Kremlinul nu-l va menaja pe Filat, aşa cum nu l-a menajat nici pe Voronin

Mai mult, prin vocea lui Martânov, Moscova l-a anunţat public pe Vladimir Filat că Putin nu va accepta o altă abordare a chestiunii transnistrene în dialogul cu noile autorităţi ale Republicii Moldova decât cea pe care a avut-o şi în relaţia cu fosta guvernare, adică cu Vladimir Voronin. Iată ce a mai declarat directorul Institutului Internaţional al Statelor Noi: “Din păcate, politica autorităţilor moldovene timp de 18 ani este stabilită nu de convingeri şi apartenenţă de partid, ci de poziţionarea geografică dintre România şi Ucraina. Factorul rusesc se ia în considerare. Inclusiv datorită regimului transnistrean prorusesc, unde locuiesc peste 140.000 de cetăţeni ruşi, ceea ce reprezintă circa 40% din populaţia Transnistriei. Ce vrea să obţină Filat de la autorităţile ruse? Ca Rusia să lase şi să-i uite pe cei 140.000 de cetăţeni ai săi? Sau să permită nimicirea lor fizică, prin retragerea forţelor de menţinere a păcii şi a Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din Transnistria? Sau Putin ar trebui să ceară personal „căpitanilor” businessului rusesc să-şi lase activele din Transnistria în favoarea lui Filat şi a prietenilor lui? Bineînţeles că acest lucru nu se va întâmpla!” a spus Martânov.

Nu cunoaştem dacă în cadrul întrevederii avute cu Putin premierul Filat a urmat aceste indicaţii (adică dacă şi-a cerut scuze), făcute în mod impertinent de către Martânov care, de fapt, a articulat o sugestie pe care Kremlinul nu putea să şi-o asume public. Ceea ce cunoaştem, în mod sigur, este că cei doi Vladimiri au discutat despre eşecul Planului Kozak. Acest lucru îl recunoaşte chiar Vladimir Filat, care, după întrevedere, a declarat că „discuţia a fost pe alocuri şi emotivă, având în vedere o situaţie ce ţine de perioada anului 2003”.

Este evident că Filat nu s-a simţit conformabil în faţa lui Putin, chiar dacă el nu are pentru ce să-şi ceară scuze de la acesta. Vladimir Filat nu a ars portretelor lui Putin şi nu a avut nici un rol, nici măcar secund, în respingerea Planului Kozak. Atunci pe Vladimir Filat îl interesa mai puţin soarta ţării în care astăzi a ajuns premier, chiar dacă Moscova ar fi reuşit federalizarea şi transnistrizarea Republicii Moldova. Singurul „păcat” al lui Filat faţă de Kremlin este că încă în campania electorală s-a pronunţat, mai mult din raţionamente electorale, pentru aderarea Republicii Moldova la NATO şi acum, după ce a ajuns la putere, mai are uneori imprudenţa, în special când trece hotarul de vest al Republicii Moldova, de a mai cocheta cu ideea euroatlantică. Este evident că premierul recurge la aceste cochetării pentru a-şi crea o alură de politician proeuropean în faţa cancelariilor europene, fără a-şi asuma în fapt opţiunea aderării Republicii Moldova la NATO. Spre exemplu, la Bucureşti Filat a declarat că neutralitatea Republicii Moldova nu este opţiunea sa sau a formaţiunii pe care o conduce. Solicitat de “Cotidianul“, Vladimir Filat a recunoscut că printre ofertele făcute fracţiunii PCRM de către liberal-democraţi se înscrie şi garantarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova. “Trebuie să precizăm că nu am făcut eu această propunere, însă având în vedere că avem o coaliţie de guvernare compusă din patru partide, am ajuns la compromisul de a nu prioritiza discuţiile legate de aderarea Republicii Moldova la NATO. Şi nu este opţiunea mea sau opţiunea noastră în această situaţie. Prin urmare, ne-am axat în plan extern pe procesul de integrare europeană“, a declarat Vladimir Filat.

În schimb, când premierul urmează să se întâlnească cu oficialii ruşi, el imediat schimbă macazul, declarând că nu se numără printre adepţii aderării la Alianţa Atlanticului de Nord, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul primei sale întrevederi cu Putin. Înainte de a merge la Ialta, Filat a respins în mod categoric perspectiva aderării ţării noastre la NATO şi, mai ales, a infirmat cu toată puterea că el ar fi un adept al integrării euroatlantice. Această declaraţie a fost scoasă în faţă de presa proguvernamentală, în special de cea de limba rusă. Spre exemplu, chiar în ziua în care Filat se întâlnea la Ialta cu Putin, ziarul „Moldavskie Vedomosti” titra: Moldova nu intenţionează să adere la NATO. Iată ce declara Filat pentru ITAR-TASS, preluat de gazeta lui Ciubaşenko: “Într-o lună de activitate în calitate de premier, am obosit să infirm toate aceste presupuneri. Nu intenţionăm să aderăm la NATO. În Constituţie este clar stipulat că Moldova este o ţară neutră şi nu trebuie să fii jurist ca să înţelegi că această normă, în principiu, nu poate fi modificată”.

Este important să menţionăm că în aceeaşi declaraţie pentru ITAR-TASS Filat a spus că, după întrevederile avute cu reprezentanţii conducerii ruse, şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Narâşkin şi prim-vicepremierul Igor Şuvalov, el i-a asigurat pe ruşii că „noul Guvern al Republicii Moldova niciodată nu va face promisiuni deşarte, iar apoi să renunţe la îndeplinirea lor, aşa cum au făcut predecesorii noştri”. Aluzia la Vladimir Voronin şi la Planul Kozak este străvezie.

Pentru a întregi tabloul trebuie să mai menţionăm un material, cu pretenţie de analiză politică, apărut tot în presa proguvernamentală. Este vorba de Unimedia şi de scriitura cu titlul „Şi experţii ruşi au dreptul la eroare”, preluată apoi şi în Timpul, care încearcă să-l deculpabilizeze pe Filat în faţa ruşilor, inculpându-i pe … creştin-democraţi.

„Din imaginile foto şi video difuzate atunci se vedea clar cine a dat foc portretelor lui Vladimir Putin şi a călcat în noroi drapelul rus. Eroii acestor scene fierbinţi mai pot fi găsiţi şi azi în conducerea PPCD. În calitatea sa de expert în problemele noilor state, Martânov ar trebui să ştie că liderii creştin-democraţi din Republica Moldova nu sunt nici prieteni, nici aliaţi ai lui Filat, aşa cum nu putem spune că, prin acţiunile lor infantile şi provocatoare, ar fi devenit atunci dintr-o dată prieteni şi aliaţi ai numeroşilor gasterbaiteri moldoveni din Rusia. Ca prieteni şi aliaţi devotaţi fostului preşedinte comunist Voronin, liderii PPCD au luptat împotriva lui Filat până la ultimul cartuş propagandistic”, scrie Unimedia.

Este curios şi chiar îngrijorător acest punct de vedere pe care şi-l asumă presa proguvernamentală şi care, probabil, este agreat şi de patronii ei. Deci, cei care s-au opus in extremis Planului Kozak sunt nişte infantili şi provocatori. Să înţelegem că, în felul acesta, presa proguvernamentală, deci şi guvernarea, probabil, pentru a face pe plac Moscovei, se desolidarizează, se detaşează de cei care au împiedicat federalizarea şi transnistrizarea Republicii Moldova, de cei care s-au opus legalizării ocupaţiei militare ruseşti pe teritoriul nostru naţional (acest material ne înclină să credem că Vladimir Filat a fost mai sincer în declaraţiile făcute pentru ITAR-TASS decât pentru „Cotidianul”).

Bineînţeles că Vladimir Voronin şi PCRM-ul se fac vinovaţi de situaţia creată atunci: conducerea Republicii Moldova nu avea dreptul să negocieze un asemenea tratat şi să promită Moscovei semnarea lui. Dar dacă guvernanţii comunişti au comis totuşi această gafă monumentală, asta nu înseamnă că opoziţia creştin-democrată nu trebuia să se opună, să mobilizeze masele şi alte formaţiuni politice necomuniste la proteste. Căci, în definitiv, Voronin a renunţat la Planul Kozak sub presiunea străzii şi îndemnat de cancelariile occidentale.

Bâlbâiala premierului privind neutralitatea şi relaţiile Republicii Moldova cu NATO poate să-l aducă pe Vladimir Filat şi partidul pe care îl conduce exact în situaţia în care s-a pomenit Vladimir Voronin în ajunul alegerilor parlamentare din primăvară, adică fără aliaţi externi: el a pierdut atât încrederea Estului, cât şi a Vestului. Vă amintiţi de vorba veche cu viţelul care suge de la două vaci. Acum şi Vladimir Filat încearcă să se instaleze cu fundul în două luntri: când trece Prutul, el zice că vrea să adere la NATO, iar când trece Nistrul, premierul spune că nu mai vrea în NATO şi că se simte destul de confortabil în CSI.

 Corect ar fi să afirme acelaşi lucru şi la Moscova, şi la Bucureşti, şi la Bruxelles. Dacă PLDM vrea cu adevărat aderarea la NATO, aşa să şi spună, cum o face, spre exemplu, astăzi, în ajun de alegeri prezidenţiale, premierul ucrainean Iulia Timoşenko. Să declare şi Filat că în condiţiile în care PLDM nu este decât o componentă minoritară a unei coaliţii guvernamentale, aderarea la NATO nu este posibilă, dar de îndată ce liberal-democraţii vor deţine o majoritatea constituţională sau vor reuşi să constituie în acest sens o alianţă cu alte formaţiuni politice, ei vor iniţia procedura de modificare a Constituţiei în scopul integrării în NATO.

Nu cred că ar fi o tragedie dacă premierul Filat ar recunoaşte că nu-şi propune aderarea Republicii Moldova la NATO. Ruşii l-ar aplauda, iar occidentalii l-ar înţelege. Poate şi electoratul liberal-democrat. Mai ales că în acest moment de criză gazul rusesc este, evident, mult mai important decât promisiunile unei perspective euroatlantice. Să spună: nu vrem NATO pentru că nu este posibil. Nu în NATO, dar nici împotriva NATO. Şi să încerce, în dialog cu ruşii, o soluţie durabilă, dar echitabilă pentru Republica Moldova, a problemei transnistrene. Şi să excludă, Doamne fereşte, repetarea scenariului georgian sau un Plan Kozak 2. Lumea va spune: atât a putut şi atât a făcut Guvernul Filat. Ceea ce nu va fi puţin.

P.S.: Ne amintim bine de celebra butadă care zice că limba îi este dată unui diplomat (adică şi unui politician) ca acesta să-şi ascundă gândurile. Înţelegem că un conducător al unei ţări ca Moldova trebuie să manevreze în dialogul său cu partenerii externi care uneori au interese divergente. Şi totuşi, ar fi de preferat ca noul premier să însuşească ceva mai repede fineţurile comunicarii internaţionale, care uneori poate intra în contradicţie cu promisiunile electorale. Dar dincolo de incoerenţele de exprimare pe care le-am evidenţiat mai sus şi care sunt, deocamdată, doar declaraţii, acţiunile actualei guvernări să fie unele ferme şi coerente în apărarea intereselor naţionale ale ţării.