Asta pentru că fără opt voturi ale comuniştilor, AIE, pur şi simplu, nu va putea guverna. AIE are 53 de mandate în noul Parlament, care sunt suficiente pentru instalarea conducerii Legislativului şi a unei noi echipe guvernamentale, dar insuficiente pentru alegerea şefului statului, căruia îi revine prerogativa de a desemna candidatura primului ministru. Deci, pentru a instala propriul guvern, AIE are nevoie şi de un preşedinte care să fie emanaţia politică a acestei alianţe. Mai ales că Filat, Ghimpu, Lupu şi Urechean au lăsat să se înţeleagă că viitorul preşedinte al ţării trebuie să fie o persoană venită din rândurile lor, iar Filat a declarat în mod tranşant că „ideea de a plasa tehnocraţi şi oameni de cultură în funcţii politice trebuie eliminată pentru că a demonstrat că este una depăşită”.

    Este naiv să se creadă că PCRM, care rămâne în opoziţie, va vota pentru instalarea în funcţia de şef al statului a lui Lupu sau Filat, Ghimpu sau Urechean, lăsându-i pe aceştia să guverneze după bunul lor plac timp de 4 ani, alegerea preşedintelui ţării fiind în prezent singura pârghie care le-a mai rămas comuniştilor de a influenţa jocul politic de la Chişinău, ei pierzând majoritatea parlamentară din Legislativ pe care electoratul le-a asigurat-o timp de 8 ani.

    Amintim aici că liderul comunist, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că, pentru a nu provoca o nouă situaţie de blocaj politic, deputaţii din partea PCRM sunt gata să voteze candidatul la funcţia de şef al statului pe care îl vor propune prin consens liberalii şi democraţii dacă acesta va fi unul apolitic, care nu va aparţine nici unui partid. Dar Voronin nu a spus că vor vota necondiţionat orice candidat din partea oponenţilor lor politici, cu atât mai mult unul care îi reprezintă în mod direct. Şi cei patru lideri necomunişti ştiu foarte bine acest lucru. Calculul lor nu poate viza decât scindarea comuniştilor, în urma căreia va apărea o nouă fracţiune ce ar dispune de cel puţin 8 mandate şi care ar susţine prin vot instalarea unui preşedinte al ţării propus de AIE. Dacă cei patru necomunişti nu ar fi avut în minte acest plan, atunci nu ar fi anunţat că doresc instalarea unui preşedinte de ţară din rândurile AIE cu voturile deputaţilor comunişti, dar fără a negocia cu liderii acestui partid.

    În acest moment nu cunoaştem dacă spargerea unităţii PCRM este doar un vis al liberalilor şi democraţilor sau este un scenariu care are şanse reale de izbândă. Din 2001, când comuniştii au preluat puterea, până în prezent au fost mulţi care şi-ar fi dorit ca PCRM să se divizeze în mai multe partide politice, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Se va destrăma oare PCRM acum, când este în opoziţie, şi cine sunt cei care ar fi dispuşi să părăsească tabăra lui Vladimir Voronin? Pe moment chiar că nu avem un răspuns la aceste întrebări.

    Dacă admitem că la constituirea fracţiunilor Parlamentului reprezentanţii PCRM vor forma nu unul, ci două sau mai multe grupuri parlamentare, dintre care unul va adera la coaliţia formată de liberali şi democraţi, atunci puterea va trebui partajată nu doar între cele 4 partide ce au constituit AIE, dar şi cu comuniştii care vor adera la aceasta şi care, în mod sigur, vor cere şi ei funcţii în Guvern şi Parlament. În aceste condiţii este foarte greu de presupus cum va guverna viitoarea majoritate parlamentară, care va fi centrul ei de greutate. Este greu de imaginat cum liberalii lui Ghimpu vor coabita în cadrul majorităţii parlamentare şi a echipei guvernamentale cu posibilii transfugi de la PCRM. Conflictele care în mod sigur vor apărea în cazul acestui scenariu, deocamdată doar ipotetic, ar putea să împingă în opoziţie şi partidul lui Mihai Ghimpu, dacă de la comunişti vor veni suficiente mandate pentru a asigura viitoarea majoritate parlamentară cu 52 de mandate ca aceasta să fie funcţională.

    Dacă însă destrămarea PCRM nu este decât o presupunere fără nici un suport real, iar constituirea AIE nu a fost decât un gest de bravadă fără ca cei patru lideri necomunişti din Parlament să aibă asigurate 8 voturi din sânul PCRM pentru alegerea şefului statului, atunci la anul vom avea alegeri parlamentare anticipate. Dar nici acest lucru nu este sigur pentru că, între timp, Lupu şi Diacov ar putea să se răzgândească şi să se alieze cu comuniştii, ei împreună având exact 61 de voturi necesare pentru a numi preşedintele Republicii Moldova şi, cu atât mai mult, pentru votarea conducerii Parlamentului şi instalarea noii echipe guvernamentale.