După lungi dezbateri şi ezitări, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă Lege a contabilităţii – legea nr. 113-XVI, publicată în Monitorul Oficial nr. 90-93/399 din 29.06.2007, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008. Odată cu intrarea în vigoare a legii, au apărut o serie de modificări care au drept obiectiv racordarea sistemului contabil naţional la standardele internaţionale. În acest sens, un loc aparte în cadrul noii legi îi revine subiectului ce ţine de aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară – SIRF. În conformitate cu noua lege, entităţile de interes public vor fi obligate să treacă la aplicarea SIRF. Recent, într-un comunicat comun al aşa-numitului grup Big 4, format din 4 companii internaţionale de audit, comunitatea financiară internaţională este îndemnată să utilizeze un standard comun de raportare financiară – SIRF.
Producţia industrială în ianuarie-august 2011 a crescut cu 10 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, volumul producţiei industriale, raportat la aceeaşi lună din anul trecut, s-a majorat cu 19,4%, anunţă Biroul Naţional de Statistică printr-un comunicat de presă.
Noi tarife pentru căldură. Agenţia pentru Reglementare în Energetică a aprobat, miercuri 19 octombrie, noi tarife la încălzire în mai multe centre raionale. Potrivit directorului general al agenţiei, Victor Parlicov, tarifele pentru CET-urile din Capitală şi pentru Termocom urmează să fie aprobate astăzi.
România avea în 2010 cel mai mare număr de exploataţii agricole din Uniunea Europeană, 3,856 milioane (sau 32% din totalul UE 27), urmată de departe de Italia, cu 1,6 milioane exploataţii (13,5% din totalul UE), şi Polonia, cu 1,5 milioane exploataţii (12,5% din totalul UE), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Agricultura românească pare a fi pe mâini bune. Străinii au cumpărat deja un milion de hectare din pământul fertil al României, adică peste 12%.
| Precedente | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | Urmatoarele |
