57 de deportaţi basarabeni într-un mormânt comun din Vdovino, Novosibirsc 

Vernisajul a fost unul inedit prin faptul că a inclus şi un spot video, un scurt film documentar, pe lângă numeroase fotografii şi imagini documentare din perioada deportărilor, cărţi de memorii scrise de supravieţuitorii acestui calvar, mărturii ale câtorva din supravieţuitori, prezenţi la eveniment. Spotul a fost plasat pe Internet, preluat pe diferite site-uri şi blog-uri, inclusiv ale tinerilor basarabeni aflaţi la studii peste hotare, încercându-se astfel o mediatizare cât mai amplă a problemei deportărilor. 

Spotul cuprinde imagini şi foto în format electronic, cu femei, copii şi bătrâni – familii întregi strămutate de la baştină şi deportate în Siberia – o mărturie documentară dramatică, zguduitoare şi răscolitoare. În una din imagini este prezentată crucea instalată pe mormântul comun din satul Vdovino, regiunea Novosibirsc, unde au fost înmormântaţi 57 de deportaţi basarabeni, morţi de frig şi de foame. Spotul documentar include mărturia Feodosiei Cozmin, autoarea cărţii „Poveste amară” (Chişinău, 1992) care la 6 iulie 1949, când avea doar 10 ani, a fost deportată în Blagovescensk, regiunea Amur. 

 „Taci şi munceşte. Noi nu suntem oameni liberi. Nu avem cui ne plânge”, îi spunea fetiţei mama ei 

Totodată, în cadrul expoziţiei a fost prezentată istoria Eufrosinia Kersnovskaia, descendenta unei familii de nobili din Basarabia, care a trăit 19 ani în Siberia, fiind deportată de sovietici. Anul trecut, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea ei, în Republica Moldova a fost organizată o expoziţie itinerantă, care a inclus câteva oraşe. A fost deportată la 13 iunie 1941 şi a trecut prin chinurile cumplitului transport pe ruta Floreşti-Tomsk. A lăsat mai multe memorii, care au fost comparate, după dimensiuni şi importanţa lor, cu „Arhipelagul Gulag” al scriitorului disident rus Alexandr Soljeniţin. În total, memoriile Eufrosiniei Kersnovskaia cuprind 6 volume, cu 1 888 de pagini şi 700 desene color.

O parte din fotografiile expuse sunt din arhiva familiei Valentinei Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici. D-na Valentina care a fost deportată şi în 1941, şi în 1949. „Am fost duşi, din închisoare, în închisoare, înapoi în Kazahstan. În această foto, sunt alături de mama şi de fiica născută acolo, cu sora mamei şi fiica ei. În altă foto sunt 4 surori care au fost deportate, una din ele este mama mea”, a spus Valentina Sturza. „Pentru noi zilele de comemorare sunt zile negre, de doliu. În sufletul nostru au rămas aceste zile pentru viaţa întreagă. Într-atâta am suferit”, a adăugat ea.   

„Dacă dorim cu adevărat să reparăm erorile trecutului şi să privim cu ochi europeni spre viitor”          

Expoziţia a fost concepută în cadrul programului de liderism politic al Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” şi realizată de 3 tineri. Directorul executiv al IDIS Viitorul, Igor Munteanu, a spus că iniţiativa tinerilor este una salutară. „Avem o responsabilitate uriaşă faţă de cei care au fost deportaţi şi faţă de cei care au supravieţuit ororilor din trecut. În acest moment, argumentul lor contează foarte mult dacă dorim cu adevărat să reparăm erorile trecutului şi să privim cu ochi europeni spre viitor. În acest moment, argumentul moral este mult mai important. Nu există în Republica Moldova familie care să nu fi simţit ce a însemnat această măcinare de suflete şi destine. Nu e doar o comemorare. Eu aş spune că e o reculegere. Apropiindu-ne de memoria celor care mai sunt în viaţă, nu facem doar un gest banal de comemorare, ci încercăm să aflăm de ce rădăcinile, fundamentul regimului sovietic a fost unul criminal”, a spus Igor Munteanu. În opinia sa, memoria deportărilor trebuie să ne determine paşii viitori. „Nimeni nu este absolvit de vina sprijinirii unui regim similar. Clasa politică din Republica Moldova poate fi reabilitată în ochii populaţiei atunci când va înţelege şi va exprima exact această responsabilitate colectivă faţă de ororile din trecut. Victimele acestui genocid nu au simţit efectele benefice, au fost cazuri excepţionale în care şi-au putut recăpăta proprietăţile sau au putut obţine reabilitare juridică. Nu doar legiuitorii ci tot sistemul autorităţilor publice trebuie să fie implicat, aşa cum s-a făcut în Ucraina în problema Holodomorului, ca cea mai gravă crimă din istoria poporului ucrainean”, a mai spus Igor Munteanu.      

La rândul lor, tinerii au declarat că proiectul vine să păstreze vie amintirea cetăţenilor faţă de deportările din perioada sovietică.