Iată că gura lumii afirmă că în urma negocierilor din cadrul AIE, funcţia de preşedinte al Parlamentului va reveni liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat. Indiscutabil, această decizie a fost determinată de scorul pe care l-a obţinut PLDM la ultimele alegeri parlamentare din 29 iulie, rezultat care permite acestei formaţiuni să fie prima voce în distribuţia funcţiilor în cadrul AIE. Pentru PLDM, postul de speaker este unul foarte binevenit, pentru că, pe lângă faptul că nu aduce niciun risc politic (în caz de colaps economic şi social, toată responsabilitatea revine premierului şi Cabinetului de Miniştri) şi are avantajul stabilităţii funcţiei (preşedintele Parlamentului nu poate fi demis decât cu două treimi din cei 101 deputaţi), permite preluarea atribuţiilor preşedintelui ţării în cazul în care acest fotoliu devine vacant.

    Postul de prim-ministru, pe care nici PLDM, cu toată garnitura sa de tehnocraţi, trecuţi prin vechile guverne, nu a îndrăznit să o preia, urmează să fie pasat Partidului Liberal.

    Chiar mai mult, se spune că Mihai Ghimpu va fi viitorul prim-ministru al Republicii Moldova. Această versiune pare verosimilă pentru că un alt kamikaze decât Ghimpu este greu de găsit în rândurile AIE. Nu în zadar mai mulţi analişti şi observatori politici deja se pregătesc să cânte prohodul noului cabinet de miniştri chiar înainte ca acesta să fi fost instalat. Următoarea perioadă promite a fi una nefastă pentru economia ţării, iar Guvernul, care va prelua problemele existente, ar putea deveni, în următoarea etapă, un ţap ispăşitor atât pentru partidele aflate la putere, cât şi pentru cele din opoziţie.

    Dacă e să credem zvonurilor care circulă prin târgul Chişinăului, Partidul „Alianţa Moldova Noastră” (AMN), pornind de la rezultatul mic pe care l-a înregistrat în ultima campanie, a fost mai modest, mulţumindu-se cu un post de vicepreşedinte al Parlamentului pentru Veaceslav Untilă şi o funcţie de procuror general, posibil pentru ex-judecătorul Ion Pleşca.

    În ultimul timp, dosarele penale intentate mai multor membri AMN au devenit una din principalele bătăi de cap ale acestei formaţiuni, care are la activ cel mai mare număr de personaje implicate în tot felul de scheme dubioase (cele mai recente cazuri sunt suspectarea deputatului Veaceslav Platon de relaţia cu o reţea de falsificare a valutei străine şi Victor Tipa, cercetat penal într-un caz de şantaj). Probabil, calitatea acestor „cadre” de la AMN a şi provocat pierderea încrederii electoratului în această grupare politică. Iată de ce tergiversarea instrumentării dosarelor şi clasarea lor ar putea fi, în momentul de faţă, mult mai importantă pentru AMN decât adjudecarea unor funcţii înalte în stat într-o coaliţie de guvernământ cu un viitor imprevizibil.

    După cum se zvoneşte şi după cum era de aşteptat, funcţia de şef al statului este oferită ex-speakerului Marian Lupu. Acesta intenţionează să se impună în calitate de şef al statului chiar dacă nu are o garanţie clară că deputaţii PCRM ar dori să voteze o persoană care prin trădare a determinat debarcarea PCRM de la guvernare. Există rumori că Lupu ar fi negociat deja cu comuniştii ca aceştia să-i ierte trădarea şi să-l instaleze în funcţia mult râvnită de preşedinte al ţării. Ca mulţumire, Lupu s-ar fi angajat ca, după un an, doi de guvernare AIE, să demită prin decret prezidenţial viitorul guvern şi să se alieze comuniştilor, formând o nouă majoritate parlamentară. Adică Lupu a promis să spele ruşinea trădării de pe obrazul său cu o nouă trădare. Cum va reacţiona publicul la această nouă întorsătură a Lupului? Probabil, ca personajul lui Caragiale: „Trădare să fie, dar să ştim şi noi”!

    Alegerea şefului statului rămâne a fi o chestiune la fel de incertă ca şi după alegerile din 5 aprilie. De data aceasta însă, nici o formaţiune politică nu intenţionează să boicoteze alegerile, fiecare deputat ar putea vota aşa cum consideră de cuviinţă, fără a fi supus unei presiuni psihologice masive din partea mass-media, electoratului, liderilor de partid şi a sponsorilor electorali, aşa cum s-a întâmplat în legislatura trecută. Acest lucru înseamnă că fiecare din deputaţi reprezintă o mare necunoscută. Iată de ce de această dată, comuniştilor le va fi mult mai uşor, comparativ cu data trecută, să „convingă” 13 deputaţi din rândurile „Alianţei pentru Integrare Europeană” să sprijine un candidat propus de PCRM, decât în condiţiile de înaltă tensiune din ziua de 3 iunie, când a eşuat alegerea preşedintelui în fostul Parlament.

    O altă necunoscută este candidatul pe care îl va înainta PCRM. Amintim că Voronin a declarat că deputaţii PCRM sunt gata să voteze un preşedinte care ar fi acceptat de toate partidele parlamentare. În acest caz nu putem exclude faptul că PCRM ar încerca să propună un candidat apolitic „mult mai simpatic” decât Marian Lupu, mai agreat de populaţie şi mai apropiat de deputaţii necomunişti. O astfel de personalitate ar putea fi găsită în sfera culturii, de pildă (lista unor eventuali candidaţi ar putea fi destul de mare: Ion Suruceanu, Ion Druţă, Gheorghe Urschi, Eugen Doga, Maria Bieşu, Tudor Tătaru etc.). Lumea vorbeşte mai în glumă, mai în serios că o candidatură ca Maria Bieşu sau Gheorghe Urschi, atât de mult iubiţi de popor, nu va putea fi respinsă de liberali şi democraţi fără riscul de a-şi compromite viitorul politic.