Ediţia de Vineri
Cauta...

Un ONG îi cere ministrului de Interne să-şi ceară scuze public
Ediţia de Vineri Nr.200987 din 02 octombrie 2009

Preşedintele Asociaţiei „Salvgardare”, Maia Laguta, a declarat că va continua protestele în stradă şi se va opune deciziei primăriei capitalei de a majora tariful la apă şi taxa în transportul public, până când responsabili din cadrul primăriei vor aduce probe care ar justifica aceste majorări. De asemenea, Maia Laguta îi cere ministrului de Interne, Victor Catan, să-şi ceară, public, scuze pentru faptul că a numit-o extremistă.


Laguta a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că, mâine dimineaţa, vor fi reluate protestele în faţa primărie şi că pensionarii nemulţumiţi vor participa la proteste până când primăria îşi va justifica decizia de majorare a tarifelor. „Niciun responsabil din cadrul primăriei nu a adus până acum probe care să justifice majorarea taxei în transport şi a tarifului la apa potabilă. Nimeni nu a adus niciun argument şi document, care ar confirma gestul consilierilor. Dispoziţiile primăriei nu sunt bine gândite, consilierii fac doar politică şi vin în faţa noastră doar cu vorbe goale. Decizia primăriei este ilegală şi îndreptată împotriva bătrânilor pensionari. După aceste majorări s-a depistat că a crescut considerabil numărul călătorilor în microbuze. Acum, îmi pun întrebarea: În interesul cui activează primarul general Dorin Chirtoacă?”, a menţionat Laguta.

De asemenea, ea i-a cerut ministrului de Interne, Victor Catan, să-şi ceară public scuze pentru faptul că a numit-o, în plenul Parlamentului, extremistă. „Cum poate o persoană cu un rang atât de mare să facă declaraţii nefondate? Catan nici nu a încercat să explice noţiunea de extremist. Nu am instigat pe nimeni şi nu am blocat nicio stradă. Oare poţi fi numită extremistă pentru astfel de acţiuni? Numai judecata mă poate învinui de ceva şi doar atunci când sunt probe. Ministrul Catan nu a avut niciun drept să facă acest lucru. Îi cer lui Catan să facă, benevol, o declaraţie prin care să-şi ceara scuze pentru calomniile pe care le-a răspândit în toată ţara”, a mai spus Maia Laguta.


Victor TĂNASE
Vizualizari: 613


Trimite unui prieten

 Comentarii(5):

#1 Scris de vasea partizan la 07 octombrie 2009
Catan a gresit, a vrut s-o numeasca extraterista, mai mult seamana la ceva inomarca de la lucoarea rasaritului.

#2 Scris de alt Ion la 07 octombrie 2009
Ai dreptate partizane,i sa inchilcit limba lui Catan.Trebue sa-si ceara scuze.

#3 Scris de alt Ion la 07 octombrie 2009
Mine Catan in loc de "Dom.Ghimpu", poate spune "Dog Ghimpa".Asa nu se poate.

#4 Scris de Vasile la 07 octombrie 2009
Baieti, Lasati-l in pace pe Catan. Mai bine spuneti ce faceti cu Urechian si Plesca care au vrut sa Vi-l asasineze pe Rosca?

#5 Scris de Ana pt Vasile la 07 octombrie 2009
pai ce fac? nici nu stiu sarmanii ce fac, caci deja a fost prins deputatul lor cu citeva milioane de dolari falsi.... :( bietii......

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters