Autoarea filmului este Viorica Olaru, doctorandă la istorie, care a menţionat că filmul a fost realizat deocamdată doar în engleză, pentru a fi prezentat, în august curent, la o conferinţă cu tematică istorică din Leipzig, organizată cu prilejul comemorării a 70 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. 

Filmul „În memoria victimelor staliniste” este bazat pe unele documente din Arhiva Naţională, include fotografii istorice şi mărturii ale supravieţuitorilor deportărilor, însoţite de comentariile unor istorici – dr. în istorie Elena Postică, dr. în istorie Igor Caşu etc. Elena Postică a lucrat la realizarea celor 4 volume din „Cartea Memoriei”, care includ aproximativ 80 mii de nume ale persoanelor supuse represiunilor staliniste.

După ce menţionează calvarul victimelor primului val de deportări din 12-13 iunie

1941, autoarea filmului se referă, în special, la deportările din 6-7 iulie 1949, când au fost deportate 11.280 de familii de basarabeni. Viorica Olaru se referă la structura şi conţinutul dosarelor personale (statutul social al acestor persoane - era scris negru pe alb – kulak, oamenii erau notaţi ca persoane excluse din colhoz, apartenente la partide „burgheze” sau au avut funcţii în perioada 1941-1945 etc.). 

Câţiva din supravieţuitorii calvarului deportărilor - Mihail şi Maria Jomir, Stelian Ciobanu, Feodosia Cozmin, Margareta Spânu, Nadejda Pascal, Ştefan Ciobanu vorbesc despre drama prin care au trecut, împreună cu cei dragi. 

Cazul Mariei Jomir este şocant şi prin faptul că a fost deportată la 2 săptămâni după ce ieşise din spital, unde a născut cel de-al doilea copil. „Nu aveam absolut nimic, numai Dumnezeu şi sufletul meu ştie ce-am tras atunci. Am mers spre Siberia 14 sutci. Noroc de oamenii care ne-au dat câte ceva de mâncare. Mă uit şi acum la copiii mei şi nu-mi vine a crede că au scăpat din focul acela”, îşi aminteşte Maria Jomir. 

Feodosia Cozmin era copilă când au venit noaptea să-i deporteze – au bătut la uşă, era secretarul sovietului sătesc, împreună cu soldaţii, înarmaţi, care tot repetau în rusă „Bâstree, bâstree” (mai repede). „Mama le striga că i-au luat soţul de lângă 5 copii şi l-au dus, că le-a dat postavcă şi tot ce avea la gospodărie… „Ce mai vreţi de la noi, viaţa noastră?”, îşi aminteşte cu durere Feodosia Cozmin. Au mers o lună spre Siberia, au ajuns în Regiunea Amur. „Când ne-am întors în sat, după mai mulţi ani, în casa părinţilor făcuseră grădiniţă şi nu am mai avut loc în casa noastră”, spune Feodosia Cozmin. 

O altă victimă a deportărilor, Nadejda Pascal, vorbitoare de limbă rusă, îşi aminteşte de noaptea aceea dramatică de iulie, când s-au trezit în strigătele soldaţilor din curte, care o acuzau pe mama lor că îl ascunde pe soţul ei şi nu vrea să le spună unde se află. Mama şi sora ei au fost coborâte, în Siberia, mai înainte, cale de câteva ore de mers cu trenul, ceilalţi copii fiind duşi mai departe. A durat ceva timp până mama lor a reuşit să-i găsească şi să-i aducă pe toţi împreună. Dormeau pe jos, timp de aproape 2 luni, în una din barăcile germanilor care fuseseră deportaţi anterior în acea regiune. 

Ştefan Ciobanu, din Căbăieşti, Călăraşi: „Când au spus că ne duc în Siberia, eu, dacă nu auzisem niciodată acest cuvânt, mi s-a părut ceva rău, jignitor. A fost o tragedie umană”.

Un alt capitol al filmului a fost reîntoarcerea acasă şi experienţa celor deportaţi, umilinţele la care au fost suspuşi şi greutăţile pe care le-au avut de înfruntat. 

Referindu-se la acest film, directoarea bibliotecii, Elena Vulpe, a spus că „este un lucru mare, pentru că memoria trăieşte prin oameni”. „Este un act de curaj, pentru că generaţia viitoare trebuie să cunoască prin ce au trecut şi ce au suportat părinţii noştri, prin ce teroare au trecut”, a precizat ea.

Istoricul Alexandru Moraru, reprezentant al unei familii deportate în 1941 (tatăl lui a lucrat mulţi ani ca director de şcoală) a menţionat că deportările reprezintă „o mare tragedie a Basarabiei”. Moraru a lucrat timp de 10 ani la Arhivele de Stat, ca şef de secţie. „Am lucrat cu Fondul arhivistic al RSSM şi am citit câteva mii de documente legate de deportări. Sunt atâtea cazuri care şochează… Toţi erau învinuiţi de trădare de patrie. Au fost deportaţi în baza unor învinuiri absurde. Am pregătit un proiect de a publica 2 volume de documente cu titlul „Crimele comunismului şi rezistenţa antisovietică”, dar de un an stă la tipografie, din lipsă de fonduri pentru a le tipări”, a spus istoricul Alexandru Moraru.