Ţin să precizez de la bun început că, iniţial, biserica „Întâmpinarea Domnului” aparţinea Şcolii spirituale de băieţi din Chişinău, a cărei clădire este administrată în prezent de rectoratul Universităţii de Stat din Moldova. Informaţia este confirmată de „Кишиневская Епархия. Справочная книга на 1915 год”. Astfel, în ediţia respectivă scrie că biserica nu dispune de parohie (aparţinea doar şcolii), fiind finanţată din sursele eparhiale, în schimb – are un cor (evident, cântau elevii).

Mihail Ciachir, profesor de Legea lui Dumnezeu

    La această instituţie, în anul 1881, după absolvirea Seminarului Teologic din Chişinău, a fost angajat ca profesor Mihail Ciachir, care, devenind preot, şi-a consacrat întreaga viaţă acestei biserici, fiind şi paroh, dar şi profesor de Legea lui Dumnezeu. Accentuez, în mod special, acest aspect: pe timpurile Rusiei ţariste, în şcoli era studiată nu Istoria religiilor, ci Legea lui Dumnezeu.

    Găgăuzii contemporani îl numesc pe Mihail Ciachir „apostolul limbii tipărite”. El a luat parte, alături de ieromonahul Gurie (Grossu), viitorul Mitropolit Gurie, la restabilirea tipografiei moldoveneşti.

    Tipografia de pe lângă casa eparhială a fost închisă în anul 1883, iar tipărirea textelor în limba moldovenească, numită astfel pe atunci, fusese întreruptă cu încă 30 de ani în urmă – subliniază, în anul 1907, ieromonahul Gurie, aflându-se în funcţia de misionar eparhial şi conducător al Societăţii Istorico-Arheologice din Basarabia.

    În anii 1900-1901, ca rezultat al permisiunii Sfântului Sinod al Rusiei, a demarat tipărirea textelor spirituale în limba moldovenească, cu litere chirilice, iar în 1907 – în limba găgăuză. De pregătirea pentru tipar a acestor cărţi avea grijă „Frăţia Naşterii lui Hristos”, o societate obştească.

    Multe din aceste cărţi spirituale au fost scrise sau traduse în limbile moldovenească şi găgăuză de către protoiereul Mihail Ciachir.

    În volumul amintit, „Кишиневская Епархия. Справочная книга на 1915 год”, se arată că Mihail Ciachir a slujit la această biserică 30 de ani, deşi, în realitate, această perioadă e mai mare.

    Că Mihail Ciachir era înzestrat cu un talent deosebit, o demonstrează şi cartea lui Iosif Parhomovici, editată în 1913, intitulată „Духовно учебные заведения Кишиневской епархии. Краткий очерк к столетию”. În ea este foarte minuţios descris tot ce a reuşit să facă până în acel an protoiereul Mihail Ciachir: a tradus în limba găgăuză Vechiul şi Noul Testament, a ticluit, în limba găgăuză, o scurtă istorie bisericească, a tradus, în limba moldovenească, „Începuturile învăţăturii creştine” a mitropolitului Filaret, a editat abecedarul ruso-moldovenesc, o crestomaţie de acest gen şi dicţionarul ruso-moldovenesc.

    Protoiereul Mihail Ciachir a făcut şi multe alte lucruri utile, inclusiv după Marea Unire. A plecat la Domnul în anul 1938 şi este înmormântat în Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

O biserică a dispărut fără urmă

    Mormântul protoiereului Mihail Ciachir este situat peste drum de mormintele a doi elevi de-ai săi de la Şcoala spirituală de băieţi: fraţii Ivan şi Alexandru Ivancov, bunelul meu fiind Ivan. În oraşul Chişinău nu au rămas urmaşi de-ai lui Ciachir, dar, de sărbătorile de iarnă curente, aprinzând o lumânare la mormântul lui şi observând un bucheţel de flori artificiale, proaspăt depus pe zăpada albă, am înţeles că a fost vizitat de doamna Liuba, văduva lui Dionisie Tanasoglu – un alt mare cărturar basarabean, veteran al Armatei Române. Liuba Tanasoglu este directoarea bibliotecii „Mihail Ciachir”, filială a bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu”.

    Biserica „Întâmpinarea Domnului” de la Şcoala spirituală de băieţi din Chişinău a beneficiat de redeschidere şi restaurare chiar cu unele elemente din vechiul ei veşmânt, de care a avut enormă grijă cândva protoiereul Mihail Ciachir. Din păcate, ca să fac o paralelă, biserica de la Gimnaziul nr.1 pentru băieţi din capitală, restructurat în Liceul „B.P. Hasdeu”, a dispărut fără a lăsa nicio urmă.

    Această biserică purta hramul „Sf. Apostol Andrei Întâichematul”, neavând, de asemenea, parohie, fiind finanţată de eparhie, dar avea un cor minunat în care, în mod obligatoriu, cântau toţi elevii creştini, dar şi cei de alte confesiuni. Aici îşi făceau studiile copiii oamenilor de vază din Chişinăul de pe acele timpuri. Ţin bine minte cum se văicăra taică-meu, Vladimir, că, pentru un copil, era destul de obositor să stea la toate slujbele, dar eu deja am siguranţa că acest lucru era tot atât de folositor.

    La biserica „Sfântul Andrei”, în acelaşi timp cu Mihail Ciachir, mulţi ani la rând a slujit un alt preot basarabean vestit, Nicolae Laşcov (Laşcu). Înainte de anul 1918, ca epitropi ai acesteia au activat nobilul Donici, profesorul Babcenco, directorul Lombardului municipal, Sava lui Constantin Ojoga, bunelul meu. Funcţia de epitrop nu era plătită, fiind exercitată din porniri sufleteşti, în numele Domnului.

    Deocamdată, nu am avut posibilitatea să studiez istoria bisericii „Sf. Andrei”, în special în anii de după 1918, dar dacă vorbim de perioada anterioară, încoace, de hramul acestei biserici, neapărat venea, pentru a oficia serviciul divin, însuşi Arhiepiscopul care era la datorie în acel an. Astfel, a slujit în această biserică, şi nu neapărat numai de Sfântul Andrei, şi Arhiepiscopul Serafim (Ciceagov), cel care este canonizat deja.

Marcarea, măcar simbolică, este strict necesară

    Ultima distrugere a clădirilor ce aparţineau Liceului „B.P. Hasdeu” s-a produs în timpul cutremurului din 1977. Edificiul principal ţinea deja la acel moment de Muzeul de Istorie. Nu ştiu exact unde era amplasată biserica „Sfântul Andrei” din cadrul gimnaziului respectiv, dar cred că acest spaţiu trebuie, marcat măcar simbolic.

    La periferia oraşului Chişinău există o biserică ce poartă acelaşi hram, „Sfântul Andrei”, proaspăt zidită, dar ea nu are nicio legătură cu cea a gimnaziului amintit, unde au învăţat atâţia copilaşi, deveniţi, graţie studierii Legii lui Dumnezeu, oameni cumsecade.

    Recent, am urmărit o emisiune televizată, realizată de Iulian Proca, cu participarea protoiereului Pavel Borşevschi şi a scriitorilor Ion şi Dragoş Vicol, în cadrul căreia se vorbea despre romanul lui Vicol-senior, consacrat vieţii Sfântului Apostol Andrei. Ceva mai târziu, am vizionat un film documentar, având ca subiect mănăstirea cu acelaşi nume de pe muntele Athos. M-au emoţionat mult cuvintele rostite pe parcursul discuţiei despre carte, or, Sfântul Andrei este creştinătorul neamului nostru şi fiecare din noi să-l cinstim după cuviinţă, în calitate de recunoştinţă faţă de El, inclusiv în incinta actualului Muzeu de Istorie din Chişinău.

Olga OJOGA, pentru FLUX