Ediţia de Vineri
Cauta...
Extern

11 oameni au murit miercuri dimineaţă în două explozii produse în republica rusă Daghestan, din Caucazul de Nord.

Prima explozie, cu automobil-capcană, a avut loc la ora 06.45, ora locală, iar a doua explozie sinucigaşă s-a produs cu 20 de minute mai târziu. În urma celor două explozii, nouă oameni au murit şi alţi şase au fost răniţi. Exploziile au avut loc la 300 de metri de sediul Ministerului Interne, a serviciului secret de securitate şi lângă o şcoală.

[detalii]»
Vizualizari:1004   Comentarii:19


Actual

Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova a transmis luni, 29 martie 2010, preşedintelui interimar Mihai Ghimpu scrisoarea de acreditare din partea autorităţilor de la Bucureşti. Astfel, noul ambasador de peste Prut a fost acreditat oficial în funcţia de reprezentant al diplomaţiei române în Republica Moldova.

[detalii]»
Vizualizari:810   Comentarii:8


Punct de vedere

Conducerea Companiei „Teleradio-Moldova” a difuzat recent un comunicat de presă (îl prezentăm cititorilor noştri alăturat) prin care a anunţat că este deschisă pentru dezbaterea echidistantă şi pertinentă la această instituţie a problemelor de interes public, inclusiv, a Cazului Palanca.

Conducerea Companiei „Teleradio-Moldova” s-a pronunţat public pe această chestiune ca urmare a scrisorii deschise adresate ei de către Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, care a organizat o serie de evenimente publice, în scopul sensibilizării factorilor de decizie şi a opiniei publice asupra problemelor legate de porţiunea de 7,7 kilometri a traseului internaţional Odessa-Reni, care traversează teritoriul nostru naţional în preajma satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, şi pe care autorităţile Republicii Moldova intenţionează să o cedeze, contrar prevederilor legale şi constituţionale, sub jurisdicţia statului ucrainean vecin. În scrisoarea lor, reprezentaţii Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă i-au solicitat conducerii „Teleradio-Moldova” să organizeze dezbateri în această problemă, dat fiind că manifestaţiile organizate de Coaliţie nu au fost reflectate deloc în programele de ştiri ale televiziunii şi radioului public.

[detalii]»
Vizualizari:840   Comentarii:6


Document

COMUNICAT DE PRESA

IPNA Compania „Teleradio-Moldova” este deschisă pentru dezbaterea echidistantă şi pertinentă a problemelor de interes public, între care înscrie şi cea a porţiunii de 7,7 km de drum internaţional de pe teritoriul Republicii Moldova, situat în preajma satului Palanca, raionul Ştefan-Vodă. Din această perspectivă, radiodifuzorul public este solidar cu spiritul scrisorii deschise a Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică, adresată administraţiei IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, prin care aceasta este invitată să organizeze dezbateri radiofonice şi televizate pe marginea acestui subiect de interes naţional.

[detalii]»
Vizualizari:695   Comentarii:4


Politic

Deputaţii PCRM susţin că nu se vor prezenta la şedinţele Parlamentului până când preşedintele interimar Mihai Ghimpu nu va stabili data dizolvării Parlamentului şi numirea alegerilor anticipate.

[detalii]»
Vizualizari:3495   Comentarii:11


Extern

Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, a expediat o scrisoare ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeriu Kuzmin, în care exprimă, în numele PPCD, condoleanţe poporului rus, în legătură cu atentatul terorist, produs ieri, 29 martie, în două staţii de metrou din Moscova, în urma căruia au decedat câteva zeci de persoane.

[detalii]»
Vizualizari:941   Comentarii:10


Interviu

Interviu realizat de directorul biroului de la Chişinău a Postului de radio „Europa Liberă”, Vasile Botnaru, cu analistul politic Igor Boţan, reprezentat ADEPT

Igor Boţan consideră că, în cazul în care lucrurile merg strună, alegerile anticipate pot avea loc la începutul lunii decembrie

[detalii]»
Vizualizari:891   Comentarii:5


Politic

Regimul separatist din partea de răsărit a Republicii Moldova a convocat în oraşul Tighina, la 28 martie, concomitent cu alegerile locale din regiune, un referendum local pentru instalarea unui monument generalului Alexandr Lebed, fost comandant al trupelor ruse din Transnistria (fosta Armată a XIV-a rusă).

[detalii]»
Vizualizari:1064   Comentarii:9


Fiat LUX

În ziua de 27 martie, Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat la paraclisul mitropolitan din Chişinău, un Te-Deum pentru pomenirea membrilor Sfatului Ţării care au votat la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România. Mitropolitul Basarabiei, clerul şi credincioşii prezenţi la slujbă au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu peste poporul român pe parcursul istoriei, informează un Comunicat de presă al Mitropoliei Basarabiei.

[detalii]»
Vizualizari:855   Comentarii:3


Social

Anamorfică? Ce-o fi însemnând anamofrică? Anamorfic vine de la anamorfoză, un cuvânt împrumutat din franceză, care, la rândul ei, l-a lansat în circuit, se ştie exact, în anul 1751. La noi a ajuns mai târziu, în prima jumătate a secolulului XX. La origine cuvântul este însă grecesc şi suna astfel: anamorphonn. Ca să pătrundem sensul cuvântului, va trebui să arătăm că acesta este unul compus din formanţii ana (din nou) şi morphe (formă). Anamorfoza este, deci, redarea într-o formă nouă, de regulă neobişnuită, a ceva cunoscut în formă clasică. Ultima ediţie tipărită a DEX-ului nu atestă cuvintele anamorfoză şi anamorfic. Cu toate acestea, ele sunt adoptate, cu drept deplin de cetate, în limba română. Cele două cuvinte au pătruns şi în majoritatea limbilor europene.

[detalii]»
Vizualizari:1828   Comentarii:6


Fiat LUX

În ultimul timp este mediatizată tot mai intens chestiunea predării religiei în şcoală. Chestiunea este veche şi răspunde unei necesităţi reale. Ceea ce a surprins o parte a opiniei publice este faptul că pentru a promova ideea sau pentru a propti imaginea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova au ieşit subit la rampă mai multe personaje care nu au arătat înainte un interes constant pentru Ortodoxie şi nici nu au excelat în virtuţile creştine: doi foşti capi ai serviciilor secrete, Valeriu Pasat şi Anatol Plugaru, Valeriu Pleşca, Victor Josu, Vladimir Filat. Capul de listă este bineînţeles Valeriu Pasat, omul care este ceva mai mult decât un prieten intim al mitropolitului Vladimir. Fostul securist nr. 1 şi angajat al gigantului energetic rusesc „RAO EES” al lui Anatoli Ciubais a devenit brusc un mare atlet al Ortodoxiei.

[detalii]»
Vizualizari:1154   Comentarii:15


Actual

Premierul moldovean Vladimir Filat s-a lăudat într-un interviu acordat publicaţiei electronice moscovite „Tribuna” că anume el este acel funcţionar care a semnat acordul privind transmiterea pachetului majoritar al societăţii pe acţiuni „Moldova-Gaz” către Federaţia Rusă în 1998.

[detalii]»
Vizualizari:1431   Comentarii:14


Document

Sâmbătă, 27 martie, se împlinesc 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Felicitări tuturor celor care sărbătoresc acest eveniment important din istoria neamului nostru. 

[detalii]»
Vizualizari:1039   Comentarii:9


Mihai Ghimpu are apartament, maşină, salariu şi cotă-parte la un SRL

Un apartament cu două odăi în centrul capitalei, un automobil de marca Mercedes, din anul 2005, cota-parte la SRL „EUROSIM” şi salariul de preşedinte - cam acestea sunt veniturile declarate de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

[detalii]»
Vizualizari:1195   Comentarii:7


Benzina s-a scumpit din nou

Preţul la benzină a fost majorat pentru a treia oară în acest an. La începutul săptămânii curente, staţiile PECO au afişat un preţ la benzină mai mare cu 30 de bani, faţă de săptămâna trecută.

[detalii]»
Vizualizari:862   Comentarii:5


Mihai Ghimpu: „Am fost lăsat de unul singur pentru a depăşi criza”

„Am convenit împreună cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) să formăm Comisia pentru reforma constituţională, dar, în cele din urmă, am fost lăsat de unul singur pentru a depăşi criza”, a declarat preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, la Jurnal TV.

[detalii]»
Vizualizari:876   Comentarii:2


7 întrebări adresate de Vladimir Voronin „Comisiei 7 aprilie”

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a fost audiat marţi de către Comisia pentru elucidarea cauzelor evenimentelor din luna aprilie 2009. Liderul PCRM a ţinut în faţa anchetatorilor o alocuţiune, ce conţine un set de întrebări, care, în opinia dânsului, nu-şi găsesc răspunsul până astăzi. Vă prezentăm în continuare textul declaraţiei lui Vladimir Voronin, pe care, de altfel, o găsim extrem de actuală.

[detalii]»
Vizualizari:1078   Comentarii:14


Valeriu Lazăr: „AIE e în aceeaşi barcă, iar dacă o sabotăm, ne scufundăm toţi”

Cea mai mare provocare pentru economia Republicii Moldova este situaţia politică, iar eforturile guvernării au fost de a identifica orice posibilitate legală de a evita alegerile anticipate.

[detalii]»
Vizualizari:742   Comentarii:3


Marian Lupu admite că evenimentele din 7 aprilie 2009 poartă amprenta unei lovituri de stat

Liderul Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, a fost audiat marţi, 23 martie, de către Procuratura Generală în calitate de martor, pe marginea dosarului din 7 aprilie. După mai bine de trei ore de audienţă, liderul PD a făcut presei o declaraţie senzaţională, el a admis că evenimentele care s-au derulat în cursul zilei de 7 aprilie 2009 au avut pe alocuri caracteristicile unei loviturii de stat. „Am văzut anumite manifestări care ar putea să poarte amprenta unor caracteristici a tentativei unei lovituri de stat.

[detalii]»
Vizualizari:869   Comentarii:2


1,9 miliarde de euro sau adoptarea noii Constituţii

Reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova şi cei ai Uniunii Europene au semnat miercuri, la Bruxelles, Programul de Asistenţă pentru Moldova pentru anii 2011-2013 în valoare de 1,9 miliarde de euro. Documentul a fost semnat de către premierul Vladimir Filat şi de comisarul Uniunii Europene pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule.

[detalii]»
Vizualizari:800   Comentarii:3


Calea sinuoasă spre o reformă constituţională în Republica Moldova. Cronologie, factologie, concluzii

La 5 iulie 2000 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege constituţională prin care a revizuit o serie de norme din Legea supremă. Prin reforma respectivă, Republica Moldova a fost transformată în republică parlamentară. Modificările operate în Constituţie la acea dată nu au fost de natură să clarifice într-un mod satisfăcător rolul fiecărei instituţii politice. Distribuţia prerogativelor, sarcinilor şi competenţelor nu s-a făcut în deplină concordanţă cu ideea de republică parlamentară. Neajunsurile sistemului constituţional moldovenesc au ieşit la suprafaţă în anii 2000 şi 2009.

[detalii]»
Vizualizari:538   Comentarii:0


Societatea civilă îi recomandă Guvernului să angajeze profesionişti care să poată purta negocieri

Experţii consideră că în cazul Palanca, autorităţile de la Chişinău dau dovadă de neprofesionalism, fapt ce afectează grav interesele naţionale ale Republicii Moldova

Graba pe care o manifestă autorităţile de la Chişinău în cazul cedării către Ucraina a teritoriului de la Palanca este nejustificată şi poate duce la nişte decizii pripite care vor afecta grav interesul cetăţenilor Republicii Moldova. Sintagma „Palanca contra Giurgiuleşti” trebuie exclusă din dezbaterile publice, deoarece actele care stipulează condiţiile şi contextul cedării tronsonului de drum Odesa-Reni din regiunea satului Palanca nu fac absolut nici o referire despre vreun schimb de teritorii cu Ucraina.

[detalii]»
Vizualizari:633   Comentarii:0


Kakaia Constituţia?

“Dizolvarea Parlamentului este în detrimentul stabilităţii, dar dacă acesta nu reuşeşte să aleagă un preşedinte, legislativul trebuie să fie dizolvat”.

(Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei, 12 martie 2010)

[detalii]»
Vizualizari:778   Comentarii:0


Andrei Popov: Ucraina ne-a oferit ieşire la Dunăre (VIDEO)

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov, a declarat că, potrivit unui document, semnat în anul 1940 de autorităţile URSS, frontiera administrativă a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti se oprea la Prut, nu la Dunăre. Potrivit lui Popov, anume acest document ar fi stat la baza negocierilor dintre Chişinău şi Kiev pe tema delimitării frontierei.

[detalii]»
Vizualizari:729   Comentarii:5


Ghenadie Vaculovschi: Cazul Palanca a fost determinat de o perioadă foarte lungă de dezinformare (VIDEO)

În primul rând, există probleme care ar fi bine să lipsească din dezbaterea publică şi din polemica dintre partide. Este vorba de bazele statului, bazele constituţionale. În privinţa acestor chestiuni nu trebuie să existe polemici. Trebuie să existe un consens naţional, ceea ce nu se întâmplă în momentul de faţă. Se încearcă, printr-un fel de revoluţie fără arme, să fie substituit un sistem constituţional. Dar nu aceasta este tema de astăzi. Şi problema politicii externe, de asemenea, nu trebuie să polarizeze clasa politică în două tabere. Iar ceea ce se întâmplă acum în legătură cu Palanca şi în legătură cu multe alte chestiuni legate de acest subiect sau care rezultă din politica externă nu sunt gestionate în mod profesionist şi, din această cauză, avem această problemă.

[detalii]»
Vizualizari:513   Comentarii:0


Gheorghe Susarenco: Problema Palanca poate fi rezolvată doar în cadrul unui referendum naţional (video)

Viceministrul Justiţiei, Gheorghe Susarenco, consideră că o eventuală cedare a teritoriului naţional în regiunea satului Palanca poate fi făcută doar cu condiţia ca acest lucru să fie aprobat de toţi cetăţenii Republicii Moldova în cadrul unui referendum pe această temă. În caz contrar, consideră oficialul, autorităţile vor atenta la prevederile Constituţiei Republicii Moldova, care stipulează clar că teritoriul naţional este inalienabil, iar dacă interesul naţional necesită o astfel de situaţie, singura soluţie în acest sens o constituie referendumul în cadrul căruia să se pronunţe întreaga populaţie cu drept de vot.

[detalii]»
Vizualizari:558   Comentarii:0


Alexandru Petcov: Republica Moldova a avut dintotdeauna ieşire la Dunăre

Directorul portalului de ştiri Omega, Alexandru Petcov, consideră că declaraţia autorităţilor potrivit căreia Ucraina a oferit Republicii Moldova 450 de metri la Dunăre este una cinică, întrucât localitatea Giurgiuleşti a avut dintotdeauna ieşire la Dunăre. În acest sens, jurnalistul a amintit despre faptul că lucrările la portul internaţional Giurgiuleşti au fost demarate încă în 1994 şi au fost oprite din cauza unor probleme cu localnicii din satul Giurgiuleşti, care au fost expropriaţi abuziv. El a atras atenţia că, în acel moment, nimeni, inclusiv Fondul Monetar Internaţional, care s-a arătat dispus să finanţeze proiectul, nu a acuzat Republica Moldova că demarează lucrări de construcţie pe teritoriul statului ucrainean.

[detalii]»
Vizualizari:584   Comentarii:0


Vasile Şova: Autorităţile interpretează eronat un document semnat în 1940 privind ieşirea noastră la Dunăre (VIDEO)

Actuala frontieră moldo-ucraineană în zona terminalului Giurgiuleşti nu este cea care corespunde frontierei RSSM stabilită în anul 1940, consideră ex-ministrul al Reintegrării, Vasile Şova.

[detalii]»
Vizualizari:624   Comentarii:0


Petru Grozavu: Ucraina ne datorează teritoriu în plus la Giurgiuleşti

Toate documentele care ţin de problemele sensibile cu Ucraina sunt în limba rusă, ca dovadă că ele au fost fabricate la Kiev, iar Chişinăul, mai mult sau mai puţin, de fiecare dată, a mers pe urma faptului împlinit şi a semnat documente de această natură, a declarat Petru Grozavu, reprezentantul societăţii culturale „Dunărea şi Marea”.

[detalii]»
Vizualizari:640   Comentarii:0


Mihai Adauge: Cedarea teritoriului de la Palanca ar putea crea un precedent

Cu Palanca riscăm să creăm un precedent, pentru că, inevitabil, la Kiev ar putea să apară forţe politice care vor dori să ridice din nou problema teritoriului de la Giurgiuleşti, consideră istoricul Mihai Adauge, care, în anul 2001, a înfiinţat şi condus grupul de iniţiativă „Comitetul cetăţenesc Palanca”.

[detalii]»
Vizualizari:700   Comentarii:0


Victor Gurău: Palanca este cedată în schimbul unor proprietăţi ale Republicii Moldova în Ucraina? (VIDEO)

La Chişinău există un interes sporit pentru cedarea traseului de la Palanca Ucrainei, consideră analistul politic Victor Gurău. Actuala guvernare are un interes deosebit pentru anumite imobile din Ucraina, aflate în proprietatea Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei mese rotunde organizată de Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, dedicată problemei traseului de la Palanca.

[detalii]»
Vizualizari:599   Comentarii:2


Curtea Constituţională a refuzat repetat să se pronunţe asupra cazului Palanca

Membrii Curţii Constituţionale au respins, fără drept de apel, sesizarea avocatului parlamentar Tamara Plămădeală, care le-a cerut să se pronunţe asupra constituţionalităţii Tratatului dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a Protocolului Adiţional. Motivul invocat de Curtea Constituţională îl constituie faptul că această sesizare nu poate fi acceptată spre examinare în fond, deoarece problema abordată în ea a făcut anterior obiectul jurisdicţiei constituţionale, la sesizarea unor deputaţi în Parlament.

[detalii]»
Vizualizari:436   Comentarii:0


Scrisoare deschisă adresată conducerii Companiei Publice Teleradio Moldova
Domnului Constantin MARIN, preşedintele Companiei
Doamnei Angela SÂRBU, director TV
Domnului Alexandru DOROGAN, director radio

SCRISOARE DESCHISĂ

[detalii]»
Vizualizari:468   Comentarii:2


Pe lângă faptul că e cea mai săracă din Europa, Moldova riscă să devină şi cea mai îmbătrânită

Republica Moldova riscă să devină ţara cu cea mai îmbătrânită populaţie din Europa, după ce s-a constatat că este cea mai săracă ţară europeană, consideră expertul IDIS „Viitorul” în politici sociale şi dezvoltare, Viorica Antonov. Şi asta în timp ce, conform datelor oferite de Banca Mondială, Europa va avea până în 2025 una dintre cele mai îmbătrânite populaţii din lume.

[detalii]»
Vizualizari:505   Comentarii:0


Pensionarii şi invalizii, excluşi din lista celor care beneficiază de reducere de 75 la sută pentru poliţa medicală

Casa Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) aduce la cunoştinţa beneficiarilor săi că până la sfârşitul lunii martie, poliţa de asigurare medicală poate fi procurată cu o reducere de până la 75 la sută.

[detalii]»
Vizualizari:558   Comentarii:3


„Expert-Grup”: Sărăcia copiilor în Moldova are o pronunţată „faţă rurală”

Copiii reprezintă 28 la sută din populaţia săracă a Republicii Moldova, iar 80 la sută dintre aceştia locuiesc în mediul rural, arată un studiu lansat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.

[detalii]»
Vizualizari:837   Comentarii:0


Amenajarea parcului „Valea Morilor” necesită o investiţie de peste 200 milioane de euro

Municipalitatea susţine că amenajarea şi construcţia zonei de agrement „Valea Morilor” necesită peste 200 milioane de euro. Banii urmează a fi alocaţi de către investitori.

[detalii]»
Vizualizari:526   Comentarii:0


Chişinăul riscă să rămână, în scurt timp, fără patrimoniu istoric, arhitectural şi arheologic

Consilierul municipal din partea PPCD, Alexandru Corduneanu, care este şi membru al Grupului Civic pentru Patrimoniu Cultural (GCPC), a declarat că patrimoniul cultural şi istoric al Chişinăului este în pericol de dispariţie, întrucât, în momentul de faţă, în lipsa unei structuri care să protejeze patrimoniul istoric, sunt demolate zeci de edificii incluse în Registrul monumentelor din Republica Moldova.

[detalii]»
Vizualizari:494   Comentarii:3


Chirtoacă cere să fie permisă înmatricularea maşinilor cu o vechime de până la 10 ani

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va înainta un proiect de lege prin care va solicita să fie permis importul de automobile la mâna a doua cu o vechime de până la 10 ani.

[detalii]»
Vizualizari:737   Comentarii:4


Fabrica de ardere a deşeurilor din Chişinău – o soluţie sau o bombă ecologică?

Decizia autorităţilor municipale de a construi o fabrică de ardere a deşeurilor pe teritoriul municipiului Chişinău pune pe jar cetăţenii care locuiesc în preajma locului rezervat construcţiei. Fabrica de ardere a deşeurilor urmează să fie construită în preajma Staţiei de epurare a apelor, unde Consiliul municipal a decis să aloce 10 hectare de teren unor investitori italieni, care au obţinut dreptul de efectuare a lucrărilor de construcţie şi de exploatare a întreprinderii.

[detalii]»
Vizualizari:602   Comentarii:0


Informaţi-vă despre metodele de creştere a fazanilor pentru ca veniturile să atingă cele mai înalte cote

Numărul cetăţenilor Republicii Moldova care vor să iniţieze propria afacere este în continuă creştere. De multe ori însă, deşi există dorinţă, nu există bani sau idei pentru iniţierea propriului business. Ziarul FLUX şi Asociaţia pentru asistenţă la iniţierea afacerilor „Cornelius” îşi propun să ajute toţi cititorii cu iniţiativă, care vor să înceapă o afacere.

[detalii]»
Vizualizari:4849   Comentarii:8


Credite de până la 1 milion de euro pentru exportatorii moldoveni

Republica Moldova beneficiază de un credit preferenţial din partea Băncii Mondiale în valoare de 24 milioane de dolari, dintre care 22,5 milioane de dolari sunt prevăzuţi pentru Linia de credit, în scopul susţinerii şi dezvoltării exportatorilor privaţi.

[detalii]»
Vizualizari:652   Comentarii:0


Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor: În anul curent nu se prevăd tendinţe de creştere a transportului de mărfuri

Revigorarea transportului de mărfuri este direct proporţională cu dezvoltarea economiei ţării, însă pentru anul 2010 nu se prevăd tendinţe de majorare a volumului de mărfuri transportat, a declarat pentru FLUX viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim (în imagine).

[detalii]»
Vizualizari:940   Comentarii:0


Surse de lumină (XCXXLXLI)

1534. Am mai vorbit despre graiul românesc din Basarabia şi am deplâns gradul destul de înaintat de alterare faţă de limba românească normală. (…) Ne trebuie o doză suplimentară de înţelegere pentru catastrofele abătute asupra limbii româneşti din Basarabia, care e vie, dar încă beteagă. (…) Dl Vatamaniuc din Transnistria îmi trimite un articol cu litere chirilice din anul 1939. Articolul evidenţiază halul în care era schingiuită acolo limba vechilor cazanii. Puteţi să vă imaginaţi că ceea ce se întâmpla în Transnistria a fost apoi transplantat timp de zeci de ani în Basarabia. Articolul vădeşte eforturile bestiale de înghesuire a limbii româneşti în „Patul lui Procust”, adică de rusificare forţată.

În concluzie, să nu-i privim ironic pe vorbitorii basarabeni, ci să-i ajutăm ca pe nişte răniţi.

George PRUTEANU. Apel la îngăduinţă. „Flux”, 3 aprilie 1998

[detalii]»
Vizualizari:491   Comentarii:0


46 de spectacole concurează pentru titlul de Cel mai bun

Mâine, 27 martie, este Ziua Mondială a Teatrelor. Tradiţional, în această zi, UNITEM (Uniunea Teatrală din Republica Moldova) desfăşura Gala Premiilor, care desemna cele mai reuşite realizări teatrale ale anului. De ceva timp însă, tradiţia a fost întreruptă, ca să fie reluată în acest an. Despre cea de-a X-a ediţie a Galei UNITEM discutăm cu Sandu Grecu, preşedinte UNITEM, director artistic al Teatrului Satiricus „I. L. Caragiale”. În acest an, gala Premiilor UNITEM se va desfăşura la 29 martie, în zi de luni, singura zi a săptămânii când teatralii au zi liberă.

[detalii]»
Vizualizari:703   Comentarii:0


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (7)

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie. (Continuare din numărul precedent)

[detalii]»
Vizualizari:1014   Comentarii:0


Andrei Tamazlâcaru: „Totul trebuie scos din ruine şi reînviat: tradiţiile de cult, muzica de cult, muzica liturgică...”

Pe 1 aprilie, cu începere de la ora 17.00, va avea loc Sărbătoarea Cântecului Pascal. Despre acest eveniment, organizat în premieră la Chişinău şi care fa vi transmis în direct la posturile publice de radio şi tv, ne vorbeşte Andrei Tamazlâcaru, compozitor, etnomuzicolog, folclorist.

[detalii]»
Vizualizari:820   Comentarii:0


Întâlnirea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană

Comitetul reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-a reunit, pentru prima oară, la Bruxelles, pe 17 martie, anunţă orthodoxie.com, citat de „Ziarul Lumina”. Scopul întâlnirii a fost discutarea participării Bisericilor Ortodoxe în dialogul cu instituţiile Uniunii Europene în vederea aplicării articolului 17 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE): “Recunoscând identitatea lor şi contribuţia lor specifică, Uniunea întreţine un dialog deschis, transparent şi frecvent cu Bisericile”.

[detalii]»
Vizualizari:421   Comentarii:0


Biserica Ortodoxă Română sfinţeşte Marele Mir pentru a douăzeci şi una oară

În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos (29-31 martie 2010), la Mănăstirea Antim din Bucureşti va avea loc prepararea Marelui Mir, care va fi sfinţit în timpul Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Joia Mare (1 aprilie 2010), informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

[detalii]»
Vizualizari:675   Comentarii:0


Asigurarea localităţilor cu servicii de apă şi sanitaţie trebuie să devină treptat funcţia primară a autorităţilor locale

Interviu cu Bernhard Hiller, coordonator local al proiectului „ApaSan„

- Domnule Bernhard Hiller, care au fost dificultăţile cu care v-aţi confruntat în realizarea acestor proiecte? Ce a prevalat: sărăcia oamenilor, statistic vorbind, Republica Moldova fiind totuşi cea mai săracă ţară din Europa, sau mentalitatea perimată a unei părţi a cetăţenilor moldoveni, lipsa de organizare şi a disponibilităţii de a contribui financiar la rezolvarea uneia dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă?

[detalii]»
Vizualizari:666   Comentarii:0


Actul Sinodal care a încheiat disputa cu Patriarhia Ecumenică

Sfinţirea Marelui Mir săvârşită de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Joia Mare a anului 1882 a dat naştere unei noi dispute cu Patriarhia Ecumenică. O epistolă semnată de patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea, împreună cu ierarhi membri ai sinodului constantinopolitan, dezaproba acest act, motivând că “arhiereii din diferite locuri trebuie a lua Sfântul Mir de la tronul cel de la noi preasfânt, patriarhicesc, apostolic şi ecumenic”.

[detalii]»
Vizualizari:464   Comentarii:0


Olia Tira & SunStroke Project vor cânta primii în prima semifinală la Oslo

Reprezentanţii Republicii Moldova la Oslo au intrat deja în febra pregătirilor pentru Eurovision 2010. Prima semifinală a concursului va avea loc pe 25 mai, iar ţara noastră va evolua prima în semifinale.

[detalii]»
Vizualizari:557   Comentarii:1


Civilizaţia moldoveană, fără apeduct şi canalizare?

Lipsa accesului populaţiei Republicii Moldova la sursele de apă potabilă este o problemă moştenită încă din perioada sovietică. Problema nu a putut fi rezolvată timp de 19 ani de independenţă a statului. Ceea ce în Occident este o banalitate, un atribut indispensabil al traiului zilnic - apeductul şi sistemul de canalizare, la noi reprezintă un lux la care puţini au acces. Mai ales în cazul populaţiei din mediul rural.

[detalii]»
Vizualizari:717   Comentarii:0


Floriile vestesc primăvara şi Sfintele Paşti
„Când primăvara cu lăcrimioare
În locul iernii vine zâmbind,
Inima, dulce privighetoare
Scăldată-n soare,
Cântă iubind”
(Vasile Alecsandri)
[detalii]»
Vizualizari:1034   Comentarii:1


Cleopatra Stratan, în Top 10 copii extraordinari din lume

Recent a fost realizat un top 10 al copiilor extraordinari, care au reuşit să se facă cunoscuţi datorită talentului lor. Printre ei este şi Cleopatra Stratan, conaţionala noastră care a cunoscut succesul la vârsta de trei ani.

[detalii]»
Vizualizari:656   Comentarii:0


Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2010
»
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters