Înainte de ocupaţia sovietică, în locul unde astăzi se găseşte insula Nişaliu, Nistrul făcea un ocol mare spre interiorul teritoriului ucrainean, aproape încercuind cele aproximativ 80 hectare de teren arabil şi cele peste 20 hectare de pădure. Cotul pe care îl făcea Nistrul în acel loc este numit de localnici Poloboc. Râul Nistru a fost în toate timpurile hotarul natural dintre Basarabia şi Ucraina. Prin urmare, hotarul ucrainean ocolea cotul Poloboc, fiind situat pe malul stâng al râului, iar tot ce se găsea pe partea dreaptă era parte integrantă a Basarabiei, ulterior a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi al succesoarei sale – Republica Moldova.

Localnicii din satul Crocmaz povestesc că, prin anii 1940-1950, un grup de pescari ucraineni care veneau de pe celălalt mal să pescuiască în Nistru au săpat un canal între cele două braţe ale cotului Poloboc, sub pretextul de a scurta distanţa spre partea de jos a râului. În câţiva ani, Nistrul şi-a schimbat traiectoria, redirecţionându-şi albia prin canalul săpat de pescari şi astfel, cotul Poloboc s-a transformat într-o insulă înconjurată de apă la care puteai ajunge doar cu barca. Astfel, vechea albie a râului care ocolea Polobocul este numită până astăzi Nistrul Chior, acolo fiind apă stătătoare care se alimentează din Nistrul ce curge prin partea de vest a insulei.

Insula Nişaliu are o faună extrem de diversă. Aici cresc peste 700 specii de plante acvatice şi de stepă, plante de zonă umedă, dintre care multe pe cale de dispariţie, cum ar fi, spre exemplu, viţa de vie sălbatică, precum şi diverse insecte, reptile şi specii rare de peşte. Tot aici pot fi întâlnite stârcul alb şi cenuşiu, fluierarul, cormoranul, cocostârcul negru, fazanul, buhaiul de baltă, mistreţul, căpriorul, bursucul etc. De asemenea, regiunea reprezintă o zonă atractivă pentru milioane de păsări de apă care migrează pe traseul Africa-Eurasia, şi care, pe timp de vară, staţionează aici, formând cârduri mari.

În imediata vecinătate a Nişaliului se află o zonă cu o geografie similară cu ce a cotului Poloboc, numită Togai (Pădure Deasă, în traducere din turcă), care completează tabloul de poveste pe acest sector al Nistrului.

După ocupaţia sovietică, partea ucraineană s-a extins unilateral şi absolut abuziv asupra acestei insule din cursul inferior al Nistrului, acaparând-o, fără a exista vreun anume acord între părţi privind Insula Nişaliu. În ciuda acestui fapt, încă mult timp după aceea, cei care efectuau lucrările agricole pe insulă erau în exclusivitate locuitorii satului basarabean Crocmaz. Primarul localităţii, Andrei Formusatii, ne-a spus că Insula Nişaliu reprezintă, până în momentul de faţă, un teritoriu extrem de favorabil pentru agricultură, acolo fiind un pământ foarte rodnic, la fel ca şi toate pământurile „din baltă”, cum se exprimă localnicii, şi cu posibilităţi de a-l iriga. „Oamenii de la noi din sat, chiar şi după ce aceste terenuri au fost trecute în gestiunea ucrainenilor, lucrau aceste pământuri, în special cultivau căpşuni. Mai ales copiii ţin minte acest lucru. Crocmăzenii culegeau o roadă foarte bogată şi era nevoie de forţă de muncă, motiv pentru care copiii din clasele primare din satul nostru fiind duşi acolo pentru a strânge roada”, ne-a spus primarul.

Astăzi, frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, convenită de o mână de „experţi” de la Chişinău şi Kiev, trece de-a lungul malului Nistrului Mare, care taie Cotul Poloboc, iar Insula Nişaliu, acest străvechi teritoriu din moşia Crocmazului, a fost trecut abuziv în proprietate ucraineană, cu aprobarea complice a autorităţilor moldovene din timpul celor două regimuri anterioare. Insula Nişaliu, de 6, 3 ori mai mare decât Insula Şerpilor, disputată aprig la Haga de către Kiev şi Bucureşti, a fost parte integrantă a RSS Moldoveneşti. Implicit, între ziua proclamării independenţei de stat a Republicii Moldova (la 27 august 1991) şi data ratificării Acordului de frontieră cu Ucraina (12 iulie 2001) insula noastră Nişaliu a fost, în afara oricărei îndoieli, parte integrantă a Republicii Moldova. Faptul a fost semnalat oficial în repetate rânduri de către toţi preşedinţii raionului Ştefan Vodă şi de preşedintele fostului Consiliu judeţean Tighina, prin adresarea unor multiple scrisori, sesizări şi petiţii, în care argumentau solid dreptul inalienabil al ţării noastre asupra celor 107,7 hectare ale Nişaliului. Petru Licinschi, Ion Sturza, Nicolae Tăbăcaru, Vasile Şova, Nicolae Andronic, Vasile Tarlev şi alţi oficiali care au avut tangenţă cu negocierea, semnarea şi ratificarea Tratatului de frontieră cu Ucraina au păstrat însă o tăcere olimpiană, rămânând surzi la glasul autorităţilor locale.

Avem o singură întrebare pentru premierul Filat: a primit ceva în schimb Republica Moldova pentru insula Nişaliu, cele 107,7 hectare din teritoriul naţional cedate ucrainenilor?