Igor Smirnov riscă foarte mult, organizând referendumul pentru aprobarea noului proiect al constituţiei. În condiţiile deconsolidării societăţii transnistrene, susţinerea referendumului este puţin probabilă. Ratarea în acest joc politic va însemna un eşec personal pentru actualul preşedinte al rmn, afirmă Stanislav Belkovski, directorul Institutului rus pentru Strategia Naţională, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri „lenta pmr”.
În opinia expertului, dacă poporul Transnistriei nu va susţine referendumul şi modificările constituţiei, propuse de Smirnov, ar putea fi posibil un scenariu al alegerilor prezidenţiale anticipate.
Belkovski consideră că, în situaţia actuală, Rusia nu-l susţine pe Smirnov, ci pe oponenţii săi, în frunte cu ex-preşedintele legislativului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. „Chiar dacă nu se aşteaptă o intervenţie decisivă, Rusia nu va supune riscului statalitatea Transnistriei”, afirmă expertul rus.
El a mai spus că, în premieră, Rusia este iritată de comportamentul duplicitar al lui Igor Smirnov, de faptul că acesta s-a opus recomandărilor Kremlinului de a se dezice de referendum. În al doilea rând, şi alţi jucători politici de care depinde soarta Transnistriei, în primul rând Ucraina şi Uniunea Europeană, privesc sceptic referendumul organizat de Smirnov. În al treilea rând, pentru prima dată, în întreaga sa carieră politică, Igor Smirnov a pierdut influenţa asupra elitei politice transnistrene. „Eu cred că dumnealui ar trebuie să fie foarte atent, să aibă grijă de aeroport şi un plan „B”, în cazul în care referendumul eşuează”, atenţionează Belkovschi.
În acelaşi timp, expertul rus consideră că eşecul lui Igor Smirnov ar însemna şi eşecul republicii moldoveneşti nistrene. Plecarea actualului lider transnistrean, în opinia sa, ar putea însemna şi dispariţia republicii pe care acesta a creat-o.
Alte materiale la acest subiect:
Deputaţii sovietului suprem de la Tiraspol se opun reformei constituţionale a lui Igor Smirnov
Kremlinul ar avea rezerve faţă de noua constituţie a Tiraspolului
Octavian RACU

dar mie imi pare ca cum va disparea Smirnov, Rusia isi va gasi o alta sluga...
Sunt de acord cu Stanislav Belkovski. Cum despare Smirnov dispare si problema rmn.
Zlele lui Smirnov sunt numarate,rmn va reveni la Moldova in scurt timp.cetatenii acestei republici cu siguranta s-au saturat de acest personaji cred ca daca s-ar realiza un referendum adevarat ar dori si ei sa adere la valorile europene.
E de dorit sa dispara nu rmn ci idiotii de acolo......