Colectivul a fost găzduit de mai bine de doi ani de Filarmonica „Serghei Lunchevici” şi s-a transformat dintr-o orchestră de studio în una de concerte, dar şi-a menţinut destinaţia: aceea de a păstra şi valorifica folclorul. Discutăm astăzi despre trecutul şi prezentul „Folclorului” cu dirijorul Petre Neamţu, personalitate de o înaltă ţinută artistică şi morală, Artist emerit din Republica Moldova, numele căruia de aproape 24 de ani se asociază cu numele mult îndrăgitei orchestre.

- Sunt aproape trei ani de când Orchestra „Folclor” activează în cadrul Filarmonicii Naţionale.

- Orchestra „Folclor” a fost fondată ca o orchestră de studio în 1968 la Radioteleviziune. Este orchestra care, de fapt, a format fondul muzical al Radioteleviziunii. Dar la un moment dat a trebuit să plecăm, nu ştiu dacă mai este cazul să discutăm pe marginea acestui subiect.

- Sunt sigură că multă lume vrea să afle care a fost motivul plecării.

- Nu ştim care a fost motivul. Pe atunci, la “Teleradio-Moldova” era preşedinte Ilie Teleşcu şi nu ştiu de ce a găsit de cuviinţă că nu are nevoie de Orchestra „Folclor”. A motivat atunci că statutul Companiei nu presupune o orchestră şi cu timpul vor fi eliminate toate. Posibil însă, să fi fost altul motivul, deoarece după plecarea noastră nu au mai fost eliminate şi celelalte două orchestre: Capela „Moldova” şi Orchestra Simfonică. Când am venit la Filarmonică trebuia să ne reorganizăm, la “Teleradio-Moldova” înregistram pentru fondul radioului piese cu interpreţi de muzică populară şi fiecare piesă trebuia să treacă de un consiliu artistic. La Filarmonică însă, suntem o orchestră de concert, o orchestră de scenă, deşi suntem solicitaţi foarte mult şi pentru înregistrări. De când am plecat de la “Teleradio-Moldova” am înregistrat mult mai multe albume, pentru că aici suntem în program de concert şi în afara programului putem înregistra orice şi oriunde. La „Radio-Moldova” însă, aparatajul este foarte vechi şi înregistrările sunt de o calitate mai slabă.

- Da, au rămas toţi angajaţii orchestrei în afară de cei care plecaseră înainte de a ne muta la Filarmonică. Nu e simplu să păstrezi un colectiv artistic, deoarece ştim cu toţii care sunt salariile noastre, dar mai suntem invitaţi să înregistrăm în studiouri particulare, mai participăm la spectacole şi câteodată ne plătesc şi onorarii. Majoritatea dintre angajaţii orchestrei noastre sunt şi profesori la diferite instituţii muzicale şi mai cântă la nunţi.

- Dacă apare o astfel de necesitate, se anunţă un concurs. Acum a plecat o bună vioristă de la noi să-şi facă studiile la Academia de Muzică din Cluj. Şi lumea a aflat că este un loc vacant, au venit deja câţiva doritori, dar, deocamdată, n-am găsit pe nimeni pe care aş lua în orchestră.

- Nu sunt pregătiţi să cânte într-o orchestră. Noi avem material nou în fiecare săptămână şi doritorilor le este greu să se încadreze, deoarece nu avem timp să aşteptăm ca ei să înveţe tot materialul. Avem nevoie de profesionişti din toate punctele de vedere, pentru că în orchestra noastră fiecare muzician are microfon pe scenă şi dacă unul greşeşte, sună prost toată orchestra.

- Unde sunt pregătiţi profesioniştii de care au nevoie orchestrele?

- La instituţiile de profil. Nu putem angaja un lăutar, care cântă foarte bine şi este talentat, dar nu cunoaşte notele. Dacă nu cunoaşte notele, el nu are timp să înveţe la auz toate piesele ca să fie în pas cu orchestra. Dar lăutari buni nici n-au prea rămas. Acum o săptămână la Filarmonică a avut loc concursul vioriştilor „Filip Toderaşcu”, la care a participat şi un lăutar, singurul care a rămas dintre lăutarii vechi, autentici. Dar el are deja peste 80 de ani şi fizic nu mai rezistă mult în scenă. Într-o orchestră profesionistă, toţi angajaţii trebuie să fie profesionişti, altfel e foarte greu să pregăteşti un program artistic. Fiecare spectacol al nostru este diferit.

„Cred că este singura orchestră care a promovat tineretul astfel încât ei s-au menţinut în muzică”

- În aceşti 40 de ani de activitate, Orchestra „Folclor” a înregistrat cu toţi interpreţii. Nu există cântăreţ de muzică populară cu care nu am colaborat. Mulţi dintre ei s-au lansat cu Orchestra „Folclor”. Când am venit la orchestră, mi-am propus să promovez tinerii interpreţi şi cred că este singura orchestră care a promovat tineretul astfel încât ei s-au menţinut în muzică şi avem atâţia interpreţi de muzică populară valoroşi astăzi. Probabil, asta s-a întâmplat şi pentru că „Folclor” a fost orchestra Radioteleviziunii, iar asta presupunea şi un număr mult mai mare de spectatori, pentru că o sală de concerte adună infinit mai puţini ascultători decât un post de radio sau tv. Noi am organizat şi un concurs care se numea „Orchestra „Folclor” prezintă”, în care recomandam talente tinere. Organizam câte un spectacol trimestrial, deci patru concerte pe an, plus o gală pe care o organizam de Revelion, erau acordate şi premii, dar cel mai mare premiu era acela că un tânăr avea posibilitatea să cânte la televiziune. Datorită acestui concurs, mulţi interpreţi valoroşi au fost remarcaţi.

- Se vorbeşte astăzi mult despre interzicerea fonogramei, mulţi interpreţi preferă să cânte cu fonogramă, pentru că a invita o orchestră presupune cheltuieli pe care nu şi le permite. Aţi avut de suferit de pe urma „accesibilităţii” fonogramei şi dvs.?

- Nu accept deloc interpretarea cu fonogramă, mai ales când e vorba de muzică populară. Muzica populară s-a cântat întotdeauna pe viu, pentru că muzica populară se face cu instrumente vii. Altceva e când vine vorba de instrumentele electronice, ele sună la fel şi la înregistrare, şi pe scenă. Dar atunci când este o orchestră vie pe scenă şi este un interpret care cântă pe viu, orchestra sună altfel şi muzica este recepţionată corespunzător. Un cântăreţ de muzică populară nu poate cânta cu fonogramă. Când este spectatorul în faţă, muzica trebuie să fie neapărat vie. Am fost invitaţi deseori să cântăm cu fonogramă şi n-am acceptat niciodată. A fost o încercare odată la Bujor, în satul lui Mihai Ciobanu. Am fost invitaţi la un spectacol şi el era foarte răcit, era un spectacol într-o sală foarte friguroasă. Regizorul de sunet a încercat să pună fonograma şi se vede că era prea frig şi pentru tehnică, îngheţase pe semne şi ea. Şi Mihai Ciobanu a cântat pe viu, numai el ştie cum, aşa răguşit cum era.

- Dar tehnica de la posturile noastre tv vă permite să cântaţi pe viu?

- Nu există microfoane şi aparataj special. Am cântat pe viu în alte ţări, la noi, din păcate, nu avem posibilităţi pentru un concert în direct sau, poate, cineva nu doreşte să avem astfel de posibilităţi.

- După ce aţi plecat de la „Teleradio-Moldova”, publicul dvs. fidel v-a urmat? A venit la concerte?

- Noi eram o orchestră de studio la “Teleradio-Moldova”. De când am plecat însă, de acolo, ne-am format aici un public. Am fost primiţi foarte bine de directorul şi de colectivul instituţiei. Avem casa noastră, iar pentru un colectiv e important să aibă unde face repetiţii şi să aibă o sală de concerte.

- Cum au fost aceşti 40 de ani pentru Orchestra „Folclor”, dacă ar fi să facem o privire de ansamblu?

- Eu sunt dirijorul orchestrei din ianuarie 1985. Orchestra a fost formată în 1968 de un grup foarte talentat, în frunte cu Dumitru Blajinu. Pe parcursul anilor, „Folclor” a fost invitată, ca orchestră de bază, pentru a acompania participanţii şi invitaţii în recital la mai multe ediţii ale concursului de interpretare a romanţei de la Târgovişte şi a festivalului-concurs al cântecului folcloric „Maria Tănase” de la Craiova, la concursul naţional al interpreţilor de muzică populară din Republica Moldova „Tamara Ciobanu”, concursul naţional al violoniştilor „Filip Toderaşcu”, Festivalul concurs de creaţie şi interpretare a romanţelor „Crizantema de argint” din Chişinău şi la diverse spectacole de omagiere a marilor interpreţi de muzică populară, romanţă, la serile de creaţie a compozitorilor şi marilor poeţi din Republica Moldova. Am avut concerte cu cei mai mari interpreţi de muzică populară din toate zonele folclorice ale României. De când am venit în orchestră, am continuat direcţia orchestrei „Folclor”, să păstrăm folclorul, această comoară a noastră. Sunt state în Europa care sunt bogate şi ar da milioane să-şi recupereze măcar o mică parte din folclorul lor, dar nu mai au această posibilitate. Noi avem un folclor extraordinar de bogat şi orchestra „Folclor” se ocupă de valorificarea şi păstrarea lui. Orchestra a fost creată anume în acest scop. De când am venit la Filarmonică am înregistrat foarte multe albume, care se bucură de succes. De exemplu, avem un disc cu Simion Duja, care cântă la taragot muzică moldovenească. Taragotul nu este un instrument specific pentru orchestrele noastre, el vine din altă zonă folclorică, din Banat, dar albumul se bucură de mult succes. Am înregistrat şi câteva albume de romanţe, diferite albumuri cu interpreţi de diverse profesii chiar. Am înregistrat două albume cu doi medici: cu Gheorghe Caragea, un disc cu muzică de petreceri şi muzică populară, şi Alexei Sofroni, un disc de romanţe şi muzică de petrecere.

- Probabil, unul dintre motivele că muzica populară se bucură de succes este acela că suntem un popor emotiv şi petrecăreţ.

- Poate şi de asta. Dar dacă aţi atins acest subiect, cred că petrecerile noastre câteodată ne strică din ceea ce avem noi foarte scump, folclorul, pentru că folclorul nostru este foarte poluat. 

- Nu, slavă Domnului, manelele la noi n-au prins. Dar sunt nişte monstruozităţi care răsună în piaţă şi pe care nu le poţi numi cântece şi nu pot fi interzise, nu ştiu de ce.

- Se vorbea acum câţiva ani că va fi interzisă distribuirea casetelor şi CD-urilor cu muzică de asemenea gen.

- Spuneam acum câţiva ani cuiva de la Ministerul Culturii că n-ar trebui să se permită comercializarea acestor cântece pe piaţă. Şi mi s-a spus: „Faceţi voi piese mai bune şi vor fi cântate ale voastre”. Omului trebuie să-i cultivi mai întâi gustul pentru muzică şi el va înţelege ce e bun şi ce nu. Nu mă refer acum la toţi spectatorii, dar cred că mai avem mult de lucru până lumea va înţelege diferenţa dintre muzica de calitate şi muzica proastă. Trebuie să le fie creat acces la concerte şi oamenilor de la ţară, prin comparaţie se va vedea deosebirea şi lumea va înţelege şi va privi altfel muzica. Şi, în acelaşi context, trebuie interzis categoric orchestrelor de muzică populară să cânte cu fonogramă. Aşa cred că vom educa şi un spectator care ne va susţine şi va putea înţelege diferenţa dintre muzica de calitate şi subcultură. O să vă dau un exemplu. Un cântăreţ care are bani să imprime un cântec şi care nu are nici calităţile vocale necesare, cântă despre mamă şi copii. E un cântec de jale care atinge spectatorului o latură sensibilă, iar Radio Moldova promovează acest cântec foarte prost, cântat prost şi înregistrat prost, doar pentru că în el se cântă despre mamă, copii etc. Datorită promovării, cântecul este solicitat de ascultători, mai ales de cei de la ţară. Ascultătorii, de asemenea, plătesc pentru cântecul pe care-l solicită, deci radioul încasează o sumă de bani. Sunt alte cântece, realizate bine despre mamă, despre copii, de ce să nu fie transmise ele, care ar putea educa ascultătorului gustul pentru muzica de calitate? Iată aşa sunt promovate şi încurajate nonvalorile.

- Noi vă dorim mult succes în continuare şi sperăm că în viitorul apropiat vor avea acces mai mulţi spectatori la concertele „Folclorului”.