Curtea Constituţională (CC) a stabilit astăzi că Mihai Ghimpu deţine legal funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova. Astfel, judecătorii curţii au lăsat în vigoare decizia din 11 septembrie curent a Parlamentului, cu privire la numirea lui Mihai Ghimpu în funcţia de şef interimar al statului.
De remarcat că înalta instanţă a examinat astăzi şi solicitarea preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, de a interpreta clauzele legale privind vacanţa funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova.
Reprezentantul Partidului Comuniştilor, Sergiu Sârbu, a spus, la finalul şedinţei CC că se va conforma deciziei înaltei instanţe, însă mai rămân unele întrebări în acest sens.
Amintim că pe lângă sesizarea depusă de către Mihai Ghimpu, Curtea Constituţională urmează să se expună asupra altei sesizări, depusă de Partidul Comuniştilor cu privire la condiţiile în care intervine interimatul funcţiei de preşedinte al statului. Curtea Constituţională urmează să decidă astăzi dacă va examina sau nu sesizarea comuniştilor.

Comunistii nu vor decat PUTEREA. Putin ii intereseaza daca in tara e pace sau razboi, daca e bogatie sau saracie. Comunismul e o stare de Anarhie in care Conducatorii se imbogatesc prin coruptie si frica. Mitul egalitarismului e pentru fraieri, pentru prostii care spera ca capra vecinului sa crape, doar pentru ca vecinul sa fie la fel de nefericit ca el. Comunistii sunt ca niste lupi hamesiti... unul sa cada ca e imediat sfartecat de ceilalti, comunismul e o boala a societatii ce trebuie extirpata ca un tesut canceros, daca nu il tratezi se extinde si omoara toata umanitatea in chinuri groaznice chiar daca asta presupune si moartea lui.
Din moment ce Ghimpulica il va numi pe Filat la functia de prim ministru, el automat va intra in marea familie Mafiota Liberala, cirmuita de tatuca Lucinschii. Liberalii si comunistii la gunoi.
sa deie o alta decizie, il mincau liberalii cu tot cu rahat...Dar el nu stie ca si asa o sa-l manince. Si noi mai spunem ca de acum iniante Jursidictia va fi independenta, ooooo, va fi inca mai dependenta decit pe timpul celorlalti banditi - comunistii...Jos javrele liberale. Ca cele comuniste is jos!
Ce bucurie cind vad cum unii crapa de ciuda o sa va inecati in propriul venin.Strigati ,,liberlii si comunistii jos" da voi cu cine sunteti Va spun eu ,,TRECUTIL" istoria va abandonat trezitiva orbilor sau mai bine spus ZOMBI.Ce lecsicon brutal ce gindire mediocra ,vacarii si vorbes mai frumos Va ramas sa scuipati in sus ceea ce faceci cu mult succes.Respect asa tineri ca N1Vergel
Bravo! Gimpu si-a cerut scuze oficial de la cetatenii romani pentru vizele impuse de catre comuisti pupincuristi lu rosca Acest gest e cel mai frumos de pana acum:) Asa ca sa va ofticati si sa stringeti din dinti de ciuda si ura :)