Ea răspunde unei necesităţi reale şi sperăm că marchează începutul unei desprinderi de trecut şi deschide un alt orizont, al desovietizării, în viaţa societăţii şi politica rusă. De la vorbe la fapte însă este o distanţă ca de la cer la pământ. Ne-am convins de atâtea ori că la Moscova una se spune şi alta se fumează. Am vrea să ne înşelăm de această dată.

    Luna trecută, presa de la noi a scris şi despre un gest similar, adevărat mai apăsat, al preşedintelui ucrainean Victor Iuşcenko, care a lansat la scară naţională o campanie de lichidare a tuturor monumentelor şi simbolurilor totalitarismului şi ale regimului comunist sovietic. „Este timpul să debarasăm ţara noastră de aceste simboluri satanice, să trimitem, în sfârşit, aceşti idoli comunişti la groapa de gunoi a istoriei”, a susţinut preşedintele Iuşcenko, cu ocazia inaugurări la Ivano-Frankovsk a muzeului victimelor NKVD.

Lucrurile au început să se mişte atât la Moscova, cât şi la Kiev. Cum stăm însă la acest capitol în Republica Moldova?

    Vom reţine din capul locului că, spre deosebire de Ucraina şi Rusia, în Republica Moldova există un cadru normativ în această materie. Cadrul normativ respectiv este omisiv şi nu a fost niciodată aplicat consecvent, uniform şi complet. Aşa omisiv cum este, să-l trecem succint în revistă, înscriindu-l într-un context mai larg, european.

    Primul document în materie este Hotărârea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova nr. 688-XII din 25 august 1991 „cu privire la lichidarea monumentelor şi altei atributici (cuvânt artificial calchiat din rusă, aici şi în continuare cu sens de atribute – nota noastră) a ideologiei comuniste”. În termenii acestui act normativ, urma ca Guvernul Republicii Moldova să emită „o dispoziţie comitetelor executive ale organelor administrării locale în vederea: demolării şi depozitării monumentelor şi altei atributici a ideologiei comuniste şi celor de propagare a pseudoistoriei poporului; schimbării denumirilor de localităţi, străzi, întreprinderi, instituţii, organizaţii, ce poartă amprenta acestei ideologii, în conformitate cu tradiţiile istorico-culturale ale poporului; sustragerii din uz a materialelor vizual-ilustrative de propagandă comunistă”. Aceeaşi Hotărâre stabilea un termen de îndeplinire a sa până la 5 septembrie 1991.

    La 26 august 1991 Guvernul Republicii Moldova a emis Dispoziţia nr. 213 „cu privire la lichidarea urmărilor propagandei ideologiei comuniste” prin care li se cerea administraţiilor locale sustragerea din uz a tuturor materialelor de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist. Dispoziţia nu a fost executată întocmai şi în termen de administraţiile raionale şi municipale.

    Peste aproximativ doi ani Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 1531-XII din 22 iunie 1993 cu privire la aprobarea Registrului monumentelor ocrotite de stat, document din care au fost excluse, la propunerea Guvernului, toate monumentele cu caracter ideologic comunist.

    Alte două documente, deja europene, dar aplicabile preeminent în Republica Moldova, adică prioritar faţă de legislaţia naţională, sunt Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) 1096 (1996) cu privire la măsurile de demolare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din Europa şi Rezoluţia APCE 1481 (2006) despre condamnarea de către comunitatea internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare. Acum câţiva ani, am tradus în română aceste Rezoluţii, FLUX fiind singura publicaţie în spaţiul românesc care a oferit publicului larg de la noi cele două documente ale APCE.

    Rezoluţia APCE 1096 (1996) le recomanda statelor membre „să demoleze moştenirea fostelor regimuri totalitare comuniste prin restructurarea sistemelor judecătoreşti şi instituţionale, precum şi prin luarea de măsuri concrete în vederea decomunizării mentalităţilor (a inimilor şi minţilor)” sau, mai pe româneşte, a cugetelor şi simţirilor. Printre aceste „măsuri concrete”, când ne referim la Republica Moldova, ar trebui să fie şi demontarea tuturor monumentelor şi simbolurilor regimului comunist sovietic.

    Realitatea din teren este însă una dezolantă. În multe centre raionale - numai Comratul cât face! -, dar şi prin sate, pe ici, pe acolo, poţi întâlni încă destule monumente ale lui Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) şi ale altor idoli sovietici. În unele oraşe demolarea acestui tip de monumente a fost spontană, producându-se în anii ’90 din iniţiativa localnicilor, fără nici un fel de decizie administrativă. În alte localităţi administraţia publică nu s-a conformat cerinţelor legale, adoptând jumătăţi de măsură, cum ar fi reamplasarea monumentelor în locuri mai dosite de ochii trecătorilor, micşorarea piedestalelor sau depozitarea monumentelor în locuri sigure, în aşteptarea unor timpuri „mai bune”. Amintim aici cazul monumentului lui Lenin de la Bălţi, „depozitat” cu grijă în curtea comisariatului militar, precum şi pe cel al monumentului aceluiaşi personaj strămutat din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău la Centrul „Moldexpo”, într-un spaţiu cu acces public.

    Abordând pozitiv şi realist lucrurile şi ţinând cont de actuala conjunctură politică, găsim potrivit să-i sugerăm guvernului în exerciţiu, care are şi reprezentanţi legali în teritoriu, ca după o analiză a situaţiei din teren, să adopte o Hotărâre privind punerea în practică a Rezoluţiilor APCE nr. 1096 (1996) şi nr. 1481 (2006) şi sustragerea obligatorie din uz a tuturor materialelor de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist moştenite din perioada sovietică. Dacă o asemenea decizie va fi luată şi aplicată, vom fi primii care o vor susţine şi promova.