Începând cu numărul pe care-l aveţi în faţă, stimaţi cititori – şi sperăm că de acum încolo aceste contacte se vor produce în fiece zi de joi – întâlnirile cu dumneavoastră vor avea loc într-o nouă formulă. Ideea respectivă ne-a fost sugerată de zecile de răvaşe, de contacte telefonice şi de vizitele zilnice la redacţie ale celor care, pe parcurs, s-au simţit nedreptăţiţi sau care, între timp, au ţinut cu tot dinadinsul să ne comunice, spre a fi publicat, ceva senzaţional.
|
2007 – anul tensionării relaţiilor moldo-române
Vizualizari:1411 Comentarii:9
|
Judecătorii CEDO, nemulţumiţi de incompetenţa tribunalelor naţionale
Judecătorul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Renate Jaeger, susţine că, în prezent, există un raport de proporţionalitate directă între incompetenţa curţilor naţionale şi numărul cazurilor venite la Strasbourg. [detalii]» Vizualizari:1261 Comentarii:0
|
|
Deputatul Victor Stepaniuc a fost numit viceprim-ministru de către Vladimir Voronin
Vizualizari:1106 Comentarii:13
|
În perioada sărbătorilor de iarnă, a sporit numărul incendiilor
Vizualizari:1156 Comentarii:0
|
|
Într-un singur an, numărul condamnărilor R. Moldova de către CEDO a sporit cu 50 la sută
Vizualizari:1109 Comentarii:0
|
Autorităţile nu pot împăca localnicii care au de suferit în urma construcţiei tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti
Vizualizari:1596 Comentarii:0
|
|
Conectarea la reţeaua de gaze naturale a devenit un necesar costisitor
Vizualizari:1523 Comentarii:1
|
Opinii contradictorii vizavi de iniţiativele economice ale lui Vladimir Voronin
Vizualizari:1007 Comentarii:0
|
|
Încă un tânăr din Moldova a fost omorât în bătaie în cadrul forţelor militare transnistrene
Vizualizari:1046 Comentarii:0
|
Nivelul infracţional s-a redus cu 1,6 la sută
Vizualizari:966 Comentarii:0
|
|
Pe timpurile Rusiei ţariste, în şcoli era studiată nu Istoria religiilor, ci Legea lui Dumnezeu
Vizualizari:2962 Comentarii:2
|
Biserica Rusă îşi fortifică poziţiile în Transnistria
Vizualizari:905 Comentarii:1
|
|
Premierul Tarlev cere majorarea volumului de producere a rachetelor
Temperarea riscurilor în agricultură prin prevenirea ploilor cu grindină constituie una dintre sarcinile prioritare ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), susţine ministrul Anatolie Gorodenco. [detalii]» Vizualizari:1086 Comentarii:0
|
Filmele moldoveneşti vor putea pătrunde mai uşor în Europa
Reprezentantul permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Andrei Neguţa, a semnat pe 15 ianuarie, la Strasbourg, Convenţia europeană privind coproducţia cinematografică şi Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate. [detalii]» Vizualizari:1012 Comentarii:0
|
|
Oficialii Uniunii Europene sunt îngrijoraţi de creşterea euro
Oficialii europeni afirmă că puterea monedei unice a celor 15 state din zona euro ar putea accentua încetinirea anticipată a creşterii economice a UE, în 2008, transmite Prompt Media. [detalii]» Vizualizari:979 Comentarii:0
|
Rata inflaţiei a depăşit 13 la sută
Indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) a sporit, în luna decembrie a anului trecut, cu 0,9 la sută faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2007. [detalii]» Vizualizari:924 Comentarii:0
|
|
22 moldoveni, ascunşi între buşteni, reţinuţi la frontiera României cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră de la vama Nădlac, judeţul Arad, au descoperit, ascunşi în remorca unui automarfar încărcat cu buşteni, 22 cetăţeni moldoveni, care intenţionau să iasă ilegal din România, pentru a ajunge în Italia. [detalii]» Vizualizari:1021 Comentarii:2
|
Omor dublu şi o sinucidere de Revelion
În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2007, reprezentanţii Procuraturii raionale Nisporeni au depistat în casa familiei Zorilă din satul Bursuc, acelaşi raion, două cadavre: ale tinerilor Zorina Nadelcu, în vârstă de 23 de ani, şi Eduard Zorilă, în vârstă de 20 de ani, care de mai mult timp locuiau, deja, împreună. Fratele lui Eduard, Ion Zorilă, a fost găsit grav rănit şi a fost transportat la spital cu multiple răni în regiunea capului, care au fost provocate în urma unor lovituri. Despre această crimă oamenii legii au fost anunţaţi de către mătuşa Zorinei Nadelcu, Elizaveta Nadelcu. [detalii]» Vizualizari:1159 Comentarii:2
|
|
Legea cu privire la mediere va intra în vigoare la 1 iulie 2008
Ponderea amenzilor, aplicate în 2007 în calitate de pedeapsă penală, a sporit cu 4 la sută faţă de anul 2006. [detalii]» Vizualizari:1019 Comentarii:0
|
ANGAJARI
Federaţia Generală a Sindicatelor FAMILIA (www.fgs.ro) şi Asociaţia Neguvernamentală LATINĂ angajează: [detalii]» Vizualizari:903 Comentarii:3
|

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a semnat ieri un decret privind numirea deputatului comunist Victor Stepaniuc în funcţia de viceprim-ministru.
Numărul dosarelor pierdute de Republica Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pe parcursul anului trecut a ajuns până la 60, ceea ce reprezintă o majorare cu 50 la sută a numărului condamnărilor din perioada 1997-2006.
Deşi mai mulţi locuitori ai regiunii în care au loc lucrările de construcţie a tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti s-au resemnat deja cu faptul că o bună parte din proprietăţile lor sunt şi vor mai fi expropriate de către stat pentru construcţia unui nou segment de drum de fier, nemulţumirile unor localnici şi ale autorităţilor locale încă mai persistă în unele sate.
Procesul de gazificare a localităţilor Republicii Moldova, care a demarat încă în anul 2002 prin Programul naţional de gazificare, până în prezent a înregistrat un progres vizibil. Astfel, dacă înainte de lansarea acestui program, la reţeaua de gaze naturale erau conectate doar 13 la sută din localităţi, la sfârşitul anului trecut această cifră era de peste 60 la sută. Potrivit autorităţilor centrale, până la începutul anului 2010 se prevede ca toate unităţile administrative din ţară să fie conectate la reţeaua de gaze naturale.
Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a identificat 10 cele mai importante evenimente produse în 2007 în economia naţională.
Încă un cetăţean al Republicii Moldova a decedat, în timp ce satisfăcea „serviciul militar” în forţele militare transnistrene.
Nivelul infracţional s-a redus, pe parcursul anului trecut, cu 1,6 la sută, faţă de cel înregistrat în anul 2006. În total, în 2007 au fost înregistrate 24.362 infracţiuni.
Am citit cu mare interes un material inserat, în luna decembrie, în paginile publicaţiei dumneavoastră, intitulat „Altarul Bisericii din incinta Universităţii de Stat din Chişinău, „refugiat” în România în perioada sovietică”. Întrucât ceva vreme am fost şi eu preocupată de acest subiect, am hotărât să vin cu noi amănunte, privind problema în cauză.
Biserica Ortodoxă Rusă îşi fortifică poziţiile pe teritoriul Transnistriei şi se bucură, în acest sens, de sprijinul autorităţilor rmn, care colaborează activ cu Episcopia Tiraspolului şi Dubăsarilor, subordonată Patriarhiei Ruse, se arată într-o ştire publicată pe portalul transnistrean „Lenta PMR”.