Ierarhul de obedienţă moscovită a fost însoţit de secretarul Vadim Cheibaş. S-au discutat diverse chestiuni, pe marginea lor adoptându-se decizii. Unele dintre acestea se referă la Republica Moldova. Astfel, arhimandritul Nicodim (Ion Vulpe) de la Orhei a fost inclus în Consiliul editorial al BORu. Protoiereul Anatolie Zmeu a fost delegat de vlădicii ruşi în Italia „pentru ocârmuirea unor comunităţi de moldoveni”, care, se ştie, se integrează tot mai mult în parohiile ortodoxe române din ţările occidentale. Sinodul rus a decis de asemnea „eliberarea monahiei Xenia (Rusanovskaia) din funcţia de stareţă a mănăstirii Tabăra şi numirea în această funcţie a egumenei Minodora (Borş) de la mănăstirea Coada Iazului”.

    Nu am fi acordat nici un fel de atenţie acestor fapte, dacă structura locală a Patriarhiei ruse de la Moscova nu s-ar fi lăudat pe site-ul său, chiar zilele trecute, cu „independenţa” sa şi cu ditamai „Tomosul” din 1993, acel petic de hârtie, lipsit de orice conţinut real, dar trecut de fiecare dată pe sub nasul creştinilor de la noi pentru a le amorţi în continuare dorinţa naturală de emancipare şi de eliberare din prizonieratul canonic rus al cărui început datează din 1940. „Independenţa” structurii locale a BORu, reimplantate la noi după sosirea tancurilor sovietice, este o pseudo-independenţă şi nu se încadrează nici la capitolul autocefalie, nici la cel de autonomie. Este o ficţiune inventată de Sinodul rus în replică (palidă replică!) la Actul patriarhal şi sinodal al Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău. Cine nu cunoaşte situaţia, tot spunându-i-se de „independenţă”, ar putea crede că bisericeşte Chişinăul moldovenesc ar fi egalul Moscovei ruseşti. Ceea ce este fals, desigur, pentru că efectiv structura Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova este obişnuit de „independentă”, la fel ca orice mitropolie din cuprinsul Federaţiei Ruse. Pentru situaţii de felul celei cu respectivul "Tomos de independenţă" ruşii au o expresie potrivită: filkina gramota!

    Mitropolitul Vladimir, oricât de vajnică figură ar face, ţinând mult lăudatul „Tomos” în mână,  nu are libertatea cea mai elementară de a numi sau elibera o simplă stareţă de mănăstire fără blagoslovenie de la Patriarhia mamă rusească! Vă daţi seama câtă valoare şi substanţă reală are „Tomosul” şi „independenţa” dacă e nevoie să fie convocat Sinodul de la Moscova pentru situaţia stareţei de la Coada Iazului?

    Pentru comparaţie vom cita din Actul patriarhal şi sinodal al Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992: „Sfânta Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei, care şi-a reluat activitatea, este o Mitropolie autonomă, cu statut propriu, condusă de un Sinod mitropolitan, având în frunte un mitropolit, iar fiecare eparhie componentă are propria sa Adunare eparhială. Mitropolitul şi Sinodul său au toate drepturile prevăzute de Statutul propriu, de Sfintele canoane şi de Statutul Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare, în libertate, Mitropolitul şi ceilalţi arhierei ai Sinodului mitropolitan al Basarabiei, fără vreo confirmare superioară, vor numi şi hirotoni diaconi şi preoţi, vor rândui protopopi şi vor institui stareţi şi stareţe, egumeni şi egumene în sfintele mănăstiri şi schituri din Mitropolia Basarabiei.” Vedem aici continuarea tradiţiei noastre istorice când nu doar în Basarabia, ci în întreaga Moldovă, de la 1401 încoace, dacă nu ne-a ţinut BORu mâna în creştet, am avut autonomie recunoscută şi independenţă bisericească reală.

    Este potrivit să amintim în context cuvintele patriarhului Alexei al II-lea din scrisoarea (nr. 1760) adresată primului ministru Valeriu Muravschi la 1 iunie 1992 la de subiectul „independenţei” structurii locale a Patriarhiei Ruse în Republica Moldova. Patriarhul Alexei scria: „în conformitate cu rânduiala existentă în Biserica Ortodoxă Rusă (spre deosebire de alte câteva Biserici, de pildă cea Românească, unde mitropolia cuprinde câteva eparhii şi are un statut canonico-administrativ propriu), mitropolia e o eparhie de rând, condusă de un arhiereu în rang de mitropolit. Aceasta din urmă nu înseamnă că eparhia în cauză s-ar bucura de anumite drepturi specifice în planul conducerii bisericeşti.”

    Patriarhia Moscovei, hipercentralizată în spirit imperial, după un model apropiat celui papal, nu poate admite nici cea mai mică excepţie ca undeva în Republica Moldova, fie şi la Coada Iazului, sau oriunde altundeva vreun stareţ sau vreo stareţă să fie numiţi în funcţie fără decizie sinodală luată la Moscova. Chiar dacă asta contravine canoanelor Sfintei, soborniceştii şi apostoleştii noastre Biserici. Moscovei nu trebuie să-i scape nimic! Nimeni să nu mişte şi să nu clintească un deget! Nici la Chişinău şi nici la Coada Iazului!

    Şi dacă ştii toate astea, nu-ţi vine să te întrebi: „Care „Tomos”, care „independenţă”, fraţilor”? E un subiect la care merită să revenim. Cu altă ocazie, însă.