Discursul lui Iurie Roşca, preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat, ţinut în cadrul Congresul Partidului Popular European, care şi-a desfăşurat lucrările în perioada 9-10 decembrie 2009, în oraşul Bonn, Germania.
Domnule Preşedinte,
Stimaţi prieteni,
Aşa cum probabil cunoaşteţi, în acest an în Republica Moldova au avut loc două campanii electorale parlamentare succesive. Ultima a devenit necesară deoarece Parlamentul a eşuat în alegerea şefului statului. Acest lucru s-a produs din cauza imperfecţiunii Constituţiei, care a provocat o asemenea criză artificială. Blocajul instituţional şi dizolvarea Parlamentului au fost generate şi de lipsa unei culturi politice. De asemenea, ultima tentativă de alegere a preşedintelui ţării a eşuat acum câteva zile. Prin urmare, anul viitor vom avea din nou alegeri parlamentare anticipate. Pentru a stopa acest joc imatur de exerciţiu electoral, este necesar de a schimba modelul politic disfuncţional cu unul nou.
Ca rezultat al ultimelor alegeri guvernarea comunistă a fost înlocuită de o alianţă de partide liberale şi social-democrate. Le suntem recunoscători partenerilor noştri occidentali pentru sprijinul politic şi financiar puternic, acordat Republicii Moldova ca semn de încredere faţă de noua guvernare. Sper că noii lideri politici nu vor dezamăgi aşteptările prietenilor noştri europeni şi nici aspiraţiile democratice ale cetăţenilor.
Reformele politice, instituţionale şi economice sunt priorităţile-cheie ale agendei publice. Acestea trebuie realizate astfel încât să consolideze instituţiile democratice, statul de drept să devină o normă reală şi să creeze o adevărată economie de piaţă. Mă bucur să îi văd aici, în calitate de invitaţi speciali, pe Primul-ministrul Republicii Moldova, domnul Vladimir Filat, şi pe Ministrul de Externe, domnul Iurie Leancă, care reprezintă cel mai puternic partid politic din actuala alianţă de guvernare. Decizia lor a se alătura familiei noastre politice va fortifica vocea ţării noastre la nivel internaţional.
Stimaţi colegi, vreau să vă invit să ajutaţi Moldova în accelerarea reformelor. Dumneavoastră aţi putea juca un rol substanţial în motivarea elitei politice să efectueze reforme democratice ambiţioase şi să depăşească deficitului de voinţă politică, acesta putând fi determinat de unele interese personale sau de o agendă ascunsă în interiorul alianţei de guvernământ.
Recent a fost constituit un Comisie specială pentru elaborarea proiectului unei noi Constituţii a ţării sau cel puţin pentru operarea unor amendamente substanţiale la cea existentă. Din nou, vin cu rugămintea către dumneavoastră în calitatea pe care o aveţi de reprezentanţi ai instituţiilor europene să insistaţi asupra acestor reforme, astfel încât acestea să asigure o democraţie funcţională. Convingerea mea profundă este că ţara mea are nevoie de modelul constituţional parlamentar. Pentru aceasta este nevoie de a reduce competenţele Preşedintelui republicii şi ale Preşedintelui Parlamentului în vederea asigurării Parlamentul şi Guvernul cu o putere instituţională reală. Trebuie, de asemenea, să schimbăm statutul Procurorului General care încă se mai află sub controlul politic al guvernării. Trebuie să consolidăm independenţa şi eficienţa Justiţiei şi să conferim putere şi autonomie reală administraţiei publice locale. Doar realizând aceste reforme avem şansa să ne debarasăm de modelul autoritar şi de verticala puterii ca moştenire a trecutului sovietic. Asta cuprinde inclusiv reformarea şi demilitarizarea Ministerului de Interne şi transformarea serviciilor secrete.
Printre priorităţile de primă importanţă de pe agenda publică a ţării mele sunt şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, în mod special problema traficului de fiinţe umane.
Stimaţi colegi, cea mai dificilă problemă politică a tării mele este cea a conflictului transnistrean. Prezenţa militară ilegală a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru şi existenţa regimului separatist violează grav independenţa şi unitatea teritorială a ţării mele. Această „gaură neagră” a Europei reprezintă un risc permanent pentru stabilitatea regională şi continentală ca urmare a existenţei reţelelor internaţionale de crimă organizată, a traficului de arme şi droguri. Pentru a rezolva această probleme Moldova are nevoie de un larg şi puternic sprijin internaţional, de o cooperare strânsă cu Ucraina şi de o schimbare de atitudine din partea Federaţiei Ruse. Aş vrea să spun doar câteva cuvinte despre prezenţa la acest Congres a doamnei Prim-ministru al Ucrainei, Iulia Timoshenko şi să în urez succes deplin în campania electorală prezidenţială. Sper că Iulia Timoshenko va câştiga această competiţie electorală, ceea ce va constitui un pas important pentru consolidarea parteneriatului dintre ţările noastre.
Stimaţi prieteni, aş vrea să vă mulţumesc pentru sprijinul permanent acordat PPCD-ului. În ciuda rezultatului electoral, PPCD continuă să fie o forţă politică viguroasă. Avem o reprezentare largă în administraţia locală şi regională. Doar în ultimele săptămâni am câştigat două primării în două scrutine parţiale locale.
Acum lucrăm asupra unei noi strategii a partidului nostru. Elementul principal în acest proces îl constituie promovarea masivă a unei noi elite politice, a unor lideri politici tineri cu o educaţie nouă. Următorul Congres al partidului, care va avea loc la 20 decembrie, va fi un pas decisiv în transformarea şi revigorarea PPCD. După mai mult de 20 de ani de luptă politică a venit timpul Noii Generaţii cu o nouă viziune. Rolul meu în acest proces este de a susţine şi ghida noii lideri în devenirea lor ca politicieni puternici şi oameni de stat morali.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Biroul de presă al PPCD
14.12.09

http://omg.md/Content.aspx?id=6091&lang=1 Pina si Lupu a declarat ca unicii vinovati de haosul politic instaurat sunt liberalii. Alianta pt Integrarea Estica la gunoi.
Da-i doamne moldovenului mintea cea de pe urma.
CITATUL ANULUI: Rosca: "Ma bucur sa ii vad aici, in calitate de invitati speciali, Pe Prim-ministrul RM, domnul Vladimir FIlat, si pe Ministrul de Externe, domnul Iurie Leanca, care reprezinta cel mai puternic partid politic din actuala alianta de guvernare. Decizia lor a se alatura familiei noastre politice va fortifica vocea tarii noastre la nivel international." PPCD, DA CUM RAMINE CU MAFIA LIBERALA, GANGSTERII TRANZITII, HOTI, ESCROCI SI ALTE ETICHETARI?
BRAVO ROŞCA! ÎNTOTDEAUNA AI PUS INTERESELE ŢĂRII MAI PRESUS DE INTERESUL DE PARTID. AI DEMONSTRAT-O ŞI DE DATA ACEASTA. MULT SUCCES ÎN CONTINUARE!
Da lui Filat de ce nu i s-a dat cuvântul? El ce, a fost la Congres şi nu a pupat tribuna? El a fost acolo în ospeţie sau cu treabă? Îmi pare că Filat se linguşeşte pe lângă PPE şi vrea să se bage, insistent, sub pielea lui.
Filat e crestin-democrat cum ii si liberal-democrat.
Este acesta un semn ca relatiile Partidului Liberal Democrat cu Liberalii europeni au intrat in impas? Mdaaaa.....
Rezultatul participarii PPCD la congres: 2 fotci in Flux, discurs de 5 min a lui Roshka, pe care nimeni nu l-a ascultat si in final o declaratie lingusitoare pupcurista, despre aceea ca PLDM e cel mai puternic partid din alianta de guvernare a RM. Rezultatele dlui Filat: zeci de intilniri cu inalti oficiali Europeni dintre care cele mai importante cu sefii de stat a Germaniei, Belgiei, Olandei, Romaniei. Pentru Filat congresul a fost un prilej de a promova imaginea tarii noastre in UE, pentru Roshka si piticii lui mai degraba un prilej de shopping si sightseeing prin Bonn.
Acesta este un semn ca relatiile PLDM si PD-L din Romania sunt in ascensiune si tot mai strinse, Moldova e mai aproape de Romania! Si inca mai inseamna ca pe Rosca nu il ia nimeni in seama deaceea mai face cite o declaratie poate isi mai aduce aminte lumea de el. Interesant a evoluat atitudinea lui Rosca fata de PLDM - de la "partid al gangsterilor" la "cel mai puternic partid din coalitia de guvernare"
Sa stii ca una la alta nu incurca (ma refer la partid al gangsterilor si cel mai puternic partid din coalitia de guvernare). Daca ai observat, Iurie Rosca zice mereu adevarul, necatind ce vor spune cei, care se anina de cuvinte. Cel mai puternic partid - nu inseamna cel mai bun. understand? Cel mai puternic partid este PLDM, cel mai bun PPCD.
Doamna Ana,este o contradicţie în conţinut,înseamnă că cel mai bun,cum spuneţi d-voastră trebuie să fie cel mai slab?
Este oare sortit PLDM sa devina aliat cu PPCD. Ambele frmatiuni fac sau vor face parte din PPE. Este foarte interesant. Ce spuneti?
Pina si mafia liberalodermocrata intelege ca cea mai puternica fortsa in UE este PPE. Iar faptul ca pldmistii au participat la congres, vorbeste de faptul ca Europenii vrea sa le arate cum trebuie sa lucreze si incotro sa aspire, dar sunt convins ca nu-i va alia.
Dragi domnilor Stepaniuc, Turcan, Guznac si scumpa doamna Belicencova, bine ati venit in AIE. Mai scoateti inca 4 colegi comunisti si data viitoare presedintele va fi votat. Bravo voua pentru curaj!
D-na Ana aici nu vorbim despre Lupu sau alţi lideri politici care n-au nici în clin nici în mânecă cu activitatea domnului Roşca ca lider a ppcd.Argumentul d-voastră că munceşte mult,şi vezi Doamne din această cauză nu are nici o obligaţie morală mi se pare puţin forţat ca să mă exprim elegant.La nedumeririle mele nu aţi dat nici un răspuns,pentru că nu aveţi nici ce da.Totuşi mi-a făcut plăcere discuţia cu d-voastră şi cred că a fost un exemplu că se pot face schimburi de opinii fără a utiliza cuvinte obscene,înjurături,calificative şi altele asemenea lor.
Nu am spus ca cel mai puternic TREBUIE sa fie cel mai rau, deci nici nu am avut in vedere ca cel mai bun TREBUIE sa fie cel mai slab. Insa se intimpla ca cel mai bun sa fie mai slab decit cel mai puternic. Deocamdata. Dumnezeu stie cind si pe cine sa ridice.
ar mai fi o ipoteză cu şanse mari de izbândă.Domnul Roşca,politician versat a simţiţ cu nasul lui fin de unde bate vântul şi a început să sondeze terenul în vederea unificării PPCD cu PLD. Şi astfel,printr-o mişcare inteligentă,domnia sa iese basma curată,putând sa-şi continuie viaţa politică într-o altă conjunctură.
Daca e sa ne aninam de cuvinte, hai sa o facem pina la capat: Cum ramine cu fraza "decizia PLDM de a se alatura la familia politica a PPE va fortifica vocea tarii noastre pe plan international"? Adica cum, Rosca se bucura ca vocea RM pe plan se va fortifica cu sustinerea "gangsterilor"? Cam nu se leaga.
Sunt de acord ca Rosca incearca, prin acest discurs sa se apropie de PLDM. A mai fost si interviul de la PROTV unde Rosca aducea laude aliantei, dar in special Prim-ministrului Filat. Dar raspunsul lui FIlat este ca pur si simplu nu-l intereseaza ce zice Rosca. Intradevar, Filat nu va face niciodata pasul sinucigas de a se alia cu Rosca! Rosca s-a compromis prea mult, a distrus practic PPCDul, iar acum cauta si el macar cumva sa se faca vizibil.
Daca PLDM se va alatura de familia politica PPE, crede-ma ca in cadrul acelui partid (PPE) el nu-si va putea realiza afacerile sale murdare, caci va zbura de acolo intr-un moment. poate aceata il va desciplina pe Filat. Reesind din ceea ca PLDM este cel mai puternic partid, putem spune ca va si fortifica (pentru ca este un partid puternic) vocea tarii noastre pe plan international. Dar inca nu putem fi siguri ca PLDM va intra in PPE... in orice caz nu a facut nimic deosebit ca sa cucereze simpatiile PPE-ului. cu atat mai mult ca membrii acelui partid stiu foarte bine cine si ce prezinta. insa in comparatie cu noi, poporul din Moldova pot sa se stimeze reciproc.Sper ca am raspuns destul de explicit la intrebarea dvs.
Adevarul pentru PPCD e foarte trist - poti sa fii tu membri celei mai puternice familii politice Europene, dar daca acasa esti sustinut de doar 0.5-1% de alegatori, esti sortit disparitiei. PPCD si-a pierdut practic toti sutinatorii, si se pare ca ireversibil. Peste inca vreo jumatate de an despre PPCD, pur si simplu nu va mai vorbi nimeni. Si va culmina totul cu crahul inevitabil la alegerile locale. Daca nu credeti, mai asteptati pina atunci, dar majoritatea sustinatorilor pe care i-a avut PPCD au inteles asta demult, si demult is prin alte partide PL, PLDM s.a.
Baieti, nu cautati in zadar pricina. Nu va place cand Iurie Rosca il mustreaza pe Filat, nu va place cand il apreciaza. Oamnei buni! cee ce spuneti voi e o prosyie! sa luam spe exemplu PCRM si PLDM: se mananca intre dinsii ca niste caini... se acuza unul pe altul cind trebuie dar si cind NU E CAZUL. adica cauta motive permanent ca sa se cirpeasca unul pe altul. pai, asta e o politica murdara! e injositor! fuuuu! Va mira faptul ca PPCD mereu zice ceea ce crede, ca PPCd-ul este obiectiv in comparatie cu late partide. Erau momente cind Iurie Rosca ii aprecia pozitiv pe comunisti, pentru niste realizari pozitive, era cind isi demonstra nemultumirea fata de PCRM daca trebuia, tot aici e si PLDM... nu putem face din alb negru. situatia e asam cum este si trebuie sa o privim nu prin prisma intereselor si antipatiilor propriii, ci prin prisma adevarului! Adica cum putem sa fim nemultumiti , daca Filat a rezolvat o problema cu Romania, si cum putem fi multumiti si sa-l laudam pe Filat cind a crreat problema cu Palanca? Judecam strict dupa fapte. atit. asa ca, nu cautati de ce sa va aninati, privind prin filele mass - mediei cenzurate liberale, ci judecati INDEPENDENT SI DOAR DUPA FAPTE!!!!!!!! Alo, Moldova!
Stii, nu prea sunt amarita ca PPCD-ul nu a intrat de acetea doaua ori in parlament. Era acel moment, cand poporul a vut timp sa-i simta lipsa. Era momentul cand poporul a vazut consecintele care puteau fi in 2005 daca Iurie Rosca ar ignora rugamintea lui T.Basescu , gindindu-se doar la interesele partidului si nu si-ar da votul p/u comunisti. Mai mult ca atat, vreau sa-ti zic, ca dupa acea perioda electorala, multi dinre acei, care au plecat din PPCD s-au intors, pentru ca in PL si PLDM sunt o multime de bani si fooooaaaarte putin adevar.
Doamna Ana,din perspectiva adevărului,şi a judecatei după fapte,v-aş ruga ,sa-mi spuneţi şi mie care au fost resorturile interne ale PPCD-ului,care au determinat alianţa cu comuniştii? Cumva interesul naţional?"Şi dacă a fost interesul naţional,rezultatele sunt cele dorite? Ar fi interesantă opinia d-voastră,ca să-mi dau seama de la ce bază pornim în polemica avută.
1 rind de unde ai luat alianta? A fost o conlucrare pentru binele poporului si a Moldovei in genere, sau ai dori ca PPCD trebuia sa sada la fel ca BMDul 4 ani si votau impotriva la toate legile care trebuiau sa fie promulgate, chiar si cele care vizau aderarea la UE.
http://www.regnum.ru/news/1226145.html Contind pe un dialog cu Vladimir Putin, prim-ministru al Republicii Moldova Filat ar fi trebuit să înceapă cu scuze personale şi oficiale pentru întreruperea brutala şi fără precedent a "Memorandumului Kozak" în 2003. Întrucât, prietenii de azi ai lui Filat şi cu participarea lui personală în rol secund în anul 2003, în faţa Ambasadei ruse de la Chişinău, au ars în mod public portretul preşedintelui rus Vladimir Putin şi au călcat în noroi drapelul rus. ( În 2003, actualul prim ministru al Moldovei Vladimir Filat a fost un simplu membru al Partidului Democrat. Deşi PDul făcea parte din Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei a RM, constituînd 8 partide din opoziţie şi 18 ONGuri, scopul fiind respingerea semnarii "Memorandumului Kozak", dar avea o atitudine destul de constructive fata de Memorand, exprimată de liderul partidului Dumitru Diacov în felul următor: “ Partidul Democrat nu se expune împotriva propunerii Russiei în privinta Memorandumului Kozak, dar crede ca anumite puncte trebuiesc schimbate”. Acţiunele lîngă Ambasada Russiei urmate de ardere portretului presedintelui rus Vladimir Putin şi a steagului rusesc au fost organizate de Iurie Roşca liderul Partidului Popular Creştin Democrat, cu susţinerea PSD şi PSL(din 2008 Oleg Serebrian vicepreşedinte a PD); în ultima clipa ex- preşedintele a RM, liderul PCRM Vladimir Voronin a refuzat sa semneze Memorandumul care anterior fusese acceptat; în urma alegerilor parlamentare din 2005, deputaţii ai partidelor lui Roşca, Serebrian, chiar şi deputaţi a PDului lui Dumitru Diacov au dispus voturile care nu se ajungeau pentru alegerea presedintelui in al 2 tur. Se pare că ex-preşedintele Rusiei nu a uitat încă umilirea Mondiala din 2003, atunci când, după un efort fara precedent din partea Rusiei privind rezolvarea definitivă a problemei transnistrene, câteva ore înainte de ceremonie şi de vizita oficială lui Putin la Chişinău, rezolvarea situatiei a fost intrerupta. Printre altele atuncea în 2003 Vlad Filat şi tovarăşii săi din coaliţia actuală, sa opus public soluţionării definitive a problemei transnistrene. / / / În general, aceste cvasi-state ca Republica Moldova, în ciuda pseudo-instituţiilor şi decoratiilor sunt sortite la instaurari permanente din extern a puterii guvernamentale , în ţara lor. http://www.etpress.ru/?content=article&id=110 Daca, ai substanta cenusie ai sa intalegi ca decind clocoteste veninul pe care Putinas il pregateste celor din PPCD, dar sa stii ca tot mai multi oameni care erau sceptici in privinta PPCD acuma inteleg cine sunt in realitate pseudo liberalodemocratii mafioti.
vă mulţumesc domnule Viorel pentru aducerea aminte a unor fapte şi acţiuni politice anterioare deşi nu împărtăşesc toate convingerile dumneavoastră.Încercaţi să mă faceţi să înţeleg că acţiunea domnului Roşca de a bate palma cu voronin,a fost făcută pentru nealinierea la interesele ruseşti.Cu ce costuri domnule Viorel? mai pot fi ele acum suportate de societate.Compromisurile făcute,au rentat ele oare ? Opinia mea este că a fost un demers de sinucigaş politic.
e ca vulpea, si e firesc in politica. mai ales peste hotare, caci nu e vorba de un oarecare deputat, ci de mrimministrul unei tari. si daca la acest capitol pare o "frunte" inclinata in fata unui demnitar, la capitolul "prinipii", nu este o armonie. nu se pledeaza o republica prezidentiala (alegerea la scrutin universsal etc.) ci a unei republici parlamentare. occidentalii ramin in nestiinta, doar liberalii cer altceva. intr-un cuvint, fiecare cu doctrina sa.
D-le Moldoveanu, sa nu confundam alianta si conlucrarea nevoita cu comunistii. Va reamintesc din nou situatia din 2005, (as vrea si cea din 2003,dar a facut-o Viorel, apropo, nu prea sunteti deranjat de faptul ca tara putea fi federalizata), deci sa nu ma abat de la tema: alegerile 2005. de ce totusi Rosca si-a dat votul? ce l-a influentat? Care sunt urmarile pozitive si cele negative? 1+2 Votul a fost dat dupa mai multe convorbiri cu liderii altor tari (Ukraina, Georgia, Romania)... nu a fost o alegere placuta pentru PPCD, pentru ca stia foarte bine ca risca practic cu totul. 3. V.Pasat(sper ca stii cine e si in ce parte priveste) l-a contactat pe Iurie Rosca, garantindu-i finansare pentru ca acesta sa faca demonstrari in masa contra comunistilor. Rosca a refuzat. Urmarile pozitive - evitarea crizei politice (care din pacate nu a putu fi evitata anul acesta), evitarea agresiunilor in strada (ceea ce nu a fost evitat la 7 aprilie 2009,), anularea posibilitatilor rusilor de a-si promova si a-si pune candidatura sa la posturi-cheie in Parlament. (ceea ce nu putem zice despre situatia de astazi). Apropo, daca sunteti intratat de suparat ca Iurie Rosca si-a dat votu, de ce nu adresati aceleasi intrebari domnului Filat? de si-a dat votul? de ce a votat pro federalizare, cine l-a finansat ca sa faca demontratii in strada contra comunistilor? cu cat si-a vandut votul? de ce in mass media sa il acuza pe Iurie Rosca in tradare, pe cind despre ceea, ca el si-a dat votul nici reprezentantii raionali a PLDM-ului nu stiu?
acelaş răspuns şi pentru d-voastră d-na Ana,Cu ce costuri? cine le decontează acum?Cineva trebuie să plătească pentru faptele anterioare.A sosit momentul scadenţei.Compromisurile făcute se contabilizează acum pentru toate demersurile politice şi să vedem dacă suntem pe + sau pe - Convingerea mea este că nu a meritat.
Şi încă ceva important d-na Ana.Singurul criteriu după care se analizează performanţa unui partid politic la nivel naţional sunt alegerile parlamentare.După cum ştiţi la ultimele,PPCD-ul a obţinut un scor care nu i-a permis accederea în parlament.Prin urmare,având în vedere că este un partid creştin-democrat cu valenţe europene,domnul Roşca avea obligaţia morală să-şi dea demisia,indiferent de bunele sale intenţii.Nu a făcut-o,în consecinţă toţi suportaţi urmările acestui gest.
Sunteti evreu? eu am raspuns destul de explicit la toate intrebarile dvs, si cred ca nu are rost sa ma repet, pe cand dvs, inca nu ati dat nici un raspuns, ci doar ati atacat cu declaratii neargumentate. va rog sa-mi raspundeti si dvs la intrebari. Iurie Rosca nu avea obligatia morala sa-si dea demisia, pentru ca chiar daca nu se afla in parlament munceste mult pentru Moldova. Dar iata Lupu, avea obligatia morala sa faca un pas inapoi, daca vede ca nu-l voteaza comunostii. trebuia macar sa incerce. pina ce nici filat nu prea are palcerea sa-l voteze pe lupu. iata aici putem vorbi despre obligatii morale, neindeplinirea lor si consecintele negative.
Când nu ai ce spune,cel mai simplu e să te uiţi în curtea vecinului,altminteri o metehnă veche,nu mai putem de grija altuia.
Dupa cat am inteles, chiar nu ai ce spune... :( Asa e tactica liberalilor.... sa atace, neavand nici un argument veridic. Pina cand veti ataca un om, pina cand veti cauta cu totii sa-l doboriti ca pe ub zid gata sa cada......? Nu va incredeti in asuprire si nu va puneti nadejdea zadarnica in jefuire; ....
Mulţumesc,mi-aţi confirmat,nu mai puteţi de grija altuia,vă rog să continuaţi să vă uitaţi în curtea vecinului,că la d-voastră nu mai aveţi la ce.
Doar mentionez lucrurile evidente si necorecte care se fac la noi in tara. nu e vorba de "curtea vecina" ;)
Rosca asta e o c.u.r.v.a cu "C" mare :)). Nu stie ce sa mai vorbeasca si asta si se da mare, cd de fapt e cel mai mic dintre toti. Pleaca acasa, j.a.v.r.a. o.r.d.i.n.a.r.a.!!!
Rosca!!! ii timpul sa te duci la pensie. si inchide FLUXUL si EUTV, nu mai polua popilatia.
Mai roSka !!! Esti un tiransi un bandit ,- Ce ar fi fost daca mai continuati in acest mod sa guvernati ??? Ce ati facut din " Antena C" Sau Eu roSku TV ???---Doamne ce carpe sunteti !!!