Fundaţia „Priznanie” din Federaţia Rusă a făcut publice pe 4 noiembrie 2009 rezultatele unui „sondaj sociologic” pe care l-ar fi efectuat în Republica Moldova. Potrivit acestui sondaj rusesc, Partidul Democrat din Moldova devine tot mai influent în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, iar atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. În acelaşi timp, moldovenii îşi pierd încrederea în alianţa de guvernare, însă nu şi în liderul PD, Marian Lupu, care se situează pe locul doi la capitolul încrederii din partea cetăţenilor moldoveni, după Vladimir Voronin.
Potrivit celor de la „Priznanie”, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, Partidul Comuniştilor s-ar situa pe primul loc, cu 40 la sută din voturi, urmat de Partidul Democrat, pentru care ar vota 15 la sută dintre alegători. PLDM ar obţine în jur de 9 la sută, iar Partidul Liberal s-ar situa pe locul patru, cu 6-7 la sută din sufragii.
La două zile după anunţarea rezultatelor sondajului prezentat de „Priznanie”, şi IMAS-ul lansează un sondaj sociologic, care vine să confirme, cel puţin parţial, rezultatele prezentate de ruşi. Astfel, potrivit sondajului IMAS, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, PCRM ar putea acumula 29,3 la sută din voturi, PD ar obţine 12,7 la sută din sufragii, PLDM - 10,2%, PL - 9,8%, iar AMN - 2,3%.
Nici un om serios nu are încredere în sondajele de opinie realizate în Republica Moldova, pentru că acestea, de cele mai multe ori, sunt folosite ca instrument de manipulare a opiniei publice şi nu de sondare a ei. Sondajele mincinoase sunt o realitate atât de frecventă la noi încât nimeni nici măcar nu se mai revoltă atunci când cineva încearcă să-şi dreagă imaginea publică comandând un sondaj măsluit. Se zice că Păcală, pe lângă vestitul Tândală, şi-a mai găsit un frate în Republica Moldova – Sondală, care este la fel de „talentat” în a păcăli şi a prosti lumea ca şi ceilalţi doi fraţi ai săi, dar care îşi foloseşte talentele doar în domeniul sociologic.
Se pare că cele două sondaje lansate de „Priznanie” şi IMAS nu constituie o abatere de la regulă, în ambele şi-a băgat coada Sondală. Lansarea lor, aproape concomitentă, nu este deloc întâmplătoare, ele urmăresc acelaşi scop: să-i determine pe comunişti să-l voteze pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte al ţării (sondajul a fost lansat cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie), să facă astfel încât electoratul comuniştilor să accepte cu bunăvoinţă „votul lui Voronin pentru Lupu” şi să nu-l perceapă ca pe un act de slăbiciune, de neputinţă a celui care timp de 8 ani s-a aflat în fruntea statului.
Cei care au realizat cele două sondaje au mers pe o logică simplă: să-l prezinte pe Lupu şi PD într-o creştere accentuată a popularităţii, ca, în cazul în care se va ajunge totuşi la alegeri parlamentare anticipate, acesta să devină atractiv şi pentru comunişti nu doar pentru filistinul de rând. Cele două sondaje au fost făcute publice după plecarea lui Lupu la Moscova şi întrevederea lui cu şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narâşkin. Nu a reuşit să se întoarcă bine Lupu de la Moscova că „Priznanie”, care a finanţat ultimul summit CSI, desfăşurat la Chişinău, l-a şi declarat cel mai influent lider politic din cadrul AIE.
Din păcate, în acest moment nu avem un studiu sociologic realizat onest, care ne-ar permite să estimăm cota de popularitate a fiecărui partid politic. Dar este greu de crezut că Marian Lupu şi PD-ul ar înregistra o cotă a popularităţii lor. Dimpotrivă, democraţii au fluturat în alegeri lozinca „Opriţi războiul politic”, ca imediat după terminarea acestora ei înşişi să devină parte a acestui război. Faptul că Marian Lupu insistă să devină cu orice preţ preşedinte, chiar dacă nu are cine să-l voteze, compromite imaginea de formaţiune politică echilibrată, moderată, aşa cum a pretins că este PD în alegeri. Nu s-a întâmplat nimic deosebit ca electoratul comunist să migreze spre Lupu, aşa cum nici electoratul liberal nu are nici un motiv să-l voteze pe acesta. Aşa că anunţata creştere a popularităţii lui Lupu, anunţată cu surle şi trâmbiţe de două sondaje sociologice, pare a fi mai curând un fals.
Este exagerată şi constatarea că atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. Fără îndoială, noua guvernare a întreprins un şir de acţiuni antidemocratice, care vin să satisfacă interesele personale şi de partid ale guvernanţilor şi care nu poate să nu trezească dezaprobarea din partea electoratului, cum ar fi: subordonarea audiovizualului public faţă de puterea politică, schimbarea din mers în interesul guvernanţilor a regulilor de joc privind alegerea şefului statului, deţinerea de către 14 membri ai Guvernului şi a calităţii de deputat ş. a. Dar AIE s-a aflat mult prea puţin timp la guvernare ca atitudinea populaţiei să devină tot mai negativă faţă de AIE şi premierul Filat. Şi, mai ales, ca atitudinea populaţiei să devină tot mai pozitivă faţă de Marian Lupu şi Partidul Democrat. Şi, în general, este o aberaţie să afirmi că imaginea AIE devine tot mai proastă, iar cea a PD tot mai bună, de parcă Partidul Democrat al lui Lupu şi Diacov nu este parte componentă constituantă a AIE. Ba dimpotrivă, dacă e să deschidem puţin o paranteză, gurile rele spun că în prezent, PD este răvăşit de conflicte şi intrigi intestine, oamenii lui Marian Lupu încearcă să preia conducerea filialelor democraţilor, iar garda veche a lui Dumitru Diacov se opune, încercând să-şi menţină controlul. Această rivalitate şi chiar luptă fratricidă din interiorul partidului face ca unii dintre membrii marcanţi ai filialelor PD să se depărteze de formaţiunea politică condusă de Lupu. Mai ales că unii democraţi au convingerea că PD este cel mai mare perdant după alegerile din 29 iulie: el şi-a sumat riscurile aflării la guvernare şi înregistrează o erodare a imaginii, fără ca să fie recompensat cu funcţia de preşedinte al ţării, aşa cum i s-a promis. Dacă la PD lucrurile vor merge pe aceeaşi traiectorie, atunci s-ar putea ca nici măcar membrii Partidului Democrat să nu aibă o atitudine prea pozitivă faţă de cei doi lideri ai lor: Lupu şi Diacov, nemaivorbind de populaţie.
Şi se pare că spre un astfel de făgaş se îndreaptă lucrurile în PD. Puţini au observat că după ce pe 10 noiembrie Marian Lupu nu a fost ales preşedinte al ţării, dintre toţi liderii AIE doar unul s-a pronunţat pentru identificarea altui candidat decât cel propus de majoritatea parlamentară la funcţia de preşedinte. Această idee a lansat-o chiar Dumitru Diacov, el pronunţându-se pentru identificarea unei candidaturi neafiliate politic.
Amintim că ideea unei candidaturi neafiliate politic la funcţia preşedinte a fost lansată de creştin-democraţi în ultima campanie parlamentară, idee pe care am susţinut-o şi noi ca singura soluţie posibilă pentru deblocarea situaţiei şi evitarea unui nou scrutin parlamentar anticipat.
Nu ştim dacă această declaraţie a lui Diacov înseamnă neapărat că preşedintele de onoare al PD ia distanţă faţă de Marian Lupu, deşi ar fi foarte posibil, mai ales dacă ţinem cont că în lunga sa carieră politică Diacov „s-a depărtat” mai întâi de agrarieni, apoi de Lucinschi, pe urmă de Urechean, după care de Voronin. De ce acum nu l-ar părăsi şi de Lupu? Exact ca în povestea „Gogoaşa”: „Iar acum, Lupule, vezi bine, c-am să fug şi de la tine”.
Personal am rămas plăcut surprins de curajul pe care l-a manifestat Dumitru Diacov susţinând înaintarea unei candidaturi neafiliate politic la funcţia de şef al statului (nu pot să afirm acelaşi lucru când vine vorba de mania lui Diacov de a se tot lepăda de tovarăşii lui politici). Şi cred că Dumitru Diacov este politicianul ce a făcut cea mai rezonabilă declaraţie politică în săptămâna aceasta. Să sperăm că şi ceilalţi lideri AIE vor urma gestul lui. Altfel, în 2010 vom merge iarăşi la alegeri.
Sergiu PRAPORŞCIC
cel putin referitor la pipicidi aceste sondaje sant total corecte :D :D :D :D
Oricum ar fi, in NICI UN CAZ NU VREAU CA pcrm sa castige mai mult de 40 de mandate prin redistribuire.
Iar eu NU, NU am nici un motiv sa aleg pcrm care mi-a stricat relatiile cu Romania. Dintre doua rele, voi alege RAUL CEL MAI MIC ADICA ALIANTA. ASA SIMT EU CA ESTE MAI BINE, DESI LA INCEPUT VA FI MAI RAU.
Acum de la 07 aprilie incoace VOTEZ PCRM!!! criminalii Filat, Urechean si Ghimpu primind bani din SUA si Romania ne-au drogat copiii si iau scos in PMAN la 07 aprilie, le dadeau bauturi alcoolice ii cumparau cu cate 350 lei pe zi si ii indemnau la fapte criminnale! Alegerile anticipate sint scaparea noastra de a scapa de criminalii liberali ajunsi ilegal la putere! Nici un vot tradatorilor tarii! Sa raspunda pentru lovitura de stat di 07 aprilie cind au scos contra plata studentii drogati si beti, indobitociti in strada!Alegeri anticipate! unde vom ajunge cu gruparea criminalilor liberali ajunsi la putere? Jos liberalii! Jos talharul privatizarilor ilicite Filat! Jos fascistul Ghimpu! Jos exprimarul coruptionist Urechean! Jos tradatorul Lupu! DUMNEZEU SA NE AJUTE!
http://www.youtube.com/watch?v=xiSFPXU7j8I&feature=related Javrele liberale tradatoare au amagit tinerii si s-au folosit de ei ca sa vie la putere. Credeti ca liberalii au vrut Unirea? caci asta propagau prin mase ca vor face, dar unde ati vazut un stat cu 2 presedinti, 2 prim ministri, 2 guverne, 2 parlamente? Ei au vrut doar sa vie la putere cu orice scop, sa prade Moldova pina la urma, caci nu au dovedit sa fure tot pina in 2001. Oare nu se vede ca toti bosorogii din Alianta pt Integrarea Estica lupta pentru orice fotoliu din parlament si guvern. PL este cel mai bravo, ambii Salari s-au ales cu posturi de ministri. Mafia lui Lucinschii si Stati la Siberia cu voi. Da Lupu din gunoi a iesit si in gunoi va intra.
http://www.youtube.com/watch?v=xiSFPXU7j8I&feature=related Javrele liberale tradatoare au amagit tinerii si s-au folosit de ei ca sa vie la putere. Credeti ca liberalii au vrut Unirea? caci asta propagau prin mase ca vor face, dar unde ati vazut un stat cu 2 presedinti, 2 prim ministri, 2 guverne, 2 parlamente? Ei au vrut doar sa vie la putere cu orice scop, sa prade Moldova pina la urma, caci nu au dovedit sa fure tot pina in 2001. Oare nu se vede ca toti bosorogii din Alianta pt Integrarea Estica lupta pentru orice fotoliu din parlament si guvern. PL este cel mai bravo, ambii Salari s-au ales cu posturi de ministri. Mafia lui Lucinschii si Stati la Siberia cu voi. Da Lupu din gunoi a iesit si in gunoi va intra.
„Cine seamănă vânt culege furtună” (proverb românesc). Dincolo de alegerea viitorului preşedinte care pare că acaparează toată dezbaterea publică, există o tensiune surdă care se întrezăreşte tot mai percutant în societatea din R. Moldova. Este tensiunea etnică. Din când în când, vibrează vizibil şi periculos. Un context politic instabil şi revanşard nu face decât să favorizeze o asemenea evoluţie care s-ar dovedi nefastă pentru întreaga regiune. Hărţile etnice subiective Datele recensământului din 2004 indică faptul că minorităţile naţionale din republică reprezintă 23,9% din populaţie, dintre care 8,4% sunt ucraineni (cu 2,9% mai puţini decât în 1989); 5,8% ruşi (cu 4% mai puţini); 4,4% găgăuzi şi 1,9% bulgari. Populaţia etnicilor ruşi este de 366.461, din care o treime sunt imigranţi recenţi, născuţi în alte părţi ale fostei URSS. Istoric vorbind, cei mai mulţi ruşi din stânga Prutului sunt veniţi după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1940, existau doar 6%, în 1959, procentul a ajuns la 10,2, atingând 13% în 1989. Cel mai mare flux de minoritari ruşi s-a petrecut în intervalul 1950-1980. De fiecare dată, însă, când acest subiect intervine în discuţie, datele obiective, statistice, nu sunt suficiente. Deşi în declin demografic, ruşii din R. Moldova intră în categoria numită de literatura de specialitate „minorităţi imperiale”, ceea ce indică un profil atitudinal diferit. Caracteristica acestor populaţii este un substrat specific al conştiinţei politice, bazată pe supremaţie din toate punctele de vedere: politică, culturală, economică. Deşi trăitori într-o societate în care nu au fost majoritari, aceştia nu i-au privit niciodată pe autohtoni ca pe egalii lor. Astăzi, când „carcasa imperială” s-a destrămat şi aceste minorităţi au pierdut dominaţia politică explicită, conştiinţa lor de sine a rămas, cel puţin la o parte dintre ei, tot imperială. Normalizarea se produce greu. Fenomenul nu este specific doar R. Moldova, dar, după recentele schimbări politice, devine în stânga Prutului din ce în ce mai acut. Când nu atacă, Imperiul contraatacă! Al doilea element care generează un statut special al „minorităţii imperiale” este legătura cu fostul imperiu. Reacţia celui din urmă este, de cele mai multe ori, constantă şi promptă, alimentând conştiinţa de sine a minorităţii rămasă pe un teritoriu de pe care imperiu s-a retras, cel puţin formal. Dincolo de conexiuni economice, culturale, mediatice, trebuie adăugate aici gesturile şi iniţiativele (geo)politice explicite. Sunt cunoscute numeroasele acte legislative prin care Kremlinul a avertizat că cetăţenii ruşi din fosta URSS intră în competenţele sale, de la cultură la... securitate. Semnificative sunt însă şi declaraţiile de pe teren, parte a întregului pachet dedicat acestor minorităţi. Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, cerea oficializarea limbii ruse în R. Moldova, lucru necesar, spunea Domnia Sa, mai ales în contextul evenimentelor postelectorale din Moldova. Din acelaşi registru face parte şi declaraţia aceluiaşi reprezentant oficial referitoare la „Istoria românilor”, pe care nu o doreşte în şcolile din R. Moldova (declaraţie întâmpinată cu semnificativă tăcere de oficialii R. Moldova prezenţi la faţa locului). Dincolo însă de conştiinţă sau conexiune cu capitala fostului Imperiu, supremaţia „minorităţii imperiale” în R. Moldova mai este bazată şi pe... geografie. Minoritatea de la oraş şi majoritatea de la sat Există o problemă tulburătoare în analiza sociologică, respectiv cea a raportului dintre demografie, etnie şi politică într-o societate modernă. Concluzia este că simplele date statistice îşi dovedesc caducitatea, căci ceea ce contează, poate în primul rând, este repartiţia respectivelor etnii într-o societate. O etnie care deţine în masa populaţiei, bunăoară, procentul de 10%, dar se află în întregime repartizată în centrele urbane importante ale respectivului teritoriu, dobândeşte pe harta geopolitică un procent real mult mai ridicat, pentru că, în lumea modernă, spaţiul urban este creator de istorie şi de discurs public, pe când ruralul este mai degrabă „obiect” al istoriei. Influenţa unei minorităţi etnice în societate creşte, deci, direct proporţional cu locaţia ei. Cine domină oraşele, poate influenţa societatea, mai ales când gradul de ruralitate al acesteia este ridicat. Ilustrarea elocventă a acestei situaţii o găsim în stânga Prutului, unde procentul populaţiei de origine rusă se găseşte covârşitor în centrele urbane. Aceasta se reflectă şi în nivelul economic, dar şi în cel de educaţie al respectivei populaţii. În condiţiile unei societăţi piramidale, aşa cum este cea din R. Moldova, în care descentralizarea este, deocamdată, un deziderat, influenţa oraşului mare va rămâne semnificativă. Pensionarii etnoimperiali Activarea „minorităţii imperiale” s-a făcut urgent după schimbarea de putere de la Chişinău. Ceea ce ieri părea un accident, respectiv venirea pe fotoliul de la Chişinău a lui Dorin Chirtoacă, astăzi se transformă, pentru unii, într-un coşmar. Echipa AIE, mai ales unii dintre membrii săi, confirmă o realitate etnopolitică firească, o evoluţie pe care toată lumea o aştepta şi o intuia, dar cu care nu toată lumea este dispusă să convieţuiască senin. Mişcările revendicative recente nu sunt în niciun caz decolorate etnic sau identitar, iar camuflarea lor sub stindarde „sociale” este doar un truc politic naiv şi periculos. Ieşirea agresivă în piaţă a pensionarilor din Chişinău este un exemplu perfect. Că există probleme sociale în capitală nu neagă nimeni, dar că mobilul celor din piaţă a fost numai social este greu de susţinut. Şi asta, pentru că pensionarii din Chişinău - „pensionarii de la Botanica”! - au un profil sociologic specific. Ei sunt, pe de-o parte, expresia emigraţiei ruseşti în RSSM, populaţii mutate direct din colţurile reci ale imperiului în apartamentele din Chişinău, Tiraspol sau Bălţi, apartamente la care un autohton venit de la sat jinduia, uneori, o viaţă întreagă, înghesuit în camera lui insalubră de cămin. Pe de altă parte, nu puţini dintre pensionarii Chişinăului reprezintă, direct sau indirect, aceea categorie de pensionari ai serviciilor de forţă din URSS (armată, servicii secrete, miliţie) care, după 25 de ani de muncă „în slujba patriei” s-a retras, pentru o pensie liniştită, pe malurile Prutului şi ale Nistrului, unde clima era bună, mâncarea şi vinul din abundenţă şi - lucru esenţial! - populaţia blândă şi bună vorbitoare de limbă rusă. Dincolo de aspectul social, aceşti pensionari ai Chişinăului sunt (şi) una dintre expresiile acelei „minorităţi imperiale” orgolioasă, dispreţuitoare, care nu a învăţat niciodată limba română şi nu are de gând să o facă de aici încolo. Au trăit de fiecare dată mai bine decât băştinaşii şi nu i-au considerat niciodată egalii lor. Regimul Voronin i-a tolerat abundent şi le-a prezervat supremaţia, cel puţin la nivel simbolic (statutul limbii ruse, mass-media etc.). Acum lucrurile se schimbă, îşi văd statutul etnopolitic afectat şi reacţionează în consecinţă, scoşi în piaţă de lideri cu genealogii politice suspecte şi, probabil, extremiste. ***** „Este rus cel care consideră că limba lui este rusa, cultura lui este cultura rusă, istoria lui este istoria rusă...” (Din Programul Partidului Naţional Bolşevic) Minoritatea „etno-imperială” a pensionarilor din marile oraşe - veritabilă „coloana a cincea” - are un omolog în „tânăra generaţie” de extracţie rusă şi care încearcă, pe zi ce trece, să prindă contur. Deocamdată, este doar o aspiraţie vagă, deşi agresivă, care se face simţită pe ici-colo, fără o identitate precisă şi o organizare în consecinţă. Spirala violenţei simbolice. Şi nu numai Semnele au început să apară în 2008, cu aproximativ un an până la alegerile parlamentare. Sunt notorii cazurile de tineri membri ai partidelor de opoziţie agresaţi la Bălţi de către grupuri de „apărători ai patriei”, vorbitoare de limbă rusă. Profanarea statuii lui Eminescu intră şi ea în aceeaşi serie. Acum vreun an, cu ocazia Zilei Unităţii Populare, un val de susţinători ai partidului pro-rus „Ravnopravie” şi membri ai Ligii tineretului rus din RM au mărşăluit prin faţa Ambasadei Rusiei de la Chişinău, scandând: „Limba rusă - limbă de stat!”. Se cerea oficializarea limbii ruse şi declararea ei ca a doua limbă de stat sub pretextul că „jumătate din populaţia RM vorbeşte în limba rusă”, iar populaţia din republică „e supusă românizării”, ruşii fiind „discriminaţi”. În august 2009, pe pereţii blocurilor de locuit din Bălţi apar inscripţii în limba rusă: „Smerti jidam” (Moarte jidanilor), „Jîdi suki” (Jidanii sunt nişte căţele), „Mî ne rumînî” (Noi nu suntem români), „Belţî, russkii gorod” (Bălţi, oraş rusesc), „Za Rusi sveatuiu” (Pentru sfânta Rusie), „RUS&MD = bratya slaveane” (Rusia şi Moldova - fraţi slavi). În septembrie, un secretar ideologic la unul dintre comitetele Uniunii Tineretului Comunist din RM dă foc unui tricolor românesc la Chişinău, se filmează în timpul operaţiunii şi o descarcă, mândru, pe internet. Postează şi o fotografie de-a sa cu marele Lenin pe fundal şi o eşarfă roşie acoperindu-i partea de jos a feţei (ironia fotografiei era că pe eşarfa purpurie, care îi acoperea gura, era gravat tocmai însemnul comunist al secerii şi ciocanului). Luna aceasta, tot cu ocazia Zilei Unităţii Populare a Rusiei, liderul aceleiaşi mişcări „Ravnopravie”, Valeri Klimenko - resuscitat politic doar prin asemenea manifestări extreme -, face declaraţii publice xenofobe la adresa unui jurnalist de la Chişinău şi, în mijlocul a circa 200 de manifestanţi, cere, în faţa misiunii diplomatice ruse la Chişinău, ca limbii ruse să i se acorde statut de limbă de stat în RM. Toate aceste evoluţii sunt punctuale, dar pot să devină expresiile unei atmosfere nocive şi tot mai greu de respirat dacă lucrurile scapă de sub control. Grenada - simbolul Partidulului Naţional-Bolşevic Partidul Naţional-Bolşevic (PNB) al lui Eduard Limonov a fost creat în 1993, avându-l ca număr doi şi principal teoretician pe faimosul Alexander Dugin. Creşterea lui a fost semnificativă, la fel şi extensiile pe care şi le-a creat în afara teritoriului Federaţiei Ruse. Liniile sale constitutive vin, deopotrivă, din viziunile emigraţiei ruse, care interpreta Revoluţia din 1917 în termenii naţionalismului rusesc, şi din cea a germanilor de stânga, ce combinau idei bolşevice cu cele ale naţionalismului teuton. Programul acestui partid hibrid vorbeşte despre o dublă revoluţie - una naţională (etnică), alta socială, rezultatul fiind aducerea la putere a ruşilor etnici şi restabilirea dreptăţii sociale în interiorul naţiunii. Extensiile PNB în afara Rusiei sugerează însă un „export” consistent al ideii de supremaţie rusă şi în fostele teritorii ale URSS. Legăturile sale cu partidele de extracţie comunistă sunt evidente dincolo de titulatură. Drapelul acestui partid este de culoare roşie, cu un cerc alb în mijloc, în interiorul căruia sălăşluieşte secera şi ciocanul. Roşul este sângele martirilor ruşi, albul semnifică culoarea pieii, iar secera şi ciocanul reprezintă socialismul rusesc. Mai semnificativ este simbolul partidului - grenada. Sau „mica lămâie” („limonka”), care mai este şi numele publicaţiei oficiale a partidului. Legătura dintre simbolistica naţional-bolşevică şi grenada explodată la 14 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău este, deocamdată, conjuncturală. Nu putem ignora însă faptul că grenada a explodat în piaţă în timpul unui eveniment asociat cu imaginea unui primar cu o identitate românească asumată limpede şi fără echivoc. Mai mult decât atât, confruntările de stradă dintre grupuri de tineri ruşi şi români-moldoveni, care s-au petrecut cu puţin timp înainte de explozie şi nu departe de piaţa unde concertau soliştii de la Bucureşti, sunt grave în sine. Dacă au însă vreo legătură cu explozia din piaţă, situaţia devine şi mai gravă. Miza şi responsabilitatea Găgăuziei Dincolo de pensionari sau tineri furioşi, de fiecare dată când cineva are nevoie de confruntări etnice în stânga Prutului, o zonă spre care trebuie privit cu atenţie este regiunea autonomă UTA „Gagauz-Yeri”. Nu este acum locul să enumerăm toate evenimentele ce au sugerat dorinţa unora de a folosi regiunea autonomă, precum în anii ’90, ca factor de destabilizare. După evenimentele din 7 aprilie, bunăoară, un grup de deputaţi comunişti au propus Adunării Parlamentare Găgăuze „să ia măsuri” pentru „împiedicarea românizării în domeniul limbii şi istoriei”, cerând ca în instituţiile de învăţământ din regiune să se predea nu limba română, ci „moldovenească”. Dar nu putem să nu salutăm aici luciditatea başkanului Mihail Formuzal, care a calificat acest gest drept o provocare a deputaţilor locali de către autorităţile comuniste de la Chişinău: „Nu este în interesul poporului găgăuz să fie în avangarda isteriei antiromâne sau oricărei alte isterii”. Atitudine înţeleaptă, care vrea nu doar să ferească poporul găgăuz de manipulare, dar şi să împiedice escaladarea unor conflicte interetnice de care populaţia nu are în niciun caz nevoie. În acest context, surprinde o iniţiativă recentă, apărută din cercurile de consilieri ai başcanului şi care vorbeşte despre „decorarea transnistrenilor care i-au ajutat pe găgăuzi să reziste în faţa voluntarilor moldoveni în octombrie 1990”. Revenirea la pachetul „Găgăuzia-Transnistria” în relaţia cu Chişinăul sau cu România este de rău augur şi complet nefavorabilă atât societăţii din RM, cât mai ales găgăuzilor. După aproape 20 de ani de viziune confruntaţionalistă, nimeni nu a avut nimic de câştigat. Găgăuzia este, conform cifrelor, săracă, coruptă şi cu cel mai mic procent de colectare a taxelor din republică. A inventa astăzi inamici etnici la Chişinău sau la Bucureşti este fals şi neproductiv. Îndemn la luciditate Premisele unei spirale a violenţei există în RM şi ele trebuie oprite din faşă. PCRM a fost un partid-boutique, divers ca orientări etno-identitare, care îngloba în rândurile sale şi „moldovenişti” fervenţi, dar şi expresii ale naţional-bolşevismului revoluţionar de formulă rusească (confruntările dintre aceştia pot apărea chiar şi în interiorul partidului!). Grupări din a doua categorie se pot autonomiza uşor şi vor fi tot mai greu de controlat. Probabil că multe dintre ele au făcut-o deja. Dar de aici încolo, indiferent pe ce parte a baricadei, repsonsabilitatea politică trebuie să fie determinantă.
dar procentele voastre unde-s gogosarule?
Mass media cenzurata liberala le-a papat.