Majoritatea bărbaţilor de la adolescenţă până la senescenţă sunt predispuşi să aibă probleme cu prostata. Bărbatul tânăr suferă predominant de patologii inflamatorii ale prostatei, bărbatul adult şi în senescenţă – de patologii tumorale. În mod eronat, se consideră că toate patologiile inflamatorii la nivelul micului bazin poartă denumirea de prostatită. Ce este prostatita şi de ce reprezintă o problemă atât de acută pentru bărbaţi ne va spune doctorul în medicină Ion Dumbrăveanu, medic urolog-androlog la Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Republican.
- Prostatita reprezintă o boală inflamatorie a prostatei, organ de forma ovală, ce se află sub vezica urinară a bărbatului şi înconjoară uretra. Prostata produce cea mai mare parte a lichidului seminal.
De cele mai multe ori, cauzele prostatitei nu sunt cunoscute. Aproximativ 50 la sută din bărbaţii cu prostatită nu au semne de inflamaţie, deci o cauză exactă nu poate fi determinată. Dintre cei care au semne de inflamaţie, aproximativ 10 la sută au o infecţie bacteriană. Un procent mic dintre aceste persoane cu inflamaţia prostatei nu prezintă simptome. „Prostatita cronică este groapa de gunoi a urologiei”, spunea unul din clasicii urologiei. Orice infecţie urinară joasă este considerată eronat, de către populaţia generală, ca prostatită. O inflamaţie a uretrei (conduct care merge de la gâtul, colul vezicii până la meatul uretral, care permite scurgerea urinei, iar la bărbat şi trecerea spermei) sau a veziculelor seminale (glande în formă de sac care se ataşează vaselor deferente la baza vezicii urinare; veziculele seminale produc un lichid bogat în fructoză ce furnizează spermatozoizilor o sursă de energie, facilitând mişcarea acestora) are aceleaşi simptome ca şi prostatita.
- Inflamaţia prostatei se împarte în 3 categorii:
tip 1 – este cauzată de o bacterie şi se poate trata cu antibiotice.
tip 2 – este cauzată de viruşi sau microorganisme asemănătoare viruşilor, cum sunt mioplasma sau chlamidia. Noi teste pot determina care din aceste microorganisme sunt cauza acestor probleme de prostată şi tratamentul se va aplica în consecinţă.
tip 3 – este inflamaţia numită prostatodinia, care nu este cauzată de microorganisme. Prostatodinia are aceleaşi simptome ca prostatita, dar nu există schimbări inflamatorii la nivelul prostatei. Acest fapt se explică prin dereglări de circulaţie a sângelui la nivelul prostatei. Adică se formează o stază, o încetinire a circulaţiei sângelui la nivelul prostatei.
Trebuie să elucidăm un aspect important: prostatita este cel mai des precedată de afectarea uretrei.
Prostatita este considerată patologia bărbatului adult. La începutul activităţii mele de urolog, se adresau cu probleme legate de prostată bărbaţii adulţi, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani. În ultimii 5-6 ani, se adresează adeseori pacienţi de 17-18 ani cu simptomatologie de prostatită. Mai mult decât atât, când realizăm o ecografie (USI) a prostatei la pacienţii de 18-19 ani, prostata care ar trebui să fie absolut normală la această vârstă, are calcinate.
- Calcinatul poate fi de origine metabolică (săruri de acid uric ce se acumulează predominant odată cu înaintarea în vârstă) sau de origine infecţioasă, format în urma unei infecţii netratate. Deci, pentru vârsta de 17-18 ani, calcinatul în 95 la sută cazuri are origine infecţioasă.
- Când încep să „descos” pacientul se confirmă faptul că pacientul a avut anterior mici dureri la micţiune, usturime pe o perioadă mică de timp, care ulterior au dispărut şi el nu le-a atras nici o atenţie. Vreau încă o dată să subliniez următorul amănunt: prostatita nu apare niciodată de la sine. Pacienţii, de obicei, au o infecţie la nivelul uretrei (uretrită), care ulterior trece în prostată şi progresează în prostato-veziculită, care este şi mai anapoda – apare inflamaţia veziculelor seminale. Tinerii, în urma unor relaţii sexuale întâmplătoare, neprotejate, suferă de uretrită, dar nu se adresează la medic. Este o jenă extraordinar de mare să te adresezi la urolog sau dermatovenerolog!
În majoritatea cazurilor nici nu este vorba de „celebrele” boli sexual-transmisibile: sifilisul, gonoreea, trichomoniaza. Poate fi o infecţie absolut banală, dar la care nu s-a atras atenţia. Respectivii indivizi preferă să se autotrateze, urmând sfaturile prietenilor care au mai trecut prin aşa ceva, în loc să se adreseze la medicul specialist. Astfel, ei riscă să transforme o uretrită banală într-o prostatită cronică, care necesită un tratament complex şi îndelungat.
- Simptomele cuprind: durerile perineale, durerile în timpul micţiunii, asociate sau nu cu dereglări micţionale (usturime în timpul micţiunii, dereglarea jetului urinar – dificultăţi în pornirea jetului urinar, jet urinar întrerupt, presiune scăzută a jetului urinar şi picături de urină după terminarea jetului), senzaţie de golire incompletă a vezicii urinare, durere sau disconfort la nivelul spatelui, zonei testiculare sau anale, abdomenului inferior, deasupra pubisului sau coapse). Ulterior se asociază simptomele de ordin sexual: printre primele apare ejacularea precoce. Dacă nu se întreprinde nici o măsură, mult mai ulterior, apare disfuncţia erectilă (impotenţa) prin mecanism indirect.
Trebuie să mai spulberăm un mit care circulă în populaţie: dacă ai disfuncţie erectilă, atunci ai şi prostatită. Nu e corect. Disfuncţia erectilă are cu totul alte aspecte şi cauze. Prostatita include dureri, usturime în timpul micţiunii şi ejaculare precoce, dar nu impotenţă.
Prostatita, în special cea care are perioade lungi simptomatice, poate cauza stres, anxietate sau depresie. Bărbaţii cu prostatită acută bacteriană au durere de intensitate crescută şi pot necesita spitalizare. Majoritatea se vindecă în urma terapiei cu antibiotice. Întârzierea tratamentului creşte riscul apariţiei de complicaţii de tipul sepsisului sau abcesului prostatic.
- Prostatita poate fi cauzată şi de suprarăceală?
- Acum e vară, se apropie sezonul estival. Relaţii sexuale întâmplătoare, infecţiile uretrei, asociate apoi cu o suprarăceală (scăldatul în apă rece sau şezutul, un timp îndelungat, pe pământul rece şi umed) constituie cauze des întâlnite ale prostatitei. Suprarăceala poate fi cauza unei variaţii a prostatitei – prostatodinia. Prostatodinia se manifestă prin dureri perianale, ejaculare precoce, aceleaşi dureri în timpul micţiunii, dar fără senzaţia de usturime. La analiza secretului prostatic nu se găsesc leucocite, microbi. Dar diagnosticul corect îl poate pune doar medicul specialist. Medicul urolog poate face diferenţa între o prostatită bacteriană, virală sau, pur şi simplu, o prostatodinie.
- Ce examinări se fac pentru a depista prostatita?
- Algoritmul analizelor ar fi următorul:
1. Tuşeul rectal cu examinarea, palparea prostatei
2. În timpul tuşeului rectal se recoltează secretul prostatei pentru examinare la microscop.
3. O ecografie (USI) a prostatei pentru a elucida structura, forma prostatei.
Ulterior, dacă la aceste examinări am găsit unele schimbări patologice se purcede la metode de examinare mai complexe. Urmează investigaţii microbiologice a prostatei, se testează ADN-ul uroepitelial.
Dacă o prostatită nu a fost tratată la timp, se instalează dereglări ale statutului imun local şi general. Astfel se fac teste ce elucidează starea imunităţii organismului. O prostatită veche de câţiva ani poate provoca şi schimbări hormonale în organismul bărbatului. S-a demonstrat că prostata are un rol în reglarea secreţiei de testosteron. Se pot face investigaţii complexe şi laborioase, dar principala investigaţie este depistarea agentului microbian ce a provocat boala: virusul sau bacteria respectivă.
- Care ar fi tratamentul optimal al prostatitei?
- Nu putem trata boala fără a cunoaşte cauza. Foarte des se confundă simptomatologia uretritei cu cea a prostatitei. Prostatita în 90 la sută cazuri are un mecanism ascendent (infecţia progresează, urcă de la nivelul uretrei spre prostată) şi doar în 10 la sută cazuri provine din alte focare (pneumonii, infecţia intestinelor – pe calea sângelui ajung la nivelul prostatei). Tratamentul uretritei se face în 1-3 săptămâni. Tratamentul prostatitei este de durată. Conform ultimelor recomandări ale Societăţii Europene a Urologilor, tratamentul nu trebuie să dureze mai puţin de 2 luni. Pacientul trebuie să primească 2 luni un antibiotic, în fiecare zi, în conformitate cu agentul patogen depistat. Deci, nu putem aştepta un rezultat bun al tratamentului prostatitei într-o perioadă de 2-3 săptămâni. S-ar putea să nu aibă niciun efect. Tratamentul este unul de durată. Tendinţa, din păcate, a prostatitelor, este spre recidivare, cronicizare. Acest lucru nu înseamnă automat că orice prostatită este o formă incurabilă. Aici survin în ecuaţia tratamentului mai mulţi de „dacă”.
Dacă se aplică un tratament de durată, dacă tratamentul e adecvat şi medicamentele administrate combat efectiv agentul patogen cauzal, se stimulează statusul imun local, dacă se trage atenţia la reglementarea activităţii sexuale atunci rezultatul este unul scontat.
- Ce înseamnă reglementarea activităţii sexuale?
- Sunt relaţii sexuale adecvate, regulate fără perioade mari de abstinenţă (perioade lipsite de relaţii sexuale). La pacientul predispus să facă prostatită cronică sau care deja o are, perioadele de abstinenţă nu au deloc efect benefic. Lichidul prostatic astfel se cumulează şi se petrifică, formând calcinate.
- Prostatita reprezintă o problemă pentru bărbaţi deoarece este însoţită de dureri, ejaculare precoce şi ulterior mult mai târziu de dereglări erectile şi sterilitate, mai ales dacă în procesul inflamator sunt implicate şi veziculele seminale.
Profilaxia prostatitei ne poate scuti de toate problemele enumerate mai sus.
Trebuie să ţinem cont de următoarele condiţii:
Absenţa florei bacteriene din prostată. Trebuie să ne asigurăm că prostata este sănătoasă.
Igiena personală regulată şi igiena sexuală.
Parteneri sexuali stabili cu evitarea maximal posibilă a relaţiilor întâmplătoare şi neprotejate.
Relaţii sexuale stabile şi regulate de la o anumită vârstă.
Evitarea suprarăcirii zonei perianale.
Tinerii nu cred prea mult în sănătatea prostatei şi în faptul că ea este cheia organului de reproducere. Un stil de viaţă sănătos poate să menţină într-o bună funcţionare glanda respectivă ani de zile.


Baieti, ca sa nu aveti probleme cu prostata, insurati-va la timp :D
multumesc domnule doctor.pentru bunele informatii
In sfarsit un articol ceva mai incurajator decat multe altele de pe net privind aceasta afectiune. Cu multe multumiri d-lui doctor...
Eu am trecut lecuirea dar tot vreu sa mai vin ;i să dau analizele s
Prostata este petrificata.Mi s-a propus operatie.Dacă altă variantă n-am ce pot astepta de la operatie?
domnu doctor, cu cateva luni inainte am avut o ejaculare retrograda, am simtit o stare nasoala, o tensiune in perineu si in rect, si nu am mai putut sa urinez, am ramas vreo 5 zile cu deficit de urinare, si usor am incercat sa beau Ceai negru, m-a ajutat enorm, am revenit la urinarea normala, si cu timpu a disparut si pulsatiile si impulsurile care le simteam adanc in prostata, dar tot am temeri ca inca mai e ceva acolo, unde va este cabinetu?
Da... in sfarsit un articol care "ma incurajeaza" :) numai bine la toata lumea
As vrea sa stiu daca prostatita influenteaza PSA-ul
#6 #6
va recomand Prostal, eu l-am comandat de la casaplantelor, a doua zi a venit curierul cu el, gasiti pe internet si altii, dar ei aveau cel mai bun pret. sper ca v-am fost de ajutor
de aproape 2 luni am arsuri la urinare urinez intrerupt, dureri sub testicule si cam tot ce ati spus dv legat de prostatita.am facut eco la prostata, si e putin marita,dar nu de speriat a zis dc analizele la urina nu arata nimic dar simptomele exista. am luat ciprofloxacin vreo 5 zile, du pa o pauza amoxacilina, dar aceleasi simtome.mentinez ca eu sunt in voiaj prin africa.
Am o prostatita cronica de ani de zile si analizele ini ies bune si totus nu scap se usturimi as vrea sa iau legatura cu dr. care a scris acest aricol adresa nr .de telefon cit mai urgent va multumesc
Da iata intr-adevar un subiect cu o importanta deosebita, expus in interesul oamenilor afectati de aceasta boala, si dezbatut cu delicatete.Eu abea acum am realizat ca nu-i de glumit cu aceasta afectiune pe care eu am neglijat-o destul de mult.Mii de multumiri d-lui doctor ptr initiativa !!!!!
Ma lupt cu aceasta boala, simptomele au scazut cu 50%. Tratamentul cu antibiotice poate functiona , sau nu poate functiona. Il rog pe domnul doctor sa ne spuna cat la suta din antibiotic ajunge in prostata? .... 0.01% Cum restul de antibiotice iti poate face ficatul praf si intestinele...? De ce nu spuneti si acest lucru ? De ce nu ziceti ca sistemul este deficitar? Alt tratament in afara de pastile mai stiti ? (Eu va pot enumera vreo 5, si am citit foarte multe forumuri de specialitate ). Cati oameni cu prostatita a tratat d-lui? Prostatita asta e un mare chin , pe care medicii urologi nu stiu sa il trateze ! Se tot insista pe 2 luni de antibiotice. Dati ne o rata de success a tratamentului la 2 luni de antibiotice , daca tot atat de sus si tare tine protocolul de Urologie! Pot citi si eu protocolul si da tratamente,insa nu aceasta este meseria mea. Am mai auzit de citoscopii, TUMT care sunt niste aberatii..... Multi urologi zic ca asta e o boala pe viata, si sa fii fericit daca o tii la nivelul actual... o mare porcarie. Si totul vine de la nivel educational. Daca s-ar face educatia respectiva in liceu, nu s-ar ajunge la astfel de probleme.
Pai ajutati-ne si pe noi, daca stiti ceva pentru vindecare. Chiar si numai 50 % este bine. Chiar avem nevoie de informatii suplimentare.
nu stiu dar ma simt cam speriat de o saptamana ancoace am usturimi an timpul ejaculari si culoarea spermei e galbena apoasa