Astăzi ne este servit următorul citat din cuvântarea la deschiderea festivă a celei de a III-a Adunări a Lumii Ruse: „Dacă vom considera drept centru unic al Lumii Ruse doar Federaţia Rusă în actualele ei frontiere, vom păcătui împotriva adevărului istoric şi vom separa de noi multe milioane de oameni, care sunt conştienţi de răspunderea lor pentru destinele Lumii Ruse şi consideră zidirea ei drept cauză principală a vieţii lor”.

Observăm că, în timp ce noţiunea de „Lume Rusă” este nelipsită în ultimele două decenii din discursul public al feţelor politice şi bisericeşti de la Moscova, noţiunea de „Lume Românească” este aproape inexistentă în discursul feţelor politice şi bisericeşti de la noi.

Zilele trecute un alt citat, demn de reţinut, fusese postat pe pagina web a Bisericii Ortodoxe Ruse. Acesta era preluat din cuvântarea Patriarhului rus ţinută cu ocazia ultimei sale întâlniri cu preşedintele Bielorusiei, Aleksandr Lukaşenko: „Este necesar să conştientizăm că Rusia, Ucraina, Bielorusia şi Moldova, luate împreună, reprezintă în sine o singură civilizaţie, la baza căreia stau Credinţa ortodoxă comună şi un sistem de valori, o istorie şi o cultură determinate de această credinţă. Fidelitatea faţă de această moştenire consolidează permanent individualitatea naţională şi culturală a popoarelor noastre şi le asigură o suveranitate reală. În ultimul timp, vorbind despre „suveranitate” ca termen, îi alătur în permanenţă adjectivul „reală”, întrucât în lume există multe ţări care se consideră suverane, dar care nu sunt capabile să acţioneze, inclusiv pe arena internaţională, în deplină conformitate cu interesele lor naţionale.

Individualitatea culturală şi spirituală, comunitatea popoarelor noastre – sunt profund convins de asta – le vor fi de ajutor ţărilor ortodoxe, inclusiv celor care fac parte din teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei, pentru a avea o poziţie coordonată şi puternică în dialogul cu lumea înconjurătoare, - într-un dialog care ar sublinia pe deplin faptul că aceste ţări dispun de suveranitate naţională reală. De aceea, astăzi, când aceste valori sunt supuse adesea provocărilor, este important să depunem eforturi pentru păstrarea lor şi pentru a demonstra consistenţa lor atât în faţa instituţiilor internaţionale, cât şi a statelor europene, precum şi a oricăror altor ţări”.

Dragi cititori şi iubiţi creştini din Republica Moldova, văzând aceste două citate cu care ne propune Patriarhia Moscovei să ne dedulcim intelectual, şi ştiind că sfintele canoane aşază Biserica pe criteriul naţional de organizare, adică al neamurilor (Dumnezeu a creat neamuri şi îngăduie ţări!), am zis: ia să vedem ce s-ar întâmpla dacă am înlocui cuvintele „rus” cu „român”, „Moscova” şi „Rusia” cu România! Căci dacă tot ni se vorbeşte (ruseşte) despre „Lumea Rusă” şi „lumea înconjurătoare” (ce bipolaritate interesantă!), de ce nu am spune (româneşte) şi noi, ca români lăsaţi de Dumnezeu pe faţa pământului, că există „Lumea Românească” şi „lumea înconjurătoare”, acea lume înconjurătoare din care face parte şi „Lumea Rusă”. „Lumea Rusă” din care noi, oricât ar repeta Patriarhul Kirill, nu facem parte organic. Sperăm că un asemenea simplu exerciţiu intelectual i-ar putea trezi pe unii din reverie, făcându-i să-şi coboare capul din norii geopoliticii ruseşti şi să-şi aşeze bine picioarele pe pământul Lumii noastre Româneşti „în zidire”.

Aşadar: „Dacă vom considera drept centru unic al Lumii Româneşti doar România în actualele ei frontiere, vom păcătui împotriva adevărului istoric şi vom separa de noi multe milioane de oameni, care sunt conştienţi de răspunderea lor pentru destinele Lumii Româneşti şi consideră zidirea ei drept cauză principală a vieţii lor”.

Şi: „Este necesar să conştientizăm că România şi Republica Moldova, luate împreună, reprezintă în sine o singură civilizaţie, la baza căreia stau Credinţa ortodoxă comună şi un sistem de valori, o istorie şi o cultură determinate de această credinţă. Fidelitatea faţă de această moştenire consolidează permanent individualitatea naţională şi culturală a popoarelor noastre şi le asigură o suveranitate reală. În ultimul timp, vorbind despre „suveranitate” ca termen, îi alătur în permanenţă adjectivul „reală”, întrucât în lume există multe ţări care se consideră suverane, dar care nu sunt capabile să acţioneze, inclusiv pe arena internaţională, în deplină conformitate cu interesele lor naţionale.

Individualitatea culturală şi spirituală, comunitatea popoarelor noastre – sunt profund convins de asta – le vor fi de ajutor ţărilor ortodoxe, inclusiv celor care fac parte din teritoriul canonic al Patriarhiei Române, pentru a avea o poziţie coordonată şi puternică în dialogul cu lumea înconjurătoare, – într-un dialog care ar sublinia pe deplin faptul că aceste ţări dispun de suveranitate naţională reală. De aceea, astăzi, când aceste valori sunt supuse adesea provocărilor, este important să depunem eforturi pentru păstrarea lor şi pentru a demonstra consistenţa lor atât în faţa instituţiilor internaţionale, cât şi a statelor europene, precum şi a oricăror altor ţări”.