„În cadrul discuţiilor despre extindere, trebuie să ştim exact ce vrem faţă de Moldova. Dacă vom schimba politica noastră tradiţionala, România trebuie să fie conştientă că merge pe gheaţă subţire”. Concluzia de faţă aparţine experţilor Centrului Român de Politici Europene (CRPE), care au lansat Raportul "Răspunzând provocării de a avea voce în UE - România şi Preşedinţia suedeză a UE".
"Efectul ultimelor alegeri a fost că Moldova a alunecat din nou spre traiectoria Rusiei. Asistenţa acordată de UE Moldovei (la nivel de aproximativ 50 de milioane de euro anual) este importantă pentru aceasta ţară, dar e limpede că nu e vitală pentru supravieţuirea regimului. Preşedintele Voronin tocmai a contractat un împrumut de 500 de milioane de dolari de la Rusia, deşi condiţiile nu sunt clare ci pare a fi mai degrabă o mişcare în vederea alegerilor anticipate de la Chişinău. Imediat după aceste alegeri, România trebuie să aibă pregătită o nouă politică de abordare a relaţiei cu Moldova din poziţia sa de stat membru al UE, o politică credibilă şi uşor de „vândut” partenerilor noştri din UE".
În Raport se menţionează faptul că "mulţi parteneri din UE tratează conflictul diplomatic între Bucureşti şi Chişinău ca o chestiune bizară între două ţări egal de imature". Totodată, autorii precizează că "nu aceasta este starea de spirit dominantă la Bruxelles, dar e destul de răspândită pentru a stârni îngrijorare".
Raportul include o serie recomandări adresate Guvernului României privind necesitatea "declanşării unei ofensive diplomatice care să convingă partenerii europeni că:
* România nu trebuie să-şi probeze nevinovăţia în evenimentele din aprilie, ci guvernul moldovean este cel care trebuie să aducă probe.
* Chestiunea reunificării directe cu Moldova este închisă pentru România şi oricum nu are legătură cu evenimentele de la Chişinău. Faptul ca manifestanţii agită steaguri tricolore (care sunt un semn al naţionalităţii româneşti, nu neapărat însemn oficial al statului român) nu înseamnă că România îi plăteşte sau instigă la aşa ceva. De altfel, manifestanţii au agitat la Chişinău la fel de multe steaguri ale UE şi deocamdată guvernul moldovean nu a acuzat Uniunea pentru acele evenimente.
* România a reacţionat prudent faţă de criza diplomatică provocată de Chişinău şi va consulta partenerii europeni faţă de orice măsuri bilaterale viitoare. În schimb, europenii trebuie să înţeleagă că relaţia cu Moldova este sensibilă pentru publicul larg din România şi să implice România ca actor activ în relaţia comunitară cu Moldova."
Raportul produs de CRPE subliniază faptul că "România trebuie să abordeze Chişinăul din poziţia sa de membru al UE, nu de stat marginal care are o problemă naţional-identitară cu un vecin al Uniunii".
Din aceste considerente autorii Raportului consideră că România "trebuie să profite de Parteneriatul Estic pentru a europeniza problema relaţiei sale dificile cu Republica Moldova", chiar dacă "nu a fost un actor activ în desenarea acestui program".

Da noi cind nam alunecat cind la est cind la vest cum ni se scoala timp de 8 ani.In privinta creditului Rusesc daca na fi fost incidentul Belorusiei mai suna cum mai suna.Lucasenco cat de pasionat era de relatiile cu Rusia si el a dat din coada fiindca a inteles ca viitorul e in europa.Asa ca gheata e subtire la Chisinau si nu la Buguresti si tot ce sa facut sa facut premeditat si sintem nevoiti sa ne miscam incetisor cu ,,schiurile ,,pe gheata sa nu crape.
Nici analistii si nici Europa nu ne poate prescrie cum sa ne purtam unii cu altii. Oamenii de ambele parti ale Prutului, stiu ce suntsi din ce se trag..si mai ales cei educati..si nu le poate nimeni dicta cum sa se comporte. Dar oamenii trebuie sa-si aleaga singuri si nemanipulati viitorul si nu sa devina campul de batalie a unor blocuri politice externe. DACA MOLDOVA VA FI PARTE A ROMANIEI DIN NOU ASA CUM O VRUT STRABUNII NOSTRI SA FIM UN STAT TOTI ROMANII ATUNCI ASTA VOR DECIDE OAMENEII DE PE AMBELE PARTI ALE PRUTULUI CAND O VREA DUMNEZEU.
Lui Mihai Viteazul. Stimabile, poate deaceia ai murit de mîna "mercenarilor" care au făcut Unirea?! Unirea se face numai prin voinţă populară şi nu prin decizii politice.Poate deaceia Statul Roman este slab din punct de vedere geopolitic deoarece Unirea s-a făcut prin efort extern şi mai puţin prin voinţa populară. Asta trebuie să ne dea de gîndit. Nu cred că mulţi sunt împotriva unirii, mulţi însă se tem de acel factor extern tîmpit care permit plasarea moldovenileor întro zonă de risc. Au recunoscut acest lucru şi politicienii romani! Trebuie să fim deştepţi şi nu animale politice!
Moscalu, fii fara grija ca Romania s-a construit prin vointa de nezdruncinat si efortul maxim al romanilor dintre Prut, Tisa, Dunare si Marea Neagra. Aceasta vointa si acest efort a fost stropit si cu sangele a milioane de romani care au luptat si murit pentru unirea tuturor romanilor si construirea Daciei moderne, oricum s-ar numi ea!