În raportul final al avocatului la CEDO, Vlad Gribincea, se menţionează că:

„În cauza FLUX (nr. 7) contra Moldovei, reclamantul, ziarul FLUX, a publicat, la 9 aprilie 2004, un articol intitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. În acest articol, ziarul se referea la faptul că un depozit al Parlamentului a fost transformat în patru apartamente, în care reparaţia era aproape finisată, după cum a constatat jurnalistul care a vizitat apartamentele. Înainte de apariţia acestui articol, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a solicitat acces la informaţia privind modul în care deputaţii din cele patru parlamente alese de la declararea independenţei au primit locuinţe, însă nu a primit niciun răspuns.

Articolul conţinea, printre altele, următorul pasaj: „Potrivit unor surse din Parlament, care au solicitat anonimatul, printre viitorii proprietari ai respectivelor apartamente se numără preşedintele grupului parlamentar al Partidului Comuniştilor, Victor Stepaniuc, şeful aparatului Parlamentului, Corneliu Gurin, şi preşedintele raionului Floreşti, ex-deputatul comunist Mihai Rusu”.

În articol se menţiona că ziarul a încercat să-i contacteze pe Victor Stepaniuc, pe preşedintele Parlamentului şi alte persoane care ar fi putut oferi informaţii, dar fără succes. Dl Ştefan Secăreanu, deputat, a informat ziarul că Corneliu Gurin şi Mihail Camerzan i-au spus că Parlamentul a plătit pentru acele apartamente. Articolul a mai descris eforturile dlui Secăreanu de a afla cui vor fi repartizate acele apartamente, care au eşuat. În final, articolul s-a referit la încercarea dlui Cubreacov, în 2002, de a obţine informaţie similară şi cuprindea 2 fotografii ale apartamentelor.

La 5 mai 2004, Victor Stepaniuc a înaintat o acţiune judiciară civilă împotriva ziarului, prin care pretindea că pasajul menţionat mai sus leza onoarea şi demnitatea, solicitând dezminţirea acestuia şi compensaţii morale pentru defăimarea sa.

Ziarul reclamant a argumentat că el a publicat opinia terţilor părţi privind o chestiune de interes general, opinii sub care el nu a subscris. El s-a referit la încercările de a verifica informaţia, telefonându-l pe Victor Stepaniuc şi pe alţi oficiali, precum şi refuzul conducerii Parlamentului de a face publică informaţia privind proprietarii apartamentului.

FLUX a mai notat că Victor Stepaniuc a iniţiat 15 acţiuni împotriva ziarului, demonstrând lipsa de toleranţă şi criticism, în pofida rolului său de politician.

La 7 iunie 2004, Judecătoria Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată, constatând că pasajul relevant nu corespundea realităţii şi era defăimător. Instanţa a obligat ziarul să plătească dlui Stepaniuc 30 mii de lei (echivalentul a peste 2 000 de euro, la acea dată) şi să publice o dezminţire.

În cererea de apel, ziarul FLUX s-a bazat pe argumente similare celor formulate anterior. Totodată, el a depus cerere de recuzare a judecătorului responsabil de caz la Curtea de Apel Chişinău, pe motiv că acesta din urmă examinase deja cauze iniţiate de către politicieni sau figuri publice împotriva ziarului reclamant, cu acelaşi rezultat, şi că el era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste în Parlament. Cererea de recuzare a fost respinsă, pe motiv că nu a fost demonstrat că judecătorul era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste. La 16 septembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea primei instanţe în partea care se referea la mărimea compensaţiei, reducând-o la MDL 15,000. Instanţa a constatat că ziarul FLUX a publicat o informaţie a cărei veridicitate nu a fost probată şi care a fost defăimătoare pentru Victor Stepaniuc.

La 19 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului, constatând că decizia instanţei inferioare a fost legală.

Ziarul reclamant a prezentat Curţii o înregistrare a şedinţelor de judecată la nivel naţional în primele două instanţe de judecată, care demonstrau că instanţele nu puneau întrebări referitoare la fondul cauzei, limitându-se la respectarea procedurii şi nu încercau să clarifice sau să verifice argumentele sau probele prezentate de către reclamant.

În faţa Curţii, FLUX a invocat violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirii în cauza în defăimare intentată de Victor Stepaniuc.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că, în această cauză, a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim”, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a notat că principiile generale au fost rezumate în cauzele Busuioc v. Moldova (cererea nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004); Timpul Info-Magazin and Anghel v. Moldova, cererea nr. 42864/05, §§ 29-30, 27 noiembrie 2007; şi FLUX v. Moldova (no. 6), cererea nr. 22824/04, § 24-26, 29 iulie 2008).

Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, reclamantul în procedurile naţionale era un politician şi preşedintele fracţiunii comuniştilor în Parlament. Prin urmare, acesta, în mod inevitabil, trebuia să dea dovadă de un grad înalt de toleranţă, iar instanţele trebuiau să constate o „necesitate socială presantă” pentru a condamna ziarul.

Curtea a observat că articolul avea mai degrabă scopul de a critica Parlamentul pentru lipsa de transparenţă, care constituie o chestiune de interes general, decât de a-l critica pe Victor Stepaniuc, al cărui nume apare în articol de două ori.

Curtea a considerat că pasajul din articol, pe baza căruia instanţele naţionale au sancţionat ziarul reclamant, poate fi considerat ca fapte sau cel puţin că 4 membri ai Partidului Comuniştilor, inclusiv Victor Stepaniuc, urmau să obţină apartamentele respective. În acest context, Curtea reiterează că, ca parte a rolului său de „câine de pază public”, raportarea de către media despre „poveşti” sau „zvonuri” – care provin de la alte persoane decât reclamantul – sau despre „opinia publică” urmează a fi protejată dacă acestea nu sunt complet lipsite de temei (a se vedea Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, Seria A nr. 239, § 65 şi Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36). Curtea va examina dacă jurnalistul care a scris articolul contestat a acţionat cu bună-credinţă şi în conformitate cu etica profesiei de jurnalist (a se vedea FLUX v. Moldova (no. 6) § 26 şi urm.).

Curtea a notat că articolul includea anumite afirmaţii care, de fapt, nu au fost contestate în instanţă. Mai mult, jurnalistul nu doar a publicat ce i-a relatat sursa sa, dar a vizitat personal apartamentele respective. El a încercat să afle opinia persoanelor implicate pentru a verifica faptele. Curtea a consemnat că noutatea este un material perisabil şi, de aceea, orice cerere de acces la informaţii, după cum a fost sugerat de Guvern, nu era dorită, deoarece răspunsul avea să ajungă prea târziu. Mai mult ca atât, nu se ştie dacă o cerere din partea unui ziar putea să aibă succes, atunci când deputaţii în Parlament nu au reuşit să obţină astfel de informaţii. În plus, lipsa oricărei informaţii detaliate despre chestiunea în cauză, în pofida încercărilor ziarului reclamant de a obţine astfel de detalii, şi celelalte fapte, care nu au fost contestate şi care au trezit suspiciuni legitime despre legalitatea distribuirii apartamentelor, ar fi putut, în mod rezonabil, să-l încurajeze pe jurnalist să raporteze cu privire la orice era disponibil, inclusiv zvonuri care nu au fost confirmate (Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36).

Având în vedere buna-credinţă a ziarului reclamant în raportarea chestiunilor de interes public, faptele relevante şi lipsa de detalii despre modul în care banii publici au fost cheltuiţi de Guvern, Curtea a considerat că ingerinţa în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a acordat ziarului FLUX 12.25 euro (taxa de stat) cu titlu de daune materiale, 3 000 de euro cu titlu de daune morale şi 1 800 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vladislav Gribincea şi Lilian Cazan, avocaţi din Chişinău”.

Victor Stepaniuc: CEDO are ceva deosebit faţă de presă

- Domnule Stepaniuc, v-am sunat să vă anunţăm că am mai câştigat un proces la CEDO, intentat de dumneavoastră.

- Păi, CEDO întotdeauna are faţă de presă ceva mai deosebit, însă, precis, în articolul acela m-aţi murdărit şi pentru asta v-am atacat. Şi nu-mi pare rău, sunt absolut liniştit. Cu dumneavoastră personal m-am judecat?

- Nu. Cu publicaţia.

- Şi ce vreţi să vă spun?

- Am vrut să vă întrebăm cum comentaţi această decizie?

- Păi eu comentez aşa cum am mai comentat şi altă dată. Desigur, ziariştii au dreptul să scrie multe şi de toate, dar ei nu trebuie să încalce nici legislaţia, nici tot ceea ce înseamnă drepturile omului, şi dreptul la viaţă publică, dreptul la viaţă privată ş.a.m.d. Nu mai ţin minte de ce proces este vorba, pentru că eu m-am judecat cu ziarul FLUX pe mai multe subiecte. Consider că, de fiecare dată, ziariştii de la FLUX au fost părtinitori, tendenţioşi şi nu au fost obiectivi. M-au atacat, de multe ori, cu rea-voinţă. M-au atacat ştiind foarte bine că, uneori, chiar nu sunt vinovat. Erau materiale făcute la comandă. Ca preşedinte al Comisiei parlamentare (Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mass-media – nota noastră) am lucrat şi la Legea cu privire la dreptul la exprimare, accesul la informaţie, mass-media. Cunosc legislaţia. Despre CEDO vreau să vă spun că au şi ei dreptul la opinie. Hotărârile CEDO tot timpul au fost executate, dar vă spun: nu consider că am greşit. O parte dintre judecători au sprijinit viziunile dumneavoastră, alţii au sprijinit viziunile mele la subiectul respectiv. Cu unii ziarişti de-ai dumneavoastră am mai discutat faţă în faţă şi ei au recunoscut că materialele nu au fost întotdeauna obiective şi chiar făcute la comandă. Dar aş vrea să vorbesc la subiect, dacă îmi puteţi spune despre care caz este vorba.

- Este vorba de articolul „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”, dacă vi-l mai amintiţi…

- Este un fals total. Dumneavoastră ştiţi foarte bine şi asta se poate de verificat că eu nu m-am pricopsit cu nici un fel de casă datorită Parlamentului. Eu am primit apartamentul respectiv prin decizia Parlamentului încă din anul 1998, dar materialul dumneavoastră a fost scris prin 2004-2005-2006, din câte ţin eu minte, şi a fost o insinuare totală şi eu sunt gata să demonstrez. De ce CEDO a luat partea dumneavoastră eu nu ştiu. Nu am citit decizia şi nu o pot comenta. Am să citesc documentul şi după asta o să discut cu dumneavoastră.

- Vă mulţumim mult, domnule Stepaniuc.

Vlad Gribincea, avocatul FLUX la CEDO: FLUX nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional

Avocatul Vlad Gribincea, care a reprezentat ziarul FLUX la CEDO în acest dosar, a declarat că Înalta Curte de la Strasbourg a constatat ceea ce era evident – că justiţia din Republica Moldova nu este suficient de independentă şi că nu am avut parte de un proces echitabil. „CEDO a constatat în acest caz, ceea ce era evident: că ziarul nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional. Considerentele pentru care acest lucru s-a întâmplat sunt, probabil, evidente pentru toţi şi ţin de insuficienţa independenţei justiţiei în Republica Moldova”, a declarat Vlad Gribincea.