Interviu cu Vitalie Marian, vicepreşedintele Asociaţiei „Pentru Familie”, acordat ziarului FLUX
- Cunoaştem că, pe parcursul ultimilor ani, Asociaţia „Pentru Familie” s-a pronunţat categoric împotriva manifestărilor publice ale homosexualilor. Ţinând cont de faptul că se apropie data pentru care este preconizată să se desfăşoare parada gay-lor, ce măsuri aveţi de gând să întreprindeţi a împiedica aceste acţiuni?
- Asociaţia „Pentru Familie” a adresat, în urmă cu trei săptămâni, un demers Primăriei municipiului Chişinău, prin care am cerut să fie interzisă parada gay-lor şi lesbienilor, preconizată pentru data de 2 mai. Noi avem o poziţie clară: considerăm că paradele gay-lor nu trebuie, în general, să fie desfăşurate, nici în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi nici în alt loc din Chişinău. Spun asta deoarece când i-am contactat pe reprezentanţii Primăriei şi le-am cerut mai multe detalii vizavi de acest subiect, ni s-a spus că, probabil, va fi găsit un alt loc decât PMAN, unde să fie desfăşurată această paradă. Ne declarăm împotriva acestui lucru şi vom acţiona aşa cum am acţionat şi în anii precedenţi, când am colectat semnături din partea populaţiei împotriva acestor acţiuni.
Tot aşa vom acţiona şi în continuare, pentru că înţelegem că, în spatele paradei gay-lor, este nu doar o manifestare, ci o intenţie clară privind adoptarea legii cu privire la nediscriminare. Prin urmare, bătălia pe care o ducem noi este nu doar împotriva acestei parade, ci şi la nivel legislativ. Am colectat până acum peste 100 mii de semnături pe care intenţionăm să le prezentăm Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului, Primăriei ş.a.m.d. Vom cere ca proiectul de lege privind nediscriminarea să fie scos, în general, de pe ordinea de zi şi chiar ne gândim să propunem noi un proiect de lege privind apărarea moralităţii şi a Familiei. Mai ales că, aşa cum a spus şi domnul Roşca în cadrul conferinţei de presă, există, în momentul de faţă, un argument puternic stabilit de Constituţia Republicii Moldova unde se defineşte clar cum este constituită familia. Ne deranjează însă faptul că autorităţile din Republica Moldova confundă integrarea europeană cu adoptarea legii privind nediscriminarea. Nu ştim ce va decide de această dată Primăria, însă noi nu ne vom opri aici.
- Dar dacă admitem că autorităţile nu vor ţine cont de demersurile pe care le efectuaţi, dacă vor autoriza aceste manifestaţii şi vor avea grijă ca această paradă să se desfăşoare, ce acţiuni intenţionaţi să întreprindeţi?
- Vom face un apel către cetăţenii Republicii Moldova, prin intermediul presei şi vom organiza un miting paşnic de protest, aşa cum am făcut şi anul trecut: ne-am strâns în Piaţa Marii Adunări Naţionale, am manifestat paşnic şi i-am îndemnat pe toţi acei care au venit acolo să se manifeste în mod paşnic şi să nu recurgă la violenţă. Vom acţiona doar în baza legii şi nu vom întreprinde nici o măsură care să depăşească cadrul legislativ. Vom continua să sensibilizăm politicienii, să implicăm Biserica şi vom încerca să nu admitem desfăşurarea acestor manifestaţii.
Aş vrea să mai menţionez că, pe data de 26 aprilie 2009, o delegaţie din partea Republicii Moldova va pleca la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Delegaţia va fi condusă de Ana Guţu, deputat PL şi şefa delegaţiei, din partea PLDM va merge domnul Valeriu Ghileţchi, din partea AMN – domnul Serafim Urechean şi doamna Stela Jantuan, din partea PD. APCE va supune la vot raportul deputatului APCE, Andreas Gross, cu privire la combaterea discriminării pe motiv de orientare sexuală. Acest raport a fost dezbătut în sesiunea de iarnă şi acum urmează să fie supus votului. Acest raport reprezintă un pericol pentru ţările membre ale APCE, inclusiv pentru Republica Moldova. Dacă acest raport va fi aprobat, devine automat o directivă şi, în acest caz, presiunea asupra ţărilor membre, inclusiv asupra Republicii Moldova va fi cu mult mai mare decât era până acum. Am întrebat-o pe Ana Guţu dacă va vota sau nu acest raport şi ea a răspuns că se va abţine explicând de ce: dacă va vota acest proiect, va fi blamată de către ortodocşi, iar dacă nu – de homosexuali. L-am întrebat şi pe Valeriu Ghileţchi, care este şi fost episcop al Bisericii Baptiste din Moldova şi domnia sa a spus că va vota categoric împotrivă. Pe Stela Jantuan nu am reuşit să o găsim, iar Serafim Urechean a răspuns că, în momentul de faţă, habar nu are despre ce este vorba pentru că nu a participat la sesiunea precedentă, dar mi-a promis că după ce va face cunoştinţă cu acest raport ne va comunica.
- Domnule Vitalie Marian, vă mulţumim.
Nicolae FEDERIUC

Adica la intrebarea, daca VA vota "raportul cu privire la combaterea discriminării pe motiv de orientare sexuală" sau NU va vota, Urecheanu a preferat sa nu spuna de ce orientare este el.
http://www.youtube.com/watch?v=xVt2Z9HcThE Priviti mai cu seama min 0:31 Se vede printre ei si seful Pederastilor din RM, seful Genderdoc Moldova... individul carunt din stinga ecranului in spatele domnisoare cu bluza negru-sur este Marcikov, pederastul-sef din RM, membru PL, deputat la congresul PL. E clara cauza eliberarii autorizatiei de catre primarie pt parada gaylor... http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5652 Marcikov din PL felicita pdastii cu succesele obtinute din anul trecut. http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5778 Este clar inca un fapt, de ce a votat Ana Guţu pt AVORT. Astfel PL si tovarasii liberalodermocrati se gindesc la viitorul tinerilor nostri. http://www.flux.md/articole/8757 PL voteaza pentru avorturi. Sa vazi ca si PLDM pdastii lupta pt drepurile voastre pdaste http://www.flux.md/editii/2009100/articole/8510 Mafia LiberaloPDasta la gunoi.
Bravo Vitali! Te sustin!