Amenzile achitate de conducătorii auto care au fost prinşi în stare de ebrietate la volan au însumat 17 milioane 355 mii de lei. Aceste amenzi au fost aplicate după intrarea în vigoare, la 1 iunie curent, a modificărilor la Cod contravenţional.
Datele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) arată că numărul accidentelor rutiere înregistrate în zece luni ale anului curent a ajuns până la 2270. În urma acestora au decedat 366 de persoane, iar 2794 de persoane au fost traumatizate.
Ministrul de Interne, Victor Catan, a declarat ieri că principala cauză a accidentelor rutiere este excesul de viteză. Fiecare al doilea accident a fost cauzat de depăşirea vitezei regulamentare, fiecare al şaptelea - de neacordarea priorităţii pietonului, fiecare al zecelea - de conducerea automobilului sub influenţa alcoolului şi nerespectarea circulaţiei prioritare la intersecţii, iar din cauza încălcării regulilor de manevrare s-a produs fiecare al treisprezecelea accident rutier.
Catan a mai spus că, după aprobarea noului Cod Contravenţional, intrat în vigoare la 1 iunie curent, au fost întocmite 50 mii de procese-verbale. În 10 mii de cazuri a fost constatată depăşirea limitei de viteză, în 4 mii de cazuri – circulaţie fără cuplarea centurii de siguranţă, în o mie de cazuri – circulaţia pe culoarea roşie a semaforului. Agenţii de circulaţie au înregistrat 1834 de cazuri de conducere a mijloacelor auto în stare de ebrietate, inclusiv 605 cazuri calificate ca infracţiuni şi 538 de contravenţii. „În total, au fost aplicate 50 mii 550 de amenzi, în valoare totală de 17 milioane 355 mii de lei. Pentru comiterea crimelor grave, 456 conducători auto au fost privaţi de dreptul de a conduce automobilele, iar 37 de persoane au fost sancţionate cu arest contravenţional, pe un termen de 15 zile”, a precizat Victor Catan.
Datele MAI arată că, în 2008, au fost înregistrate 2869 de accidente rutiere, în urma cărora au decedat 500 de persoane, cu 36 mai multe decât în anul 2007. În acelaşi timp, în urma accidentelor rutiere au fost traumatizate 3494 de persoane.
Virginia ROŞCA

Două limbi cunosc pe lume „Basarabenii mai întîi ar trebui sa înveţe să vorbească corect l. Română” (Dorin Spineanu, scr. român, LA, 29-10-09) Notă: de 20 de ani Dabija în convinge pe Tanas, Tanas – pe Cimpoi, Cimpoi – pe Lemniciuc, cum că l. Noastră e roimână. Pe naiba! Domnu Spineanu se pare-ai fi rău, de scîrbă de noi, se tot buhăieşte, e drept, în română ne vine mai greu (mie, da-ş-lui Dabija, fireşte) ce corect mai vorbim moldov”neşte.,
pictor
cddfnbfhfhjmhfjmfhjmmhjmmmmmmmmmmmmmmmmmhngbfgnf
gfhbhm