Ne-am bucurat cu toţii la 25 septembrie văzându-l pe guvernatorul găgăuz Mihail Formuzal depunând jurământul de membru al Guvernului în limba română. Amintim că predecesorii săi în funcţie, Gheorghe Tabunşcic şi Dumitru Croitor, dar şi el însuşi ca membru al Cabinetului anterior, până anul acesta au prestat jurământul în limba rusă.
Săptămâna trecută s-a produs la Comrat un eveniment din aceeaşi gamă, care i-a scăpat presei din Chişinău. Şedinţa Comitetului executiv al autonomiei găgăuze din 8 octombrie s-a ţinut, în premieră absolută, în limba română. Limba de stat este şi una din limbile regionale ale autonomiei (alături de găgăuză şi rusă). De remarcat şi faptul că la 3 septembrie 2009, de asemenea în premieră absolută, şedinţa Executivului de la Comrat s-a ţinut în limba găgăuză. Până anul acesta toate şedinţele executivului erau ţinute doar în limba rusă.
Sub alte aspecte şedinţa nu a fost una ieşită din comun. Raportorii pe marginea celor două chestiuni incluse pe ordinea de zi a şedinţei din 8 octombrie au fost Ion Vieru, şeful Direcţiei generale sănătate şi protecţie socială, şi colonelul Iurie Cheptănaru, şef al Direcţiei afacerilor interne de la Comrat. Subiectele discutate au vizat situaţia demografică şi cea criminogenă din autonomie.
Guvernatorul Formuzal a ţinut să sublinieze în încheierea şedinţei că de acum încolo Comitetul executiv al autonomiei va continua experienţa pozitivă a ţinerii şedinţelor sale în limbile română şi găgăuză, ceea ce va constitui o dovadă concretă a respectării legislaţiei în materie lingvistică, dar şi un exemplu de loialitate şi ataşament faţă de stat.
Aceasta este factologia. Cu titlu de concluzii se impun câteva remarce.
1. Este pentru prima dată după 1944 când limba română a revenit în instituţiile administraţiei publice locale de la Comrat. Meritul în acest sens îi revine actualului guvernator Mihail Formuzal. Asistăm la un început de normalizare a situaţiei lingvistice la Comrat, când limba română devine efectiv limbă de lucru a administraţiei locale. Este primul semnal că lucrurile se mişcă pe direcţia corectă, având ca destinaţie finală un bilingvism firesc găgăuz-român în locul monolingvismului rusesc de astăzi. Cu cât mai multă limbă română şi mai multă limbă găgăuză vom auzi în instituţiile de stat de la Comrat, cu atât mai stabilă, mai durabilă şi mai fructuoasă va fi relaţia autonomiei cu Chişinăul.
2. Este în afara oricărei îndoieli că precedentul din 8 octombrie trebuie nu doar salutat, ci şi încurajat. El constituie un bun exemplu şi pentru administraţia locală din raionul Taraclia, dar şi pentru cea din Ceadâr-Lunga, unde şedinţele consiliilor raionale se desfăşoară exclusiv în limba rusă. De altfel, Taraclia şi Ceadâr-Lunga sunt singurele centre raionale din Republica Moldova în care nu există învăţământ primar, gimnazial şi liceal în limba oficială a ţării.
3. S-ar cuveni, de asemenea, ca guvernul de la Chişinău să identifice posibilităţi financiare concrete pentru promovarea limbii române în autonomia găgăuză. Guvernatorul Formuzal este singurul din cei trei guvernatori de până acum care a cerut în repetate rânduri, inclusiv în regimul anterior, prevederea în Bugetul de stat şi alocarea de bani pentru integrarea populaţiei din autonomie în peisajul socio-cultural, de expresie română, al ţării. Găsim absolut legitimă şi justificată o asemenea cerinţă. Depinde exclusiv de autorităţile centrale ale statului dacă au sau nu o înţelegere corectă a acestor necesităţi şi revendicări. Este sub demnitatea Republicii Moldova ca stat ca limba sa oficială să fie promovată în autonomia găgăuză exclusiv cu fonduri acordate de organizaţiile neguvernamentale sau de organismele internaţionale cum a fost până acum. Fondurile extrabugetare sunt binevenite şi necesare, acestea însă trebuie să le completeze pe cele bugetare, de bază.
4. Este necesar ca Guvernul central să identifice, împreună cu executivul de la Comrat, modalităţile de extindere a instituţiilor educaţionale de stat cu limba română de instruire. Să nu uităm că doar cu câţiva ani în urmă la Comrat a fost înfiinţat primul liceu cu predare integrală în limba română după anexarea Basarabiei de către URSS, liceul teoretic “Mihai Eminescu”. Liceul, o oază a limbii române în care sunt instruiţi copii de etnie găgăuză, română şi bulgară, are nevoie de o atenţie specială şi permanentă din partea ministerului Educaţiei. Totodată observăm că în municipiul Comrat nu există nici o instituţie de învăţământ preşcolar cu limba de instruire româna, ceea ce constituie o evidentă discriminare nu doar a populaţiei de etnie română din municipiu, dar şi a celei găgăuze, bulgare sau ruse care doreşte să-şi instruiască copiii în limba oficială a ţării. Toţi miniştrii educaţiei şi prim-miniştrii de până acum de la Chişinău au fost opaci la astfel de cereri din partea comrăţenilor.
Bineînţeles că rusa va avea în continuare o pondere importantă în comunicarea găgăuzilor, dat fiind gradul avansat al rusificării la care au fost supuşi decenii la rând şi mai sunt supuşi încă prin intermediul instituţiilor de stat. Va trebui să treacă o perioadă ca lucrurile să intre în normalitate. Până atunci însă cred că administraţia de la Comrat, considerată de mulţi restanţieră cronică, şi-a binemeritat, iată, prima notă de 10 la limba română. Zece cu felicitări şi încurajări.
Vlad CUBREACOV

As vrea sa menţionez de unde se trage dragostea lui Vladimir Filat catre Kremlin.Vladimir Filat şi-a satisfăcut serviciul militar, în perioada dintre 8.05.1987 – 15.08.1989, la Sevastopol, în cadrul trupelor de grăniceri ale KGB-ului sovietic. După expirarea termenului de satisfacere a serviciului militar, Filat a efectuat un curs de instruire în şcoala specială a KGB din Galiţino, situată în regiunea Moscova. După absolvirea şcolii KGB din Galiţino şi susţinerea cu brio a unor examene riguroase şi a unor teste psihologice, Vladimir Filat a fost inclus în rândurile aşa-numitei „agenturi secrete” a KGB, iar în toamna anului 1990 a fost trimis în misiune în România, unde a fost plasat în rândurile studenţilor basarabeni din Iaşi şi, în acelaşi timp, pus să desfăşoare o amplă activitate economică. Este de remarcat, de asemenea, faptul că, în prezent, structurile financiare ale lui Vladimir Filat din România sunt în vizorul organelor de anchetă, care au intentat mai multe dosare penale pe numele lui Vladimir Filat, care face tot posibilul pentru a nu se plasa în zona de activitate a Parchetului Anticorupţie din România. Pe numele lui Vladimir Filat au fost intentate câteva dosare penale şi în Republica Moldova, a căror finalizare l-ar putea plasa în puşcărie pentru o lungă perioadă de timp. Totodată, în prezent, Vladimir Filat se află sub controlul total al ex-rezidentului Serviciului Federal de Securitate al Rusiei în România, Valeriu Pasat, ex-agent KGB, pregătit, ca şi Filat, pentru o amplă activitate sub acoperire în ţara vecină. De asemenea, constatăm faptul că reprezentanţii aşa-zisului Partid Liberal-Democrat, condus de Vladimir Filat, desfăşoară în Republica Moldova o amplă operaţiune de corupere a liderilor regionali din cadrul mai multor partide politice moldoveneşti, dar şi a unor întregi filiale teritoriale ale acestora. Trebuie să remarcăm faptul că gruparea lui Vladimir Filat este finanţată masiv din exterior, prin intermediul unor structuri economice afiliate concernului moscovit RAO EAS Rossii. Finanţarea externă a grupării Filat, contradictorie legislaţiei interne a Republicii Moldova, i-a permis lui Vladimir Filat să devină, de facto, proprietar al postului de televiziune PRO TV Chişinău, a postului de radio Vocea Basarabiei, a gazetelor „Timpul”, „Jurnal de Chişinău” si altele.
Ma alatur la felicitari si incurajari! :) :) :)
Ia uite dom-le, si gagauzii studiaza limba maldavneasca! Bravo, dom-le! Oare cati vorbitori de maldavneasca sunt in RM si in lume?
Pentru Mircea. 30 de milioane sunt prietene. Dar nu de moldoveneasca, ci de limba romana. Asa cum americanii vorbesc limba engleza, prietene, si nu sar ca vorbesc americaneasca, desi sunt cel mai dezvoltat popor din lume. 3o de milioane, daca te consider ca esti vorbitor de limba romana. Daca te consideri vorbitor de o asa zisa limba moldoveneasca, de zece ori mai putin. Depinde ce vrei da fi...
Mersi Autorului. Ne bucură faptul că şi concetăţenii din Găgăuzia revin la limba lor maternă şi la cea română. Astăzi în RM limba, istoria şi religia sunt scule de acaparare şi menţinere a puterii. Istoria ca întotdeauna scrisă şi perescrisă - minte. Popimea se trage de barbă împărţind bisericele.Poporul păstrând-uşi limba a fost adus la sapă de politiceni ( moţpani,stepaniuci, diaci, clanurile Lucinschi, Voronin şi alte VIP-ere care veninează i prin parlamentele şi guvernările RM ). Deacum se văd mutrele adevărate şi la iştilalţi "liberal"-tori...
Stimate vlad, logica refuza sa inteleaga faptul ca nu regreti ca ai votat mafia liberala. Ca ai votat PL asta inseamna ca ai votat si PLDM, AMN, PD. Mai ales ca Ghimpu i-a facut pe toti criminalii de odineaori si prezenti ministri si securisti la noi in tara, la facut pe Filat prim ministru, pe broscoiul de Urecheanu la asezat alaturi de el, iar pe Lupu anti romanul il va decerna in functia de presedinte. Crezi ca criminalii PListi difera de restul mafiei Liberale? Ar fi straniu sa te aud ca esti mindru de ei. Cit despre Furmuzal, el saracu a inteles ca daca vrea sa manince un os mai mare trebuie sa se conformeze cu poporul in ale carui pamint traieste. Este ridicol cind noi romanii ne bucuram cind un venetic incepe sa bilbie in "limba de stat" cum zic ei, trebuie sa fie firesc ca ei toti sa vorbeasca in romana.
tu unde te-ai ascuns wai ?
E un articol documentat si binevenit. Eu sunt din zona Bugeacului, am rude gagauzi, si stiu bine ca acest mic poporsau grup etnic este foarte tolerant. Este de apreciat ce face dl Furmuzal.
nu fac parte din partid politic,am votat PL.aceasta veste ma facut sa nu regret.da asa o atitudine daca ar fi pe tot teritoriul basarabiei ar fi un merit mare al acestei coalitii.as dori ca si altii sa urmeze exemplul d-lui FURMUZAL.respectind acest pamant,respectandune unii pe altii vom aduce prosperitate si linistea de care avem nevoie.respectul meu pentru d-l FURMUZAL.