Va fi sau nu ales Marian Lupu în funcţia de preşedinte (video în direct de la şedinţa Parlamentului)?
Ediţia de Vineri Nr.200993 din 06 noiembrie 2009
Comuniştii au părărsit sala de şedinţă. Prin urmare, liderul PD, Marian Lupu, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană nu va putea fi ales în funcţia de preşedinte, întrucât nu dispune de numărul necesar de voturi. Oleg Serebrian, deputat PD, a criticat comuniştii pentru faptul că au boicotat alegerea preşedintelui şi a amintit că la 4 aprilie 2005, atât el, ca preşedinte al fostului PSL, cât şi PD-ul lui Dumitru Diacov au votat pentru alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului.
Vizualizari: 1184
Din pacate Moldovenii in marea majoritate nu au cultura de a percepe, "de a ruguma", de a delimita binele de rau, adevarul de farsa, trecutul-prezentul si vitorul care depinde de cele 2 precedente. Luind in consideratie ca mass media liberalocomunista detine monopolul, este si firesc ca moldovenii sa fie dusi in eroare si sa vada totul prin lunete roz. Explici omului ca Moldova a fost vinduta si furata, practic distrusa pina in 2001 de mafia liberala, el nu crede caci mass media spune contrariul. Explici omului ca Anatol Stati are oamenii sai in toate cele 3 partide liberale si inca aproape toti detin fotolii de ministri functii cheie in stat, el tot nu crede. Explici omului ca clanul Ghimpi-Chirtoaca a bagat piciorul in Chisinauieni timp de 2 ani si continue sa vire, el tot nu crede. Personal(opinia mea) cred ca de toata mizeria care se petrece in politica moldoveneasca este de vina PPCDul, si nu de faptul ca a votat presedintele comic, in rind cu Filat, Diacov, Lupu si la indemina lui Basescu, ca ati reusit sa evitati o destabilizare sociala si politica prin alegeri la infinit( prezent avem exemplu), ci pt faptul ca a permis tuturor mormolocilor jurnalisti cumparati sa-i calomnieze. Era si este de datoria PPCD sa acctioneze in instantele de judecata pe toti care duceau lumea in eroare si calomniau impotriva PPCD. Doar PPCDul este capabil sa normalizeze situatia si sa calmeze spiritele si sa indrepte pe fagasul prosperarii. PPCD 4ever.
Vergel nu fi naiv. Cel care va veni las putere nicodată nu va face unirea numai dacă populaţia ş-o doreşte- altfel este sineucidere.Iar la moment alianţa face şi va face tot posibilul de ai limita pe comunişti pentru a reveni în parlament. Iar tu ai fost liberal cum eu popă.
Vergel nu fi naiv. Cel care va veni las putere nicodată nu va face unirea numai dacă populaţia ş-o doreşte- altfel este sineucidere.Iar la moment alianţa face şi va face tot posibilul de ai limita pe comunişti pentru a reveni în parlament. Iar tu ai fost liberal cum eu popă.
„Cine seamănă vânt culege furtună” (proverb românesc). Dincolo de alegerea viitorului preşedinte care pare că acaparează toată dezbaterea publică, există o tensiune surdă care se întrezăreşte tot mai percutant în societatea din R. Moldova. Este tensiunea etnică. Din când în când, vibrează vizibil şi periculos. Un context politic instabil şi revanşard nu face decât să favorizeze o asemenea evoluţie care s-ar dovedi nefastă pentru întreaga regiune. Hărţile etnice subiective Datele recensământului din 2004 indică faptul că minorităţile naţionale din republică reprezintă 23,9% din populaţie, dintre care 8,4% sunt ucraineni (cu 2,9% mai puţini decât în 1989); 5,8% ruşi (cu 4% mai puţini); 4,4% găgăuzi şi 1,9% bulgari. Populaţia etnicilor ruşi este de 366.461, din care o treime sunt imigranţi recenţi, născuţi în alte părţi ale fostei URSS. Istoric vorbind, cei mai mulţi ruşi din stânga Prutului sunt veniţi după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1940, existau doar 6%, în 1959, procentul a ajuns la 10,2, atingând 13% în 1989. Cel mai mare flux de minoritari ruşi s-a petrecut în intervalul 1950-1980. De fiecare dată, însă, când acest subiect intervine în discuţie, datele obiective, statistice, nu sunt suficiente. Deşi în declin demografic, ruşii din R. Moldova intră în categoria numită de literatura de specialitate „minorităţi imperiale”, ceea ce indică un profil atitudinal diferit. Caracteristica acestor populaţii este un substrat specific al conştiinţei politice, bazată pe supremaţie din toate punctele de vedere: politică, culturală, economică. Deşi trăitori într-o societate în care nu au fost majoritari, aceştia nu i-au privit niciodată pe autohtoni ca pe egalii lor. Astăzi, când „carcasa imperială” s-a destrămat şi aceste minorităţi au pierdut dominaţia politică explicită, conştiinţa lor de sine a rămas, cel puţin la o parte dintre ei, tot imperială. Normalizarea se produce greu. Fenomenul nu este specific doar R. Moldova, dar, după recentele schimbări politice, devine în stânga Prutului din ce în ce mai acut. Când nu atacă, Imperiul contraatacă! Al doilea element care generează un statut special al „minorităţii imperiale” este legătura cu fostul imperiu. Reacţia celui din urmă este, de cele mai multe ori, constantă şi promptă, alimentând conştiinţa de sine a minorităţii rămasă pe un teritoriu de pe care imperiu s-a retras, cel puţin formal. Dincolo de conexiuni economice, culturale, mediatice, trebuie adăugate aici gesturile şi iniţiativele (geo)politice explicite. Sunt cunoscute numeroasele acte legislative prin care Kremlinul a avertizat că cetăţenii ruşi din fosta URSS intră în competenţele sale, de la cultură la... securitate. Semnificative sunt însă şi declaraţiile de pe teren, parte a întregului pachet dedicat acestor minorităţi. Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, cerea oficializarea limbii ruse în R. Moldova, lucru necesar, spunea Domnia Sa, mai ales în contextul evenimentelor postelectorale din Moldova. Din acelaşi registru face parte şi declaraţia aceluiaşi reprezentant oficial referitoare la „Istoria românilor”, pe care nu o doreşte în şcolile din R. Moldova (declaraţie întâmpinată cu semnificativă tăcere de oficialii R. Moldova prezenţi la faţa locului). Dincolo însă de conştiinţă sau conexiune cu capitala fostului Imperiu, supremaţia „minorităţii imperiale” în R. Moldova mai este bazată şi pe... geografie. Minoritatea de la oraş şi majoritatea de la sat Există o problemă tulburătoare în analiza sociologică, respectiv cea a raportului dintre demografie, etnie şi politică într-o societate modernă. Concluzia este că simplele date statistice îşi dovedesc caducitatea, căci ceea ce contează, poate în primul rând, este repartiţia respectivelor etnii într-o societate. O etnie care deţine în masa populaţiei, bunăoară, procentul de 10%, dar se află în întregime repartizată în centrele urbane importante ale respectivului teritoriu, dobândeşte pe harta geopolitică un procent real mult mai ridicat, pentru că, în lumea modernă, spaţiul urban este creator de istorie şi de discurs public, pe când ruralul este mai degrabă „obiect” al istoriei. Influenţa unei minorităţi etnice în societate creşte, deci, direct proporţional cu locaţia ei. Cine domină oraşele, poate influenţa societatea, mai ales când gradul de ruralitate al acesteia este ridicat. Ilustrarea elocventă a acestei situaţii o găsim în stânga Prutului, unde procentul populaţiei de origine rusă se găseşte covârşitor în centrele urbane. Aceasta se reflectă şi în nivelul economic, dar şi în cel de educaţie al respectivei populaţii. În condiţiile unei societăţi piramidale, aşa cum este cea din R. Moldova, în care descentralizarea este, deocamdată, un deziderat, influenţa oraşului mare va rămâne semnificativă. Pensionarii etnoimperiali Activarea „minorităţii imperiale” s-a făcut urgent după schimbarea de putere de la Chişinău. Ceea ce ieri părea un accident, respectiv venirea pe fotoliul de la Chişinău a lui Dorin Chirtoacă, astăzi se transformă, pentru unii, într-un coşmar. Echipa AIE, mai ales unii dintre membrii săi, confirmă o realitate etnopolitică firească, o evoluţie pe care toată lumea o aştepta şi o intuia, dar cu care nu toată lumea este dispusă să convieţuiască senin. Mişcările revendicative recente nu sunt în niciun caz decolorate etnic sau identitar, iar camuflarea lor sub stindarde „sociale” este doar un truc politic naiv şi periculos. Ieşirea agresivă în piaţă a pensionarilor din Chişinău este un exemplu perfect. Că există probleme sociale în capitală nu neagă nimeni, dar că mobilul celor din piaţă a fost numai social este greu de susţinut. Şi asta, pentru că pensionarii din Chişinău - „pensionarii de la Botanica”! - au un profil sociologic specific. Ei sunt, pe de-o parte, expresia emigraţiei ruseşti în RSSM, populaţii mutate direct din colţurile reci ale imperiului în apartamentele din Chişinău, Tiraspol sau Bălţi, apartamente la care un autohton venit de la sat jinduia, uneori, o viaţă întreagă, înghesuit în camera lui insalubră de cămin. Pe de altă parte, nu puţini dintre pensionarii Chişinăului reprezintă, direct sau indirect, aceea categorie de pensionari ai serviciilor de forţă din URSS (armată, servicii secrete, miliţie) care, după 25 de ani de muncă „în slujba patriei” s-a retras, pentru o pensie liniştită, pe malurile Prutului şi ale Nistrului, unde clima era bună, mâncarea şi vinul din abundenţă şi - lucru esenţial! - populaţia blândă şi bună vorbitoare de limbă rusă. Dincolo de aspectul social, aceşti pensionari ai Chişinăului sunt (şi) una dintre expresiile acelei „minorităţi imperiale” orgolioasă, dispreţuitoare, care nu a învăţat niciodată limba română şi nu are de gând să o facă de aici încolo. Au trăit de fiecare dată mai bine decât băştinaşii şi nu i-au considerat niciodată egalii lor. Regimul Voronin i-a tolerat abundent şi le-a prezervat supremaţia, cel puţin la nivel simbolic (statutul limbii ruse, mass-media etc.). Acum lucrurile se schimbă, îşi văd statutul etnopolitic afectat şi reacţionează în consecinţă, scoşi în piaţă de lideri cu genealogii politice suspecte şi, probabil, extremiste. ***** „Este rus cel care consideră că limba lui este rusa, cultura lui este cultura rusă, istoria lui este istoria rusă...” (Din Programul Partidului Naţional Bolşevic) Minoritatea „etno-imperială” a pensionarilor din marile oraşe - veritabilă „coloana a cincea” - are un omolog în „tânăra generaţie” de extracţie rusă şi care încearcă, pe zi ce trece, să prindă contur. Deocamdată, este doar o aspiraţie vagă, deşi agresivă, care se face simţită pe ici-colo, fără o identitate precisă şi o organizare în consecinţă. Spirala violenţei simbolice. Şi nu numai Semnele au început să apară în 2008, cu aproximativ un an până la alegerile parlamentare. Sunt notorii cazurile de tineri membri ai partidelor de opoziţie agresaţi la Bălţi de către grupuri de „apărători ai patriei”, vorbitoare de limbă rusă. Profanarea statuii lui Eminescu intră şi ea în aceeaşi serie. Acum vreun an, cu ocazia Zilei Unităţii Populare, un val de susţinători ai partidului pro-rus „Ravnopravie” şi membri ai Ligii tineretului rus din RM au mărşăluit prin faţa Ambasadei Rusiei de la Chişinău, scandând: „Limba rusă - limbă de stat!”. Se cerea oficializarea limbii ruse şi declararea ei ca a doua limbă de stat sub pretextul că „jumătate din populaţia RM vorbeşte în limba rusă”, iar populaţia din republică „e supusă românizării”, ruşii fiind „discriminaţi”. În august 2009, pe pereţii blocurilor de locuit din Bălţi apar inscripţii în limba rusă: „Smerti jidam” (Moarte jidanilor), „Jîdi suki” (Jidanii sunt nişte căţele), „Mî ne rumînî” (Noi nu suntem români), „Belţî, russkii gorod” (Bălţi, oraş rusesc), „Za Rusi sveatuiu” (Pentru sfânta Rusie), „RUS&MD = bratya slaveane” (Rusia şi Moldova - fraţi slavi). În septembrie, un secretar ideologic la unul dintre comitetele Uniunii Tineretului Comunist din RM dă foc unui tricolor românesc la Chişinău, se filmează în timpul operaţiunii şi o descarcă, mândru, pe internet. Postează şi o fotografie de-a sa cu marele Lenin pe fundal şi o eşarfă roşie acoperindu-i partea de jos a feţei (ironia fotografiei era că pe eşarfa purpurie, care îi acoperea gura, era gravat tocmai însemnul comunist al secerii şi ciocanului). Luna aceasta, tot cu ocazia Zilei Unităţii Populare a Rusiei, liderul aceleiaşi mişcări „Ravnopravie”, Valeri Klimenko - resuscitat politic doar prin asemenea manifestări extreme -, face declaraţii publice xenofobe la adresa unui jurnalist de la Chişinău şi, în mijlocul a circa 200 de manifestanţi, cere, în faţa misiunii diplomatice ruse la Chişinău, ca limbii ruse să i se acorde statut de limbă de stat în RM. Toate aceste evoluţii sunt punctuale, dar pot să devină expresiile unei atmosfere nocive şi tot mai greu de respirat dacă lucrurile scapă de sub control. Grenada - simbolul Partidulului Naţional-Bolşevic Partidul Naţional-Bolşevic (PNB) al lui Eduard Limonov a fost creat în 1993, avându-l ca număr doi şi principal teoretician pe faimosul Alexander Dugin. Creşterea lui a fost semnificativă, la fel şi extensiile pe care şi le-a creat în afara teritoriului Federaţiei Ruse. Liniile sale constitutive vin, deopotrivă, din viziunile emigraţiei ruse, care interpreta Revoluţia din 1917 în termenii naţionalismului rusesc, şi din cea a germanilor de stânga, ce combinau idei bolşevice cu cele ale naţionalismului teuton. Programul acestui partid hibrid vorbeşte despre o dublă revoluţie - una naţională (etnică), alta socială, rezultatul fiind aducerea la putere a ruşilor etnici şi restabilirea dreptăţii sociale în interiorul naţiunii. Extensiile PNB în afara Rusiei sugerează însă un „export” consistent al ideii de supremaţie rusă şi în fostele teritorii ale URSS. Legăturile sale cu partidele de extracţie comunistă sunt evidente dincolo de titulatură. Drapelul acestui partid este de culoare roşie, cu un cerc alb în mijloc, în interiorul căruia sălăşluieşte secera şi ciocanul. Roşul este sângele martirilor ruşi, albul semnifică culoarea pieii, iar secera şi ciocanul reprezintă socialismul rusesc. Mai semnificativ este simbolul partidului - grenada. Sau „mica lămâie” („limonka”), care mai este şi numele publicaţiei oficiale a partidului. Legătura dintre simbolistica naţional-bolşevică şi grenada explodată la 14 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău este, deocamdată, conjuncturală. Nu putem ignora însă faptul că grenada a explodat în piaţă în timpul unui eveniment asociat cu imaginea unui primar cu o identitate românească asumată limpede şi fără echivoc. Mai mult decât atât, confruntările de stradă dintre grupuri de tineri ruşi şi români-moldoveni, care s-au petrecut cu puţin timp înainte de explozie şi nu departe de piaţa unde concertau soliştii de la Bucureşti, sunt grave în sine. Dacă au însă vreo legătură cu explozia din piaţă, situaţia devine şi mai gravă. Miza şi responsabilitatea Găgăuziei Dincolo de pensionari sau tineri furioşi, de fiecare dată când cineva are nevoie de confruntări etnice în stânga Prutului, o zonă spre care trebuie privit cu atenţie este regiunea autonomă UTA „Gagauz-Yeri”. Nu este acum locul să enumerăm toate evenimentele ce au sugerat dorinţa unora de a folosi regiunea autonomă, precum în anii ’90, ca factor de destabilizare. După evenimentele din 7 aprilie, bunăoară, un grup de deputaţi comunişti au propus Adunării Parlamentare Găgăuze „să ia măsuri” pentru „împiedicarea românizării în domeniul limbii şi istoriei”, cerând ca în instituţiile de învăţământ din regiune să se predea nu limba română, ci „moldovenească”. Dar nu putem să nu salutăm aici luciditatea başkanului Mihail Formuzal, care a calificat acest gest drept o provocare a deputaţilor locali de către autorităţile comuniste de la Chişinău: „Nu este în interesul poporului găgăuz să fie în avangarda isteriei antiromâne sau oricărei alte isterii”. Atitudine înţeleaptă, care vrea nu doar să ferească poporul găgăuz de manipulare, dar şi să împiedice escaladarea unor conflicte interetnice de care populaţia nu are în niciun caz nevoie. În acest context, surprinde o iniţiativă recentă, apărută din cercurile de consilieri ai başcanului şi care vorbeşte despre „decorarea transnistrenilor care i-au ajutat pe găgăuzi să reziste în faţa voluntarilor moldoveni în octombrie 1990”. Revenirea la pachetul „Găgăuzia-Transnistria” în relaţia cu Chişinăul sau cu România este de rău augur şi complet nefavorabilă atât societăţii din RM, cât mai ales găgăuzilor. După aproape 20 de ani de viziune confruntaţionalistă, nimeni nu a avut nimic de câştigat. Găgăuzia este, conform cifrelor, săracă, coruptă şi cu cel mai mic procent de colectare a taxelor din republică. A inventa astăzi inamici etnici la Chişinău sau la Bucureşti este fals şi neproductiv. Îndemn la luciditate Premisele unei spirale a violenţei există în RM şi ele trebuie oprite din faşă. PCRM a fost un partid-boutique, divers ca orientări etno-identitare, care îngloba în rândurile sale şi „moldovenişti” fervenţi, dar şi expresii ale naţional-bolşevismului revoluţionar de formulă rusească (confruntările dintre aceştia pot apărea chiar şi în interiorul partidului!). Grupări din a doua categorie se pot autonomiza uşor şi vor fi tot mai greu de controlat. Probabil că multe dintre ele au făcut-o deja. Dar de aici încolo, indiferent pe ce parte a baricadei, repsonsabilitatea politică trebuie să fie determinantă.
Cine-mi spune,cum pot privi in direct sedinta Parlamentului?
Tatianei Corai...Am impresia cà prin intitia de a "scoate ministrii Guvernului Filat la rampà" mai degrabà este cà prin aceasta vreti sà lustruiti imaginea "noii" guvernàri pentru aportul publicatiei in campania electoralà.Slugi sunteti voi cei de la ziar care le cintati osanale "politicienilor"
Fara sperante tovarasi comunisti si ppcd-isti la REVANSA. Se vor face schimbari in Codul Electoral si vor putea vota si Moldovenii de pretutindeni prin intermediul Internetului la alegerile ANTICIPATE,va fi un referendum cu schimbarea in CONSTITUTIA RM "SEFUL STATULUI ALES DE POPOR". Comii cu zombatii lor vor nu vor si cum a spus Meginschi Viata-i-Viata vor perde din electoratul lor si vor raminea doar cu vreo 25 mandate,de voi ppcd ni-ci nu vorbim la 1% nu va ridicati in veci, chiar sa faca masalnicii foarte mari ,adeptii de la conducere a vostrii (primarii,presedintii de raioane). Ogoitiva canalii comuniste,ppcd-iste tradatoare de Neam.
Tatianei Corai,jurnalistà la "timpul".Dragà doamnà!Am impresia cà prin initiativa dumitale(adicà a lui Tanase Constantin-sefu,de a "scoate la rampà ministrii",este mai degrabà un truc pentru "prosti dar multi".Eu una vàd prin aceastà intiativà o lustruire de imagine a "noii guvernàri Filat" si nu o dezbatere publicà a problemelor acumulate in societate...
Pei de pe forum canalie clonata de ppcd-ist. Nuni spurca numele cu potlogarii murdare ppcd-iste.
PPCD si-a riscat imagina in 2005, votind pentru Voronin, pentru a preveni o criza politica de proportii. Comunistii atunci au fost beneficiarii politici ai acestui vot. Acum e timpul ca si ei sa dea ceva. Ma intreb - oare se va mai gasi vre unul ca Iurie Rosca, atit de "nebun", ca sa-si sacrifice confortul politic de dragul binelui tarii? Cred ca este datoria morala a comunistilor sa voteze presedintele inaintat de alianta.
PPCD si-a riscat imagina in 2005, votind pentru Voronin, pentru a preveni o criza politica de proportii. Comunistii atunci au fost beneficiarii politici ai acestui vot. Acum e timpul ca si ei sa dea ceva. Ma intreb - oare se va mai gasi vre unul ca Iurie Rosca, atit de "nebun", ca sa-si sacrifice confortul politic de dragul binelui tarii? Cred ca este datoria morala a comunistilor sa voteze presedintele inaintat de alianta.
Celui ce sub masca de PPCD-ist cere comunistilor sà voteze pe Lupu,"oaia neagrà",ori "cioara albà",vorba lui Tànase Constantin.Cred cà comunistii nici intr-un caz nu vor erta tràdarea si tràdàtorii.Ori fi ei si comunisti dogmatici printre ei,dar oricum nu sunt dusi " cu pluta".Iar experienta mare de muncà de partid ii avantajeazà enorm.Cu regret in perspectivà ei vor domina mintile electoratului.
Ce sa mai vorbim atita despre imagine. Este clar de la inceput ca PPCDul a fost si este incomod tuturor politicienilor carieristi carora nu le pasa de popor. Fortsa PPCD, poporul mai devreme ori mai tirziu va intelege adevarul. Sus Inima.
Dutu iti multumesc cà am gàsit sustinàtorul.Intr-adevàr,doar PPCD este forta motrice pentru a scàpa Tara R.Moldova din imbràtisàrile "fràtesti".Sus Inima!Sus PPCD!Sper cà in scrutinul ce este inevitabil PPCD sà acumuleze peste 45% din obtiunile electoratului.Poate de aceastà datà cei multi vor intelege de ce este pus "la pàmint" de càtre politicieni.Oleg Serebrean,are cu adevàrat de ce se teme...nu se stie ce vor fi cu "partidele parlamentare".Eu cred cà PPCD-ul v-a fi "de vinà",ei au sà và punà cruce pe asa "partide de buzunar"
Jos cu mafia lui voronin si cu rosca,eu sug sîmge din tara aceasta,mai devreme sau mai tîrziu sfîrsitul va veni
PPCD si PCRM aceste partide aduc tara la genocid,aceste partide trebue dizolvate ei dezbin societatea.
Lui Vergel-prostànacul.M-am sàturat sà-ti vàd scririle tale pe forum:fàrà argumentàri si destul de insultàtoare in adresa oamenilor ce dupà pàrerea mea,nu merità.Vreau sà te intreb sincer,esti cumva cu certificat de la psihiatru?
Es sint debil din nascare, si liberalii mi-au descoperit talentul de a calomnia, cred ca-mi reuseste.
http://www.youtube.com/watch?v=xiSFPXU7j8I&feature=related Javrele liberale tradatoare au amagit tinerii si s-au folosit de ei ca sa vie la putere. Credeti ca liberalii au vrut Unirea? caci asta propagau prin mase ca vor face, dar unde ati vazut un stat cu 2 presedinti, 2 prim ministri, 2 guverne, 2 parlamente? Ei au vrut doar sa vie la putere cu orice scop, sa prade Moldova pina la urma, caci nu au dovedit sa fure tot pina in 2001. Oare nu se vede ca toti bosorogii din Alianta pt Integrarea Estica lupta pentru orice fotoliu din parlament si guvern. PL este cel mai bravo, ambii Salari s-au ales cu posturi de ministri. Mafia lui Lucinschii si Stati la Siberia cu voi. Da Lupu din gunoi a iesit si in gunoi va intra.
Chear mi-ar fiinteresant ce vor face deputatii AIE in cazul revenirii la putere a lui Vladimir Voronin?Mai ales acei ce cuvinteazà bine despre "contributia " lor la alegerea sefului statului V.Voronin si care tot din motive meschine si de "ciolan" imediat l-au si tràdat.Nu pot spune acelasi cuvinte despre PPCD,care necàtind la pierderea imaginii si scrutinului electoral au ràmas fideli intelegerii semnate atunci la 4 aprilie,2004.Cà nu au indeplinit comunistii cele 10 puncte este "obrazul" si responsabilitatea lor si nu a PPCD-lui.Bravo PPCD!Intradevàr,cei care au ratiune isi vor da seama de aceea ce inseamnà cu adevàrat sà faci politicà in interesul national!
Alegerile anticipate devin inevitabile. In turul doi comunistii din nou nu vor vota pentru candidatura lui Marian Lupu si parlamentul va trebui sa fie dizolvat. Oricum, Moldova va avea un guvern functional, care are niste intelegeri cu jucatorii principali, cu FMI, cu guvenrul SUA, cu guvernele tarilor UE, cu Romania si probabil cu Federatia Rusa. Saptamina viitoare domnul prim-ministru se intilneste cu domnul Putin si cine stie, poate si Rusia va da acel credit de 150 de milioane de dolari. Deci guvernul va functiona oricum. Comunistii degeaba spera ca tactica lor “cu cit mai rau, cu atit mai bine pentru PCRM” se va dovedi a fi una corecta. Oricum Occidentul va sustine guvernul actual. Si nimeni nu stie care va fi rezultatul comunistilor in alegeri anticipate. Vor aparea jucatori noi care vor rupe de la electoratul PCRM si comunistii ar putea sa se alega nu cu 48 de deputati, dar cu 25 sau 30 de deputati. Alianta face o greseala cind incearca sa roage pe comunisti sa il voteze pe Lupu. Este o greseala psihologica. Daca domnul Lupu in cinci ani de zile, fiind alaturi de Voronin, nu a inteles ca Voronin nu intelege cuvinte bune sau niste argumente din acestea blajine, ci numai argumentul fortei, inseamna ca domnul Lupu nu a inteles niste lucruri foarte importante.
Cum a fost posibil să avem timp de 8 ani la guvernare, în Moldova, un regim care a vrut să dea înapoi mersul istoriei? Luni, 9 noiembrie, s-au împlinit 20 de ani de la căderea Zidului de la Berlin. Revedeam imagini video cu oameni entuziaşti care desprind cu lovituri de cazma cărămizi din acel monument „megalitic” – simbol funebru al Războiului Rece. Revedeam secvenţe cu demonstraţiile paşnice anticomuniste din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, dar şi luptele sângeroase de pe străzile Bucureştiului în decembrie 89, şi mă încerca un irepresibil sentiment de melancolie. Moldova, pe atunci „republică” în componenta Uniunii Sovietice, era zguduită şi ea de convulsii revoluţionare. Încât chiar a doua zi, pe 10 noiembrie, la Chişinău avuseseră loc ciocniri violente dintre protestatari şi miliţia în faţa Ministerului de Interne, unde stăpân era în acel moment generalul Voronin. Unii dintre noi nu vor uita niciodată gustul gazului lacrimogen pe care l-au inhalat în acea noapte, loviturile de baston şi fumul înecăcios al petardelor. După 20 de ani, iată, ne asaltează întrebări neliniştitoare. Cum a fost posibil să avem timp de 8 ani la guvernare, în Moldova, un regim care a vrut să dea înapoi mersul istoriei? De ce au „defectat” moldovenii? Să aduci la putere prin alegeri libere un regim cu reflexe totalitare nu înseamnă oare o gravă deficienţă a sistemului democratic? Una pe care mulţi comentatori, în analizele lor consacrate perioadelor de dictatură din secolul XX, o compară cu permisivitatea ideologică şi procedurală a Occidentului în faţa infiltrărilor teroriste din lumea islamică. Cine ne va reda 8 ani pierduţi din viaţă? Când şi cum va recupera Moldova handicapul în faţa celorlalte state din Europa Centrală, care şi-au obţinut libertatea în 1989? După 20 de ani, a mai rămas o „zdreanţă” din fosta Cortină de Fier şi anume: peretele de sârmă ghimpată de la Prut, ce continuă să despartă oameni care vorbesc aceeaşi limbă, dar asta se întâmplă exclusiv din cauza sechelelor comuniste de la Chişinău. Dacă în scrutinul din 29 iulie nu ar fi învins partidele democratice, vorbeau mulţi tineri basarabeni, eram hotărâţi să pornim în masă spre România şi să dărâmăm frontiera, exact cum au făcut est-germanii în septembrie 1989, refugiindu-se cu zecile de mii în Germania federală. Marţi, 10 noiembrie, în parlament, comuniştii au sabotat alegerea preşedintelui. „Participarea în această farsă politică înseamnă aprofundarea crizei în țară și instaurarea unui regim anti-național, dictatorial și radicalist”, a declarat Maria Postoico, președintele fracțiunii comuniste din Parlament. Curios este faptul că PCRM foloseşte, aproape textual, limbajul fostei Opoziţii, numai că protestele partidelor democratice de la acea vreme erau confirmate de represaliile operate de poliţia lui Papuc, de interminabilele hărţuieli în justiţie, de cenzura de la televiziunea publică – o cenzură care continuă şi azi, netulburată. În gura comuniştilor acest limbaj victimizant sună ca o caricatură. Mai direct de felul său, Voronin a declarat presei în timp ce părăsea sala de şedinţe a parlamentului, împreună cu întreaga fracţiune pe care avea să o ţină „sub lacăt” pe durata procedurii de vot, că PCRM nu va susţine nici o candidatură propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană. De ce, ne întrebăm noi? Nu se sprijină actuala coaliţie de guvernământ pe votul legitim al majorităţii cetăţenilor moldoveni? În realitate, nu există motive plauzibile, justificate, pentru această obstrucţie, este doar dorinţa de revanşă a comuniştilor şi teama pentru interesele lor pecuniare. De altfel, comuniştii nu au ratat „trendul aniversar” al acestor zile şi şi-au organizat propriul miting, pe 7 noiembrie. Dar nu a fost o manifestaţie în memoria căderii Zidului de la Berlin, ci pentru a celebra revoluţia bolşevică, acea lovitură de stat teroristă care a declanşat oribile măceluri în secolul XX şi a divizat Europa vreme de 50 de ani. Mitingul comuniştilor a fost o demonstraţie elocventă a „valorilor” lor: ex-preşedintele Voronin şi alţi vorbitori au deplâns pe întrecute dispariţia Uniunii Sovietice, fără să realizeze că firul acestei logici îi conduce la însăşi contestarea independenţei Republicii Moldova. Asemenea declaraţii şi opţiuni ideologice reprezintă un avertisment simbolic, extrem de limpede, pentru noua putere cu privire la limitele compromisului pe care îl poate accepta în discuţiile cu Partidul comuniştilor.