O încălzire defectuoasă, o clipă de neatenţie şi sportivul nostru ajunge unul despre care lumea spune „ar fi putut să fie mare, dacă nu avea ghinion” sau într-un caz mai fericit, va sta pe bară un timp, până când organismul său se va reface. Leziunile musculare sunt definite ca macrotraumatisme de origine internă produse de o contracţie bruscă a unui muşchi, în anumite situaţii favorizante.

    Factorii ce favorizează producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruşte şi violente fără o încălzire prealabilă, în condiţiile unui climat nefavorabil, rece şi umed sau arşiţă.

    Dacă individul are noroc, organismul fiind tânăr şi cu mare capacitate de adaptare, nu va păţi nimic, dar într-o bună zi inevitabilul se va produce. Se ştie că forţa musculară se reduce direct proporţional cu scăderea temperaturii şi că schimbările presiunii atmosferice modifică procesul de oxigenare a ligamentelor.

    S-au mai incriminat şi alte cauze, printre care: prezenţa produşilor de catabolism (rezultaţi din supraefortul muscular), care produc o diminuare a elasticităţii musculare şi a coordonării grupelor musculare, explicând astfel apariţia leziunilor musculare spre sfârşitul antrenamentului.

    O altă cauză de leziuni musculare, cu precădere la musculatura posterioară a coapsei, se datorează unei mari diferenţe de tonus şi forţă a acestor grupe, rezultată din neglijenţa antrenării lor, deşi musculatura picioarelor este destul de dezvoltată. Lipsa de mobilitate este mai simţită la începutul antrenamentului, când sportivul nu şi-a făcut o încălzire bună, deci nu s-au permeabilizat sinapsele şi nu s-a prestabilit imaginea complexă şi coordonată a mişcării. Lipsa de mobilitate se manifestă şi la sfârşitul antrenamentului, când efectul prelungit face să înceapă scăderea controlului nervos superior al coordonării, ca şi eficienţa mecanismelor reflexe locale.

Tipuri de leziuni musculare

    După suprafaţa ei, leziunea musculară poate fi:

- fibrilară - sunt lezate câteva fibre;

- fasciculară - sunt cuprinse câteva fascicule ale muşchiului;

- fibrofasciculară - reuneşte 1-2 fascicule rupte;

- totală - leziunea cuprinde o bună parte sau în totalitate corpul muscular.

    Sportivul va avea următoarele acuze care orientează diagnosticul către cel de leziune musculară: durere vie cu caracter de arsură bruscă, atitudine antalgică (adică va adopta o poziţie în care durerea nu mai este atât de intensă), prezenţa unui punct dureros la palpare, tumefierea regiunii (umflarea), echimoza (vânătaie) locală, apariţia hematomului. Victima unui asemenea accident va trebui să se prezinte urgent la medic. În centrele de specialitate se va putea face o ecomiografie, care este o investigaţie cu ajutorul ultrasunetelor, cu ajutorul căreia se va putea stabili diagnosticul cu certitudine.

    Localizările cele mai numeroase se întâlnesc la muşchii membrelor inferioare, mai precis la nivelul cvadricepsului femural, ischio-gambierilor, aductorilor coapsei, tricepsului... Bineînţeles, leziunile musculare pot apărea şi la musculatura braţelor. Atitudinea terapeutică este foarte diversă, ea fiind în raport cu gradul leziunii. În primele 48 de ore se recomandă crioterapia (comprese reci, masaj cu gheaţă), calmante, medicaţie relaxantă. După primele 48 de ore se efectuează ecomiografie, după care, în funcţie de gravitatea leziunii, se recomandă repausul segmentar cu sau fără imobilizare în aparat gipsat, menţinerea medicaţiei relaxante 8-10 zile, aplicarea din ziua a 4-a a unguentelor cu enzime proteolitice.

    Fizioterapia poate fi şi ea utilizată cu bune rezultate - laserterapia în primele zile, iar după ziua a 8-a curenţi diadinamici. Masajul nu este recomandat în primele 15 zile. În cazul rupturilor musculare parţiale sau totale, accidentatul este transportat la spital şi supus intervenţiei chirurgicale urgente. Evoluţia şi pronosticul sunt, în general, favorabile, dacă sportivului i se acordă asistenţă medicală de specialitate şi de calitate din primele momente ale producerii leziunii, iar reluarea antrenamentelor este hotărâtă de medic (cu ajutorul ecomiografiei, singura care poate preciza momentul recuperării în totalitate). Recidivele apar când nu este respectată perioada de repaus, antrenamentele sunt reluate, leziunile în curs de cicatrizare se rup, iar rezultatul este dublarea perioadei de inactivitate.

    Punctele-cheie asupra cărora trebuie să se concentreze toţi cei care nu vor să fie victimele unor astfel de accidente neplăcute sunt:

- încălzirea riguroasă la începutul antrenamentelor;

- execuţia în formă corectă a exerciţiilor;

- concentrare maximă asupra mişcărilor executate.