Câteva zeci de locuitori ai capitalei au protestat, astăzi, împotriva primarului Dorin Chirtoacă, solicitându-i să soluţioneze, cât mai urgent, problema câinilor vagabonzi. Chişinăuienii sunt îngrijoraţi de viaţa lor, după ce, acum o săptămână, un bărbat a fost sfâşiat de o haită de maidanezi în cartierul Botanica al capitalei. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a decedat în urma unei hemoragii.
După ce s-a încheiat procedura de confirmare a componenţei noului cabinet de miniştri, la iniţiativa majorităţii comuniste a fost pus în discuţie un proiect de lege privind renunţarea la îndemnizaţiile acordate deputaţilor şi miniştrilor. Scopul invocat de comunişti pentru care trebuie de suspendat aceste îndemnizaţii a fost criza economică cu care se confruntă Republica Moldova.
Consilierii municipali critică intenţia primarului general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă de a candida din nou, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit acestora, Chirtoacă nu ar trebui să se implice într-o altă campanie electorală, din cauza multiplelor probleme cu care se confruntă, în acest moment, capitala.
Vă prezentăm în continuare declaraţiile consilierilor municipali.
Liderul Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a declarat astăzi că nu a vorbit cu Marian Lupu despre aderarea lui la PSD. Totuşi, Braghiş a precizat că ar ceda funcţia sa în favoarea fostului preşedinte al Parlamentului.
În cazul în care rezultatele alegerilor parlamentare anticipate nu vor fi cele la care se aşteaptă opoziţia, Serafim Urechean este convins că formaţiunea sa va găsi puncte comune cu puterea. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul Partidului „Alianţa Moldova Noastră”.
Miercuri seara Oleg Serebrian a avut o întrevedere confidenţială cu Vladimir Filat la care au discutat posiila aderare a actualui vicerpeşedinte PD la PLDM. Cei doi au fost văzuţi împreună la restaurantul City Sprying, fiind însoţiţi şi de Iurie Leancă, vicepreşedinte PLDM, care până nu demult a deţinut funcţia de vicerpeşedinte al Companiei ASCOM a multimiliardarului Anatol Stati.Saakaşvili a numit cauzele plecării fostului preşedinte al parlamentului Nino Burdjanadze
Preşedintele Georgiei Mihail Saakaşvili a numit motivele disensiunilor cu fostul preşedinte al parlamentului Georgiei, iar în prezent unul din liderii opoziţiei, Nino Burdjanadze. Potrivit preşedintelui, anul trecut aceasta a introdus pe listele de partid rude, persoane apropiate, inclusiv şi „multe elemente dubioase”.
Expoziţia cu genericul „În memoria deportărilor”, vernisată miercuri, 10 iunie, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, a fost organizată cu prilejul împlinirii la 6 iulie a 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportări. Primul val a avut loc la 12-13 iunie 1941. Expoziţia poate fi vizitată până la 24 iunie.
Unele proiecte de lege aprobate de Guvern vor putea intra în vigoare fără să fie adoptate de Parlament.
Executivul a adoptat la 10 iunie curent proiectul de lege „privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe”. Astfel,prim-viceprim-ministrul, ministrul Economiei şi Comerţului a declarat că Guvernul va emite ordonanţe în domenii cum ar fi securitatea energetică, alimentară şi a sănătăţii publice, politica statului privind dezvoltarea economiei naţionale, asigurarea echilibrului dintre venituri şi cheltuieli din Bugetul de Stat, activitatea de întreprinzător, inclusiv cea externă, activitatea pieţei financiare şi valorilor mobiliare, acordarea acordurilor privind împrumuturile de stat externe contractate de către Guvern.
La 21 iunie curent, la Moscova, urmează a fi dat startul celui de-al X-lea Concurs internaţional al cititorilor Coranului, informează portalul Consiliul muftiilor din Rusia.
FMI anticipează o recesiune economică de cel puţin 9 la sută în Republica Moldova
Deficitul bugetar se va majora şi va depăşi 11 la sută din PIB, care se va reduce cu 9 la sută, arată concluziile misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) referitor la situaţia economică din Republica Moldova.
