Secretarul general al Organizaţiei pentru democraţie şi dezvoltarea economică GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova), Valeri Cecelaşvili, a declarat că afirmaţiile, potrivit cărora structura regională pe care o reprezintă ar putea să se destrame, nu sunt justificate, de spulberarea unor asemenea zvonuri ţinând şi retragerea Republicii Moldova din această organizaţie.
Declaraţia a fost făcută de secretarul general GUAM în cadrul conferinţei internaţionale „Principiile fundamentale de reglementare a conflictelor de pe teritoriul statelor GUAM”, care şi-a început lucrările marţi, 15 aprilie, în capitala Azerbaidjanului, Baku. „Vreau să menţionez că toate zvonurile, precum că GUAM s-a destrămat, sunt exagerate”, scrie Agenţia „Novosti-Azerbaidjan”, cu referinţă la secretarul general al structurii amintite.
Scopul forului de două zile a rezidat, potrivit organizatorilor, în impulsionarea executării deciziilor şefilor de state GUAM şi mobilizarea unei susţineri internaţionale masive a poziţiei ţărilor membre, a eforturilor acestora în vederea soluţionării paşnice a conflictelor de pe teritoriile ţărilor GUAM: Karabahul de Munte, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria.
În actualul format, GUAM a fost creat, în 1997, de către patru republici postsovietice, în cadrul summitului şefilor de state ale Uniunii Europene de la Strasbourg. În anul 1999, la acest format a aderat şi Uzbekistanul.
Relaţiile cordiale continuă
Potrivit lui Cecelaşvili, conducătorii statelor membre GUAM au avut o atitudine loială faţă de ieşirea Uzbekistanului din această structură, întrucât acest pas „răspundea intereselor de moment, aşa cum aderarea la GUAM, ca şi ieşirea din Organizaţia Acordului privind Securitatea Colectivă, răspundea intereselor acestei ţări”.
În acelaşi timp, „toate ţările membre GUAM continuă să întreţină relaţii cordiale cu Uzbekistanul, având relaţii bilaterale fructuoase”, a mai menţionat secretarul general al organizaţiei.
Victor TĂNASE

