Capitolul XIII

Concluziile Conferinţei

    Trăgând concluziile la discuţiile pe tema foametei, M. Dmitriev a spus că foametea pe teritoriul Ucrainei a fost la fel ca şi în alte regiuni şi de aceea nu se cade să se vorbească despre genocid. Convorbirile de pe culoarele conferinţei au demonstrat o divergenţă de păreri - de la sprijinul necondiţionat faţă de poziţia noastră până la compătimirea faţă de ştiinţa ucraineană, forţată să urmeze în mod servil albia politicii oficiale. Unul din colegii ruşi a propus să închidem aspectele politice ale Holodomorului (se presupune genocidul) şi să ne ocupăm împreună de lucrări de cercetare - aşa cum fac părţile rusă şi polonă în problema Katinului.

    Analogia cu Katinul mi-a prezentat interes. Katinul este o crimă stalinistă indubitabilă, de o mie de ori adusă la cunoştinţa opiniei publice mondiale. Victimele Katinului sunt cu două ordine de mărime mai puţin numeroase decât victimele Holodomorului. Dar dacă dăm la o parte latura cantitativă şi evaluăm această crimă după criteriile Convenţiei ONU privind genocidul, nu se poate să nu observăm acelaşi pragmatism stalinist, care a fost o dată exprimat referitor la represiunea individuală: a dispărut omul, a dispărut şi problema!

    Katinul nu se poate nega, nu poate fi ascuns sub altceva, ca Holodomorul prin foametea din întreaga Uniune. Ce atitudine au cei din Rusia faţă de această crimă stalinistă?

    Întorcându-mă de la Moscova, am găsit rubrica de blog a lui Iu. Bogomolov pe ediţia de internet a agenţiei de presă RIA-Novosti la tema „Katin - piatra de temelie de care ne împiedicăm?» Bogomolov scrie că noul film al lui Andrzej Wajda „Katin» a ajuns în sfârşit la Moscova şi a fost prezentat oamenilor de creaţie, la început la Casa cinematografiei şi apoi la Casa scriitorilor. Pe blog sunt menţionate opinii exprimate după vizionare:

    Acest film trebuie prezentat publicului larg şi programat pe toate canalele federale de televiziune în premieră (liberalii radicali);

    Niciodată şi în nici un caz, întrucât în momentul în care Rusia se ridică din genunchi, nu se cuvine să se încarce sufletul omului rus cu un sentiment de vină şi aceasta tocmai în ajunul aniversării Marii Victorii (naţional-patrioţii).

    Trebuie oare să ne îndoim care din cele două puncte de vedere va învinge în Rusia? Şi oare merită să uităm tot ce li s-a întâmplat rudelor şi celor apropiaţi nouă, pentru a deveni o parte din poporul comun rus?

    Această carte, prezentată acum atenţiei cititorilor români, este compusă din articole dedicate Holodomorului publicate în ziarul “Deni” (Ziua). Aici sunt incluse numai acele articole în care Holodomorul este prezentat ca genocid. Problema Holodomorului este foarte politizată, dar cercetările obiective au confirmat şi chiar depăşit aprecierile primilor oameni politie ci, care au condamnat Holodomorul ca genocid.

    Nu cred că mai trebuie subliniat că nu poporul rus este vinovat de aceste crime, dar este dureros faptul că unii ruşi consideră că în istoria lor totul a fost pozitiv.

    De aceea este atât de important să ne concentrăm eforturile asupra problemei conştientizării, reconsiderării şi perceperii acestei tragedii.

    Cunoştinţele elaborate de ştiinţa istorică privind foametea din anii 1932—1933 în URSS şi Holodomorul din Ucraina trebuie să devină accesibile publicului larg. Este vorba despre moartea a milioane de oameni nevinovaţi

    Acest lucru este foarte important. Popoarele ucrainean şi român sunt vecine. Istoria popoarelor noastre prezintă multe legături strânse care au rădăcini profunde.

    În multe privinţe soarta poporului ucrainean şi român au multe elemente comune. Ambele noastre popoare au trecut prin perioada tragică a totalitarismului comunist şi îşi pun acum problema de a se despărţi de acest trecut, fără a uita tragediile suferite.

    Este dureroasă suferinţa sau moartea oricărei fiinţe omeneşti, dar Holodomorul - genocidul prin foamete al poporului ucrainean depăşeşte orice închipuire prin caracterul său odios, organizat în cele mai mici amănunte.

    Acum cititorul român are ocazia să ia la cunoştinţă tragicele evenimente din Ucraina anilor 1932-1933.

    Stanislav KULCIŢKI s-a născut la Odesa la 10 ianuarie 1937 într-o familie de studenţi (mama Maria Karapetovna şi tatăl Vladislav Veniaminovici erau studenţi la Institutul din Odesa pentru inginerii de transport maritim. La sfârşitui anului 1937 tatăl a fost supus represiunilor. Stanislav Vladislavovici a terminat Universitatea de stat „I. Mecinikov” din Odesa în anul 1959.

Locurile de muncă:

    1958-1960 - arhiva regională de stat Odesa.

    1960-1972 - Institutul de economie al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucraineană din 1972 până acum - Institutul istoriei Ucrainei - Academia Naţională de Ştiinţe a Ucrainei.

    Candidat în ştiinţe economice (1963), doctor în ştiinţe istorice (1976), profesor (1988), personalitate remarcabilă a ştiinţei şi tehnicii Ucrainei (1996).

    Conducător ştiinţific al 28 candidaţi în ştiinţe, consultant ştiinţific al 20 doctori în ştiinţe.

    Şeful secţiei Istoria Ucrainei, anii 20-30 ai secolului XX (din 1977 până în prezent).

    Adjunctul directorului pentru activitatea ştiinţifică al Institutului Istoriei Ucrainei al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei (1977-1979, din 1990 până în prezent).

    Adjunctul academicianului secretar al Secţiei de istorie, filozofie şi drept a Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei (1983-1988, din 1998 până în prezent).

Lucrări publicate:

    1900 lucrări ştiinţifice şi de ştiinţă popularizată, inclusiv 52 monografii, manuale, îndrumare şi cărţi de ştiinţă popularizată (la unele din ele în calitate de coautor). A publicat în Italia, Canada, Germania, Marea Britanie, SUA, Polonia, ţările Comunităţii Statelor Independente. Din anul 1997 publică în ziarul „Deni” - în zece ani de colaborare a publicat circa o sută de materiale.

Funcţii sociale:

    Membru al consiliului de experţi pentru ştiinţe istorice al Comisiei superioare de acreditare a URSS (1988-1991).

    Preşedintele consiliului de experţi pentru ştiinţe istorice a Comisiei superioare de acreditare a Ucrainei (2000-2004).

    Copreşedintele comisiei ucraineano-polone de experţi pentru îmbunătăţirea conţinutului manualelor şcolare de istorie şi geografie (din 1993 până în prezent)

    Preşedintele grupului de lucru pentru elaborarea de propuneri pentru pregătirea concluziilor istorice în Comisia guvernamentală de studiere a problemei OUN-UPA (1998-2006).

    Membru al comisiei interdepartamentale de stat în problema imortalizării victimelor războiului şi represiunilor politice de pe lângă Cabinetul de miniştri al Ucrainei (din 2007).

    Membrul subcomisiei în problemele colaborării în domeniul învăţământului şi ştiinţei al comisiei interguvernamentale Ucraineano-ruse (din 2006).

    Universitatea Naţională „Academia Kyiv-Movila”, Universitatea Slavistică din Kyiv. Universitatea Naţională „T. Şevcenko”.

    Premiul de Stat al Ucrainei în domeniul ştiinţei şi tehnicii (2001), ordinul „Pentru merite, gradul III (2001, gradul II (2006).