Ediţia de Vineri
Cauta...

Vladimir Voronin: „Filat se răsplăteşte cu Dinu Patriciu prin contrabandă cu ţigări”
Ediţia de Vineri Nr.201010 din 12 martie 2010

Filat se răsplăteşte pentru împrumuturile pentru finanţarea campaniei electorale a PLDM, făcute de la omul de afaceri Dinu Patriciu, cu ajutorul contrabandei cu ţigări, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Potrivit lui, frontiera moldo-română urmau să treacă 10 camioane cu ţigări de contrabandă. Voronin susţine că două din acestea au reuşit să ajungă în România fără să fie oprite în vama moldovenească şi românească, iar al treilea lot de ţigări a fost reţinut totuşi de partea română.


În opinia lui Voronin, reţinerea celui de al treilea lot de ţigări de contrabandă, care ar fi aparţinut actualului prim-ministru, Vladimir Filat, a fost efectuată de către autorităţile române cu intenţia de a supune unui şantaj liderul PLDM.

Tot liderul PCRM afirmă că, potrivit informaţiilor de care dispune, în cadrul şedinţelor celor patru lideri ai AIE, „prim-ministrul nu a schiţat nici un fel de iniţiativă sau revoltă în legătură cu propunerile de reformă constituţională”.


Octavian RACU
Vizualizari: 1217


Trimite unui prieten

 Comentarii(10):

#1 Scris de Mihai Spinoiu la 13 martie 2010
AHA,LICHELELE pldm-pl-amn-pd-ste se agità,inseamnà cà "putchiul" Constitutional in stil moldovnesc nu are nici o izbindà!Cititorilor forumisti: nu atrageti atentia descreeratilor si pseudo-patriotilor,care nici pe departe nu inteleg ce deserviciu aduc intereselor nationale...Dumnezeu sà-i ierte càci nu stiu ce fac,iar noi fiind crestini avem datoria sà-i iertàm,nu insà si sà-i uitàm.Iar iertarea si uitarea sunt douà notiuni cu sensuri diferite.

#2 Scris de jenel pt Costica la 13 martie 2010
Tu glumesti, dar PPCdul totusi a reusit sa-i schimbe pe comisi sa mearga pe calea Europeana. Cravata rosie poarta liderii SUA, Frantei, GB, Italiei... http://www.regnum.ru/news/1226145.html Contind pe un dialog cu Vladimir Putin, prim-ministru al Republicii Moldova Filat ar fi trebuit să înceapă cu scuze personale şi oficiale pentru întreruperea brutala şi fără precedent a "Memorandumului Kozak" în 2003. Întrucât, prietenii de azi ai lui Filat şi cu participarea lui personală în rol secund în anul 2003, în faţa Ambasadei ruse de la Chişinău, au ars în mod public portretul preşedintelui rus Vladimir Putin şi au călcat în noroi drapelul rus. ( În 2003, actualul prim ministru al Moldovei Vladimir Filat a fost un simplu membru al Partidului Democrat. Deşi PDul făcea parte din Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei a RM, constituînd 8 partide din opoziţie şi 18 ONGuri, scopul fiind respingerea semnarii "Memorandumului Kozak", dar avea o atitudine destul de constructive fata de Memorand, exprimată de liderul partidului Dumitru Diacov în felul următor: (((((“ Partidul Democrat nu se expune împotriva propunerii Russiei în privinţa Memorandumului Kozak, dar crede ca anumite puncte trebuiesc schimbate”))))). Acţiunele lîngă Ambasada Russiei urmate de ardere portretului presedintelui rus Vladimir Putin şi a steagului rusesc au fost organizate de (((Iurie Roşca))) liderul Partidului Popular Creştin Democrat, cu susţinerea PSD şi PSL(din 2008 Oleg Serebrian vicepreşedinte a PD); în ultima clipa ex- preşedintele a RM, liderul PCRM Vladimir Voronin a refuzat sa semneze Memorandumul care anterior fusese acceptat; în urma alegerilor parlamentare din 2005, deputaţii ai partidelor lui Roşca, Serebrian, chiar şi deputaţi a PDului lui Dumitru Diacov au dispus voturile care nu se ajungeau pentru alegerea presedintelui in al 2 tur. (((((Se pare că ex-preşedintele Rusiei nu a uitat încă umilirea Mondiala din 2003, atunci când, după un efort fara precedent din partea Rusiei privind rezolvarea definitivă a problemei transnistrene, câteva ore înainte de ceremonie şi de vizita oficială lui Putin la Chişinău, rezolvarea situatiei a fost intrerupta))). Printre altele atuncea în 2003 Vlad Filat şi tovarăşii săi din coaliţia actuală, sa opus public soluţionării definitive a problemei transnistrene. / / / În general, aceste cvasi-state ca Republica Moldova, în ciuda pseudo-instituţiilor şi decoratiilor sunt sortite la instaurari permanente din extern a puterii guvernamentale , în ţara lor. Aş dori să reamintesc cititorilor că (Iurie Rosca, Vlad Cubreacov si Stefan Secareanu impreuna cu sustinatorii PPCD. Pe data de 25 noiembrie 2003 cind comunistii si partidele liberale erau de acord cu Memorandumul Kozak, cu planul de distrugere a Independentei Moldovei si legalizarea prezentei militare ruse, doar PPCD a fost unicul initiator in crearea COMITETULUI pentru APARAREA INDEPENDENTEI si a CONSTITUTIEI, tot PPCDul a scris proiectele de documente ale acestui organizm si a fost inima acelor demonstratii stradale de proportii care pina la urma au respins planul de incorporare a tarii noastre in orbita intereselor geopolitice rusesti.

#3 Scris de slavic la 13 martie 2010
Luind in consideratie, ca Filat Vladimirovici a inceput avalansa cu contrabanda de tigari, pot sa inteleg un lucru, PPCD a izbutit pina la urma sa-l faca pe Filat Vladimirovici sa renunte la vinzarea pamintului strabun de la Palanca si centrala hidroelectrica de la Dnestrovsc. Si astfel Filat Vladimirovici avind stringent necesitatea sa intoarca banii "creditorilor" mafioji, a purces la contrabanda cu tigarete, facind un calcul elementar, reese ca Filat vladimirovici a cheltuit la alegeri circa 11000000 de $ (10 tiruri in valoare a cite 1100000$ fiecare). Interesant canalia de Tudor Baliţchi va face ani grei de puscarie sau nu ?

#4 Scris de Rodica ptr Costica la 13 martie 2010
Cuostea, tu precis ai primit o plitca in cap de la tovarasii tai liberasti pe 7 aprilie cind ati facut pogromuri ca niste barbari, deamu de o saptamina faci copy paste si fara argumente. Tie nu ti-e voma sa aperi niste cretini liberalodemocrati care distrug Moldova. Iti spun un secret ce a declarat Filat Vladimir la o conferinta: " După mine - potopul! ". Mafia liberasta la gunoi.

#5 Scris de alfons la 14 martie 2010
da unde e comentariu lu Costea,nu înţeleg despre ce vorbiţi

#6 Scris de Costica la 14 martie 2010
Nu pot intelege un lucru? De cine va temeti si pe forum nu puneti pseudonimul pe care ti lai ales ?  Vreau sa va informez ca nu toate cele semnate de COSTICA is scrise de subsemnatul,cineva mai semneaza sub acest psiodonim. Eu nu ma supar de toate prostiile scrise, deoarece ele  ne revin pe obrezul fiecaruea ditre forumisti

#7 Scris de Logica la 14 martie 2010
Daca imprumuti mai trebuie si sa intorci datoriile, de altfel te penalizeaza.Dar cum sa le intorci? Iata asa dupa cum afitma expreseditele  vladimir voronin.    

#8 Scris de jora la 15 martie 2010
Cine se aseamana se aduna.A-ti afisat iar poza pachidermului in putrefactie.Analfabetul asta, crede ca Patriciu,a ajuns sa faca contrabanda cu tigari "Plugaru".Bai bezmeticule,asta a cumparat recent o banca in Georgia.Mai mult,intr-un oras cu 100.000 locuitori din Suedia, a cumparat sediile ;primariei,politiei,pompierilor si penitenciarul local.Roagate de el sa-ti cumpere sediul bolsevic sisa-l transforme in ceva folositor oamenilor din Chisinau.

#9 Scris de Costica la 16 martie 2010
Pentru Romaniea. Ma intrebi ce am facut pentru Tara? Eu cred ca  aprecierea o pot da doar acei ce ma cunosc si ma stiu.Un lucru doar vreau sa spun ca sunt printre acei care am fost urmarit si cercetat de CGB-istii sovietici pentru propoganda  facuta in lupta pentru decretarea  limbei romane drept limba de stat si trecerea la grafia latina. Am fost alaturi de  marii Patrioti si activisti a Frontului Popular( pe atunci de  marele ,,patriot’’ Rosca nu stia nimeni)

#10 Scris de rafaela la 16 martie 2010
cocticasa stii, ca nu mor caii cind vor ciini.fii sigr ca dumnezeu rasplateste sactificiile.daca ai ochi sa vezi ve-i vedea. ppcd are si va avea succes pentru caapara interesele poporului nostru.  

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj
Pe cine ati vota la functia de presedinte al Republicii Moldova, in cazul in care acesta va fi ales prin vot direct?
Marian Lupu
Vladimir Filat
Mihai Ghimpu
Vladimir Voronin
Serafim Urechean
Iurie Rosca
Vladimir Turcan
Valeriu Pasat
Victor Selin
Veaceslav Untila


Vezi rezultatele »