24 februarie, anul 1875

    În partea de nord a Basarabiei, în judeţul Soroca, şi anume în satul Cosăuţi, într-o familie de creştini ortodocşi, se naşte un prunc, care primeşte la botez numele Ioan.

    Despre copilăria ieromonahului Inochentie, nu se găsesc izvoare scrise. Aflăm numai că a făcut şcoala primară în limba rusă, cum e de crezut în satul natal Cosăuţi.

    În vara anului 1894, Ioan Levizor, având un paşaport (carte de identitate) eliberat de către Administraţia plasei, părăseşte casa părintească, satul în care s-a născut şi a intrat la ascultare la mănăstirea Dobruşa, ţinutul Orheiului, ca frate (posluşnic) particular.

1894-1897. Ascultare la mănăstirea Dobruşa

    După trei ani de ascultare la mănăstirea Dobruşa, timp în care a îndeplinit şi ascultarea de chelar, Ioan cere de la arhimandritul Porfirie binecuvântarea şi actele necesare pentru a putea pleca din mănăstire.

1897-1899. Ascultare la mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail din Kiev

    Împreună cu câţiva mahalagii merge în pelerinaj la sfânta lavră Pecerska din Kiev.

    Umblând prin peşterile în care se păstrează sfintele moaşte, ascultând sfânta liturghie în sfânta lavră, Ioan este cuprins de dragostea şi de frumuseţea celor văzute, hotărându-se să rămână la mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail la racla sfintei mare muceniţe Varvara, unde este primit în postul vacant de cântăreţ. La această mănăstire a stat un an şi jumătate, cântând la strană.

1899-1890. Ascultare la mănăstirea Sf. Mucenic Andrian, gubernia Iaroslavl

    La mănăstirea Sf. Mucenic Andrian, Ioan a stat doar nouă luni, din pricina purtărilor rele şi sălbaticilor năravuri a unor slujitori care mergeau împotriva sa. După care luându-şi actele de la arhimandrit, se întoarce înapoi la Kiev la mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail, unde se îmbolnăveşte de pneumonie.

    Ţinând cont de recomandările medicului, de a sta cât mai mult timp la aer curat, Ioan se reîntoarce la mănăstirea Dobruşa, unde clima blândă şi aerul curat îi erau prielnice pentru un tratament corespunzător. Peste trei sau patru luni Ioan Levizor a părăsit mănăstirea Dobruşa, de astă dată pentru totdeauna, şi a mers la sf. lavră Pociaev din gubernia Volâni (Ucraina de vest).

    Autorul inochentist ne comunică curioase amănunte din viaţa lui Ioan Levizor: „Însănătoşindu-se, Ioan merge la sfânta lavră Pociaev. Acolo, cu purtările sale cele bune, a fost plăcut Arhimandritului Antonie Volânschi, care îl iubea foarte mult pe dânsul.”[2] Peste doi ani a fost luat de Arhimandritul[3] Antonie[4] la Petrograd[5] la mănăstirea Sf. Mitrofan, unde a cântat în strana arhierească şi… „de multe ori şi în duma împărătească a cântat, unde a şezut şi la masă cu împăratul Nicolai[6] şi cu toţi membri din Dumă.”[7]

    Ştirea precum că Ioan Levizor a fost la Petrograd se adevereşte şi din alte izvoare.[8] Se presupune că în capitala imperiului rus, Ioan ar fi văzut mişcarea muncitorilor în frunte cu preotul revoluţionar Gapon.[9] Din Petrograd, Ioan se presupune că ar fi mers şi la protoiereul Ioan Serghiev [10] din Cronştadt.[11]

1907. Ajuns la mănăstire în Balta Podoliei

    „Când s-a întors din Petrograd la sf. Lavră Pociaev”, – ne relatează autorul inochentist, – el s-a dus acasă să-şi vadă părinţii şi rudele, Din satul său natal – Cosăuţi, a mers la mănăstirea Chiţcani (Noul Neamţ)[12].

    Despre şederea lui Ioan la această mănăstire nu am găsit informaţia necesară. Se ştie însă, că întorcându-se de la mănăstirea Chiţcani înapoi acasă cu trenul, în compartimentul în care călătorea, a făcut cunoştinţă cu stareţul mănăstirii de la Balta – părintele Ambrosie. Despre ce-au vorbit Ioan cu stareţul mănăstirii de la Balta nu avem de unde şti, de la autorul inochentist din care am citat până acum[13] aflăm însă că: „Văzându-l stareţul pe dânsul aşa smerit, blând şi înţelept întru Domnul, a început a-i zice să meargă cu dânsul la Balta. Ioan s-a răzgândit şi s-a dus cu dânsul la Balta.”[14]

    La mănăstirea de la Balta, Ioan este călugărit cu numele Inochentie, – „din fratele Ioan a fost chemat părintele Inochente.”[15] La 15 august 1908, călugărul Inochentie (Levizor) este ridicat în treapta de diacon, iar peste opt luni, la 19 aprilie 1909, diaconul Inochentie este hirotonit de către episcopul de Kameneţ-Podolsk, Preasfinţitul Serafim.

    Rânduiala preoţească, călugărul Inochentie o îndeplinea „cu mare evlavie şi luare aminte la toate şi cu frica lui Dumnezeu, netrecând nimica din pravila mănăstirească.”[16] La Balta, ieromonahul Inochentie a găsit un teren bine pregătit pentru activitatea religioasă, mulţumită multor tradiţii privitoare la personalitatea şi viaţa renumitului mistic, preotului Teodosie Leviţchi, cu multă evlavie păstrate de populaţia din localitate.

    În a doua jumătate a anului 1909, despre ieromonahul Inochentie de la Balta deja se zvonise în toată Basarabia, ţinutul Podoliei, ţinutul Hersonului, dar şi în alte părţi. La Balta se îndreptau mulţime de popor (basarabeni, ucraineni, ruşi), ca să-l vadă pe Inochentie şi să primească binecuvântarea lui. Acesta, la rândul său, învăţa poporul despre Evanghelia Mântuitorului Hristos, chemându-i pe toţi la pocăinţă. „Peste tot norodul striga părintele Inochenti în gura mare ca un leu, învăţând şi chemând norodul la pocăinţă.”

    Vestea că la Mănăstirea de la Balta se petrec minuni de tot felul, vindecări, întoarceri la credinţă, preziceri ale viitorului, prin lucrarea miraculoasă de la racla preotului Teodosie Leviţchi, dar şi prin meşteşugul duhovnicesc şi darul de taumaturg ale ieromonahului Inochentie, care de atunci avea să fie numit cu duioşie basarabeană – părinţelul. Toate acestea umpleau de bucurie inimile ţăranilor simpli, neştiutori de carte, dar însetaţi de dreptate şi adevăr.

(Continuare în numărul următor)
Text de Mihail BORTĂ, Cluj-Napoca - Chişinău, mai 2008
www.personalitatibasarabene.info