Ceai de busuioc
Acţiune internă: aromatizant, calmant al colicilor intestinale, stimulează digestia, este diuretic şi antiseptic pulmonar.
Utilizare. Intern se administrează în colici intestinale, balonări intestinale, bronşită, cefalee, ulcer gastric, anorexie, diaree, colită.
Se foloseşte sub formă de infuzie - o linguriţă la 200 mililitri apă clocotită. Se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale.
Ceai de brustureBrusturele este cunoscut şi sub denumirea de lipan sau lăptuc. De la brusture folosim rădăcina, care este bogată în insulină, săruri şi ulei volatile, ce au acţiune antimicrobiană.
Acţiune: hipoglicemiant, creşte diureza, coleretic (favorizează eliminarea bilei din căile biliare), sudorific.
- diabet - ceaiul de brusture scade zahărul din sânge;
- diuretic, stimulând funcţiile renale şi eliminarea apei prin piele;
- în bolile digestive – ameliorează digestia şi reduce calculii biliari;
- în căderea excesivă a părului - se foloseşte ceaiul de rădăcină de brusture asociat cu frunze de urzică şi mesteacăn. Se mai foloseşte în acnee şi pentru tenurile seboreice prin aplicare de comprese.
Intern - sub formă de decoct: 2 linguri de rădăcină la 40 mililitri apă clocotită, se continuă fierberea încă 5 minute, apoi se lasă 15 minute. Lichidul se bea călduţ în 3-4 reprize în decursul unei zile.
Extern – decoct din 5 linguri de rădăcină la 500 mililitri apă. Se foloseşte în aplicaţii locale sub formă de comprese.
Ceai de castaneFamilia acestor arbori umbroşi cunoscuţi sub numele de castani creşte în Europa şi în SUA. Seminţele sunt procesate pentru a se obţine extractul de castan, care este vândut de obicei sub formă de capsule.
Acţiune. Cercetările existente sugerează că această plantă poate diminua umflăturile şi alte simptome ale insuficienţei venoase cronice. S-a arătat cum castanul acţionează asemenea ciorapilor-compresă.
Utilizare. Tratarea problemelor circulatorii din venele picioarelor, în special insuficienţa venoasa cronică.
Să nu consumaţi niciodată seminţe de castan neprocesate sau ceai făcut din ele. În această formă brută sunt otrăvitoare.
