Este adevărat că în timpul întâlnirii locuitorilor satului Palanca, din 6 decembrie 2009, cu primul ministru Vladimir Filat şi primul său adjunct, Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, a fost o voce care au spus în disperare,: „Dacă aţi dat pământul nostru Ucrainei, atunci daţi-ne şi pe noi ucrainenilor!..” De aici însă până să susţii public, de pe ecranele televizoarelor, că Palanca ar fi pământ ucrainean, care să „revină” la pieptul „patriei ucrainene”, e o distanţă prea mare.

Neglijaţi complet şi abandonaţi de către autorităţile centrale de la Chişinău (şi aici nu e nici o diferenţă între guvernele care s-au succedat de la Andrei Sangheli până la Vladimir Filat), oamenii din Palanca se frământă de un deceniu şi jumătate, căutând răspuns logic la multiplele întrebări pe care le ridică în faţa lor intenţia ticăloasă de transmitere a unei părţi strategice a moşiei satului lor sub jurisdicţia unui stat străin şi de izolare a teritoriilor Abdiv, Baibol şi Pescăria de dincolo de traseul Odesa-Reni.

Guvernul Filat recunoaşte cu jumătate de gură strâmbătatea cuprinsă în Acordul de frontieră cu Ucraina şi de Protocolul său adiţional, dar dă vina pe guvernările anterioare. Totodată, guvernul Filat refuză să sesizeze Curtea Constituţională asupra acestei strâmbătăţi, pentru a câştiga timp şi pentru a propune renegocierea unor prevederi ale Protocolului adiţional.

Aflăm de curând că, sub pretextul unor investigaţii jurnalistice, a vizitării rudelor sau pur şi simplu al cunoaşterii locurilor, emisari de la Odesa vizitează tot mai frecvent localitatea Palanca. Înteţirea unor asemenea vizite ale trepăduşilor de la Odesa coincide cu aruncarea pe „piaţa de idei” a pălăncenilor a gândului de separare a localităţii de Republica Moldova şi – ţineţi-vă bine! – de proclamare a unei „Republici Palanca”, care „republică” să adere în perspectivă la Ucraina. Diversionistă din start, această idee exploatează nemulţumirea firească a pălăncenilor faţă de tratamentul laş şi nemernic aplicat lor de administraţiile care s-au perindat la Chişinău din 1994 încoace.

Unul dintre „argumentele” vehiculate tot mai intens şi cu rea credinţă în favoarea „Republicii Palanca” ţine de partea economică. Chipurile, dacă s-ar separa de Republica Moldova, „statul Palanca” ar putea prospera de pe urma taxelor de tranzit achitate (cum altfel?!) de Kiev atât pentru exploatarea staţiei de pompare a apei şi a canalului de dincolo de traseul Odesa-Reni (stăpânite şi exploatate de ucraineni), cât şi pentru exploatarea liniilor electrice ucrainene de înaltă tensiune care fac legătura între regiunea Odesa şi sudul Basarabiei istorice (fostele noastre judeţe Ismail şi Cetatea Albă). Din păcate, s-au găsit la Palanca suflete naive care să înghită cu crezământ aceste poveşti geopolitice şi geoeconomice scoase din cotloanele unei propagande meschine de doi bani.

Gluma însă se îngroaşă. Vedem că unii oficiali de la Kiev, porniţi rău împotriva suveranităţii teritoriale neîntrerupte a Republicii Moldova, cer aplicarea de presiuni economice şi politice asupra Chişinăului în cazul în care acesta ar dori, cum ar fi firesc şi cum am cerut constant, deschiderea de noi negocieri asupra Protocolului adiţional la Tratatul de frontieră. Acest elan agresiv nu poate conduce către un deznodământ fericit pentru noi atâta timp cât guvernul Filat cântă în struna vecinilor din răsărit, sacrificând interesele naţionale ale ţării, normele constituţionale şi perspectivele noastre de dezvoltare.

Ideea otrăvită a „Republicii Palanca” trebuie curmată din faşă. Pentru aceasta este necesar ca guvernul Republicii Moldova să nu mai meargă pe mâna unui Kiev interesat să facă în faţa noastră demonstraţie de forţă. Guvernul, dar şi Preşedintele interimar al statului trebuie să ia în serios chestiunea restabilirii jurisdicţiei noastre asupra teritoriului de la Palanca făgăduit şi dăruit Ucrainei de către Petru Lucinschi şi toată fauna de lichele ieşită de sub mantaua lui largă.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, numele adevărat al actualului guvern va trebui să rămână în istorie ca Filat-Palanca. Este mai bine să botezăm astfel un guvern trecător decât să ne pomenim într-o bună zi în curte cu o năbădăioasă „Republica Palanca” de extracţie ucraineană.