bune, funcţionale, corecte, atât în plan politic, cât şi în plan comercial, oare nu era clar că un astfel de decret va provoca sensibilităţi deosebite la Moscova? Era absolut clar.

O altă întrebare retorică ar fi cine îşi asumă consecinţele economice dezastruoase, în urma emiterii acestui decret? Cât de loial este domnul Mihai Ghimpu, în calitatea lui de lider al Partidului Liberal, cu ceilalţi trei parteneri de coaliţie care au fost puşi în faţa faptului împlinit? Pentru mine este clar că Mihai Ghimpu este inspirat de nişte consilieri dubioşi să dezvolte această retorică conflictuală care îi va aduce un anumit spor al imaginii şi un anumit efect electoral Partidului Liberal. Dar efectul politic şi economic pentru Republica Moldova este dezastruos. De aceea, consider că a fost o gravă eroare politică şi discuţia nu se poartă asupra valorii istorice. N-a fost oare ridicol să vedem cu preşedintele aleargă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar primul ministru – la gară, la pietre comemorative diferite? Asta merită oare victimele regimului totalitar comunist?

Mai este şi alt aspect pe care îl uităm mereu: comunismul s-a declanşat iniţial în Federaţia Rusă. Marşul triumfal al puterii sovietice, cum era numit atunci în istoriografia sovietică, a afectat, în primul rând, poporul rus. Această impunere prin forţa armelor a unui regim totalitar a durat din 1917 până în 1925. Abia după aceea, acest regim s-a extins spre alte ţări şi popoare. Prin urmare, culpabilizarea unora şi exaltarea suferinţelor altora este incorectă din punct de vedere istoric şi moral. De aceea, eu cred că este vorba de o gravă eroare politică, care aruncă o lumină proastă asupra întregii guvernări. În plus, creează o platformă extraordinară de relansare a Partidului Comuniştilor. Dacă domnul Voronin ar trebui să-l roage pe domnul Ghimpu să-i facă un serviciu, decretul şi alte acţiuni de acest gen reprezintă serviciul respectiv.”

Vizualizari: 795


Trimite unui prieten

 Comentarii(42):

#1 Scris de prostia intuchipata la 08 iulie 2010
acest om destul de bolnavior, el poate influenta pozitiv doar pe cei bolnavi ca si el

#2 Scris de pardon la 08 iulie 2010
aper ca ti inteles ca e vorba de ghimpu, exponentul prostiei. Numai ca e cu cravata. Prostia de obicei e cu palarie

#3 Scris de Dunitru la 08 iulie 2010
inca o data a demonstrat ce curvotina e Rojka!!!

#4 Scris de logica la 08 iulie 2010
punctul de vedere a lui Roşca,o manifestare a curvărăsiei politice,pardon pragmatism de tip ppcd în interes naţional şi cu risc asumat.Tradus mesajul lui Roşca sună cam aşa; în principiu, noi ştim că Ghimpu are dreptate,dar pentru Moldova dreptatea lui Ghimpu va fi productivă doar când i se va da dreptate lui Roşca.Este şi ăsta un mod de a gândi când practic nu mai ai altă alternativă.

#5 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Sa mai zica cineva ca nui bolnav de cap.Din rahat bomboane nu mai faci.Lepadatura sisofrenica.Politician pentru gragdul de boi, Pentru ce am luptat noi debilule? Daca eram in Chisinau veneam ACUM si-mi ardeam biletul de partid.NU AM CUVINTE.Demagog,provocator....Sa mai aiba cineva dubii ca ai fost cumplite in razboiul din 92 dezlegat de Transnistreni.(Ion Frunza)

#6 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Rectificare,a se citi COMPLICE.

#7 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
P.S. Am sunat prietenii din Chisinau si mi-au spus ca Rosca a indeplinit cerinta prietenului sau Tkaciuk.Sa ne asteptam de la mari provocari din partea lor.

#8 Scris de JENEL la 08 iulie 2010
Iata ce inseamna sa ai un presedinte Debil caruia ii place sa se laude si sa se gindeasca doar la partidul lui de nimic. Chiar si daca a vrut ghimpu sa faca decreturi, ar fi putut sa formuleze altfel intimplarea din 1940: "28 Iunie Zi de Comemorare a victemelor ostasilor "eroi" cazuti pt apararea Patriei din 1940". La un asa evenimet, obligatoriu erau sa participe liderii partidelor parlamentare cu spirit patriotic. Dar asa Ghimpu cretinu a vrut singur cu miina lui de vazul lumii sa demonstreze nustiu ce, nustiu cui. Dupa mine trebuie de facut alt decret: "28 iunie drept Zi de Comemorare a Marei Tradari Romanesti fata de Basarabi din 1940". Finlanda o tara relativ mica a luptat eroic in fata sovieticilor si si-au aparat patria. Pe cind romanii la primul indemn sovietic a cedat Basarabia tot cu popor fara nici o zvicnire de replica .

#9 Scris de mihail la 08 iulie 2010
Yata fata adevarata al marelui intrigant,tradator de neam si Tara Iurii Ivanovici Rosca.Adica dupa tine moscalii ne-au eliberat de romani...Din pricina de alde tine lasule ne balatacim 20 de ani pe loc.Eliberare zici...

#10 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Bravo jenel.Ai ascultat lectiile lui Rosca in grajd.Vei ajunge de unde ai iesit.

#11 Scris de Radu la 08 iulie 2010
Consecintele ununi astfel de "Decret..." urmezà sà se producà in curand.Sigur cà s-a spus un adevàr,cà am fost ocupati,dar nu era cazul si momentul acum,deoarece cum a spus si dl.Iurie Rosca,a fost scris in declaratia de independentà.Ii dau si aici dreptate Presedintelui PPC. Zic sà nu dati atentie la cele ce scriu tipii,asemeni lui ion cojocaru,logica,care este fàrà pic de adevàratà logicà...,"dunitru"-bleg prin nastere si probabil fàrà botez

#12 Scris de radoi la 08 iulie 2010
am inteles care este parerea lui rosca fata de ghimpu,dar nu am inteles care este opinia lui rosca,in anul 2010,fata de prezenta trupelor rusesti de ocupatie pe teritoriul moldovei...sau poate ca e bine sa n-ai nicio parere,ca de asta se ocupa locomotivele rusia si germania?

#13 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Radule(adica FABIANE)Ai iesit din casa de nebuni lepadatura comunista?Trebuie ceva de facut cu aceasta banda roschista.Ati ajuns de unde ati iesit in maternitate.

#14 Scris de http://www.youtube.com/watch?v=J8K4MaynlbA Ghimpu Antiroman la 08 iulie 2010
Ghimpu din rasputeri doreste sa-l faca pe Lupu prezident. http://www.flux.md/editii/200961/articole/6958 Urecheanu duce doru dupa URSS http://www.flux.md/articole/7041 PLDM vor l. Rusa de stat http://www.flux.md/editii/2009100/articole/8514 Filat fraierul lui Smirnov http://www.tiras.ru/2009/09/12/posolstvo-rossii-posetila-pravjashhaja.html AIE bea sampanie in cinstea ocupantilor http://regnum.ru/news/1233045.html Rusii au dat in bara cu presedintele ales de ei pt Moldova. http://omg.md/Content.aspx?id=4966&lang=3 Lupu vrea istoria moldovenilor http://www.eurasianhome.org/xml/t/opinion.xml?lang=ru&nic=opinion&pid=1479 PD alianta cu Edinoia Rossia http://www.youtube.com/watch?v=xiSFPXU7j8I&feature=related Ghimpu tradator http://www.youtube.com/watch?v=J8K4MaynlbA Ghimpu Antiromanul. http://www.flux.md/articole/9424/ Rusine lui Ghimpu, pina acuma o freat capul la toti ca nu va pleca la parada ocupantilor, dar pina la urma a luat butoiul cu vaselina si a pleacat de urgenta la kremlin sa-i dea poclon tarului rus si a mai scris decret ca inca 75 de bravi ostasi sa plece sa defileze ca niste curve in fata ocupantilor. Nu este nici o diferenta intre pl, pldm, amn, pd este o mafie tradatoare, bine inchegata care ne vinde tara.

#15 Scris de 333 la 08 iulie 2010
Roşra a ajuns la apogeu - Primviceprimmistru la komunişti! Acum măcar să lingă ,blidele. Chestia de 7 aprilie a organizat-o Roşca! Nici un prost de liberal nu l-a bănuit.

#16 Scris de 333 la 08 iulie 2010
Roşra a ajuns la apogeu - Primviceprimmistru la komunişti! Acum măcar să lingă ,blidele. Chestia de 7 aprilie a organizat-o Roşca! Nici un prost de liberal nu l-a bănuit.

#17 Scris de vasea la 08 iulie 2010
Bai da ce lepra tampitaaaa?! Pai care dar pana in 2009 ia fostprogramul politic in fata societatii?

#18 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Auzi ioane,adicà,radule,ori chiar fabiane! Din cauza voastrà ori a ta fabian am cosmaruri.Trebuie sà merg sà consult medicul care dà "spràvci" de oameni sànàtosi in politica moldoveneascà.Adevàrat gràiesc:din cauza ta voi ajunge la "casa de nebuni"

#19 Scris de Radu la 08 iulie 2010
Iti spun eu ce trebuie sà faci "cu banda roschistà".Vrei sà-ti spun solutia?Dacà vrei,atunci peste cateva clipe-ti scriu: sà-i pupi in c....r pe toti ca sà-ti mai usurezi povara sufletului tàu

#20 Scris de United States of,of,of Moldavia la 08 iulie 2010
Cineva ,foarte beligerant,dornic de lupta,se plinge precum ca rumunia fascista a lui antonesko end K n-a luptat p. Bessarabia?- cum,ma, magami-ashi p-a, pai na-u luptat rumona la Stalingrad,Odessa,Leningrad ,n-au deportat sute de mii de locuitori? Nu-i ghini! treb-si stiti istoria,dar nu so Falsificati! In 1918- romunia(mari,mari...) ,folosind momentul oportun(dezordine in Russia), bati si au acaparat Bessarabia ! Multe state n-au recunoscut ocupation, printre ele si USA ! La 28iunie 1940 Russia-matushka a Eliberat teritoriul de sub jugul rumuniei semifeudale,burghezo-mosierest si fasciste !!! Scurt si clar! P.S. Ai ,bratva, carii rumon sau vre sa shie ? -un pas inainte- CEmudan-vogzal-si pizduite drept la bu(KUR)esti! Moldavia e p. moldoveni si p.cetateni moldoveni!Traiasca natia moldoveneasca-sus stacanul!!!

#21 Scris de logica la 08 iulie 2010
Roşca în numele cui vorbeşte,ce interese reprezintă?Dacă facem abstracţie de mâna de oameni care-l înconjoară,nu prea mai are electorat,prin urmare mesajul său politic este în gol.Un partid care funcţionează doar pentru plăcerea şefului are un viitor asigurat şi predictibil.Cei care-i mai ţin isonul o fac din oportunism sau dau dovadă de-o mare prostie.Nu ascultându-ţi inima poţi să faci politică şi să fi conştient de urmările unor gesturi politice.

#22 Scris de logica la 08 iulie 2010
Radule,ca să fiu pe aceiaşi lungime de undă a vocabularului tău elevat de sorginte creştină; Îi îndemni pe adversari să vă pupe în c..r,tam-nisam,eu în schimb te îndemn pe tine,imediat să iei în gură,partea din faţă,ruşinoasă,cea mai bună.

#23 Scris de Radu la 08 iulie 2010
Oho-o!"Bravo" ce sfat imi dai!Ai gustat-o inainte sà mà sfàtui,altfel de unde era sà scrii "cea mai bunà".Se vede cà esti "bunà poamà"!

#24 Scris de logica la 08 iulie 2010
Zău dacă te înţeleg,te gândeşti numai la prostii,eu te-am îndemnat să-ţi săruţi prietena sau poate nevasta,mai cu foc şi tu iar ai început să mă critici.Ai nevoie de un amant,nu mai eşti în stare?

#25 Scris de Nicolae la 08 iulie 2010
De viacuri poporul nostru este blestemat sà se manance ca cainii intre ei.Aminteste-ti "logica" de istoria stràstràmosilor nostri- DACII.Toti dusmanii,toate hoardele ocoleau DACIA,pentru cà rea o tarà pe acele timpuri puternicà: militar si economic organizatà in asa fel cà nomazii de atunci aveau teamà cand auzeau de DACI.Toate acestea se datorau cà acel neam,DACII,adicà inaintasii nostri aveau un adevàrat conducàtor de tarà si de osti,cu autoritate indiscutabilà de ceilalti cetàteni ai marii DACII.Cum a fost invinsà DACIA de IMPERIUL ROMAN este cunoscut de materialele istorice si din povestirile buneilor.Doar infiltrand invidia si ura printre frati a reusit ceea ce nu reuseau de secole.Uità-te ce faci tu cu "logica" ta bleagà,panà la prostie.Oare tu nu servesti pe cei ce ne vor sà fim dezbinati si sà ne uram in continuare?Revede-ti toate cate ai scris pe forum si nu numai aici,ci si in ziarele pro-guvern,ca corespondent si-ai sà te convingi catà urà si dezbinare propagi in ideile tale "intelepte"...Este regretabil cà nu te duci sà faci "un dus rece" la creerul tàu,pentru ati reveni din drumul gresit,cum cred eu.

#26 Scris de logica la 08 iulie 2010
Nicolae,cumva faci o paralelă între Decebal şi Roşca? Decebal,trădat de apropiaţii săi s-a sinucis,Roşca,în schimb şi-a trădat tot electoratul şi o duce bine-mersi.Şi apoi Nicolae,unitatea unui neam este dată de valorile recunoscute comune,nu de aderenţa la vreun partid.Din acest punct de vedere nu cred că am făcut comentarii care au lezat aparteneţa la spaţiul românesc,la limba româna,la tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti.Tu în schimb faci o confuzie între lupta politică şi conştiinţa de neam.

#27 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Pai Nicolae este acelas Fabian.Cititi atent constructia gindirii.Iesit recent cu Rosca din CASA DE NEBUNI.

#28 Scris de I/on cojoc/are la 08 iulie 2010
Bai IOnae ori e;ti prost ori nu stii cine esti.Cit oare tre sati plateasca ca sati bati joc de un Om care stie sa faca politica fata de tine care numai cojoc de lina ai sisi cred ca cei ce traiesc in moldova stiu cine poarta cojoc oaie se numeste .

#29 Scris de Nicolae la 08 iulie 2010
Lui "ion cajacari".Esti tu ion cojocaru cum sunt eu fabian.Vai de capul tàu,care asa si n-a inteles mesajul meu anterior.

#30 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Auzi ioane,adicà,radule,ori chiar fabiane! Din cauza voastrà ori a ta fabian am cosmaruri.Trebuie sà merg sà consult medicul care dà "spràvci" de oameni sànàtosi in politica moldoveneascà.Adevàrat gràiesc:din cauza ta voi ajunge la "casa de nebuni"

#31 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Auzi ioane,adicà,radule,ori chiar fabian,ori nicolae! Din cauza voastrà ori a ta fabian am cosmaruri.Trebuie sà merg sà consult medicul care dà "spràvci" de oameni sànàtosi in politica moldoveneascà.Adevàrat gràiesc:din cauza ta voi ajunge la "casa de nebuni"

#32 Scris de Nicolae la 08 iulie 2010
Dacà n-ai inteles mesajul anterior si cu de-a dreptul mà acuzi de "confuzie intre lupta politicà si constiinta de neam",atunci iti propun sà citesti cu atentie poiesia lui Toparceanu:"Balada Pizdei" in care cu sigurantà vei gàsi confuzia adevàratà...

#33 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Fabiana(E),tu esti cu umor Roschist.Tu asa de prost esti ca nici nu observi ca asa caciulita pe litera numai tu o ai pe claviatura.Sa-l lasam pe Rosca sa faca politica mai departe? Judecat canalia,Iar secta transformata intr"un partid normal.Cum te uiti la ceea ca cu acest sisofrenic au ramas rahatii(exlud persoana lui Cubreacob).

#34 Scris de I/on cojoc/are la 08 iulie 2010
Lui Logica care cojoc si el are ,si care tare se mai staruie sa tina si el ceva in gura lui Cum spunea un om dse cultura vare trecea granita pe timpul comunizmului din Romania peste hotare si a zis am cayut Cucamasi in gura lui adica in gura celor de la Vama,asa si celor care tare le mai incurca PPCD tot cucamasi in gura voastra

#35 Scris de ion cojocaru la 08 iulie 2010
Auzi ioane,adică,radule,ori chiar fabiane! Din cauza voastră ori a ta fabian am cosmaruri.Trebuie să merg să consult medicul care dă "sprăvci" de oameni sănătosi in politica moldovenească.Adevăr grăiesc:din cauza ta voi ajunge la "casa de nebuni"

#36 Scris de Nicolae la 08 iulie 2010
Ai sà-mi spui tu ce si cum trebie sà scriu si cà are càciulità ori n-are,care-i treaba màgarului cu ion?

#37 Scris de Nicolae la 08 iulie 2010
..."confuzia poti s-o faci doar ca toate pizdeli-s intre craci..." Sper ca acum sa fi inteles morala.Oricum asa tipi ca voi doar cosciugul poate sa va mai indrepte.

#38 Scris de aici vanea kajakari la 09 iulie 2010
e in prim plan, unde k...da ma/sii, d-ap la noi in sat aista avea 4 clase opt ani la rina, amu-i politician, fost PESTETOT. Aplaudati nenorocirea KAJAKARIANA

#39 Scris de Lanfor la 09 iulie 2010
Propun ca din comisia SPECIALA sa faca parte V.Nagacevschi,(are experienta bogata in lucrul comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie,2010),rectorii transformati peste noapte din rosi in verzi,toti Ministrii din Guvernul provizoriu si reformator,Directorul SIS,pentru ca-i comisie SPECIALA,toti deputatii betonisti,iar la distribuirea ajutoarelor,in deosebi banii,dati-i lui Ion Butmalai de la Cahul sa faca dreptate,impreuna cu toti acei care l-au ajutat sa ajunga deputat,pentru ca stie el ce sa faca ca PLDM sa aiba bani in campania electorala.Mama ei de politica!Ati adus tara la sapa de lemn,tragand foloase electorale si din necazul oamenilor...

#40 Scris de Lanfor la 09 iulie 2010
O mica precizare: SMS de mai sus l-am scris cu referinta la Comisia speciala a PLDM, pentru ajutorarea sinistratilor

#41 Scris de solo la 09 iulie 2010
Roska e cadavru politic. "... sa-i convingem pe partenerii rusi sa-si retraga armata". Roska s-a scrintit cu totul la minte.

#42 Scris de SERGIU la 14 iulie 2010
ROSCA A FOST ESTE SI VA FI O CURVA PITICA,FATARNICA SI LINGUSITOARE,

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
»
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters