Cotidian Naţional
Cauta...

Oltchim rămâne doar cu şanse teoretice
Cotidian Naţional Nr.200928 din 14 aprile 2009

Visul Oltchimului de a accede în finala Ligii Campionilor la Handbal feminin s-a spulberat prematur, încă din prima manşă a întâlnirii cu Viborg (Danemarca). În timp real, 60 de minute înseamnă puţin. În sport, reprezintă însă enorm. Zeci şi sute de decizii pe care trebuie să le iei în fracţiuni de secundă, inspiraţie şi mobilizare, putere de a te scutura de oboseală. Toate sunt decisive atunci când se face diferenţa între două echipe considerate de acelaşi nivel.


    Duminică, Oltchimului i-au lipsit mai toate ingredientele pentru a face un pas spre finala Ligii Campionilor. A avut doar câteva sclipiri, însă insuficiente pentru a răpune o echipă mondială de talia Viborgului. Apărarea a fost deseori depăşită, însă problemele adevărate au fost în atac, unde axul central a fost ca şi inexistent. Şi cum cu o Narcisă nu se face primăvară – Lecuşanu, cea mai titrată jucătoare a româncelor, a fost singura care a avut un joc aproape de valoarea sa, însă mingea a ajuns cu greu în poarta celui mai bun portar din 2008, Katrine Haraldsen.

    Antrenorul Radu Voina a încercat mai toate variantele, însă fără de vreun rezultat. Mingea nu a circulat de pe o extremă pe alta, poticnindu-se pe traseu sau ajungând de multe ori în braţele danezelor, care au punctat simplu pe contraatac. De altfel, jocul Viborgului a fost extrem de simplu: apărare agresivă, bine aşezată, cu jucătoare cu anticipaţie ieşită din comun, dintre acestea distingându-se Mikkelsen şi Vărzaru.

    Au rezultat contraatacuri rapide, care au făcut diferenţa în favoarea câştigătoarei Ligii Campionilor din 2007. Odată desprinsă, Viborg a fost greu de ajuns, gurile de foc Lunde, Skov şi Jurack păstrând diferenţa pe tabelă. Returul va începe pentru Oltchim cu un handicap de şase goluri (28-34), dar soarta pare a-i fi deja pecetluită.

Vărzaru a fost huiduită de foştii ei fani

    Românca celor de la Viborg, Cristina Vărzaru, a intrat „în gura” unei părţi a galeriei vâlcene imediat cum a intrat în sală. Dacă celelalte jucătoare daneze au fost aplaudate, extrema dreaptă a fost huiduită îndelung de ultraşii din tribună. Pe loc, au fost inventate şi sloganuri pe care spectatorii i le-au strigat Cristinei. Jucătoarea a părut că nu este afectată de scandări, chiar dacă zâmbetul i-a îngheţat pe buze. Momentul cel mai violent s-a consumat la prezentarea loturilor când aceasta a fost huiduită.„Aşa suntem noi, românii! Uităm de jucătoarele care au însemnat ceva pentru noi. Cristina a jucat şase ani la Vâlcea, iar acum este primită ca o trădătoare. Nu merita un astfel de tratament”, a spus un fan din tribune. La final, Cristina n-a făcut caz de reacţia ultraşilor: „Nu m-au deranjat!”. În privinţa meciului, Vărzaru a spus: „Nu ne aşteptam să câştigăm la diferenţa aceasta, chiar dacă am venit cu gândul de a nu pleca învinse. Am stat bine în apărare şi am alergat pe contraatac. Aici s-a făcut diferenţa”.

Conspiraţia „fluieraşilor”

    Confruntat cu acuze grave în privinţa corectitudinii arbitrajelor, forul european a luat o măsură drastică la meciurile din fazele superioare ale Ligii Campionilor: „fluieraşii“ să fie cunoscuţi cu doar două ore înainte de joc.Aşa s-a întâmplat şi la manşa tur de la Râmnicu Vâlcea. „Cu o zi înaintea jocului, am primit un fax de la Federaţia Europeană de Handbal (EHF) prin care ni s-a solicitat să punem la dispoziţia observatorului Fritz Rudin o maşină cu şofer, în ziua meciului, la ora 13:00. Acesta urma să plece după arbitri într-o locaţie secretă. A fost singura noastră grijă în privinţa arbitrilor“, a declarat unul dintre organizatorii români, Petre Berbecaru.

    Arbitrii au sosit de sâmbătă la Sibiu, au fost cazaţi direct de forul european, iar duminică au ajuns la meci cu o oră şi jumătate înainte de joc. Numele lor: Nikolaos Korres şi Sotiris Migas, doi greci care au mai arbitrat pe Oltchim în acest sezon de Liga Campionilor, în toamna trecută la Togliatti, în partida cu Lada, scor 33-34. „Poate este mai bun acest sistem. Pe noi nu ne deranjează pentru că am jucat toate meciurile pe teren“, a mai declarat Berbecaru.

Vizualizari: 1259


Trimite unui prieten


 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters