Să clarificăm lucrurile din start: scleroza multiplă (SM) nu are nimic în comun cu „scleroza” (diminuarea capacităţii de memorare, de analiză a lucrurilor etc.) a persoanelor în etate. Dimpotrivă, această maladie afectează, în majoritatea cazurilor, persoanele inteligente şi cu un înalt potenţial creativ.

    Neurologul de categorie superioară, asistent universitar la catedra Urgenţe Medicale, Gabriela Lişinschi, ne-a spus că vârsta medie a bolnavilor cu SM este cuprinsă între 20 şi 40 de ani. Persoanele cu tenul pielii deschis, cu ochii albaştri, firave sunt cel mai des afectate de această boală enigmatică. Din ce cauză? Răspunsul la această întrebare nu a fost găsit nici până în ziua de azi.

    „În etiologia SM ar putea fi implicat un factor genetic, deoarece riscul de apariţie a sclerozei multiple la o persoană este uşor crescut dacă unul din părinţi a avut scleroză multiplă. Studiile de cercetare aflate în curs sugerează că o problemă la nivelul sistemului natural de apărare al organismului (sistemul imun), apărută devreme în copilărie sau după infecţii, poate declanşa debutul sclerozei multiple”, a declarat dr. Gabriela Lişinschi.

    SM este o afecţiune neurologică cronică, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul şi măduva spinării.

    Creierul şi măduva spinării sunt conectate între ele prin nervi şi fibre nervoase. Un înveliş proteic, numit teaca de mielină, înconjoară şi protejează fibrele nervoase. Atunci când mielina se inflamează sau este distrusă (proces denumit demielinizare) rezultatul este întreruperea fluxului normal al impulsurilor nervoase la nivelul sistemului nervos central. Procesul de demielinizare şi consecinţa acestuia, întreruperea fluxului impulsurilor nervoase, constituie o boală cunoscută sub numele de SM.

Scleroza multiplă poate evolua pe una din cele patru căi:

- recădere-remisiune, când simptomele se pot diminua şi apoi reapar la întâmplare, timp de mulţi ani;

- secundar progresivă, care iniţial urmează după o evoluţie de tip recădere-remisiune, iar mai târziu, evoluţia bolii devine constant progresivă (cea mai răspândită formă);

- primar progresivă, când boala are o evoluţie progresivă de la început;

- recădere progresivă, când deteriorarea constantă a funcţiei nervoase începe odată cu apariţia pentru prima dată a simptomelor; simptomele apar şi dispar, dar deteriorarea nervoasă este continuă.

1. Boli infecţioase (gripa, angina etc.)
2. Vaccinările
3. Intervenţiile chirurgicale
4. Intervenţiile stomatologice
5. Traumele sângerânde însoţite de dureri puternice
6. Perioada după naşterea copilului
7. Stresul prelungit
8. Preparatele medicamentoase care stimulează imunitatea

    Simptomele din SM variază de la o persoană la alta, în funcţie de ce parte a creierului sau a măduvei spinării este afectată. Pierderea de mielină sau cicatricele provocate de SM pot afecta orice regiune a sistemului nervos central.

    Simptomele pot apărea şi dispărea sau pot deveni mai mult sau mai puţin severe de la o zi la alta sau, mai rar, de la o oră la alta.

    Unele simptome ale SM, cum ar fi tremurul spastic, durerea şi dificultatea de a gândi clar, sunt similare celor apărute în alte afecţiuni şi nu înseamnă neapărat că este vorba de SM.

Simptomele timpurii (de debut) sunt:

- simptome musculare sau motorii, precum slăbiciunea, târârea piciorului, rigiditate, tendinţa de a scăpa lucrurile din mână, senzaţia de îngreunare, neîndemânare sau stângăcie sau lipsa coordonării mişcărilor (ataxie);

- simptome vizuale, precum vederea înceţoşată, întunecată, cu pete sau neclară, durere la nivelul globilor oculari (mai ales la mişcarea lor), orbire sau vedere dublă;

- nevrita optică, care constă în pierderea bruscă a vederii şi dureri oculare; este o manifestare destul de comună la debutul bolii, apărând până la 23 la sută din persoanele cu SM;

- simptome senzoriale, precum furnicături, senzaţia de înţepături de ac, amorţeli, o strângere ca în bandă în jurul corpului sau a picioarelor, senzaţii electrice care se deplasează de-a lungul spatelui şi în jos, în picioare.

Simptomele de debut mai puţin frecvente pot fi:

- simptome de echilibru, precum senzaţia de cap uşor sau ameţeală şi senzaţia că totul se învârte în jur (vertij);

- simptome vezicale ca, de exemplu, incapacitatea de a ţine urina (incontinenţa urinară) sau de a goli complet vezica urinară sau pierderea senzaţiei de micţiune (o incapacitate de a simţi că vezica urinară se umple, până când apare nevoia bruscă şi imperioasă de a urina).

Simptomele când boala avansează

    Pe măsură ce SM avansează, simptomele pot deveni mai severe şi pot include:

- accentuarea dificultăţilor musculare, precum slăbiciunea, târârea piciorului, neîndemânarea, stângăcia sau lipsa coordonării;

- mişcări rigide, mecanice (spasticitate) sau tremur care nu poate fi controlat, care pot face mersul dificil; poate fi necesar un scaun cu rotile uneori sau tot timpul;

- durere sau alte simptome senzoriale;

- o incapacitate de a urina (retenţie urinară);

- constipaţie şi alte tulburări intestinale;

- la bărbaţi, disfuncţie erectilă (impotenţa);

- la femei, disfuncţie sexuală;

- probleme cognitive şi emoţionale, frecvente la persoanele care au SM de mai mult timp: probleme cognitive, precum pierderi de memorie, dificultăţi de concentrare, scăderea atenţiei sau dificultate în găsirea cuvintelor adecvate; simptome emoţionale, precum depresia, anxietatea şi mania; un simptom rar este veselia excesivă, care pare inadecvată.

    Gândurile pesimiste nu trebuie să vă copleşească, fiţi activi şi trataţi-vă. În numărul viitor vom oferi sfaturi utile privind combaterea simptomelor maladiei, evitarea acutizărilor şi tratamentul de ultimă oră.