- Domnule Buşilă, de ce există o diferenţă atât de mare între tarifele la apă potabilă chiar în aceeaşi localitate?

- Preţul la apă depinde în cea mai mare măsură de proprietarul întreprinderii care livrează apa potabilă şi de modul în care este gestionată această întreprindere. În Asociaţiile Pomicole din comuna Truşeni, spre exemplu, preţul unui metru cub de apă este de 7 lei.

- Cum se formează acest preţ?

- În Asociaţia Pomicolă „Victoria”, unde deţin funcţia de preşedinte, dispunem de o fântână arteziană, care aparţine celor aproximativ 300 de familii care locuiesc aici. Preţul se formează în felul următor: consumul curentului electric, salariul angajaţilor (preşedinte, contabil şi instalator), pierderile de apă, fondul de rezervă (pentru procurarea materialelor necesare reparaţiei şi întreţinerii curente), toate acestea se includ în preţul de 7 lei. Un alt exemplu este Dumbrava, care se află în componenţa comunei Truşeni. Aici întreprinderea care livrează apă către populaţie se află în proprietate privată şi, în acelaşi timp, este transmisă în arendă unei alte persoane juridice. Aceasta deţine practic monopolul livrării apei în localitate, iată de ce este liberă să-şi impună propriul preţ la consumul de apă, care se ridică la 18 lei pentru un metru cub de apă.

    O situaţie similară este în majoritatea localităţilor din Republica Moldova. Agenţii care livrează apa populaţiei reprezintă un fel de „Gazprom” local, care poate deconecta oricând consumatorul de la reţeaua de apă, în cazul în care acesta refuză să plătească un preţ nejustificat de mare. Din păcate, în pofida faptului că nu este o întreprindere privată, „Apă Canal” a stabilit preţuri neargumentate din punct de vedere economic, exact aşa cum procedează întreprinderile private. 

- Cum aţi vedea soluţionarea problemei tarifului la apă potabilă în municipiul Chişinău? 

- O soluţie pentru stabilirea unui tarif real este efectuarea unui audit intern la Întreprinderea „Apă Canal” şi anume a modului de formare a preţului la un metru cub de apă. Este necesar de văzut care este procentajul pierderilor reale de apă, nu a celor de pe hârtie, şi stabilirea unei modalităţi de înlăturare a acestora. Un astfel de audit ar trebui să fie efectuat de o întreprindere independentă cu licenţă în domeniu, pentru a evita o eventuală „protecţie” din partea autorităţilor municipale.

    O altă soluţie pentru a evita majorarea preţului la apă ar fi participarea întreprinderii „Apă Canal” şi a Primăriei municipiului Chişinău la un proiect finanţat de Programul Operaţional Comun ENPI CBC România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, care ar permite accesarea unor fonduri nerambursabile pentru construcţia staţiei de epurare a apei şi construcţia şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare.

    Apelul Primăriei Chişinău la adresa Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este similară cu cazurile în care un cetăţean se adresează la o bancă comercială pentru a lua un credit. Banca, în mod firesc, pune condiţii care ar garanta restituirea banilor săi.

    În cazul Primăriei municipiului Chişinău, banii creditaţi de BERD sunt restituiţi din contul cetăţeanului de rând prin majorarea preţului la apă.

    Programele operaţionale propuse, spre deosebire de creditul oferit de BERD, necesită mai mult efort şi timp, în schimb, fondurile obţinute sunt nerambursabile, iar consumatorii nu sunt supuşi „dijmei”. Din câte vedem, problema constă în voinţă şi capacitate administrativă, nu în „criza economică mondială”, care deja a devenit un laitmotiv evocat de cei care nu sunt capabili să rezolve problemele reale ale cetăţenilor. 

- Vă mulţumim.