Ediţia de Vineri
Cauta...

Antiiredentismul, boala AIE
Ediţia de Vineri Nr.200996 din 27 noiembrie 2009
În joia de 26 noiembrie, Marian Lupu, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Serafim Urechean) i-a prezentat oficial Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (Vladimir Voronin) un Dodecalog pentru votarea sa ca şef al statului. Lista celor 12 principii ale prezidenţiabilului AIE, de altfel foarte diluate, propuse spre îmbrăţişare PRCM-ului, se încheie cu unul formulat în premieră absolută la răsărit de Prut după 1940: “Promovarea politicilor îndreptate spre consolidarea statalităţii Republicii Moldova (până aici nimic de obiectat, dar, atenţie la ce urmează!), COMBATEREA FENOMENELOR IREDENTISTE ce pot submina suveranitatea ţării”.

Iată că termenii de “iredenta” şi “iredentism” au fost lansaţi în circuitul politic autohton (Iredentism – mişcare politică de eliberare naţională a unor teritorii aflate sub ocupaţie străină, mişcare anexionistă şi naţionalistă. Iredenta – regiune sau teritorii legate etnic şi istoric de un stat, de regulă vecin, dar controlate politic de un altul). Candidatul AIE ne flutură pe dinaintea ochilor bau-baul Republicii Moldova ca iredenta a României. Asta să fi discutat domnii Lupu şi Filat la ultimele lor întâlniri cu Putin? Întreaga clasă politică de dincolo de Prut, ca şi toţi participanţii la ceea ce ni s-a prezentat, mai ales de la Bucureşti, a fi un fel de “Mare Revoluţie Românească din 7 Aprilie” ar fi bine să citească şi să recitească de o mie de ori acest “principiu” născut de mintea marelui candidat: COMBATEREA FENOMENELOR IREDENTISTE. Ca să fie înţeles până la capăt de toată suflarea, marele candidat trebuia să mai adauge: ROMÂNEŞTI.

P. S. În pofida acestui "cadou" făcut românilor în preajma Zilei Naţionale de 1 decembrie de către candidatul AIE, le transmitem românilor din Republica Moldova şi România, ca şi celor din lumea întreagă, gândurile noastre de încurajare împreună cu urarea de La mulţi ani!


Vlad CUBREACOV
Vizualizari: 554


Trimite unui prieten

 Comentarii(16):

#1 Scris de Iorga la 27 noiembrie 2009
Mà intreb,la fel và intreb si pe voi cititori de presà republicanà...De ce oare in "timpul" de astàzi(autor Surdu) s-a dat publicitàtii doar 10 din cele 12 propuneri ca ofertà comunistilor pentru votarea lui M.Lupu in functia de Presedinte?

#2 Scris de Iorga la 27 noiembrie 2009
Lui "iassy"...Da de unde sà fiu multumit,dle?Problemà e cà asa si nu ai inteles despre nedumerirea mea in ceea ce priveste cele 12 "principii-oferte"(porinci) comunistilor in schimbul votului pentru Presedintele R.Moldova.Sfatul meu iassy,este sà mà faci sà inteleg de ce ziarul PLDM,"timpul" a dosit douà din cele 12 puncte?Cit priveste la ceea ce afirmi despre confuzie...Consultà te rog DEX-ul si nu vei avea nici o confuzie.Capcana cu cele ultimile douà propuneri este nu atit pentru comunisti,cit pentru "prostime",adicà pentru electoratul in special cel liberal si democratic.

#3 Scris de iassy la 27 noiembrie 2009
Vă răspund domnule Iorga; pentru că şi domniile lor fac aceiaşi confuzie,după exemplul celor de la Flux,în înţelesul cuvântului iredentism.Mulţumit domnule Iorga?

#4 Scris de M.Batranu la 28 noiembrie 2009
Tot ce se intimpla in ultima vreme are un tel si anume, cum spunea d-ul Secareanu sa reveniti la tribuna Parlamentului.In realitate va doare in cot de tot ce se intimpla in Republica,pur si simplu faceti fum ca si comunistii cu gindul ca societatea va mai da un sans.Visuri din zonza absurdului, speranta a murit la 5 aprilie si comfirmata la 29 prin % de vot.

#5 Scris de iassypt Iorga la 28 noiembrie 2009
În ceea ce priveşte confuzia; ea se face între mişcare de eliberare naţională şi mişcare naţionalist-şovină.Mi-aş permite să vă dau un exemplu; ar însemna că Horty,primul minustru al Ungariei înaintea celui de-al doilea război mondial,prin anexarea nordului Transilvaniei,nu a organizat decât o mişcare de eliberare naţională.În ceea ce priveşte primul punct al nedumeririi d-voastră,după câte cunosc,domnul Tănase nu a făcut nici un secret că are afinităţi liberale.

#6 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Lui iassy de la Iorga.Exemplul dv .cu Primul ministru al Ungariei este unul total nepotrivit.Cit priveste confuzia:nimic nu poate fi mai grav decit acceptarea celor 12 principii.Dv. credeti cà Tànase(Surdu) n-a avut ce face cind a ascuns de cititori douà din cele 12 puncte?Và rog sà nu fiti naiv si deasemenea prin "sfaturile" ce mi le dati sà duceti in eroare si ceilalti cititori ai "flux".

#7 Scris de Alex la 29 noiembrie 2009
Tot ce se-ntimplà M.Batranu este cà tu in relitate esti un timpit in ale politicii,da o faci si tu pe "sfesnicul".

#8 Scris de iassy la 29 noiembrie 2009
De ce domnule Iorga exemplul pe care l-am dat este total nepotrivit? nu are legătura cumva cu iredentismul? În ceea ce priveşte prestaţia domnului Tănase,departe de mine intenţia să vă dau sfaturi,doar am punctat afinităţile politice ale domniei sale

#9 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Ba are,dar repet nu vàd cà ar fi potrivit in cazul cu R.Moldova.Eu nu và mai cer nici un sfat,doar sà-mi spui sincer ce "hram" tii?

#10 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Despre afinitàtile liberale ale lui Tànase:Sà si le pàstreze pentru dinsul acasà,insà sà nu ducà in prostie cititorii "timpului".Pàrerea mea:El,ca ziarist este obligat sà fie impartial si sà informeze corect cititorii...

#11 Scris de iassy la 29 noiembrie 2009
Da bine ziceţi domnule Iorga,însă toţi ziariştii trebuie să informeze corect şi imparţial cititorii

#12 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Nu cumva crezi cà cei de la "flux" sunt cumva incorecti in ceea ce priveste informarea corectà a cetàtenilor?Nici pe departe,dle iassy,pentru cà-i cunosc nu din auzite pe cei ce activeazà la echipa "flux".Nu am intilnit o publicatie de presà comparabilà cu "flux",asta-i pàrerea mea...

#13 Scris de Patrick la 29 noiembrie 2009
Iredentismul - fenomen in RM si lansat in circuitul politic de Filat - ca miscare politica sovina ai carei partizani urmaresc anexarea la o tara a unor teritorii in care conationalii sunt in minoritae , este iterpretat gresit. Filat cand vorbeste de iredentism ii are in vedere si pe buna dreptate, pe separatistii rusi din Transnistria, care prin actiunile lor urmaresc sa despinda acest teritoriu si sa-l anexeze la patria lor mama Rusia. Si nicde cum nu se incadreaza romanii din Romania, da chiar si Cotrocenii in aceasta formula de "iredentism". Cu atat mai mult, nici moldovenii, conform dorintelor multora de a se uni cu Romania, din RM nu pot fi etichetati ca iredentisti, deoarece RM de-iure este o tara suverana si independenta. Deci , s-a incercat sa se manipuleze putin cu acest termen...

#14 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Lui Patric.Nu vàd nici un fel de manipulare,mai degrabà socot cà cei de la "timpul" lui Tànase ascund adevàrul privind cirdàsia.Altfel cum se explicà faptul cà au fost publicate doar 10 principii din 12.Oare nu manipulare inseamnà aceasta?Cedarea,intentia de cedare a teritoriului national fie si un m³ inseamnà tràdare de tarà si de neam,indiferent cum se numeste partidul de guvernàmint,iar in cazul de fatà cele 4 componente ale AIE.Jos laba nesàtiosilor de teritorii stràine!!!

#15 Scris de Iorga la 29 noiembrie 2009
Sà cred dle Tànase cà ceea ce ati scris este ca o pàrere personalà,ori ca o reactie la ceea ce scriu cetàtenii pe forum la "FLUX"???Ati scris de aceastà datà de nota "10",pentru articolul "Marian Lupu inroseste Alianta"

#16 Scris de porcul la 30 noiembrie 2009
ia uititi ci numi sio dat ista Patrick bou gingas bun pentru export dobitocule nai catat un numi deal nostru prastavani trebui musai sa faci de rusini si pi altii ba bouli numai un porc poati sa graiasca cu al di voi nai aflat amu nici atita lucru Dragi gospodari eu amu ma retrag ca am traba in ograda va urez la tati romini si nu la cei vopsiti La anul si la multi ani

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Martie 2010
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Sondaj
Cum apreciati intentia autoritatilor de a ceda Ucrainei teritoriul Republicii Moldova de langa traseul Odesa-Reni care traverseaza satul Palanca?
Antinationala
Necesara
Buna


Vezi rezultatele »